2018 a fost un an al fericirii mele

2018 a fost unul dintre cei mai grozavi ani ai mei. Poate chiar cel mai grozav. Pentru ca am fost – simplu – fericita. Ceea ce va doresc sincer si voua pentru 2019.

Si am fost… bine eu cu mine. Bineinteles ca mai am de lucrat si imi mai doresc lucruri. Si, vorba ‘ceea, daca eram mai proasta, poate eram – in general- si mai fericita.

Dar, asa cum sunt acum, ma consider un om al naibii de norocos si sunt extrem de recunoscatoare pentru tot ce mi s-a intamplat.

2018 a fost un an al fericirii mele.

Calatorii

Am calatorit mai mult decat mi-as fi imaginat la inceput de an (cand aveam doar Praga programata), am ajuns in locuri in care nu credeam ca o voi face prea curand. Si asta fara sa le fi planuit prea mult. Am fost in 7 tari si am vazut Praga, Berlin (<3), Tokyo, Munchen, Hamburg, Budapesta, Paris, Viena, Bratislava. Am vazut, asa cum imi doream de mult, Oradea, si m-am reintors in Cluj – oras al carui targ de Craciun il ador!

I’m such a lucky bitch. Si realizez asta. Si imi doresc sa calatoresc macar la fel de mult si in 2019. Brazilia, Maroc si poate Grecia si Colmar (Franta) sunt pe lista mea de dorinte si sper sa reusesc sa le vad.

Vedeti voi… nu am bifat casutele impuse de societate: casa, masina, sot, copil. Insa probabil ca nici nu sunt pregatita sa o fac acum. Calatoritul (in ‘detrimentul’ ratelor unui credit ipotecar) ma dezvolta, imi aduce implinire si imi hraneste sufletul. Si n-o sa las pe nimeni sa ma judece pentru asta. (Se aude, acolo-n spate? 🙂 )

Job, prieteni, familie, politica, iubire si nefericirea din relatii

E prima oara in viata mea cand nu m-am plictisit la un job dupa 1 an. Imi place mult ceea ce fac, ma mai enervez uneori, sunt lenesa alteori sau ma incarc eu de prea multe task-uri doar pentru ca prefer sa le fac eu – doar sa le stiu bine facute. Si aici mai am de invatat. Asa cum trebuie sa invat sa imi controlez impulsivitatea si sa invat sa fiu mai diplomata.

Am ras mult cu prietenele mele si simt ca am langa mine niste oameni minunati. Si nici nu am nevoie de mai mult.

Am ras mult si cu familia mea si asta ne-a apropiat mai tare. Familia mea e buna si nebuna si ne iubim asa, simplu. Cu toate dramele noastre. And my momma is a drama queen. 🙂

Cel mai mult anul asta m-am enervat din cauza politicii. Asta spune multe. Asta spune ca personal si profesional am avut eu un an bun, insa spune si ca … sunt tot mai aproape de drumul de plecare. Desi nu-mi doresc asta…

Bineinteles ca inca mai cred in iubire. Desi mi se mai zdruncina conceptiile putin. Anul asta am constientizat ce anume din copilaria mea ma face sa aleg un anumit tip de relatii, de parteneri. Si asta va fi un teren de lupta cu mine insumi in care mai am de castigat niste batalii.

Mi-am incalcat un principiu de viata pe care-l strigam raspicat, batandu-ma cu pumnul in piept, si nu sunt mandra de asta. Cumva, analiza mea (subiectiva) a gasit niste justificari ale naibii de bune sa o fac.

Nefericirea din relatii vine din noi. Din frustrari, din neimpliniri, din dorinte nespuse si neindeplinite, din lipsa de comunicare insa – cred eu – cel mai mult, din lipsa de iubire.

Eu sunt un om naiv. Mai ales cand vine vorba de iubire. Nu o idealizez. Insa cred intr-un fel de magie a ei.

Cred ca pierdem prea mult timp, ani, prea mult suflet in relatii care nu ne aduc implinirea. Si eu am facut asta. Am acceptat firimituri de fericire, am resuscitat inutil o iubire demult apusa, am avut rani care s-au vindecat greu. Am realizat apoi ca omul ala nu m-ar fi putut face niciodata fericita si eu nu l-as fi putut face niciodata fericit.

