Mai am 10 zile.

Azi dimineata, intr-o stare sensibiloasa fiind, vazand data de 6 in calendar…m-a luat cu miorlait. Mai am 10 zile de trait, 10 zile de copilarit, 10 zile de permisiune de strambat la profi, 10 zile de infantilitate si 10 zile de iresponsabilitate.

Mint. In realitate insa, raman aceeasi. Desi nu-mi doresc asta. Chiar nu…

Inchid comentariile daca-mi ziceti iar ca pot sa raman mereu copil si alte chestii. Am mai discutat despre asta de vreo 274 de ori pana acum. E timpul sa ma maturizez si eu. Gagiilor misto le plac fetele bici bich. Pacat ca-s copil. Si copiii nu stiu sa mearga pe tocuri…

Anunțuri

Zau asa.

[Asculta aici si zi ca nu-ti place, sa vezi ce capace-ti iei!]

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la…vremea de afara, ma incrunt urat de tot si pun botic. Nu de pitzipoanca, ci de copil ciufut. N-am fost niciodata dusman cu iarna, uneori eram chiar prietene bune, ma lasa sa scap doar cu doua trante/an si alea fara vanatai. N-as fi avut nimic cu ea nici anul asta, daca nu ma prindea nepregatita. Cizmulite si gecute si fulare si caciuli si manusi si antiderapante am, da’ nu-s pregatita pentru iarna din punct de vedere emotional. Nu o vreau, e ca un musafir nepoftit in zilele in care am dezordine-n casa si-mi sta nasol paru’.

Asadar, e pentru prima oara in viata, cred, cand urasc iarna. Zau asa.

De-ar fi venit mai tarziu putintel…

LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu „Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?

whoops_by_AcidicGlamourSursa imagine: deviantart.com.

[P.S.: Bonus din partea casei, pozilica de anu’ trecut, prima ninsoare, vazuta de la geamu’ meu. Anu’ asta cand sa fac poc-tzop, s-a oprit ninsoarea.]

DSC00002

I NEED to grow up.

Peste o luna si-mai-mult-de-juma’ eu si curu’ funduletu’ meu implinim 20 de ani. Evident, va anunt din timp, ca sa puneti bani deoparte pentru cadou.

Daca acum ceva timp, va spuneam ca ma simt incoltita de prefixul asta, mentionand : Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura.acum am inceput sa-l accept, problema e doar aceea ca nu il cam prea iau ca atare. Lucrurile chiar au luat o intorsatura ciudata si acum, sunt momente in care-mi doresc ca de ziua mea, prefixul « 2-» sa-mi aduca ceva mai multa intelepciune, un simt al responsabilitatii, sa-mi ia din puerilitate si naivitate, sa ma pregateasca pentru lovituri, sa nu-mi zdrobeasca insa entuziasmul, sa ma lase totusi sa ma bucur de lucrurile marunte (asta se traduce printr-un singur cuvant : cercei  ) dar sa ma infiga tare de tot cu picioarele pe pamant si sa imi dea voie sa plutesc printre norisori pufosi doar atunci cand e cazul.

Marea problema insa e ca nu ma pot schimba. E exact ca-n zilele de duminica, atunci cand iti spui « De maine voi slabi ! » insa iti incepi ziua de luni tocmai cu un baton de ciocolata. Vointa ai, iti urasti kilogramele-n plus pe care le vezi zilnic in oglinda, iti faci abonament la sala, iti cumperi apa plata si lamai, iti umpli frigiderul cu carne slaba si legume dar…pur si simplu nu reusesti sa scapi de dependenta de batonul ala afurisit de ciocolata.

Eu cum dracu’ fac sa ma maturizez ? Nu ma mai plac asa, pentru ca nu mai sunt nici copilul simpatic c-un zambet tamp pe fata, nici adolescenta-ndragostita, nici vreo studenta eminenta. Sunt undeva pe nicaieri si chiar nu ma mai regasesc in niciun coltisor. Si-i totu-asa trist si urat. Si mai e si toamna.

Fara vlaga. Fara putere. Fara vreun punct de reper. Fara drum. Fara sofer. Doar cu vise. I-re-a-lis-te. Si m-am plictisit asa.

Game over.

Am scris acum ceva timp un articol pe care am preferat sa il pitesc pe blogul Alexandrei, care a fost atat de draguta sa ma gazduiasca. Acum insa cred ca m-am eliberat de tot ceea ce a trebuit sa ma eliberez, unicul lucru ramanand acest articol pe care prefer sa mi-l asum acum.

