Craciun fericit!

[ Primiti cu colindu’? Ca doara, tulai Doamne, buni is ardelenii, ma! ]

Tare fericita eram io in ziua asta, cu ceva multi ani in urma. Eram extrem de entuziasmata, de abia asteptam sa impodobim bradul, sa primim colindatorii, sa vina Mosu’… Am asteptat ceva ani pan’ sa aflu secretu’: bunicul meu folosea, dooh, o alta usa, ca sa se poata strecura far’ sa-l vad io cand negocia cu Mos Craciun.

Imi pare rau ca am aflat prea repede ca nu exista Mos Craciun. De fapt, imi pare rau ca am aflat punct.

Nu-i asa ca acum ne plangem spunand “Craciunul nu mai e ce era odata…” ? Nu-i asa ca ne enerveaza aglomeratia si frigul si preturile si parca si oamenii ? Nu-i asa ca acum suntem niste tristi? Nu-i asa ca tre’ sa ne dam singuri una dupa ceafa si sa ne bucuram de sarbatoare?

Din pacate, eu nu pot avea alaturi anumite persoane dragi mie. Din pacate, n-am ‘traditionala’ salata boeuf. Din pacate, nici carne de porc nu prea mananc. Dar ma bucur de o sarmalutza. Si de-un cozonac. Si de-un bradutz si de luminite si de globuletze si de fel de fel de minunatii. Si-asa tre’ sa facem toti. Macar azi.

Si macar azi…sa fim mai buni ? Nu. Pentru ca bunatatea nu se poate mima. Precum nici fericirea nu poate fi mimata. Dar poate fi provocata. Chiar de noi insine.

Sa fiti fericiti, c-un zambet tamp pe fatza, sa va bucurati de sarbatoare, de zapada, de colinde, de luminite colorate, sa v-amintiti sa fiti copii, chiar 70 de ati avea.

Sarbatoarea asta-i pura doar prin ochi de copil.

Craciun fericit , dragelor si dragilor !

Cu drag,

A voastra

Hubbis.

Well, I’m sure we all have dreams…

[Za song, here. Macar melodia sa fie ritmata, daca postul e melodramatic.]

Visam sa ne atingem idealurile, banuiesc ca e oarecum anormal sa nu speram la ce e mai bun pentru noi… Speram ca intr-o buna zi ne vom intalni jumatatea, cu care vom avea o nunta perfecta, o casnicie aproape perfecta, un camin extraordinar. Ne vedem, probabil, avand o slujba bine platita care sa ne placa, pe care sa nu o dispretuim din tot sufletul in momentul in care ceasul desteptator suna la 6.30 dimineata. Ne dorim copii frumosi, ascultatori, destepti si ne dorim pentru ei tot ce e mai bun.

Suna ca un cliseu, sunt perfect convinsa de asta, insa nu poti fi extrem de original cand vine vorba de viata, de fericire. Da, stiu, o vad pe DianaEmma sau pe Grapefruits sau pe oricare alta outsideritza cu idei originale legate de viata perfecta, o vad spunand ca nu are nevoie de elementul X sa isi faca viata placuta s.a. Le voi redirectiona, evident, comentariile la spam.

Insa noi, ceilalti, din puerilitate, naivitate, romantism si alte tampenii dintr-astea ne vom autoconvinge ca lucrurile se vor termina bine, pentru ca speranta moare ultima. Insa, „O muri speranta ultima, dar la un moment dat tot se duce naibii si ea.”

Ne trezim la 30 de ani disperate ca ramanem singurele din anturajul nostru nemaritate, devenim depresive la 38 cand devine imposibil sa avem o relatie normala cu copiii nostri, deveniti adolescenti de neinteles, sau ne prinde varsta de 40 suferind de ani de zile dupa un barbat sau ne loveste brusc un divort la 45.

