Zau asa.

[Asculta aici si zi ca nu-ti place, sa vezi ce capace-ti iei!]

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la…vremea de afara, ma incrunt urat de tot si pun botic. Nu de pitzipoanca, ci de copil ciufut. N-am fost niciodata dusman cu iarna, uneori eram chiar prietene bune, ma lasa sa scap doar cu doua trante/an si alea fara vanatai. N-as fi avut nimic cu ea nici anul asta, daca nu ma prindea nepregatita. Cizmulite si gecute si fulare si caciuli si manusi si antiderapante am, da’ nu-s pregatita pentru iarna din punct de vedere emotional. Nu o vreau, e ca un musafir nepoftit in zilele in care am dezordine-n casa si-mi sta nasol paru’.

Asadar, e pentru prima oara in viata, cred, cand urasc iarna. Zau asa.

De-ar fi venit mai tarziu putintel…

LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu „Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?

Sursa imagine: deviantart.com.

[P.S.: Bonus din partea casei, pozilica de anu’ trecut, prima ninsoare, vazuta de la geamu’ meu. Anu’ asta cand sa fac poc-tzop, s-a oprit ninsoarea.]

Utopie.

In articolul sau, intitulat “Totul mai simplu”, Ionut a pus intrebarea “Ce ar fi daca tot ce e complicat s-ar reduce la ceva foarte simplu?”. Iertat fie-mi pacatul, insa iti voi fura miseleste intrebarea.

Florin Puscas a dat un raspuns pe care probabil 60% dintre voi l-ati fi dat, si anume „Probabil viata ar deveni foarte plictisitoare…”. Si zau, nu stiu de unde va vine raspunsul asta. De ce trebuie sa vedeti lucrurile asa?

Daca lucrurile ar fi mai simple, s-ar gasi tratament impotriva virusului HIV.

Daca lucrurile ar fi mai simple, psihoterapeutii si-ar pierde slujbele.

Daca lucrurile ar fi mai simple, nu ne-ar speria factura de la gaz.

Daca lucrurile ar fi mai simple, am fi mai calmi, mai relaxati, mai buni, am fi fericiti, nu am mai suferi, nu am mai plange decat de bucurie, poate nu am mai urî, poate Base si ai lui n-ar mai putea fura, poate natura n-ar mai fi poluata, poate Lady Gaga nu ar mai purta tinute daunatoare globului ocular, poate vanzatoarea de la Tina R nu ar mai fi indolenta, poate mama nu m-ar mai certa atat de des, poate prietenele mele ar zambi mai des si poate eu…poate eu as scrie mai frumos colorat, in explozii de roz, galben, fucsia si mov.

Dar hei, cat de mega-extra-ultra utopic e asta?!

Putem azi sa fim tristi, urati, suferinzi si gri?

M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…

Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.

Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.

Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!

LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.

Baieti, fete aveeeem!

Nu stiu cum sa va zic dar…deschidem rubrica de matrimoniale. (Fanii care huiduie in momentul asta sa… sa… sa ne recomande prietenilor lor). Eu una urasc sa mi se faca lipeli, sa incerce cineva sa ma cupleze si chestii gen, deci inteleg ca o sa fiti putin reticenti. Insa la postul de dinainte o gasca mica (eu, Maya, Viorel, Ada, Ionut) a inceput nebunia cu matrimonialele si mai in gluma, mai in serios ne-am gandit sa facem niste fapte bune. Ca zau ca mi s-a trezit chefu’ de nunti si am o rochie tare faina demna de o domnisoara de onoare. Plus ca tre’ sa-mi completez colectia de buchete de mireasa prinse. Si cel mai important : tre’ sa dau de superbitatea aia de fotograf !

