De unde, băi?

De unde va luati genti si rochii si margele frumos colorate? De unde va luati jeansi care va fac sa aratati perfect ? De unde va luati pantofi care va fac picioarele lungi si subtiri ? De unde va luati balsam de par care sa va faca parul lung si matasos ? De unde va luati farduri si oje rezistente ?

De unde va luati energia de care aveti nevoie zi de zi pentru a munci, continua, rezista ? De unde va luati rabdarea pe care o folositi la copii plangaciosi si batrani neputinciosi ? De unde va luati puterea de a cara sacose grele cu cadouri si de unde va luati puterea de a trece peste nenorociri ? De unde va luati bucuria din lucrurile mici ? Chiar din lucrurile alea mici ? De unde va luati zambetele strengare ce va apar din senin ? De unde va luati mainile fine a caror mangaiere face sa nu mai doara ? De unde va luati stergator de lacrimi ? De unde va luati datator de viata ? De unde va luati sageti cupidoniene ? De unde va luati hohote de ras si strangeri de mana ?

De unde va luati placintele cu mere si imbratisari calde ?

De unde va hraniti cu dragoste cand sufletul va e amar?

Ca la non stop ii inchis.

Flori, fete sau baieti…

Contrar aparentelor, postul meu nu este legat de jocurile copilariei si alte amintiri precum cele din acest post. (Si totusi, care-si aminteste de Sticluta cu otrava, Ratele si vanatorii, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Taranul e pe camp, Trecea un print calare, De-a v-ati ascunselea s.a. ?)

Vorbim astazi insa despre…fete ; si baieti.

Sunt sigura ca daca esti fata, mereu ti-ai spus ca ti-ai fi dorit sa fii baiat ; sau cel putin, ai spus-o macar o data in viata, probabil in zilele alea cu crampe, nervi si dureri de sani. Pentru ca in viziunea ta, e inimaginabil de greu sa fii fata ; ingrijirea pielii, a tenului, a parului, haine, accesorii, pantofi, reguli de asortare/combinare a hainelor, aranjat par, machiat s.a. (c-am obosit) toate fara exceptie iti dau batai de cap ; si spui ca e mult mai simplu sa fii baiat intrucat ei rezolva totul cu un dus, un barbierit, un deodorant si un tricou .

Daca esti baiat, probabil ti-ai dorit sa fii fata in momentul in care ai intampinat probleme cand veni vorba de…bagat vaporu’-n port, vorba reclamei de la Foltene. Pentru ca ai impresia ca e usor sa ai tzatze si cur si ca lumea-ntreaga iti sta la picioare doar pentru simplul fapt ca ai vagin.

Sunt sigura insa ca probleme tehnice intampinam toti, indiferent de sex, rasa, specie. Ma refer la genul de probleme tehnice pe care le avem cand vine vorba de a relationa cu o persoana de sex opus in vederea unor … . Ne facem fel de fel de probleme, fel de fel de griji. Ne punem nenumarate intrebari, incercam sa punctam la capitolul teorie ; ne ajutam de prietenul Google cautand sintagme de genul « cum sa il fac sa… » si aruncam banii pe reviste care ne ajuta cu fel de fel de sfaturi pe care oricum nu le punem in practica.

Sa fii fata nu-i usor. Mai ales acum, cand trebuie sa vinzi sex mai mult ca oricand, mai ales acum cand aspectul fizic a devenit o bariera pe care nu o poti trece fentand, mai ales acum cand nimeni nu are timp si rabdare sa iti vada sufletul din spatele ochelarilor si a aparatului dentar (nu, nu port nici una, nici alta).

Sa fii baiat nu-i usor. Mai ales daca nu te cheama Poponet, mai ales daca nu ai un Bmw, mai ales daca mama si tata nu sunt Mama si Tata.

Ideea insa e sa lasam lamentarile deoparte si in acelasi timp sa renuntam sa credem in sfaturi-minune despre cum sa pui mana pe cum sa agati cum sa faci un tip/o tipa sa te placa. Eu cred ca lucrurile astea vin de la sine. Iar momentele in care tu o vrei, ea nu te vrea sunt doar momente. (Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, sunt momente urate sau chiar groaznice, in functie de intensitatea sentimentului, in functie de cat de tare e afectat corazonul, si nu orgoliul.)