Unde-i viata aia ca-n povesti pe care ne-o imaginam? De ce s-a dus naibii? A fost vina mea? Sau a ta? Probabil mama-soacra a avut un rol in asta. Probabil secretara lui?! Sa invinuim florareasa din colt, mai bine, pentru ca nu a avut inspiratie sa ne trimita trandafirii mult ravniti.

Nu, nu insinuez ca noi suntem responsabile ca dupa 20 de ani de casnicie fericita, sotul ne intenteaza divort. Nu, nu insinuez ca, desi apasate de varsta de 30 de ani, ne incapatanam prea tare sa nu coboram standardele in ceea ce priveste tipii cu care ne dam intalniri.

Insa, sunt sigura ca sunt cativa oameni ca mine, putini, sau nu, care viseaza, poate, prea mult, care spera ca totul va fi bine, fara sa faca ceva in acest sens.

Si habar n-am ce sa le spun acestor oameni. Si habar nu am ce sa-mi spun mie…

Scarbita.

Ieri. Si azi. De politica. Si de oameni. Si nu numai.

Revin cu un LE.

LE:

Despre politica o sa va spun pe foarte scurt pentru ca nu e un subiect care te poate conduce la un final, niciodata. Pentru ca mereu e ceva de spus, de adaugat, de corectat.

Singurul lucru pe care vreau sa il precizez e ca, in final, l-am inteles perfect pe Ionut, i-am inteles afinitatea pentru politica. E ca un microb de care nu poti scapa, e ca un drog de care esti dependent, e ca un ceva pe care trebuie sa il alimentezi, mereu si mereu. Duminica si luni am mancat politica pe paine desi e unul din domeniile pe care nu prea dau doi bani. Intamplarea face ca duminica am fost cumva in toiul petrecerii, adicatelea am fost acolo, la alegeri. Am ramas surprinsa de faptul ca multi il votau pe Basescu. Profund surprinsa. Insa acolo unde am fost eu, lumea il vota intr-un numar mai mare pe Antonescu, poate chiar si pe Oprescu, urmati undeva la distanta de Geoana. Asadar in mintea mea intrase ideea ca Antonescu intra sigur in turul doi si ca vom avea si noi un presedinte putin mai rasarit (nu, nu insinuez ca daca iesea el presedinte ne mergea cu MULT mai bine sau ca el nu ar fi furat NIMIC). Seara, cand am ajuns acasa si am aflat ca intra Geoana in turul doi, am fost dezamagita, sincer. Acum nu cred ca ne mai ramane sa spunem decat „Dumnezeu cu mila.” si sa ne…resemnam.

Despre oameni, in general, si despre perioada asta despre care imi place sa spun ca pur si simplu se intampla sa fie luna intr-o planeta de cacat si sa ma irite orice cacat pe care il fac oamenii de cacat… nu tin sa spun prea multe pentru ca se trezeste vreunu’ sa se simta cu musca pe caciula (nu ca nu ar trebui), insa nu ma pot abtine sa spun ca da, urasc sa fiu mintita, urasc sa fiu tratata asa cum nu se cuvine (desi pare-se ca si eu ii tratez pe unii cu fundul), da, urasc sa profiti de mine, da, urasc sa iti vezi de interesele tale, in defavoarea mea, da, urasc sa crezi ca eu trebuie sa fiu mereu la discretia ta, insa tu niciodata la a mea, in general, urasc sa accept toate cacaturile voastre pentru simplul motiv ca suntem prieteni si pentru ca ma vad nevoita mereu sa trec peste. Ei bine, nu vreau sa renunt la prieteni doar din cauza unor anumite toane sau capricii de ale mele, in plus, sunt convinsa ca nici eu nu sunt cel mai bun model de prieten, dar pur si simplu nu pot accepta la infinit anumite lucruri, doar de dragul „prieteniei”.

Mi-am amintit ca atat cu unele prietene bune din scoala generala, cat si cu unele din liceu am intrerupt legatura din cauza unor divergente. Ciudat sau nu, nu regret absolut deloc. Asta a fost trierea prietenilor si ma multumesc sa am doi despre care stiu ca vor fi langa mine indiferent de orice, decat sa am zece care ma parasesc la prima cotitura.