Iti urasc atat de mult vocea la telefon, iti urasc privirea, zambetul strengar, ochii caprui, tenul creol, iti urasc forma mainii si degetele-ti lungi, precum iti urasc atingerea, iti urasc buzele precum iti urasc saruturile, urasc ca esti atat de inalt si ca eu sunt atat de mica, iti urasc vocea si frazele-ti care-mi lipesc zambetul pe fata, urasc toate momentele in care ma faci sa rad, precum urasc fiecare particica din fiecare moment in care plang din cauza ta, urasc ca ma faci sa tremur in preajma ta, asa cum urasc ca ma faci sa sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urasc fiecare lacrima sarata ce-mi umple ochii de tine, urasc fiecare vis in care esti personajul principal, urasc fiecare dorinta in care te regasesti, urasc fiecare scenariu, fiecare zi in care-mi vorbesti, fiecare zi in care te prefaci ca nu exist, urasc c-a trebuit sa te intalnesc, urasc ca plang acum, urasc ca nu mi te pot scoate din minte, din inima, din suflet, urasc ca esti ambitios si incapatanat, urasc ca esti sensibil si puternic, urasc ca esti altfel, urasc ca nu te deranjeaza sanii mei mici si fundul meu mare, urasc ca nu te deranjeaza puerilitatea mea, urasc ca retii fiecare detaliu, urasc ca ma asculti mereu, indiferent de cat de mult as vorbi, urasc felul in care m-ai putea iubi, urasc toate zilele pe care le-am putea petrece impreuna, urasc noptile tarzii in care m-ai tine in brate, urasc felul in care ai face dragoste cu mine, urasc ca esti tot ce imi doresc, urasc ca esti tu, te urasc din strafundurile sufletului meu si-mi doresc sa te smulg din minte, inima si vise.

Pentru ca nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Am obosit.

Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed…

Leapsa 2 from DianaEmma.

Mi-a pasat DianaEmma leapsa primelor dati. Multumesc, a fost placut sa-mi amintesc de vremurile bune.

Primul acasa: A fost la bunicii mei, loc unde am stat de la 2 la 14 ani. Acolo-s toate cele care mi-au marcat copilaria: primii prieteni, primul „Elastic”, prima coarda, primul „De-a v-ati ascunselea”, primele „Sticluta cu otrava”, „Ratele si vanatorii”, „Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti”, „Taranul e pe camp”, „Trecea un print calare”, prima bicicleta cu trei roti (rosie cu cosulet alb), primele cazaturi, primele boacane, primele poezii, primii oameni de zapada, primul brad de Craciun, primul oracol completat, primul sarut, prima mana-pe-fund, primele amintiri fericite (prima mana-pe-fund n-ar trebui sa fie tocmai o amintire fericita, dar noh, unii oameni E mai perversi si anormali de fel).

Prima rochita: E foarte greu sa imi amintesc de prima-prima, stiu ca am avut multe-multe (ca doar am fost un copil rasfatat), pot insa sa inchid ochii si sa-mi amintesc perfect cum aratau aproape toate rochitele mele, pe 3 dintre ele le…pastrez pentru fetita mea.

Primele cele-mai-ce incaltari: Niste cizmulite albe superbe, cu niste stelute argintii cumparate de mama din banii lu’ bunicu’. Eram tare mandra de cizmulitele mele si inca ma urasc c-a trebuit sa trec de marimea 26 la picior. Si tot n-o iert pe mama ca le-a dat. Apoi au urmat niste saboti negri din lac, cu talpa putin inalta, adusi de bunicul meu din Republica Moldova. Perechile astea doua de incaltari mi-au marcat copilaria.

Primul caine: De fapt, am crescut alaturi de doi caini: un caine lup caruia ii spuneam … Lupan si o catea-corcitura, numita Moldiţa, care facea multi-multi pui si care-mi insenina zilele. Au murit, pe rand, amandoi.

Primul baiat de care mi-a placut: Se numeste G., aveam amandoi 5 ani. El: blond, ochi albastri. O minunatie de baiat. A facut insa pe el la găgăniţa si de atunci mi-a trecut dragostea. Pentru ca nu-s io aia careia sa-i plaCA CAcaciosii.

Prima formatie al carei fan am fost: André. Aveam toate casetele cu ele, cantam si dansam prin casa, stiam toate versurile pe de rost, aveam coregrafii la piesele lor, la scoala, in pauze sustineam recitaluri alaturi de cateva colege. Inca nu pot sa cred ca a trecut perioada aia.

Primul meu sarut adevarat: Cu L., la 13 ani juma’. Baiatul ala a reusit pur si simplu sa ma faca sa ajung in al noualea cer.

Prima mea iubire: Ramane L.

Primul „Te iubesc”: Ciudat sau nu, cred ca i-a fost adresat lui A., cel mai bun prieten al lui L. Ciudata poveste. Sau sa ii fi fost adresat lui R.? Oricum, in niciunul din cazuri nu vorbeam serios, desi in cazul lui A. am avut un moment in care simteam ca parca-parca. Din pacate, pana la mirifica varsta de 20 de ani n-am reusit sa aflu ce inseamna un „Te iubesc” spus sincer, din inima, pentru un Fat Frumos.