Asadar, purcedem :

De vrei sa-mi arunci buchetul de mireasa sau sa-i arunci Fatului meu Frumos jartiera (albastra sa fie !) si daca esti un om serios, dar suficient de infantil sa te alaturi gastii deloc-intreaga-la-minte atunci :

• Da-ne un comentariu si spune-ne cum te numesti, cati ani ai, de unde esti ;
• Da-ne detalii despre pachetul tau all-inclusive (Adica zi-ne doo vorbe despre tine, sa vada omu’ ce ai de oferit.);
• Spune-ne ce mofturi, capricii, dorinte, cerinte ai. (Adicatelea cum vrei tu sa fie Ileana Cosanzeana/ Fat Frumos. Cerinte realiste, da ?).

Sau daca ai prieteni/ prietene pe care le crezi potrivite pentru oamenii de pe aici, da-ne un ghiont, ceva.

Hai, nu fiti uraciosi, o sa fie funny si poate ne-alegem c-o nunta.

V-am pupat, bafta la agatat !

P.S.: Daca va cuprind emotiile si va ia cu lesin si va paraseste curaju’, va dau cu otet pe la nas de nu va mai trebe toata viata! Am zis!

Simple, but complicated.

Avertisment! Postul poate contine urme de arahide melodrama. Se recomanda consumul cu moderatie de catre barbati si consum in exces de catre muieri.

Imi scria Ada intr-un comentariu ca “Viata-i simpla in general, noi, oamenii, ne-o complicam!”. Mi-ar placea sa merg mai departe de atat, sa spun ca noi, femeile, o complicam.

Am fost cititoare de Cool Girl. (Hei, nu rade, pur si simplu s-a intamplat sa am si eu 14 ani, da?) Am gasit intrebari de genul „Daca ma masturbez cu dusul, pot ramane insarcinata?”. Am citit articole de genul „6 semne ca te place”, „Greseli de evitat intr-o relatie” si am salivat dupa baietii hot din revista.

Am fost cititoare Cosmopolitan. Am citit „10 semne-cheie ale iubirii ce-ti poarta”, „Kama Sutra la apa”, ponturi pentru un blow job reusit, povesti despre lesbiene, povesti despre amante.

Ma uit la „Termenii motorului de cautare” si parca vad dincolo de monitor femei frustrate, suferinde sau indragostite, fericite sau in cautarea fericirii, femei carora le lipseste increderea in sine, femei nesigure, femei triste.

Femeile astea cauta pe net sau in reviste lucruri pe care eu una am realizat ca trebuie sa le gasesc in mine. In mine si atat, nici macar in sfaturile pe care le primesc de la prietene. Sunt sigura ca viata mea ar fi mizerabila fara ele si fara sfaturile lor. Le ascult sfaturile, le apreciez insa de cele mai multe ori nu le pun in practica pentru ca ma incapatanez sa rezolv lucrurile in felul meu. Si gresesc deseori. Dar sunt alegerile mele, greselile mele. Fac ceea ce simt, fac ceea ce cred eu ca e bine pentru mine, actionez asa cum imi doresc eu. Si cad. Si doare. Si ma ridic. Si merg mai departe. Si ma bucur daca ele sunt acolo, langa mine, tinandu-ma de mana sau oferindu-mi un umar pe care sa plang.

Cel mai prost sfat pe care pot sa vi-l dau e sa faceti ceea ce simtiti. Pentru ca de multe ori asta va fi calea gresita. Pentru ca de multe ori o sa riscati si o sa pierdeti. Pentru ca de multe ori o sa fiti dezamagite sau ranite. Insa in nici un caz nu veti afla cum sa il cuceriti pe barbatul scorpion si nici cum iubeste el din Cosmo sau de pe sitepentrufemeifrustrate.com. Si nici din sfaturile, desi bine intentionate, ale prietenilor. Ci doar fiind acolo, traind, simtind. Riscand. Gresind. Luand-o de la capat. Cazand. Incercand. Iar si iar. Pana cand cadeti late. De la orgasme multiple, gagicilor!

“So many roads. So many detours. So many choices. So many mistakes.”

*

“When real people fall down in life, they get right back up and keep walking.”

Leapsa 2 from DianaEmma.

Mi-a pasat DianaEmma leapsa primelor dati. Multumesc, a fost placut sa-mi amintesc de vremurile bune.

