„De ce este, de fapt, bine sa simti tristete!”

Azi e Ziua Internationala a Fericirii.

Desi nu vreau sa fiu eu aia mereu impotriva vantului, vreau, mai degraba, sa vorbim astazi despre „De ce este, de fapt, bine sa simti tristete”.

Bookster mi-a trimis ieri articolul asta legat de a fi sau a nu fi trist. (In romana, aici, posibil sa fie nevoie sa aveti cont.) Va recomand tare sa-l cititi, il sumarizez si eu mai jos.

Daca ati citit postarea mea anterioara, ati vazut ca incurajez exprimarea emotiilor si stoparea prezentarii in social media, dar si-n real life, doar a vietii perfecte, lipsite de coborasuri, lipsite de momente in care fericirea nu-i acolo.

Pentru mine, autenticitatea conteaza atat de mult, desi, din pacate, societatea parca incurajeaza acest tras la xerox. Toata lumea merge in vacanta in Maldive, toate gagicile au un nas operat care arata la fel la absolut toata lumea, acelasi stil vestimentar adoptat de toata lumea, aceeasi marca de adidasi sau tenisi acceptata (si ceruta) social de toata lumea.

Cineva din cercul meu de cunoscuti trece printr-un moment din viata pe care eu l-as numi calvar. Serios, poveste foarte nasty. Insa Facebook-ul ii e plin de poze cu zambete, citate optimiste, viata-i frumoasa!

Si sigur ca viata-i frumoasa! Daca-ti dai timp sa procesezi suferinta si tristetea mai intai…

Si eu faceam asa acum multi, multi ani. Fiecare despartire ma mai darama oleaca, dar pe Facebook trebuia sa ii arat LUI cat sunt de bine. Doamne, ce copilarisme! Si ce lipsa de educatie emotionala!

Mnoh, articolul de care va povesteam mai sus face referire tocmai la faptul ca societatea parca pune presiune sa simtim doar stari pozitive. Presiune sa pari mereu fericit, implinit, cu viata perfecta. Si-atunci, oamenii nu vor sa fie perceputi ca fiind pesimisti sau persoane negative.

Suntem indemnati sa evitam sa ne mai gandim la ce ne aduce tristete, sa trecem peste, sa ne imbarbatam. Cei mai multi prieteni (pe umarul carora mergem sa plangem) ne vor indemna sa nu ne mai gandim la asta, sa ne punem niste muzica, sa ne gandim ca o sa treaca. Normal c-o sa treaca, dar prea putini prieteni empatizeaza cu noi si ne sfatuiesc sa dam frau liber emotiilor, chiar si celor negative…

„Evitati tristetea cu orice pret caci nu se incadreaza in sabloanele noastre!”

Si-atunci, facem lucruri care ne distrag atentia de la tristete. Facem ceva distractiv, dormim mult, ne uitam mult la TV sau facem „binge watch pe Netflix”, ne afundam in munca, bem alcool, orice, orice numai sa evitam cu orice pret tristetea, acest inamic al societatii noastre si acest sabotor al vietii noastre perfecte de aratat rudelor, prietenilor si intregului social media.

Se mentioneaza si in articol ca, atunci cand ascunzi tristetea sub pres, la un moment dat va da pe dinafara. Si e posibil sa dea pe dinafara fix in momentul in care nici tu, nici ceilalti nu va asteptati.

Vedeti voi, reprimarea tristetii nu poate tine pana la nesfarsit. Negarea unor stari nu ne ajuta, doar incetineste inceputul agoniei.

Suntem in pandemie de un an. Am obosit. Am obosit sa stam mult in casa, sa nu ne vedem la fel de des cu prietenii sau parintii, sa amanam planuri, sa nu ne putem face planuri, sa nu ne mai bucuram de o plimbare in oras, am obosit sa purtam treninguri si sa lucram de acasa, am obosit sa avem grija la fiecare pas ce atingem, cu cine interactionam, cand lasam garda jos si cand nu.

E obositor. Stiu. Si, in conditiile astea, e nevoie de un lucru cat de mic sa ni se umple paharul. De nervi, de tristete, de amaraciune, de orice simtim noi acum sau am ascuns pana acum.

In articol, se mentioneaza ca <<Tristețea este de fapt un lucru bun. Este o emotie vitala si valoroasa. Si este extrem de important sa ne facem timp sa o ascultam. Conform spuselor lui Malek, tristetea este „exprimarea sufletului, plina de informatii valoroase despre ceea ce simtim si ceea ce avem nevoie.” Este primul pas spre indeplinirea dorintelor noastre in a ne oferi ceea ce ne lipseste. In mod similar, Kahn a precizat ca tristetea este un semn pentru ceea ce vrem sa schimbam, o oportunitate sa crestem si sa invatam despre noi insine la un nivel mai profund. „Poate sa fie modul psihicului nostru de a se concentra pe un adevar pe care l-am ascuns de noi insine in mod inconstient sau un adevar pe care ne era prea teama sa-l infruntam pentru ca ne este frica.” >>

E important sa ne procesam sentimentele. Starile. Emotiile.

E important sa le acceptam existenta, sa ne lasam sa le simtim, sa le intelegem provenienta si sa ne intelegem pe noi insine. Sa trecem prin emotiile astea. Si sa invatam din ele ca, ulterior, sa reparam, sa schimbam, sa demolam, sa construim.

Consideram fericirea normala, de ce n-am considera si tristetea? Nici una dintre ele nu e permanenta. Dar ambele-s atat de valoroase in felul lor!

„Tristetea ne poate ghida in directia in care avem nevoie sa mergem pentru a crea o viata mai implinita, conectata si semnificativa.„

„Tristetea nu e inutila. Atunci cand „petreci timp” cu tristetea ta, poti sa iti dai seama ca are multe povesti de spus. Povesti despre nevoile si dorintele tale. Povesti despre cei dragi pe care nu vei inceta sa-i iubesti sau sa-ti fie dor de ei. Povesti cu insemnatate pe care trebuie sa le asculti – si care contribuie la luarea unor decizii importante.”