De ce nu (ne) schimbam?!

De frica. 🙂 Din teama de a iesi din zona noastra de confort. Din teama de a ne privi si de a NE lasa priviti asa, goi. Intr-un mod obiectiv, realist, fara masca.

*Acest articol nu se vrea a oferi vreun adevar absolut sau vreo idee revolutionara, nemaiauzita, nemaintalnita, asa cum eu nu pretind ca sunt omul care le stie el pe toate.*

Oamenii nu se schimba. Parca ziceam altceva in titlu, nu? 🙂

Nu cred ca oamenii se pot schimba fundamental. Nu cred ca pot schimba esenta fiintei lor umane, ci doar ca se pot adapta la alti oameni, la imprejurari, circumstante, locuri; pot evolua sau involua, pot acumula frustrari si reactiona ca atare, asa cum isi pot gasi linistea si modela pe ici, colo personalitatea.

E ca atunci cand nu mai lasi sosetele langa pat pentru ca partenera te-a cicalit de prea multe ori si stii cat o deranjeaza. E ca atunci cand renunti la fumat pentru ca devine mai important sa aduci un copil sanatos pe lume decat sa iti satisfaci tu o dependenta. E ca atunci cand ii urezi o seara placuta vanzatoarei de la alimentara doar pentru ca stii ca ii aduce un zambet pe buze. You get the point.

Cred insa ca putem schimba lucruri (mai mici sau mai mari) la noi sau putem schimba lucruri din viata noastra.

Doar ca e al naibii de greu.

E greu sa schimbi ceva care, cumva, functioneaza si asa. E drept, functioneaza cumva mediocru, nu in parametri maximi, nu iti aduce fericirea deplina, dar cine naiba o fi cunoscut-o si experimentat-o si pe-asta?!

E greu sa vrei mai mult: de la tine, de la o relatie, de la oamenii de langa tine, de la familia ta. Pentru ca toata lumea s-a obisnuit asa. Pentru ca traim intr-o obisnuinta care ne e atat de usoara, familiara… Iubim rutina, oricat de mediocra si trista e ea.

Pentru ca ne refuzam dreptul la fericire ascunzandu-ne in spatele celor mai stupide motive. Voi realizati ca nu ne lasam sa fim fericiti din…teama? Din teama de a risca, din teama de a ne misca curu’ de pe canapea, din teama de a ne caca pe noi de frica daca iesim din zona aia unde-i caldut si bine? Da, e cumva un instinct de supravietuire, cred, dar cat suntem de… tampiti sa nu ne lasam sa fim fericiti? Sa nu luptam pentru NOI?!

Nu ne parasim sotul care ne raneste pentru ca tinem mai mult la un cacat de apartament. Si pentru ca ne mintim ca ne putem invata sufletul sa traiasca in afara relatiei aleia (desi tehnic suntem inca in ea) si ca putem fi fericite in bula pe care ne-am creat-o. Dar nu facem altceva decat sa alimentam durerea sufletului nostru.

Ne spunem ca “cine ma place, ma place asa cum sunt” dintr-un egoism si o imaturitate greu de inteles. Nu, cand ranesti, cand esti nedrept, cand esti rau – nimeni nu ar trebui sa te accepte asa cum esti.

Negam ca suntem egoisti si suntem mereu pregatiti sa ne aparam… atacand. Pentru ca e cel mai usor asa. Pentru ca e greu sa acceptam ca poate chiar suntem egoisti… si sa schimbam asta.

Nu parasim jobul ala plictisitor pentru ca ne complacem si ne multumim cu putin. Chiar daca schimbarea ne-ar dezvolta, ne-ar aduce mai multi bani. Dar suntem prea puturosi sa o facem.

Daca cineva ne spune un lucru pozitiv, gasim mereu 70 de alte lucruri negative de spus. Mai ales daca-s despre altii. Pentru ca e atat de greu ca tu sa recunosti si sa accepti un lucru frumos la un alt om cand tu ai atatea frustrari pentru toate cele care-ti lipsesc tie.