Ne irosim atat de mult timp in relatii ‘comode’. Si irosim timpul oamenilor de langa noi – care isi fac sperante si carora le furam o parte din viata – desi stim ca …nu sunt ei aceia. Doar ca inteleg. Avem o teama incredibila de singuratate. Si o inteleg …deplin. Si e greu sa fii fericit… singur. Insa atunci cand ajungi sa o faci… Oh, joy! …

Eram in catedrala Notre Dame si m-a bufnit plansul. Imi curgeau lacrimile pe obraji si nu puteam sa le stapanesc. Mi-am dat seama atunci ca oricat de mult as munci, m-as zbate, as asuda, oricat de mult as lucra eu cu mine – e acolo, undeva un lucru pe care nu il pot obtine prin puterea mea. Insa poate ma pot conduce catre drumul ala…

Si sper din toata inima sa-mi fi invatat greselile trecutului si sa nu le mai repet.

Sunt mult mai fericita si linistita singura decat atunci cand eram intr-o relatie. Si n-as accepta niciodata mai putin de atat de la o alta…

Frustrari

Nu stiu daca e bine ca maturizandu-ma, devin putin mai egoista. Pentru ca egoismul asta se traduce pentru mine in a nu-mi pierde timp si sentimente cu oameni cu care nu ar trebui sa o fac sau cu frustrari inutile care ma fac un om urat. Daca eu ma inconjor de oameni ciufuti si acri, o sa fiu si eu la fel. Si nu vreau asta. Vreau sa continui pe drumul care ma face sa fiu bine eu cu mine, linistita, fericita – indiferent daca bifez sau nu standarde tampite ale societatii. Doar asa oamenii de langa mine vor avea un om care a renuntat la frustrari si care e cald, deschis, dispus sa se implice si sa emane veselie si liniste sufleteasca.

Mi-a bucurat enorm sufletul sa aud, intr-o discutie cu un coleg, replica: “Tu, grumpy?! Tu esti flower power toata ziua!” – asta inseamna ca am depasit nefericirea din 2016 si am redevenit eu – vesela, glumeata, plina de energie. Si zau ca anul asta am plans foarte putin. Si de cele mai multe ori nu pentru prezent, ci pentru trecut. Si am reusit sa mai descopar cateva chestii despre el. Si asta m-a ajutat sa il inteleg si mai bine si sa ma mai vindec putin.

2019

Incerc sa-l iau in serios pe 2019 si sa ma ambitionez oleaca. Desi cred ca ce m-ar face fericita in 2019 ar fi sa calatoresc si sa imi pastrez oamenii dragi langa mine – si zau ca sunt recunoscatoare pentru cativa omuleti pe care ii iubesc tare-tare. M-ar bucura sa fim mai deschisi, sa judecam mai putin (me included, da? :P), sa acceptam diversitatea, faptul ca oamenii sunt diferiti si ca depinde doar de noi pe cine alegem sa ne fie aproape.

Gaseste-ti calea!

De Craciun, cineva mi-a urat sa imi gasesc calea. Greu lucru de facut… Craciunul l-am petrecut cu o minune de fetita de 4 ani, am ras impreuna, ne-am prostit impreuna, i-am citit povesti inainte de culcare, am stat impreuna intr-un cort de copii si – uitandu-ma la ea cum incerca sa adoarma – de abia reuseam sa imi stapanesc lacrimile. Pentru ca am realizat ca nu exista lucru mai de pret decat acela de a avea un copil si ca… de fapt, in adancul sufletului meu, chiar imi doresc unul, oricat de mult ma infricoseaza ideea asta. Am realizat ca lucruri precum cariera, avansarile, calatoriile, linistea si libertatea nu sunt totul in viata. Exista ceva magic pe care il ratez, insa mai stiu si ca nu sunt pregatita acum. Am nevoie sa mai trec prin niste experiente – pana sa ajung acolo. Pentru ca nu as accepta ceva mai putin pentru copilul meu decat sa il cresc in iubire deplina. Incluzand aici si iubirea mea pentru mine.

*

Nici nu stiu cum sa inchei… De fiecare data am urat oamenilor de sarbatori fix lucrurile pe care eu mi le doream pentru mine.

La final de 2016 – liniste. Si 2017 mi-a adus-o.

La final de 2017 – fericirea din lucrurile mici. Si 2018 mi-a adus-o.

Am mai avut niste dorinte in 2018 si s-au implinit intr-un mod surprinzator. Dorintele mele devin periculoase pentru ca..se pot indeplini. 🙂

La final de 2018 imi doresc sa calatoresc mult si sa devin omul care am nevoie sa devin. Cred ca doar asa pot primi iubirea in viata mea.

Si va doresc si voua – simplu – sa fiti fericiti. Oricum s-ar traduce asta…