In mintea fiecaruia se traseaza, probabil, un portret, probabil si fizic, nu doar moral, al EI / LUI. Dar acest portret se destrama cerinta cu cerinta, acea lista imaginara se arunca la gunoi cu fiecare bifat sau cu fiecare icsulet in momentul in care te indragostesti. Pentru ca se-ncapataneaza dragostea asta sa fie precum niste ochelari cu lentile roz. Si pentru ca zice-o vorba din popor ca in momentul in care iubesti o persoana, o accepti cu tot cu defecte. Nu cred insa in ceea ce imi spunea un comentator, si anume ca “Apreciem oamenii pentru calitati. Ii iubim pentru defecte.”. E un “Nu cred” si punct.

Nu am reusit sa fiu fluida in postul asta. Sfidez legile limbii romane, n-am cuprins si incheiere, nu pot aseza cuvintele altfel decat aleatoric in pagina. E genul de scriere pe care nici insusi autorul nu si-o intelege.

Cred ca voiam sa sugerez ca indiferent de cat de greu e sa fii fata sau baiat, indiferent de cat de greu e sa suporti epilatul cu ceara sau cat de greu e sa fii romantic in fata partenerei tale, toate lucrurile astea isi pierd orice urma de valoare in momentul in care intervine sentimentul. Iar teoria despre cum sa cladesti o relatie sau despre cum sa o faci sa mearga e pura teorie in momentul in care practica e cea care te doboara.

Cred ca-mi place sa ma complic, pentru ca marele meu vis e acela de a avea o fetita (si nu, nu un baiat). Asta probabil pentru ca, undeva, in inconstientul/subconstientul meu, imi doresc sa fiu mama pe care eu nu am avut-o. Am fost crescuta 12 ani de bunici si relatia mea cu mama nu e tocmai aceea de bune prietene. Si lucrul asta se vede in fiecare frustrare de a mea, in fiecare modalitate de a-mi rezolva problemele, in fiecare coltisor din mine. Insa, daca te crezi in stare sa imi faci un baietel atat de incredibil de dulce ca cel de mai jos, ma sacrific si ma fac mama de baiat.

Prima imagine e furata de pe trilulilu.ro, a doua am furat-o de pe deviantart.com sau am furat-o de la unul/una din voi. Zau ca nu-mi amintesc.

Pitzipoanca parazit

Faptul ca am 7 sau 17 kile-n plus si 17 centimetri in minus nu ma determina sa scriu acest post. Si daca-s frustrata, is din cauza asta. N-am avut vreun iubit care sa ma paraseasca pentru vreo pitzipoanca, deci nu, nu incercati sa cautati justificari acestui post. Luati-l ca atare.