Sunt datoare cu inca doua articole, dupa care ma retrag (adicatelea ma retrag, o saptamana, 5 luni, doi ani).

Toate cele bune!

Multumesc.

Multumesc mult tuturor pentru urari. Sunteti chiar mai dragutzi decat ma asteptam. [Multumiri speciale Alexandrei, care mi-a oferit un cadou virtual … aiaiaiai!]
Odata cu varsta asta se presupune ca trebuie sa-mi fac ordine … pe birou, in camera, in ganduri, in viata. Si sa merg mai departe, indiferent de cate lucruri ma dor, indiferent de cate lucruri ma fac sa zambesc. Pentru ca-mi place sa cred in happy-end-uri.

BBL, incep sa-mi creez, singura, propriul happy end.

P.S.: Tre’ sa-i fac reclama lu’ Danutz, genul de baiat dupa care as tanji dac-as avea cu 3-4 ani mai putin. Are un talent aparte cand vine vorba de zdranganit cantat la chitara, are niste degete luuungi cu care gadila clapele pianului, un incredibil talent actoricesc si datorie o cafea pentru reclama asta.

Sondaj.

Pe blogul Emmei e o nebunie generala, mi-am neglijat dependenta de miresici.ro, mi-am neglijat propriul blog, tot, m-am lasat acaparata de ce-i pe-acolo. Adevarul e ca am avut si baieti misto care sa ne tina companie, deci a fost o petrecere virtuala pe cinste.

Si apropo de petrecere, mai incerc o data: pe 14 noiembrie sau 21 noiembrie, cine e dispus sa vina in Brasov la o cafea ? Sau poate reusim sa ne strangem mai multi si mergem la o clubareala, va cazez eu daca pot, sau chiar inchiriem o cabana, daca ne strangem suficienti oameni.

In alta ordine de idei, insa, avem un subiect pe ziua de azi. Hordy a tinut sa ne precizeze ca pe el il sperie o femeie care il oboseste psihic, care vorbeste mult, mai ales daca el nu apuca sa spuna un cuvant pentru ca urmeaza imediat o ditaaamai fraza a ei. Hordy spunea ca atunci cand te plictisesti de televizor, il inchizi, cand te plictisesti de tipa, o iei la fuga. Eh, pe mine m-a lovit chestia asta pentru ca sunt intr-o perioada sensibiloasa. Mai exact, din dorinta de a arata ca sunt fata faina, de treaba, amuzanta, simpatica, desteapta (hahahah), intr-un cuvant, un om cu care ai ce vorbi, am cazut undeva in cealalta extrema si am reusit sa o fac lata… Si sunt undeva in imposibilitatea de a indrepta lucrurile si mi-e cam greu sa ma resemnez, o sa aflati imediat de ce.

Acum … femeile care vorbesc mult sunt de doua feluri :

• Femei exasperante, pisaloage, care turuie vrute si nevrute, nu iti dau sansa sa vorbesti si tu si care, pe deasupra, in marea majoritate a timpului sunt plictisitoare tocmai prin faptul ca vorbesc mult si prost.
• Femei care vorbesc mult, dar culmea, tocmai de asta nu sunt plictisitoare, pentru ca au ceva in cap, stiu sa poarte o discutie, stiu sa si asculte omul de langa ele s.a.

Eh, mie-mi place, evident, sa cred ca-s din cea de a doua oala, insa uite c-am reusit recent sa fac parte din Oala nr. 1. Si aici intervine o chestie…

Daca impart oamenii in doua moduri, avem asa : oameni care ma plac si oameni care nu ma inghit. Si mai avem oameni pe care ii plac si oameni pe care nu ii inghit. Daca eu nu te inghit, esti liber sa nu ma inghiti nici tu, nu ma doare nici cat negru sub unghie. In locul unde eu am crescut, 55% din cei care ma cunosc nu ma inghit. Pentru ca as fi ingamfata. Chestia misto insa e ca pe majoritatea dintre aia 55% nu-i inghit nici eu, deci nu ma doare treaba.

