Game over.

Am scris acum ceva timp un articol pe care am preferat sa il pitesc pe blogul Alexandrei, care a fost atat de draguta sa ma gazduiasca. Acum insa cred ca m-am eliberat de tot ceea ce a trebuit sa ma eliberez, unicul lucru ramanand acest articol pe care prefer sa mi-l asum acum.

Iti urasc atat de mult vocea la telefon, iti urasc privirea, zambetul strengar, ochii caprui, tenul creol, iti urasc forma mainii si degetele-ti lungi, precum iti urasc atingerea, iti urasc buzele precum iti urasc saruturile, urasc ca esti atat de inalt si ca eu sunt atat de mica, iti urasc vocea si frazele-ti care-mi lipesc zambetul pe fata, urasc toate momentele in care ma faci sa rad, precum urasc fiecare particica din fiecare moment in care plang din cauza ta, urasc ca ma faci sa tremur in preajma ta, asa cum urasc ca ma faci sa sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urasc fiecare lacrima sarata ce-mi umple ochii de tine, urasc fiecare vis in care esti personajul principal, urasc fiecare dorinta in care te regasesti, urasc fiecare scenariu, fiecare zi in care-mi vorbesti, fiecare zi in care te prefaci ca nu exist, urasc c-a trebuit sa te intalnesc, urasc ca plang acum, urasc ca nu mi te pot scoate din minte, din inima, din suflet, urasc ca esti ambitios si incapatanat, urasc ca esti sensibil si puternic, urasc ca esti altfel, urasc ca nu te deranjeaza sanii mei mici si fundul meu mare, urasc ca nu te deranjeaza puerilitatea mea, urasc ca retii fiecare detaliu, urasc ca ma asculti mereu, indiferent de cat de mult as vorbi, urasc felul in care m-ai putea iubi, urasc toate zilele pe care le-am putea petrece impreuna, urasc noptile tarzii in care m-ai tine in brate, urasc felul in care ai face dragoste cu mine, urasc ca esti tot ce imi doresc, urasc ca esti tu, te urasc din strafundurile sufletului meu si-mi doresc sa te smulg din minte, inima si vise.

Pentru ca nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Am obosit.

Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed…

Anunțuri

Leapsa 2 from DianaEmma.

Mi-a pasat DianaEmma leapsa primelor dati. Multumesc, a fost placut sa-mi amintesc de vremurile bune.

Primul acasa: A fost la bunicii mei, loc unde am stat de la 2 la 14 ani. Acolo-s toate cele care mi-au marcat copilaria: primii prieteni, primul „Elastic”, prima coarda, primul „De-a v-ati ascunselea”, primele „Sticluta cu otrava”, „Ratele si vanatorii”, „Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti”, „Taranul e pe camp”, „Trecea un print calare”, prima bicicleta cu trei roti (rosie cu cosulet alb), primele cazaturi, primele boacane, primele poezii, primii oameni de zapada, primul brad de Craciun, primul oracol completat, primul sarut, prima mana-pe-fund, primele amintiri fericite (prima mana-pe-fund n-ar trebui sa fie tocmai o amintire fericita, dar noh, unii oameni E mai perversi si anormali de fel).

Prima rochita: E foarte greu sa imi amintesc de prima-prima, stiu ca am avut multe-multe (ca doar am fost un copil rasfatat), pot insa sa inchid ochii si sa-mi amintesc perfect cum aratau aproape toate rochitele mele, pe 3 dintre ele le…pastrez pentru fetita mea.

Primele cele-mai-ce incaltari: Niste cizmulite albe superbe, cu niste stelute argintii cumparate de mama din banii lu’ bunicu’. Eram tare mandra de cizmulitele mele si inca ma urasc c-a trebuit sa trec de marimea 26 la picior. Si tot n-o iert pe mama ca le-a dat. Apoi au urmat niste saboti negri din lac, cu talpa putin inalta, adusi de bunicul meu din Republica Moldova. Perechile astea doua de incaltari mi-au marcat copilaria.

Primul caine: De fapt, am crescut alaturi de doi caini: un caine lup caruia ii spuneam … Lupan si o catea-corcitura, numita Moldiţa, care facea multi-multi pui si care-mi insenina zilele. Au murit, pe rand, amandoi.

Primul baiat de care mi-a placut: Se numeste G., aveam amandoi 5 ani. El: blond, ochi albastri. O minunatie de baiat. A facut insa pe el la găgăniţa si de atunci mi-a trecut dragostea. Pentru ca nu-s io aia careia sa-i plaCA CAcaciosii.