Acuma, pitzipoancele se clasifica in n-spe mii de specii, nu-mi umplu blogul cu clasificarea acestui animaluţ. Sa zicem ca sunt pitzipoancele cocalaritze, pitipoancele-proaste-in-cautare-de-iubit-bogat-si-prost (le vom nota in continuare cu A) si pitzipoancele-destepte (nu, nu la IQ ma refer, ci la modul in care stiu sa… aleaga tinta parazitata)-versate-in-cautare-de-iubit-(extrem-de-)bogat-si-versat-si-el (le vom nota cu B). Pitzipoancele cocalaritze is alea de le vedeti zi de zi prin oras care se imbraca intr-un hal de te sperii, exemplu aveti aici. N-avem timp de ele acu’. Voiam sa vorbesc despre pitzipoancele-parazit. Eh, astea in general au un corp frumusel, frumusetea chipului e doar suplimentara, nu obligatorie. Ele se pot imbraca destul de ok, dar mereu provocator (astea-s pitzipoancele B), sau se pot imbraca fara gust, kitschos (astea-s pitzipoancele A, sper sa nu va ametesc p’aci.). Asta in functie de neuron si buget, evident. Amandoua speciile insa alearga dupa baieti cu bani. Pentru ca sufletul nu inseamna tot. Pentru ca « Te iubesc »-ul lui nu iti aduce genti de la Louis Vuitton si nici pantofi de la Manolo Blahnik. Cardul lui, insa, o face. Pitzipoancele A sunt mai prostute de felul lor, tinta lor va fi un barbat mediocru atat in gandire cat si-n alte cele. Ele sunt ahtiate dupa barbatii cu bani, sunt disperate in incercarea de a gasi unul si se incurca in fel de fel de relatii cu fel de fel de ciobarlani. Pitzipoancele B insa sunt femei mai destepte. Ele nu arata disperarea, ele nu se lasa cucerite, ele cuceresc. Barbatii intorc capul dupa ele pentru ca sunt frumoase, inalte, au un corp divin, rare/deseori sunt si o prezenta placuta. Cunosc si eu doua tipe (am spus « cunosc », nu « sunt prietena cu… ») de acest gen. Desi nu sunt deloc inalte si nu le gasesti pe podiumul de defilare de la Festivalul de Moda de la Iasi (care, apropo, cica s-a anulat pe motiv de criza financiara), arata bine, sunt dragute, au sani frumosi, fese ferme, picioare frumoase (dar nu si extrem de lungi ca cele ale lui Cameron Diaz). Eh si tipele astea doua, cel putin de un an de cand le stiu eu mai bine-asa, au doar iubiti potenti din punct de vedere financiar, nu stiu daca si din acel celalalt punct de vedere. Si tipele mereu au tzoale haine in trend, genti scumpe, ies in cele mai cluburi s.a. Si ma curpinde-o usoara invidie, doar ca nu e genul ala de invidie (auto-)distrugatoare. Chestia e ca daca pana acum un an-juma’ de an dispretuiam profund pitzipoancele B, acum am realizat ca trebuie sa le admir. Si probabil ca dac-as fi vreo bunaciune, as fi si eu una de-a lor. Ganditi-va ca ele nu sunt nevoite sa se incurce cu toti marlanii, isi pot gasi un barbat destul de ok, atat din punct de vedere fizic cat si din alte puncte de vedere. Ganditi-va ca fetele astea isi traiesc viata, isi traiesc tineretea la maxim, traiesc clipe frumoase. Sa o luam ca exemplu pe Monica Columbeanu. Nu spun nici ca nu il iubeste pe Iri, nici ca il iubeste. Treaba ei, nu a mea. Fata, fosta fata simpla din Bacau, a devenit o femeie bogata peste noapte-asa. Haine scumpe, traieste intr-o casa superba, ca din filme, calatoreste in cele mai frumoase tari, nu duce grija zilei de maine asa cum un om de rand o duce. Iar Irinel, exceptand faptul ca e batran si mic si gras si cu chelie, este totusi un om inteligent, decent, cu bun simt probabil si alte n calitati. Adica nu e tocmai genul de sot pe care daca il ai iti vine sa lasi naibii toate si sa pleci in lumea larga. Asadar…de ce sa nu te casatoresti cu un om ca el ? De ce sa nu iti faci viata mai frumoasa decat ar putea fi ? Nu ma intelegeti gresit, eu sunt fata cu sentimentu’, nu sunt fata cu banu’, dar cateodata stai si te intrebi cum ar fi viata ta daca… . Si-ti dai seama c-ar fi bine. Pentru ca dragostea trece prin stomac. Fara exceptie. Norocu’ meu ca atunci cand aveam 4 ani mi-a ghicit o tanti in palma (nu, nu era de etnie rrrroma) si mi-a zis ca ma voi marita din dragoste (da, vai si-amar d-ala care m-o lua). Ce-i drept, nu mi-a zis daca Prince Charming-ul meu va fi sarac lipit pamantului sau putred de bogat. Ah, oare ce numar de telefon avea tanti?!

Intrebare pentru baieti: Tu… ce card ai?