Primul acasa: A fost la bunicii mei, loc unde am stat de la 2 la 14 ani. Acolo-s toate cele care mi-au marcat copilaria: primii prieteni, primul „Elastic”, prima coarda, primul „De-a v-ati ascunselea”, primele „Sticluta cu otrava”, „Ratele si vanatorii”, „Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti”, „Taranul e pe camp”, „Trecea un print calare”, prima bicicleta cu trei roti (rosie cu cosulet alb), primele cazaturi, primele boacane, primele poezii, primii oameni de zapada, primul brad de Craciun, primul oracol completat, primul sarut, prima mana-pe-fund, primele amintiri fericite (prima mana-pe-fund n-ar trebui sa fie tocmai o amintire fericita, dar noh, unii oameni E mai perversi si anormali de fel).

Prima rochita: E foarte greu sa imi amintesc de prima-prima, stiu ca am avut multe-multe (ca doar am fost un copil rasfatat), pot insa sa inchid ochii si sa-mi amintesc perfect cum aratau aproape toate rochitele mele, pe 3 dintre ele le…pastrez pentru fetita mea.

Primele cele-mai-ce incaltari: Niste cizmulite albe superbe, cu niste stelute argintii cumparate de mama din banii lu’ bunicu’. Eram tare mandra de cizmulitele mele si inca ma urasc c-a trebuit sa trec de marimea 26 la picior. Si tot n-o iert pe mama ca le-a dat. Apoi au urmat niste saboti negri din lac, cu talpa putin inalta, adusi de bunicul meu din Republica Moldova. Perechile astea doua de incaltari mi-au marcat copilaria.

Primul caine: De fapt, am crescut alaturi de doi caini: un caine lup caruia ii spuneam … Lupan si o catea-corcitura, numita Moldiţa, care facea multi-multi pui si care-mi insenina zilele. Au murit, pe rand, amandoi.

Primul baiat de care mi-a placut: Se numeste G., aveam amandoi 5 ani. El: blond, ochi albastri. O minunatie de baiat. A facut insa pe el la găgăniţa si de atunci mi-a trecut dragostea. Pentru ca nu-s io aia careia sa-i plaCA CAcaciosii.

Prima formatie al carei fan am fost: André. Aveam toate casetele cu ele, cantam si dansam prin casa, stiam toate versurile pe de rost, aveam coregrafii la piesele lor, la scoala, in pauze sustineam recitaluri alaturi de cateva colege. Inca nu pot sa cred ca a trecut perioada aia.

Primul meu sarut adevarat: Cu L., la 13 ani juma’. Baiatul ala a reusit pur si simplu sa ma faca sa ajung in al noualea cer.

Prima mea iubire: Ramane L.

Primul „Te iubesc”: Ciudat sau nu, cred ca i-a fost adresat lui A., cel mai bun prieten al lui L. Ciudata poveste. Sau sa ii fi fost adresat lui R.? Oricum, in niciunul din cazuri nu vorbeam serios, desi in cazul lui A. am avut un moment in care simteam ca parca-parca. Din pacate, pana la mirifica varsta de 20 de ani n-am reusit sa aflu ce inseamna un „Te iubesc” spus sincer, din inima, pentru un Fat Frumos.

Primele lacrimi din iubire: Au fost pentru L. sau pentru Fat Frumos, habar n-am. Intotdeauna am sustinut sus si tare ca „Nu am plans niciodata pentru vreun baiat.” dar iata ca a sosit momentul adevarului.

Leapsa o pasez celor trei crai de la rasarit: Koodoo, Invatatorul si ChuckNorris pentru ca sunt absolut convinsa ca o veti face in cele mai amuzante moduri cu putinta (nu trebuie sa folositi primele mele dati, ci sa va imaginati un primul/o prima in…orice; desi ar fi amuzant sa aflu care fu prima voastra rochita si prima mana-pe-fund). Daca incercati sa va sustrageti va asteapta un mare si calduros .

LE: Leapsa a, vorba ei, furat-o pe sestache si gagica faina de scrie pe de fete.

Alegeri. Regrete.