Prima formatie al carei fan am fost: André. Aveam toate casetele cu ele, cantam si dansam prin casa, stiam toate versurile pe de rost, aveam coregrafii la piesele lor, la scoala, in pauze sustineam recitaluri alaturi de cateva colege. Inca nu pot sa cred ca a trecut perioada aia.

Primul meu sarut adevarat: Cu L., la 13 ani juma’. Baiatul ala a reusit pur si simplu sa ma faca sa ajung in al noualea cer.

Prima mea iubire: Ramane L.

Primul „Te iubesc”: Ciudat sau nu, cred ca i-a fost adresat lui A., cel mai bun prieten al lui L. Ciudata poveste. Sau sa ii fi fost adresat lui R.? Oricum, in niciunul din cazuri nu vorbeam serios, desi in cazul lui A. am avut un moment in care simteam ca parca-parca. Din pacate, pana la mirifica varsta de 20 de ani n-am reusit sa aflu ce inseamna un „Te iubesc” spus sincer, din inima, pentru un Fat Frumos.

Primele lacrimi din iubire: Au fost pentru L. sau pentru Fat Frumos, habar n-am. Intotdeauna am sustinut sus si tare ca „Nu am plans niciodata pentru vreun baiat.” dar iata ca a sosit momentul adevarului.

Leapsa o pasez celor trei crai de la rasarit: Koodoo, Invatatorul si ChuckNorris pentru ca sunt absolut convinsa ca o veti face in cele mai amuzante moduri cu putinta (nu trebuie sa folositi primele mele dati, ci sa va imaginati un primul/o prima in…orice; desi ar fi amuzant sa aflu care fu prima voastra rochita si prima mana-pe-fund). Daca incercati sa va sustrageti va asteapta un mare si calduros .

LE: Leapsa a, vorba ei, furat-o pe sestache si gagica faina de scrie pe de fete.

Un gand.

Va cunoasteti, va indragostiti, treceti peste toate obstacolele, sunteti impreuna, fluturi in stomac, emotii, saruturi pasionale, amor nebun. Apoi, dintr-un motiv sau altul, va despartiti. Inca il/o iubesti. Nu poti sa il/o privesti cu ranchiuna. Dintr-un motiv sau altul, sa va impacati e 99% imposibil. Si pentru ca il/o iubesti, ii doresti sa fie fericit(a). Cat mai fericit(a). Nu poti fi egoist(a). Nu ii poti dori raul. Nu vrei sa ii doresti raul. Insa stii ca exista o sansa de 1 la un milion sa va impacati, asa ca indiferent de cata fericire ii doresti, fie ea chiar si in bratele altcuiva, nu ti-o doresti pe deplin, pentru ca stii ca acolo, undeva exista sansa aia, cat ar fi ea de mica.

Dar daca va desparte un taram? Atunci sansa e de 0 la 1 si iti doresti 1000 la mie sa fie fericit(a). Pe deplin. Cu celalalt/cealalta. Pentru ca tu nu mai existi. Nu pe taramul muritorilor.

Nu am justificare pentru postul asta.

Fericire?! Ce e aia?

Ma laudam azi la lume ca am un fel de stare de spirit de genul “Bă, va iubesc, pe toti, bă!”. Si inca tine. Starea, nu laudatu’.

Si mi-e dor de niste prieteni de care ma desparte doar o tasta de telefon. Nu ma indemnati sa o apas, o voi face cand voi considera de cuviinta. Minute, traiasca Cosmoteu’, am.

Si am citit niste posturi mai vechi de ale mele si … nu sunt geniala, nu am pretins vreodata ca as fi, nu sunt grozava, nu sunt perfecta, dar sunt mandra de mine.

Cred ca sufar de PMS (Dă, Doamne, ca 80% din baieti sa nu stie ce e ala !). In fiecare luna se manifesta altfel. Luna trecuta ma punea sa urlu (de draci, nu de altceva). Luna asta ma pune sa zambesc si sa imi doresc sa look pretty.

Oricum toate starile astea nu vor tine mai mult de 15 minute asa ca … ma bucur de ele atat cat sunt. Astea-s faramele mele de fericire.

Gustul cafelelor de dimineata, de la pranz, de la 11 noaptea, cele 6 inghetate pe care le mananc zilnic (bine, 4), sucul meu de portocale care-mi taie greata, parfumul meu (nu ăl’ natural, ci ăl’ de la magazin), unghiile mele mov si margelutele mele colorate ma fac fericita. Pentru 5 minute. Mai mult nu pot. Ele nu au puteri magice, asa cum … .