Intrebare pentru fete: Iubitul tau… ce card are?

P.S.: Vineee vara, de-abia astept defilarea pitzipoancelor prin oras in fuste scurte si topuri mulate. (Nu, nu-s baiat, is fata, is hetero si da, ‘s  invidioasa.) Aiaiai!

Si dac-as castiga?

Cum la ce ? La Loto, evident.

Azi noapte (postul am inceput sa-l scriu duminca, la pranz, cititi ca si cum eu as fi facut modificarile necesare) la 11 mi-a sunat telefonul de 3 ori, din care de doua ori am auzit :

« Te rog, pune-mi si mie la Loto. »

« Ha, da’ cum sa nu, da’ si de castigi, facem jumi-juma . »

« Iti dau un sfert. »

« Ii bun si-un sfert, baga numerele.. ».

Eh, am dormit 4 ore azi dimineata ca sa ma pot trezi la timp sa gasesc deschis la non-stop si sa pun la loto. Cred ca e prima oara cand pun numerele alea cu manuta mea. Sa nu va asteptati acum sa va spun ca de-oi castiga voi fi o mironosita toata viata si ca nu ma voi schimba deloc si alte chestii fanteziste din astea. Sa fim seriosi, banul schimba pe oricine, indiferent de ce personalitate are. Chiar daca nu te schimba din 100 de puncte de vedere, te schima din UNUL si e de ajuns.

Mi-am imaginat ce as face daca as castiga. Si mereu cand imi imaginez ceva nu se intampla. Dar nici nu ma intereseaza. VOI :

-da cam 500.000 euro mamei, fratelui si bunicilor mei. Si mamei mele ii voi cumpara 101 flori. Nu lalele. Uraste lalelele.

-da toti banii necesari pentru Marian, cel de care v-am povestit aici.

-imi voi cumpara 5 vile cu piscine, 3 Bmw-uri, genti de la Prada, pantofi de la Manolo Blahnik, haine de la Gucci, parfumuri de la Chanel.(stiti ce-ai aia exagerare, nu ?)

-as da cate 100.000 euro fiecarui prieten bun. Nu-s multi, maxim 4-5, deci nu-i mare paguba + alti ceva bani prietenilor « mai mici ».

-as mai face n alte chestii cu banii aia multi, da’ ma doare sufletul sa visez atat de mult, asa ca ma opresc aici.

Vorbeam ieri cu doua prietene, iar una din ele, prietena mea cea mai buna, M., mi-a spus ca in cazul in care m-as imbogati in mod miraculos, tot in mod miraculos mi-as face disparitia din viata prietenilor mei. Ah, stiu ca sunt un om slab si ca banul sau succesul pe mine personal m-ar afecta, m-ar subjuga, mi s-ar urca la cap. Nu ma cunosc prea bine insa ma cunosc suficient incat sa imi dau seama de asta si nu sunt capabila sa neg . Tot M. imi spunea ca in cazul castigarii unei sume atat de fabuloase cea mai corecta decizie ar fi sa pleci din tara. Ok, am inteles, pericolul e mare, dar…mie imi e greu cand imi e dor de niste oameni care sunt la 18 kilometri de mine, cum sa traiesc eu cu ei la 1800 de kilometri departare? Indiferent daca iti faci sau nu alti prieteni, nimic si nimeni nu iti va aduce vechii prieteni inapoi si nu ti i-ar putea inlocui. M. este prietena mea cea mai buna de 7 ani de zile si indiferent de certurile dintre noi, indiferent de clipele grele, de diferentele dintre noi, de faptul ca ne plac lucruri total diferite, indiferent de faptul ca am cunoscut alti si alti oameni, nimeni nu i-a furat locul. Asa cum fiecare om e unic in felul sau, asa fiecare prietenie e unica. Unicitatea este data atat de ceea ce este prietenul tau ca om, cat si de “interactiunea” dintre voi. Nu vreau sa renunt la prietenii mei, chiar daca ii pot numara pe degetele de la o singura mana, chiar daca nu sunt perfecti, chiar daca ma critica. Au devenit o parte din mine si m-as prabusi fara ei. Fara exagerari sau ipocrizii. Sincer.