Primele lacrimi din iubire: Au fost pentru L. sau pentru Fat Frumos, habar n-am. Intotdeauna am sustinut sus si tare ca „Nu am plans niciodata pentru vreun baiat.” dar iata ca a sosit momentul adevarului.

Leapsa o pasez celor trei crai de la rasarit: Koodoo, Invatatorul si ChuckNorris pentru ca sunt absolut convinsa ca o veti face in cele mai amuzante moduri cu putinta (nu trebuie sa folositi primele mele dati, ci sa va imaginati un primul/o prima in…orice; desi ar fi amuzant sa aflu care fu prima voastra rochita si prima mana-pe-fund). Daca incercati sa va sustrageti va asteapta un mare si calduros .

LE: Leapsa a, vorba ei, furat-o pe sestache si gagica faina de scrie pe de fete.

Atunci si acum.

Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand vad la tv filmul “Liceenii” nu pot decat sa ma asez comod pe pat/scaun/fotoliu/podea si sa ii dau un time-out telecomenzii. Indiferent ca faptul ca unele scene mi se par, acum, in 2009, trase usor de par, indiferent daca dragostea liceenilor din film mi se pare atat de … infantila, indiferent daca felul fetelor de a se imbraca ma amuza delicat … independent de toate astea si altele si altele, filmul ma acapareaza. Desi stiu fiecare scena care urmeaza, nu ma dezlipesc de ecran si traiesc fiecare moment alaturi de personaje (mi-a iesit cam siropos fragmentul asta, scuzele mele).

Ma uitam insa la cat de mult ii respectau elevii pe profesori. Stiu ca lucrul asta nu se intampla doar in filme, ci si in realitate. E inutil sa compar felul in care erau respectati profesorii atunci si felul in care acestia sunt umiliti, injurati, batuti de catre proprii elevi, acum. E inutil probabil sa compar educatia pe care parintii o dadeau copiilor lor atunci si educatia, sau mai bine zis libertatea, pe care parintii o dau acum copiilor sau pe care acestia si-o iau fara a tine cont de dorintele parintilor.

Nu militez pentru educarea generatiilor de dupa mine. Pentru ca poate vreodata o sa devin imuna la prostie, imuna la vederea unei pitzipoance razgaiate, imuna la degustul provocat de un cocalar, imuna la decapotabila italianului vero de 40 de ani in cautare de pustoaice de 18.

Mi se va duce insa imunitatea naibii cand o sa mi se sufle postul de o fetita-lu’-tata sau de o domnisoara-craci-lungi.

Mi se va duce imunitatea naibii cand  -daca imi voi dori o geanta Louis Vuitton sau o pereche de pantofi Jimmy Choo ca cei ai amantei sefului-  va trebui sa imi dau salariul pe trei luni.

Mi se va duce imunitatea naibii cand voi sta cu orele peste program pentru a obtine o promovare pe care mi-o va sufla blow-job-ista firmei.

E drept, m-am uitat la prea multe filme. Asa cum e drept si ca vom trai intr-o tara de ratati si de ratate. Care vor muta Franta-n Africa, vor pune cratimele anapoda, vor conjuga eronat verbele, il vor face pe Marian Dragulescu pictor si pe Barack Obama primul om negru care-a pasit in America.

Atitudine ? Nu cred ca putem lua. E genul ala de resemnare cu care ne-am obisnuit de mult si pe care ne-am autoimpus-o probabil.

Cred ca la un moment dat ne vom satura sa ne amuzam de pitzipoancele buzate imbracate ca la circ si de discursurile agramate ale lui Marian Vanghelie.

Cred ca la un moment dat ne vom satura sa fim sclavi in statul asta si ne vom satura sa fim furati de un metru si 62 de centimetri ai lui Boc.

Cred insa ca va fi totusi prea tarziu. Pentru noi, pentru ei, pentru tara asta.

Pentru ca pur si simplu nu mai e nimic de facut. Decat sa privim cu neputinta cum totul se duce incet-incet in jos, mai jos, tot mai jos.

Flori, fete sau baieti…

Contrar aparentelor, postul meu nu este legat de jocurile copilariei si alte amintiri precum cele din acest post. (Si totusi, care-si aminteste de Sticluta cu otrava, Ratele si vanatorii, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Taranul e pe camp, Trecea un print calare, De-a v-ati ascunselea s.a. ?)

Vorbim astazi insa despre…fete ; si baieti.