Stiti cat de urati suntem cand avem frustrari si nu ni le “tratam”? Stiti cat de urati suntem cand suntem oameni de cacat? Stiti cat de neplacut se vede din afara cand revarsam plafonare, mediocritate, furie, venin, invidie, egoism, rautate, cand cream in mintea noastra competitii care-s de fapt puerile, cand credem ca detinem adevarul absolut, cand ne supraevaluam?

Am inceput sa inteleg ca in spatele tuturor acestor comportamente stau frustrari si poate nu rautate pura. Doar frustrari. Insa – desi inteleg ca oamenii aia au niste frustrari acolo care-i fac sa fie asa – imi este atat de greu sa am rabdare, sa fiu ingaduitoare, sa mai tolerez astfel de comportamente ale oamenilor care nu vor sa SE vada, care nu vor sa SE schimbe, care nu vor (in primul rand, pentru EI!) sa fie niste oameni mai blanzi, mai calzi, mai frumosi.

Pentru ca ma enervez. Pentru ca imi pasa de omul ala si mi-as dori, pentru el, sa fie impacat cu sine. Si, da, partea mea egoista spune: si pentru ca MA afecteaza. Pe mine. Cand imi futi nervii. Cand vad nedreptate (caci pe mine ma seaca lipsa dreptatii chiar si daca nu ma afecteaza pe mine direct, ci pe altii – I’m stupid like that). Cand refuzi cu desavarsire sa vezi niste lucruri atat de evidente sau atat de bine argumentate. Cand efectiv you take people for granted. Cand iti pierzi anii in relatii care te fac nefericit. Cand accepti violenta, infidelitate.

Daca imi pasa de tine, o sa incerc o data, de doua, de noua ori sa iti explic. Dar daca esti un catar incapatanat, n-o sa mai stau sa te conving de lucruri pe care refuzi sa le vezi. Ne e mai bine sa nu ne futem nervii unul altuia. Si sa traim fiecare linistiti in bula noastra. Oricat de reala sau fake ar fi ea.

Si da, pe masura ce “imbatranesc” (but always a kid at heart, ok? 🙂 ), devin mai egoista din perspectiva faptului ca nu mai vreau sa accept astfel de oameni langa mine. Pentru ca nu are sens (ba chiar e masochism pur) sa stai langa niste oameni care iti aduc mai multa mahnire decat fericire.

Pentru ca e realmente absurd sa pastrezi in viata ta niste oameni cu care nu esti compatibil sau oameni carora nu le pasa si de tine, de ce simti, de ce emotii sau ganduri ai. De cum te fac sa te simti. De ce stari iti provoaca.

Oameni buni, tratati-va frustrarile. Nu va raniti doar pe voi, ci si pe cei din jur.

Sapati acolo, adanc, si vedeti ce va doriti de fapt.

Ce v-ar aduce fericirea?

De ce se plang oamenii din jurul vostru la voi si de ce refuzati sa schimbati?

Ce-ati putea face sa va infrumusetati sufletul?

Cum v-ar placea sa fiti ca sa ajungeti sa va iubiti (mai mult)?

Cum ati putea sa va faceti partenerul (mai) fericit?

Cum v-ar putea face pe voi (mai) fericiti?

Ce v-ar face sa fiti mandri de voi?

Ce vreti, cu adevarat? De la voi, de la viata, de la job, de la prieteni, de la relatie?

Daca nu v-ar fi teama, daca nu ar exista niciun risc sa pierdeti absolut nimic, daca ati putea sa pocniti din degete si sa se intample ceva (realist, lasati castigurile la loto si unicornii-n pace): care ar fi lucrul ala?

Acum, cum ar fi, desi stiti ca va fi al naibii de greu, sa si luptati pentru toate astea?

*

„- Pentru ca nu e atat de rau.

– Deci… e rau.”

 *

“You change your life by changing your heart.”

Un gând despre “De ce nu (ne) schimbam?!

  1. Pingback: “Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.” | Blogu' lu' Pompi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.