Nu se poate sa castig macar 10 000 de euroi ca sa pot ramane in tara fara sa ma omoare vreunu’ si ca sa pot ramane fara sa fiu nevoita sa simt dor si fara ma prabusesc ?

Alt bilet mototolit si aruncat la cosul de gunoi. Era biletul catre mai bine.

Sweet memories and delightful tomorrows…

Daca m-ar intreba cineva ce imi doresc eu cel mai mult si mai mult si mai mult pe lumea asta, nu ii voi raspunde ca imi doresc sa fiu sanatoasa sau ca imi doresc un Fat Frumos sau ca imi doresc o fetita minunata sau bani. Cel mai mult si mai mult pe lumea asta imi doresc sa…am 4 ani…vesnic…pururea. A fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Am avut norocul ca ai mei sa ma dea la gaganitza numa’ la 5 ani. Asadar stateam cat era ziulica de lunga acasa. Ma jucam cu fetele, ma jucam cu cateii si pisicile, ma plimbam cu bicicleta mea rosie sau cu carutul cu papusele ; bunicul meu imi cumparase si o…motoreta pentru copii, formidabila era, dom’le. Tot bunicul meu imi cumpara zilnic fel de fel de dulciuri si de minunatii. Aveam cele mai frumoase rochite si cei mai dragutzi pantofiori. Ai mei aveau o firma si eu le furam angajatelor rujurile din geanta si ma mazgaleam toata pe fata. Ii furam mamei pantofii cu toc si ma plimbam prin curte. Hehe, ce vremuri. Apoi a venit timpul sa merg la gradinita. In prima zi de gradinita am plans de numa’ pentru ca eu voiam acasa. Cred ca presimteam eu ca la gradinita voi avea parte de baietei care aveau sa ma traga de par, sa imi fure creionul preferat si de baietei care…aveau sa imi provoace aparitia fluturasilor in stomac. Doar ca ala micu’ de-mi facea inima sa tresalte a facut pe el la gradi si de atunci mi s-a dus indragosteala.

Am facut clasele I-VIII la tara. Contrar asteptarilor voastre, la scoala mea de la tara a trebuit sa invat mult mai mult pentru un 9 decat o faceam in grandiosul Colegiu de Informatica. Si la scoala aia, de la tara, am cunoscut oameni care au lasat asupra mea o amprenta mult mai puternica decat au lasat-o oamenii de la oras. Imi e dor de mine, eleva dintr-a cincea, care mergea cu mandrie la olimpiadele de romana si care se visa profesoara de romana sau de mine, eleva dintr-a saptea, recent indragostita, dar aceeasi eleva silitoare. Am dat astazi din greseala de carnetul meu de note din gimnaziu. Cu riscul de a mi se da in cap cu faptul ca « Da, dar ai fost totusi la o scoala de la tara ! » va spun ca am avut patru medii semestriale de 8 (date de cele mai ale naibii profe din scoala), in rest doar 9 si 10. ( I-am spus asta bunicului meu. Am incercat sa ii explic ca nu a fost doar vina mea ca la liceu notele si interesul pentru scoala mi-au scazut.) Nu de mult, am dat peste o cutie de amintiri in care am gasit niste biletele pe care colegii mei din gimnaziu mi le trimiteau in perioada in care stateam acasa pe motiv de varsat de vant. Desi nu am fost niciodata un om care sa le permita tuturor sa intre in viata lui, sa ii fie aproape, toti colegii imi ziceau ca imi duc dorul, ca imi simt lipsa. Nu se compara momentele pe care le-am petrecut alaturi de colegii din gimnaziu cu cele petrecute la liceu. (Nu invinovatesc pe nimeni, daca ar fi sa o fac, ar trebui sa ma invinovatesc probabil mai intai pe mine, apoi pe ceilalti. )

Ascult melodii vechi, din 2003, 2004. Imi amintesc de perioada aia, imi amintesc de prietenii de atunci. A fost, de departe, cea mai frumoasa perioada a vietii mele.