Imi pare rau sa vorbesc astazi… despre regrete.

Fie ca e vorba de regretul provocat de faptul ca nu ne-am urmat un vis, ca ne-am jignit partenera, ca ne-am certat cu mama, ca am uitat de ziua celui mai bun prieten, ca am pierdut bani, ca am inselat, ca am mintit, ca nu ne-am bucurat de ceea ce ni s-a oferit, ca nu am apreciat, ca am desconsiderat, ca nu am dat importanta, ca ne-am prefacut a fi imuni, ca nu am aratat ce trebuie sa aratam, toate, absolut toate sunt lucruri care dor. Desi suntem (perfect) constienti in momentul in care le savarsim, urmeaza profundul regret, urmeaza acel « As da timpul inapoi. », urmeaza acel « As vrea sa fie totul altfel. », urmeaza acel « Si nu mai pot face nimic. »

Si e drept ca deseori nici nu incercam sa remediem situatia pentru ca pornim din punctul mort « Oricum nu s-ar schimba nimic. » Si poate deseori asa e. Nu discreditez lasitatea aici, nu incurajez remedierea. Consider insa ca in momentul ala, ar trebui sa gandim de doua ori. Patru. O data cu inima, o data cu creierul. Si repeat. Probabil o vom da oricum in bara. Dar regretul, alaturi de dragoste, minciuna, ura, dezamagire, lacrimi, zambete, priviri, strangeri de mana, inseamna, probabil, viata.

E groaznic sa fii rapus de boli incurabile. Insa e cumplit sa fii rapus de suflet.

*

“Nu eşti aici ca să alegi. Asta ai făcut-o deja. Eşti aici ca să înţelegi ceea ce ai ales.” (Personajul “Oracolul” în “The Matrix Reloaded”, replica gasita aici.)

Sa sau sa nu?

Citeam pe blogul Alexandrei despre o intamplare nefericita: un prieten de al ei din copilarie s-a spanzurat. Dumnezeu sa il odihneasca!

Banuiesc ca e inutil sa precizez ca majoritatea celor care au comentat au spus referitor la oamenii care aleg aceasta cale ca sunt lasi, ca au idei tampite, ca aleg cea mai usoara cale, fara sa le pese de cei care raman in urma lor, suferind s.a.

Acum… vreau sa intreb : Cati dintre voi v-ati pus vreodata cu adevarat problema sa va sinucideti ? Spun cu adevarat pentru ca situatiile de genul « Ah, as vrea sa mor pen’ca m-a parasit iubi. » nu se pun la socoteala. De cate ori ati stat la un metru de geam dorindu-va ca in secundele imediat urmatoare sa il deschideti si sa sariti ? De cate ori v-ati uitat jos si v-ati gandit cum ati arata intinsi acolo, plini de sange, cu oameni adunati in jurul vostru ? De cate ori v-ati uitat in jos, gandindu-va daca in urma caderii va veti pierde viata sau veti ramane infirmi ? De cate ori v-ati gandit cum ar reactiona mama sau bunicul vostru ? De cate ori v-ati imaginat chipurile prietenilor vostri apropiati la auzul vestii ca voi ati murit ?

Sa ma scuzati insa greu imi va fi sa aprob comentariile in care imi spuneti « Eu ? Niciodata. Eu lupt. Eu nu sunt las(a). ». Citeam un comentariu pe blogul Alexandrei, scris de Nebunelul: « mi se pare un act de lasitate… desi consider ca iti trebuie mult curaj sa faci asta». E drept ca o (mare) parte din cei care aleg sa faca acest gest sunt, probabil, bolnavi. Dar zic si eu ca, desi vine ca o contrazicere a postului meu in care urlam zicand « Nu va resemnati ! », nu ar trebui sa ii judecati pe oamenii care, desi nu sufera de nicio boala mintala, aleg sa se sinucida. Ganditi-va la omul care nu este influentat de vreo boala, de vreo dependenta, ci de… un necaz, un of, o problema nu pe care nu poate sa o rezolve, ci o problema care il macina, ii scoate sufletul, il innebuneste, il subjuga. Pierzand sau nu controlul, esti chinuit, distrus, faramitat nu de gasirea rezolvarii problemei ci de problema in sine, de ceea ce presupune ea ; fiecare lacrima, fiecare gol in stomac, fiecare clipa de frica te duc in pragul disperarii, iti pun mana pe manerul geamului, apasa butonul liftului catre ultimul etaj, iti pun mana pe sfoara si sapun. Nu nerabdarea, nu faptul ca nu ii acorzi timpului timp sa le rezolve pe toate, ci lacrimile, golurile in stomac, frica, toate sentimentele acelea de 4 sau 5 zile te imping sa da.