Gluma se ingroasa insa in momentul in care eu te plac pe tine (ca om, adica, nu ma refer neaparat la atractia fata de sexul opus) iar eu iti displac tie… Asta in conditiile in care, precum zicea Emma  « chiar nu imi imaginez un om care sa nu te placa. » Haaa ! E drept, Emma e subiectiva, nici n-are cum sa fie altfel dar… Eu i-as cam da dreptate.

Problema e in felul urmator: mie-mi placi (ca om ! ), eu iti displac total (ca om ! ), eu in secunda doi ma crizez. Acum cateva luni am cunoscut un tip. Nu pot sa spun ca imi era simpatic din cale-afara, nu imi placea ca baiat, ci ca om, eu ii eram lui tare antipatica. Ei, m-a zgariat pe fiecare centimetru patrat de creier chestia asta. Si-mi place sa cred ca am reusit, in timp, in ciuda tuturor conversatiilor in contradictoriu and stuff, sa-i demonstrez ca sunt o fata faina, chiar daca nu-i sunt neaparat super-duper simpatica. Asadar … daca-ti sunt antipatica si vezi ca pentru mine conteaza ce crezi tu, mai da-mi o a doua sansa. Poate n-o sa te mai saturi de mine. Mai ales daca o sa ma cunosti fara masca, cu bune si rele.

Hai sa-ncerc si o incheiere… Am zis ca o sa fac un sondaj. Sa vad si eu cum sunt perceputa.

O sa avem insa doua probleme :

• In general, pe mine ma citesc, logic, oamenii care ma plac. Ca le place cum scriu, ca-mi sunt prieteni si desi ii plictisesc in scris, citesc sa vada ce mai fac, ca le plac prostiile pe care le aberez eu, in general oamenii astia ma citesc. Si n-o sa fie foarte obiective rezultatele sondajului.
• Pe de alta parte insa, sa nu uitam ca acces la net au toti taranii, ghiolbanii, marlanii, mitocanii si oamenii nu tocmai bine intentionati. Si e posibil sa ma ard din cauza asta, chiar sa am nevoie de terapie vazand rezultatele sondajului, dar ne riscam.

As fi vrut ca sondajul sa sune asa :

Ce impresie iti las :

• Ba, esti o fata faina, pupa-te-as eu prieteneste pe frunte.
• Tu, esti ok, mergi asa, da’ mai lucreaza si tu la comportamentu’ ala.
• Imi esti antipatica.
• Du-te dracu, fă !

Dar pentru ca, repet, pe net se perinda fel de fel de oameni, va las doar sa-mi dati bile. Alba daca-s ok, neagra daca-s catastrofala. Multam’.

[Sondajul l-am mutat mai sus sa fie accesibil tuturor.]

What goes around comes all the way back around?!

Am incetat de mult timp sa cred in existenta unui echilibru intre bine si rau, am incetat sa cred in acel « Binele invinge. » si in faptul ca oamenilor buni li se mai intampla si lucruri bune. Asa cum am incetat si sa cred in faptul ca viata se va razbuna, pentru tine … la ce folos, daca va fi prea tarziu si daca nu va mai avea nicio insemnatate ? Ma intreb daca s-ar simti cineva razbunat acum, pe mine, dac-ar sti ca viata s-a cacat in gusturile mele de consumatoare de basme cu happy end.

Ciudat, insa, … am incetat sa cred in toate lucrurile astea dar n-am incetat sa plac basmele.

Recunosc, sunt dependenta.