De mici ne dorim insa sa crestem cat mai repede pentru ca vrem sa fim liceeni, studenti, mame si tati, bunici. Cea mai mare greseala a unui copil e sa viseze in naivitatea lui la momentele astea. Liceul m-a dezamagit mai mult decat gimnaziul, facultatea m-a dezamagit mai mult decat gimnaziul si liceul la un loc. Daca la liceu pur si simplu unele lucruri nu au fost sa fie, la facultate ma asteptam sa fie distractia aia mare, nebunia de la 20 de ani despre care toti studentii vorbesc. Eh, deocamdata nu s-a dezlantuit nebunia si cred ca nici nu se va dezlantui. Si de-asta-mi vine mie dupa o zi lunga la facultate sa imi iau catrafusele, sa ma urc in autobuz si sa merg la tara, la bunici. Acolo e lumea mea. Acolo am invatat sa fiu un om bun, cinstit, care stie ce e ala bun simt, dar care stie totodata sa apere ce-i al lui. Taranii nu sunt asa cum ii catalogati voi, orasenii. Cel putin, nu toti. Singurul lucru pe care il regret pentru ca am crescut la tara e ca din aceasta cauza sunt un om naiv. Naiv, nu prost. Ma uit la copiii de acum, de 13-14 ani. Coplesiti de febra internetului si a indragostelii precoce, uita de copilarie. Dorind sa faca senzatie si sa demonstreze « cine-i sefu’ » devin nerespectuosi, vorbesc tare-n autobuz, tipa, se bat, se imping, de parca jungla-i a doua lor casa. Dati vina pe violenta de la televizor, pe faptul ca parintii lucreaza 12 ore pe zi si nu mai au timp sa isi educe odraslele, dati vina pe ce vreti voi dar stiti ca dreptate avea Leasa Dragos cand spunea « Dar copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi. ».

Vreau sa am 4 ani ? Da, dar vreau sa am 4 ani in anul 1993, nu in 2009. Pentru ca…parca era mai frumos atunci. Cred ca si soarele stralucea mai frumos si pasarelele era mai voioase si cerul mai senin si oamenii mai veseli.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Imi aduc aminte cu placere. Si mi-e dor. Ma cuprinde nostalgia. Si-mi vreau clipele ‘napoi.

{Sursa imaginii: deviantart.com}

De-ale muierilor

Am mintit poporu’ cu televizoru’ cand am zis “Sa-l ia [tin post] pe ala care-a inventat tocurile”. Ideea e ca mie nu toacele imi daduse batai de cap, ci niste cac..[tin post] de sandale cu talpa ortopedica. Da’ tot pe-acolo era (sau poate nu, ca din cate imi amintesc, ma descurc putin mai bine pe tocuri)…Suna rau « sa-l ia [tin post] p’ala care a inventat talpile ortopedice » asa ca am scris « tocuri » . Kill me for that !

Asadar… colindam io prin magazine, pun benoclatoarele pă una bucata sandale talpa ortopedica ; decupate in fata. Va dati seama ca in momentul ala eu, una bucata om 1.55 m, eram undeva prin al 12-lea centimetru de strat de nori, eventual si de talpa . Daca eram in desene animate, mi-ar fi iesit stelutze colorate din ochi. Am probat sandalutele, ma simteam ca fotomodelele de 1.70, lumea era a mea.

Aman momentul achizitionarii ca sa iau una tuta (a se citi « prietena ») cu mine sa imi confirme faptul ca sandalele sunt fenomenale, numa’ bune de dat banii pe ele. Viu acas’, dau search pe gugal sa vad daca pot purta ciorapi la ele(sandalele fiind decupate in fata). Evident ca intreaga gugaleala a fost o corvoada avand in vedere faptul ca din 10 site-uri 3 iti zic ca in niciun caz, nici in ruptul capului nu poti purta ciorapi la sandale decupate in fata, alte 3 iti zic ca mergeeee de rupe, baga mare si ia ciorap opac, poate si colorat, 3 iti zic ca purtand ciorapi (mai ales colorati) la sandalele decupate in fata ajungi garantat pe pitzipoanca.org si inca 1 iti zice ca daca faci aceasta alegere ai chiar sansa de a castiga la concursul « cea mai prost imbracata femeie ever ».