Nu incercati sa cautati justificari, sa faceti acuzatii de lasitate, de dementa ; eu o pot acuza pe Monica Columbeanu ca e materialista, dar eu nu sunt in locul ei sa stiu ce simte, ce gandeste, cum traieste. Daca te-ai uitat pe geam, in jos, daca te-ai vazut acolo, scrie. Daca nu, abtine-te.

Fericire?! Ce e aia?

Ma laudam azi la lume ca am un fel de stare de spirit de genul “Bă, va iubesc, pe toti, bă!”. Si inca tine. Starea, nu laudatu’.

Si mi-e dor de niste prieteni de care ma desparte doar o tasta de telefon. Nu ma indemnati sa o apas, o voi face cand voi considera de cuviinta. Minute, traiasca Cosmoteu’, am.

Si am citit niste posturi mai vechi de ale mele si … nu sunt geniala, nu am pretins vreodata ca as fi, nu sunt grozava, nu sunt perfecta, dar sunt mandra de mine.

Cred ca sufar de PMS (Dă, Doamne, ca 80% din baieti sa nu stie ce e ala !). In fiecare luna se manifesta altfel. Luna trecuta ma punea sa urlu (de draci, nu de altceva). Luna asta ma pune sa zambesc si sa imi doresc sa look pretty.

Oricum toate starile astea nu vor tine mai mult de 15 minute asa ca … ma bucur de ele atat cat sunt. Astea-s faramele mele de fericire.

Gustul cafelelor de dimineata, de la pranz, de la 11 noaptea, cele 6 inghetate pe care le mananc zilnic (bine, 4), sucul meu de portocale care-mi taie greata, parfumul meu (nu ăl’ natural, ci ăl’ de la magazin), unghiile mele mov si margelutele mele colorate ma fac fericita. Pentru 5 minute. Mai mult nu pot. Ele nu au puteri magice, asa cum … .

Ma gandeam demult sa vorbim despre fericirea suprema vs. faramele de fericire. Fericirea suprema ? Eu cred ca tine 3 ore sau 3 zile, mai mult nu. Adica nu cred ca exista fericirea suprema de care sa te bucuri intreaga viata. Oricum, tine mai mult decat faramele de fericire care tin 3 minute sau 30. Despre farame, v-am spus mai sus. Topul meu de asa-zisa fericire suprema? Momentul in care am luat 10 la Bac la romana-oral, L. (despre care puteti citi aici), momentul in care am intrat la facultate, momentul in care am primit notele de la Testele Nationale. Nu o sa stau sa va povestesc de ce m-am bucurat ca am luat 10 la romana oral, cred ca trecuse multi ani de cand nu mai gustasem fericirea. Nu o sa va spun de ce topul meu e legat 75% de realizari scolare. Cred doar ca a fost singurul domeniu in care am facut, demult, ceva cu adevarat bun.

Tu cand esti cu adevarat fericit? Si ce anume te face sa ai parte de farame de fericire?

Si … sunt tare curioasa legat de un anumit domeniu: te face iubirea (in stadiul ala initial, cu fluturi in stomac, emotii, saruturi pasionale, primele nopti cu el/ ea) sa mori de fericire? Mortii sa nu raspunda (aveam nevoie aici de emoticonul ala de scoate limba la voi, dar nu am voie; vi-l imaginati voi, va rog? Multam’.).