Ma gandeam demult sa vorbim despre fericirea suprema vs. faramele de fericire. Fericirea suprema ? Eu cred ca tine 3 ore sau 3 zile, mai mult nu. Adica nu cred ca exista fericirea suprema de care sa te bucuri intreaga viata. Oricum, tine mai mult decat faramele de fericire care tin 3 minute sau 30. Despre farame, v-am spus mai sus. Topul meu de asa-zisa fericire suprema? Momentul in care am luat 10 la Bac la romana-oral, L. (despre care puteti citi aici), momentul in care am intrat la facultate, momentul in care am primit notele de la Testele Nationale. Nu o sa stau sa va povestesc de ce m-am bucurat ca am luat 10 la romana oral, cred ca trecuse multi ani de cand nu mai gustasem fericirea. Nu o sa va spun de ce topul meu e legat 75% de realizari scolare. Cred doar ca a fost singurul domeniu in care am facut, demult, ceva cu adevarat bun.

Tu cand esti cu adevarat fericit? Si ce anume te face sa ai parte de farame de fericire?

Si … sunt tare curioasa legat de un anumit domeniu: te face iubirea (in stadiul ala initial, cu fluturi in stomac, emotii, saruturi pasionale, primele nopti cu el/ ea) sa mori de fericire? Mortii sa nu raspunda (aveam nevoie aici de emoticonul ala de scoate limba la voi, dar nu am voie; vi-l imaginati voi, va rog? Multam’.).

Nu sunt « tanti », bă!

Nu ma pot abtine sa nu comentez, desi se presupunea ca-s in concediu de toceala.

Am 19 ani. Auch, mi-a scapat informatia care nu trebuia sa scape. Acum ca ati aflat cati ani am, dati fuguta-n alta parte si-ascultati elucubratiile cuiva mai matur.

Si se face ca anul asta implinesc mirifica varsta de douaj’ de ani. Si pe langa faptul ca io gandesc si ma port si arat de 15 ani (cu exceptia faptului ca copchilele de 15 ani n-au curu’ asa mare) intervine o alta problema, existentiala, de altfel. Ma sperie prefixu’ asta nenorocit, nu pentru ca simt ca imbatranesc, pentru ca eu tot undeva prin perioada pubertatii am ramas (atat fizic, cat si psihic, comportamental si mental). Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura. Asta in conditiile in care de la 13 ani lupt pentru dreptul meu de a fi mai copilaroasa decat prevede legea.

M-am intalnit azi in lift cu un pustiulica de 15 ani. Maxim 17. Si mi-a deschis usa (copil educat, ce-i drept) ca unei tanti, mi-a zis « Buna ziua » sau « La revedere », n-are conteaza, e tot atat ca si cum mi-ar fi zis acest nenorocit « tanti ». Toate astea in conditiile in care eu am un metru si-un zambet. Si o fata de copil inocent (batting eyelashes). Si-atunci am devenit frustrata, plina de ura fata de prefixul « 2 -». Nu mi-l doresc. Imi fura din inocenta (radeti, radeti, fiinte uracioase ce sunteti!). Simt ca nu mai am voie sa ma prostesc. Vad cum se uita colegii aiurea-n tramvai la mine cand ma stramb la profa de conta, de parca as fi venita de pe o alta planeta. Ma inghiontesc colegele cand palavragesc cu tuta mea in timpul cursurilor atat-de-extrem-de-neinteresante. Simt ca nici sa ma distrez parca nu mai am voie asa cum as fi avut la 17, insa n-am apucat sa o fac. In cele doua sau trei zile din an cand arat bine aud claxoanele taximetristilor de 30 de ani, nu fluieraturile baietilor de 18 ani. Si atunci ma simt cu adevarat expirata. Si-mi vreau anii inapoi.

Si-apoi vin si regretele. Regret ca nu m-am distrat la 17 ani ca la 17 ani. Cred ca sunt incredibile betiile de la 17 ani. Regret ca nu m-am indragostit la 17 ani ca la 17 ani. Cred ca e de poveste iubirea pe care-o traiesti la 17 ani. Pentru ca in mod clar intr-un fel iubesti la 17 ani si in cu totul alt fel la 27. Si timpul nu-l pot da inapoi.

Si nu ma pot bucura nici de varsta de 20 de ani atata timp cat nu o vreau. Pentru ca simt ca ma sufoca, imi suprima libertatea de a fi eu, copilul nebun si naiv care vrea sa danseze pe strada fara sa fie privit ciudat, care vrea sa se strambe la profi exact asa ca-n clasa-ntai, care vrea sa puna piedica colegului dragut din clasa vecina, care vrea sa simta emotia primului sarut cu el si fluturasi in stomac exact asa cum a simtit si in urma cu 5 ani, cand era chiar si-n acte…un copil.