Nu stiu cum sa va zic, da’… sunt dependenta. Nu de oje mov si ape de toaleta cu aroma de cocos, nu doar de cercei si spray de par, nu doar de placa si 3 in 1. Sunt dependenta de miresici.ro. Mnoh, dupa ce va opriti din ras, treceti la paragraful urmator.

Ideea e ca am descoperit atat de multe subiecte, atat de multe probleme, atat de multe nelamuriri, atat de multe sfaturi … am auzit de formatii, de fotografi si cameramani, de sali de nunta, am vazut poze cu mirese proband rochii (aici tre’ sa precizez ca majoritatea mi s-au parut kitschoase, de prost gust, extrem de impopotonate, ridicole) si nu ma mai satur ! In fiecare zi descopar informatii sau topicuri noi ba despre o traditie (desi le cam stiu pe majoritatea), ba despre o formatie, ba despre buchete de mireasa, ba despre verighete, ba despre aranjamente, ba despre sali… Nu ma mai pot opri ! Sunt dependenta. Si nu ma tratez. Poate trece de la sine. Sau poate…

Acum un an ma vedeam organizator de evenimente. Pai cred ca as ajunge in rai sa fac din organizatul unor nunti, spre exemplu, o meserie. Da’ io cred ca la noi in Romanica nu-s exagerat de multi cei care isi permit sa apeleze la un wedding planner, iar in Brasov cu atat mai putin, zic eu. Adica omu’ isi dramuieste fiecare banut, e nasol sa dea un comision unui oarecare pentru niste treburi pe care le poate rezolva singur. Deci se duce naibii cariera mea.

In alta ordine de idei, sunt o putoare ordinara, noroc de I., ca ma mai scoate din cotet cocina casa si ma cara dupa ea la facultate. A, da, imi detest, dispretuiesc, urasc din strafundurile fiecarui coltisor de suflet .. facultatea ! Nu doar pentru materii, proiecte, oamenii de pe acolo, secretarele afurisite, bancile idioate … ci pentru toate astea si inca alte 592 de motive in plus. Daca mi s-ar oferi maine un post cu un salariu fie el de 300 de amarati de euroi, as renunta la facultatea asta fara sa clipesc ! Zau.

Asa … alte frustrari, framantari, idei stupide n-am, poate v-as mai povesti despre cum am idei de agatat da’ n-am pe cine, poate v-as povesti de ce-am plans aseara, da’ nu-mi amintesc, cred ca de vina era nu alcoolul, ci surpriza, faptul ca-s sensibiloasa din cale-afara siiiiiii caaaaa … nu stiu, cred ca mi-am amintit una-alta, m-a cuprins regretul, m-au cuprins remuscarile si uite asa defrisam padurile ca sa am io cu ce-mi sterge lacrimile alea nenorocite.

Voiam sa va mai zic ceva, da’ am uitat. Cred ca era ceva de genul « Scuzati, Mariile Voastre, inactivitatea mea, faptul ca-s un musafir pe care nu-l mai vedeti cu atata drag, da’ tre’ sa-si piarda cineva timpul deloc pretios pe miresici.ro .» Sunt dependenta. Si nu ma tratez !

Voi ce mai faceti, ce-ati mai demolat, stricat, invatat, vazut ? De ce dulciuri, bauturi, accesorii, chestii sunteti dependenti ? Repede acilea, ca la spovedanie, sir indian, va rog.

Leapsa from Maya.

Poti sa refuzi omu’ si sa-i ignori leapsa? Nu poti, cum sa poti?! O faci cu placere. Mai ales daca omu’ ti-e drag. Mai ales daca omu’ te crede cumva-cum-nu-esti. Mai ales daca omu’ ii Maya.

[Click aici pentru coloana sonora.]

Ziua cea mai frumoasa – Daca stau sa privesc in urma…cred ca undeva, departe, in copilarie, as gasi cele mai frumoase zile. De cand am crescut am avut doar franturi de fericire care nu stiu in ce masura au facut zilele respective sa fie cele mai.