Aberant de ne-concis.

Dupa modelul “Viata mea in 3 cuvinte” va invit azi sa urmariti … (Daca va plictisesc plictisiti teribil, treceti direct la punctul 8):

1. Am fost la bunica-mea. E atat de bine acolo. Zau ! E soare, e frumos, pierd vremea cu fetele, ma simt de parc-as colinda maidanele ca atunci cand aveam  8 ani. Cand fusesem data trecuta am scos masa la poarta, am jucat remi, am baut cafele, ne-am facut unghiutele, toate-asa, in vazul lumii. Pentru ca putem.
2. Am dat examen luni, sper sa nu fie = restanta. Daca s-ar fi inventat Facultatea de Scoatere a Acidului din Apa Plata as fi fost cu siguranta student eminent, dar asa, pauza.
3. Am ascultat melodia asta la Grapefruits si … vara asta N-AM sa ma-ndragooosteeesc, nu de tine, nu de nimeni.
4. Ieri am luat la puricat bloguri, ramasesem in urma. Am gasit expresii de genul “Ce de foarte cacat !” in 3 locuri. Ah, buna dimineata, v-ati spalat si voi pe ochisori ? De abia acum, mai fetelor ? Zau, are rost sa ne mai agitam ca toate sunt de cacat urat-mirositoare ?
5. Caut loc de munca. Stiu: sa dorm, sa lenevesc, sa dorm, sa cheltui bani; deci probabil ceea ce caut eu se numeste : post de nevasta-de-fotbalist.
6. Mi s-a zis ca miros ca o prajitura de cocos. Cred ca e cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodata. Zau ! Pacat ca n-a venit din partea vreunui Fat Frumos cu palosu’ gros.
7. Ma intorc la bunica-mea. Cat de curand ! Mi s-a … de toate.
8. Mi s-a spus ca vorbesc urat. Spurcat. Obscen. Nu doar ieri. Nu doar acum o saptamana. Nu doar X si Y mi-au spus-o. Nu neg. Dar nici nu o vad ca pe o crima. Acuma n-are rost sa va insir povesti de adormit copiii gen « Oh, vai, cat de …  sunt fetele care vorbesc urat ! ». La o adica baietii pot oricand sa spuna “Pula mea” si sa se scarpine la coaie oua, dar eu nu. Nu cred ca atrag atentia si nici nu ma vad ca fiind mai interesanta si mai geniu decat sunt de fapt doar pentru ca stiu sa scot pe gura cuvantul « pula ». Nu ma simt nici urmasa lu’ Bad Pitzi pentru ca am tupeul sa tastez expresia « Sfanta Pula ». Inteleg ca nu va place sa vedeti/ cititi/ auziti o fata vorbind urat. Inteleg ca va plac mai putin (nu doar prietenilor « virtuali », ci si celor din viata mea reala) pentru ca folosesc cuvantul « cur ». Si probabil cateodata exagerez cand bag o-njuratura, poate ca m-as putea abtine fara probleme. Dar ie-te ca nu o fac. Sâc! Asta-s io si n-ai ce-mi face!
9. I need a haircut! Urjent. Girls, (boys,) sariti cu nEste linkuri, va rog. Zaru’ mana.
10. A venit vremea despartirilor. M-am saturat sa fiu eu aia care te intreaba « Mai traiesti, bă (sau « fă », dupa caz)  ?» doar de amorul artei. Ma vrei, orgasmeaza-ma ; nu, du-te dracu’. Pot avea 900 de prieteni pe haifaiv, insa la min’ in suflet locurile sunt limitate.

LE: Pen’c-a venit vara si pen’ca am vazut io ca 90% din voi v-ati schimbat tema, incerc tema a la Bad Pitzi. Ma Ienerveaza, zau, dar n-am incotro. Ma Ienerveaza WordPressu’. Pen’c-are teme de cacat urat mirositoare!

Si dac-as castiga?

Cum la ce ? La Loto, evident.