Sunt sigura ca daca esti fata, mereu ti-ai spus ca ti-ai fi dorit sa fii baiat ; sau cel putin, ai spus-o macar o data in viata, probabil in zilele alea cu crampe, nervi si dureri de sani. Pentru ca in viziunea ta, e inimaginabil de greu sa fii fata ; ingrijirea pielii, a tenului, a parului, haine, accesorii, pantofi, reguli de asortare/combinare a hainelor, aranjat par, machiat s.a. (c-am obosit) toate fara exceptie iti dau batai de cap ; si spui ca e mult mai simplu sa fii baiat intrucat ei rezolva totul cu un dus, un barbierit, un deodorant si un tricou .Untitled-TrueColor-02

Daca esti baiat, probabil ti-ai dorit sa fii fata in momentul in care ai intampinat probleme cand veni vorba de…bagat vaporu’-n port, vorba reclamei de la Foltene. Pentru ca ai impresia ca e usor sa ai tzatze si cur si ca lumea-ntreaga iti sta la picioare doar pentru simplul fapt ca ai vagin.

Sunt sigura insa ca probleme tehnice intampinam toti, indiferent de sex, rasa, specie. Ma refer la genul de probleme tehnice pe care le avem cand vine vorba de a relationa cu o persoana de sex opus in vederea unor … . Ne facem fel de fel de probleme, fel de fel de griji. Ne punem nenumarate intrebari, incercam sa punctam la capitolul teorie ; ne ajutam de prietenul Google cautand sintagme de genul « cum sa il fac sa… » si aruncam banii pe reviste care ne ajuta cu fel de fel de sfaturi pe care oricum nu le punem in practica.

Sa fii fata nu-i usor. Mai ales acum, cand trebuie sa vinzi sex mai mult ca oricand, mai ales acum cand aspectul fizic a devenit o bariera pe care nu o poti trece fentand, mai ales acum cand nimeni nu are timp si rabdare sa iti vada sufletul din spatele ochelarilor si a aparatului dentar (nu, nu port nici una, nici alta).

Sa fii baiat nu-i usor. Mai ales daca nu te cheama Poponet, mai ales daca nu ai un Bmw, mai ales daca mama si tata nu sunt Mama si Tata.

Ideea insa e sa lasam lamentarile deoparte si in acelasi timp sa renuntam sa credem in sfaturi-minune despre cum sa pui mana pe cum sa agati cum sa faci un tip/o tipa sa te placa. Eu cred ca lucrurile astea vin de la sine. Iar momentele in care tu o vrei, ea nu te vrea sunt doar momente. (Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, sunt momente urate sau chiar groaznice, in functie de intensitatea sentimentului, in functie de cat de tare e afectat corazonul, si nu orgoliul.)

In mintea fiecaruia se traseaza, probabil, un portret, probabil si fizic, nu doar moral, al EI / LUI. Dar acest portret se destrama cerinta cu cerinta, acea lista imaginara se arunca la gunoi cu fiecare bifat sau cu fiecare icsulet in momentul in care te indragostesti. Pentru ca se-ncapataneaza dragostea asta sa fie precum niste ochelari cu lentile roz. Si pentru ca zice-o vorba din popor ca in momentul in care iubesti o persoana, o accepti cu tot cu defecte. Nu cred insa in ceea ce imi spunea un comentator, si anume ca “Apreciem oamenii pentru calitati. Ii iubim pentru defecte.”. E un “Nu cred” si punct.

Nu am reusit sa fiu fluida in postul asta. Sfidez legile limbii romane, n-am cuprins si incheiere, nu pot aseza cuvintele altfel decat aleatoric in pagina. E genul de scriere pe care nici insusi autorul nu si-o intelege.

Cred ca voiam sa sugerez ca indiferent de cat de greu e sa fii fata sau baiat, indiferent de cat de greu e sa suporti epilatul cu ceara sau cat de greu e sa fii romantic in fata partenerei tale, toate lucrurile astea isi pierd orice urma de valoare in momentul in care intervine sentimentul. Iar teoria despre cum sa cladesti o relatie sau despre cum sa o faci sa mearga e pura teorie in momentul in care practica e cea care te doboara.

Cred ca-mi place sa ma complic, pentru ca marele meu vis e acela de a avea o fetita (si nu, nu un baiat). Asta probabil pentru ca, undeva, in inconstientul/subconstientul meu, imi doresc sa fiu mama pe care eu nu am avut-o. Am fost crescuta 12 ani de bunici si relatia mea cu mama nu e tocmai aceea de bune prietene. Si lucrul asta se vede in fiecare frustrare de a mea, in fiecare modalitate de a-mi rezolva problemele, in fiecare coltisor din mine. Insa, daca te crezi in stare sa imi faci un baietel atat de incredibil de dulce ca cel de mai jos, ma sacrific si ma fac mama de baiat.

the_boy_by_bamhugbug-png

Prima imagine e furata de pe trilulilu.ro, a doua am furat-o de pe deviantart.com sau am furat-o de la unul/una din voi. Zau ca nu-mi amintesc.