Imi asum toate riscurile de a fi catalogata in orish’ce fel. Imi batea inima cand ma gandeam ca poate nu mai gasesc sandalele vietii la magazin. Port 36, asta-i numaru’ care se da cel mai repede. Nu stiu cum nai…[tin post] se face de toate pitzipoancele tre’ sa poarte acelasi numar cu mine la pantofi. In fine…ajung peste cateva zile la un alt magazin, pretul sandalelor era chiar mai mic decat vazusem eu la primul magazin ; tutei mele(adica prietenei) nu-i plac sandalele. Pfooooa. Duc munca de lamurire cu ea, cum ca purtand smecheriile voi parea MAI INALTA, le probez, paream chiar mai inalta decat tuta mea. Reusesc sa o conving, am aprobarea ei, pot sa cumpar draciile[aoleu, am uitat ca tin post]. Cer vanzatoarei 36, stiind ca aia e masura, pentru ca mai probasem prin 3 locuri. Vanzatoarea- de lene sa nu mearga pana la nu-stiu-care colega sa imi aduca 36-le- ma sfatuieste ea ca ar fi bine sa incerc un 35. Buuuun, da’ 32 ca la copii n-aveti ? Daca toooooot…amuzata de «ne- amabilitatea » vanzatoarei, incerc sa-mi indes piciorul de marimea 36 intr-o sanda marimea 35. Nu merge. Ii comunic vanzatoarei. Ea imi spune  « mai incearca ». Eu ma conformez. Incerc, piciorul nu intra, femeie ! « Mai incercati, sigur o sa intre. » Tuta mea era pe jos de ras. Curios, eu nu ma enervasem desi in alte conditii as fi dat vanzatoarei cu papucii in cap. Proasta nu intelegea ca mie calcaiu’ piciorului masura 36 imi ramanea undeva in afara papucului masura 35. Isi revine talamba, imi da un 36 pe alb ca sa nu-si miste curu’ sa-mi aduca 36 pe negru. Tuta mea se declara pro-achizitionarii da sandale ultra-super-extra-mirifice. Dar ma sfatuieste sa mergem sa facem alta vanzatoare cu nervii si sa nu ii oferim vanzatoarei cu sandalele numaru’ 35 bucuria ca o alta proasta si-a luat tzeapa de la ei pe ziua respectiva.

Cumparat sandalele, facut proba prin casa cu ele, mers cu orele pe ele. Imaginati-va, clanta usii era undeva mai jos decat era de obicei ; chiuveta la fel. Ce surpriza. Intrasem in lumea celor inalti.

Aveam o promotie si cum in general la promotii vezi numa’ don’soare din astea slabutze, inaltutze, dragutze, eu -care nu ma incadrez in tipare- ma gandesc sa-mi iau troacele de 12 centimetri sa par si eu macar mai inalta. Am rezistat 6 ore in picioare plus pauze de cateva minute pe scaun. Mergeam relativ bine cu sandalutele mele minune. La ora incheierii circului imi iau jucariile si plec. Nu stiu cum sa va explic ca a fost drumul pana acasa… 5 pastile de Nurofen nu mi-ar fi alinat durerea. Mi-am blestemat zilele ca m-a pus dracu’[nu mai tin post] sa imi cumpar niste dracii doar ca sa par mai inalta. C-asa suntem noi, muierile, ne punem tone de machiaj pe fata, ne luam sutiene cu push-up sa aratam mai mult decat avem de fapt, ne suim pe toace ca sa ajungem unde nici cu mintea nu gandesti.

A, si sa nu uit…le cer …scuze celor care m-au vazut acum o saptamana mergand prin oras cam ca domnisoara asta:

{P.S.: Cand ma mai vedeti pe tocuri, dati-ma dracu’ jos de pe ele, va rog.}