Azi noapte (postul am inceput sa-l scriu duminca, la pranz, cititi ca si cum eu as fi facut modificarile necesare) la 11 mi-a sunat telefonul de 3 ori, din care de doua ori am auzit :

« Te rog, pune-mi si mie la Loto. »

« Ha, da’ cum sa nu, da’ si de castigi, facem jumi-juma . »

« Iti dau un sfert. »

« Ii bun si-un sfert, baga numerele.. ».

Eh, am dormit 4 ore azi dimineata ca sa ma pot trezi la timp sa gasesc deschis la non-stop si sa pun la loto. Cred ca e prima oara cand pun numerele alea cu manuta mea. Sa nu va asteptati acum sa va spun ca de-oi castiga voi fi o mironosita toata viata si ca nu ma voi schimba deloc si alte chestii fanteziste din astea. Sa fim seriosi, banul schimba pe oricine, indiferent de ce personalitate are. Chiar daca nu te schimba din 100 de puncte de vedere, te schima din UNUL si e de ajuns.

Mi-am imaginat ce as face daca as castiga. Si mereu cand imi imaginez ceva nu se intampla. Dar nici nu ma intereseaza. VOI :

-da cam 500.000 euro mamei, fratelui si bunicilor mei. Si mamei mele ii voi cumpara 101 flori. Nu lalele. Uraste lalelele.

-da toti banii necesari pentru Marian, cel de care v-am povestit aici.

-imi voi cumpara 5 vile cu piscine, 3 Bmw-uri, genti de la Prada, pantofi de la Manolo Blahnik, haine de la Gucci, parfumuri de la Chanel.(stiti ce-ai aia exagerare, nu ?)

-as da cate 100.000 euro fiecarui prieten bun. Nu-s multi, maxim 4-5, deci nu-i mare paguba + alti ceva bani prietenilor « mai mici ».

-as mai face n alte chestii cu banii aia multi, da’ ma doare sufletul sa visez atat de mult, asa ca ma opresc aici.

Vorbeam ieri cu doua prietene, iar una din ele, prietena mea cea mai buna, M., mi-a spus ca in cazul in care m-as imbogati in mod miraculos, tot in mod miraculos mi-as face disparitia din viata prietenilor mei. Ah, stiu ca sunt un om slab si ca banul sau succesul pe mine personal m-ar afecta, m-ar subjuga, mi s-ar urca la cap. Nu ma cunosc prea bine insa ma cunosc suficient incat sa imi dau seama de asta si nu sunt capabila sa neg . Tot M. imi spunea ca in cazul castigarii unei sume atat de fabuloase cea mai corecta decizie ar fi sa pleci din tara. Ok, am inteles, pericolul e mare, dar…mie imi e greu cand imi e dor de niste oameni care sunt la 18 kilometri de mine, cum sa traiesc eu cu ei la 1800 de kilometri departare? Indiferent daca iti faci sau nu alti prieteni, nimic si nimeni nu iti va aduce vechii prieteni inapoi si nu ti i-ar putea inlocui. M. este prietena mea cea mai buna de 7 ani de zile si indiferent de certurile dintre noi, indiferent de clipele grele, de diferentele dintre noi, de faptul ca ne plac lucruri total diferite, indiferent de faptul ca am cunoscut alti si alti oameni, nimeni nu i-a furat locul. Asa cum fiecare om e unic in felul sau, asa fiecare prietenie e unica. Unicitatea este data atat de ceea ce este prietenul tau ca om, cat si de “interactiunea” dintre voi. Nu vreau sa renunt la prietenii mei, chiar daca ii pot numara pe degetele de la o singura mana, chiar daca nu sunt perfecti, chiar daca ma critica. Au devenit o parte din mine si m-as prabusi fara ei. Fara exagerari sau ipocrizii. Sincer.

Nu se poate sa castig macar 10 000 de euroi ca sa pot ramane in tara fara sa ma omoare vreunu’ si ca sa pot ramane fara sa fiu nevoita sa simt dor si fara ma prabusesc ?

Alt bilet mototolit si aruncat la cosul de gunoi. Era biletul catre mai bine.