Cel mai mare obstacol – Eu. Eu cu lipsa mea de ambitie, eu cu lenea mea, eu cu chichitele mele.

Cea mai mare greseala – Am facut mult greseli pe care le regret insa cred ca cea mai mare a fost minciuna…pentru ca de acolo a pornit totul si s-a intins, s-a intins, s-a intins.

Radacina tuturor relelor – Depinde. Minciuna? Lacomia? Nepasarea ?

Distractia cea mai placuta – Iarasi, depinde. Desi cred ca undeva pe un loc fruntas e dansul.

Cea mai mare infrangere – Cred ca a fost tot undeva intre mine si mine. Unele defecte mi-au invins majoritatea calitatilor, cred.

Cei mai buni profesori – Am avut in scoala generala o profesoara de romana extrem de severa, dar extrem de competenta. E singura care m-a marcat si singura a carei materie mi-a placut, fara exagerari.

Prima necesitate – Oamenii. Prietenii, mai exact. Imi sunt mai esentiali decat preaiubitul meu somn.

Ceva ce te face cea mai fericita – Oamenii, iar. Sau poate chiar eu. Sau poate vreun sentiment. Impartasit.

Cel mai mare mister – Exista Rai ? Exista Iad ? Exista Viata de Apoi ? Exista viata anterioara ?

Persoana cea mai periculoasa – Persoana care tine in maini sentimentele mele, persoana care ar avea puterea sa imi franga inima…

Cel mai rau sentiment – Insensibilitatea.

Cel mai bun cadou – Sa iasa materialismul din mine la iveala : chestii practice. Nu ma refer la cutite de bucatarie, ci la : cercei, bluze si bluzite, inele, parfumuri, genti, fel de fel de dintr-astea. V-ati prins voi. Apropo, 16 noiembrie, 16 noiembrie!

Calea cea mai rapida – Catre ? Daca rapiditatea presupune si incalcarea principiilor, zic pas !

Sentimentul cel mai placut – Sa fii iubit. Sa iubesti. Sa fii iubit.

O protectie efectiva – Crema cu SPF 15+ ? 30+ ?

Cel mai bun remediu – Somnul.

Forta cea mai puternica – Depinde de la caz la caz.

Persoanele cele mai necesare – Prietenii.

Lucrul cel mai placut dintre toate – Starea aia de bine. Determinata de un sentiment, de o melodie, de o cafea buna, de soare, de cineva.

Leapsa from Maya.

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând : „Adeseori tinerele fete isi creeaza imagini marete, fermecatoare, chipuri cu totul ideale, si isi fauresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume;” – Honore de Balzac, „Femeia la treizeci de ani”; habar nu aveti cat de ciudat e ca am dat tocmai de acest rand 4, acest citat, acest autor.
2.Fără să verificaţi cât e ora? 13.
3.Verificaţi! 13.01.
4.Cum sunteţi îmbrăcata? Blugi+tricou.
5.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? La blogul lui Maya.
6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului? Canta pasarelele, geamul e deschis, aud vocea unui copil.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă? Aseara, am rupt usa si am fugit la o prietena.
8. Ce aţi visat ieri noapte? Multe prostii; fosti iubiti, actuale prietene, tampenii.
9. Când aţi râs ultima data? Azi-noapte.
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi? Stelute si tabloashe.
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? Haine, haine, haine. Sunt fata. Sunt scuzata, sper.
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut? „High school musical 1”.
13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi? Parul meu ciufulit?! Se pune?
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? Nu mi se pare „prietenos”.
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă: Ma doare in gat.
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă? Ema sau Ela.
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat? Laurentiu.
18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate? Da si nu.
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului? „Vrei inapoi, pe Pamant?”
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba? Oamenii.
21. Vă place să dansaţi? La nebunie.
22. George Bush? Ce-i cu el? Obama.
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? Un film pe Axn.
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? Doar una. Grapefruits. Ca sa ma-njure.

Multam’, Maya, de leapsa.