Well, I’m sure we all have dreams…

[Za song, here. Macar melodia sa fie ritmata, daca postul e melodramatic.]

Visam sa ne atingem idealurile, banuiesc ca e oarecum anormal sa nu speram la ce e mai bun pentru noi… Speram ca intr-o buna zi ne vom intalni jumatatea, cu care vom avea o nunta perfecta, o casnicie aproape perfecta, un camin extraordinar. Ne vedem, probabil, avand o slujba bine platita care sa ne placa, pe care sa nu o dispretuim din tot sufletul in momentul in care ceasul desteptator suna la 6.30 dimineata. Ne dorim copii frumosi, ascultatori, destepti si ne dorim pentru ei tot ce e mai bun.

Suna ca un cliseu, sunt perfect convinsa de asta, insa nu poti fi extrem de original cand vine vorba de viata, de fericire. Da, stiu, o vad pe DianaEmma sau pe Grapefruits sau pe oricare alta outsideritza cu idei originale legate de viata perfecta, o vad spunand ca nu are nevoie de elementul X sa isi faca viata placuta s.a. Le voi redirectiona, evident, comentariile la spam.

Insa noi, ceilalti, din puerilitate, naivitate, romantism si alte tampenii dintr-astea ne vom autoconvinge ca lucrurile se vor termina bine, pentru ca speranta moare ultima. Insa, „O muri speranta ultima, dar la un moment dat tot se duce naibii si ea.”

Ne trezim la 30 de ani disperate ca ramanem singurele din anturajul nostru nemaritate, devenim depresive la 38 cand devine imposibil sa avem o relatie normala cu copiii nostri, deveniti adolescenti de neinteles, sau ne prinde varsta de 40 suferind de ani de zile dupa un barbat sau ne loveste brusc un divort la 45.

Unde-i viata aia ca-n povesti pe care ne-o imaginam? De ce s-a dus naibii? A fost vina mea? Sau a ta? Probabil mama-soacra a avut un rol in asta. Probabil secretara lui?! Sa invinuim florareasa din colt, mai bine, pentru ca nu a avut inspiratie sa ne trimita trandafirii mult ravniti.

Nu, nu insinuez ca noi suntem responsabile ca dupa 20 de ani de casnicie fericita, sotul ne intenteaza divort. Nu, nu insinuez ca, desi apasate de varsta de 30 de ani, ne incapatanam prea tare sa nu coboram standardele in ceea ce priveste tipii cu care ne dam intalniri.

Insa, sunt sigura ca sunt cativa oameni ca mine, putini, sau nu, care viseaza, poate, prea mult, care spera ca totul va fi bine, fara sa faca ceva in acest sens.

Si habar n-am ce sa le spun acestor oameni. Si habar nu am ce sa-mi spun mie…

Anunțuri

Game over.

Am scris acum ceva timp un articol pe care am preferat sa il pitesc pe blogul Alexandrei, care a fost atat de draguta sa ma gazduiasca. Acum insa cred ca m-am eliberat de tot ceea ce a trebuit sa ma eliberez, unicul lucru ramanand acest articol pe care prefer sa mi-l asum acum.

Iti urasc atat de mult vocea la telefon, iti urasc privirea, zambetul strengar, ochii caprui, tenul creol, iti urasc forma mainii si degetele-ti lungi, precum iti urasc atingerea, iti urasc buzele precum iti urasc saruturile, urasc ca esti atat de inalt si ca eu sunt atat de mica, iti urasc vocea si frazele-ti care-mi lipesc zambetul pe fata, urasc toate momentele in care ma faci sa rad, precum urasc fiecare particica din fiecare moment in care plang din cauza ta, urasc ca ma faci sa tremur in preajma ta, asa cum urasc ca ma faci sa sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urasc fiecare lacrima sarata ce-mi umple ochii de tine, urasc fiecare vis in care esti personajul principal, urasc fiecare dorinta in care te regasesti, urasc fiecare scenariu, fiecare zi in care-mi vorbesti, fiecare zi in care te prefaci ca nu exist, urasc c-a trebuit sa te intalnesc, urasc ca plang acum, urasc ca nu mi te pot scoate din minte, din inima, din suflet, urasc ca esti ambitios si incapatanat, urasc ca esti sensibil si puternic, urasc ca esti altfel, urasc ca nu te deranjeaza sanii mei mici si fundul meu mare, urasc ca nu te deranjeaza puerilitatea mea, urasc ca retii fiecare detaliu, urasc ca ma asculti mereu, indiferent de cat de mult as vorbi, urasc felul in care m-ai putea iubi, urasc toate zilele pe care le-am putea petrece impreuna, urasc noptile tarzii in care m-ai tine in brate, urasc felul in care ai face dragoste cu mine, urasc ca esti tot ce imi doresc, urasc ca esti tu, te urasc din strafundurile sufletului meu si-mi doresc sa te smulg din minte, inima si vise.

Pentru ca nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Am obosit.

Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed…

Alegeri. Regrete.

Imi pare rau sa vorbesc astazi… despre regrete.

Fie ca e vorba de regretul provocat de faptul ca nu ne-am urmat un vis, ca ne-am jignit partenera, ca ne-am certat cu mama, ca am uitat de ziua celui mai bun prieten, ca am pierdut bani, ca am inselat, ca am mintit, ca nu ne-am bucurat de ceea ce ni s-a oferit, ca nu am apreciat, ca am desconsiderat, ca nu am dat importanta, ca ne-am prefacut a fi imuni, ca nu am aratat ce trebuie sa aratam, toate, absolut toate sunt lucruri care dor. Desi suntem (perfect) constienti in momentul in care le savarsim, urmeaza profundul regret, urmeaza acel « As da timpul inapoi. », urmeaza acel « As vrea sa fie totul altfel. », urmeaza acel « Si nu mai pot face nimic. »

Si e drept ca deseori nici nu incercam sa remediem situatia pentru ca pornim din punctul mort « Oricum nu s-ar schimba nimic. » Si poate deseori asa e. Nu discreditez lasitatea aici, nu incurajez remedierea. Consider insa ca in momentul ala, ar trebui sa gandim de doua ori. Patru. O data cu inima, o data cu creierul. Si repeat. Probabil o vom da oricum in bara. Dar regretul, alaturi de dragoste, minciuna, ura, dezamagire, lacrimi, zambete, priviri, strangeri de mana, inseamna, probabil, viata.

E groaznic sa fii rapus de boli incurabile. Insa e cumplit sa fii rapus de suflet.

*

“Nu eşti aici ca să alegi. Asta ai făcut-o deja. Eşti aici ca să înţelegi ceea ce ai ales.” (Personajul “Oracolul” în “The Matrix Reloaded”, replica gasita aici.)

Cine sunt? Cine esti?

Postul de pe pagina de About me, post ce cuprinde un singur amarat de randulet (Sunt un copil naiv, defect intr-o lume nebuna. Ajunge atat.), este pe locul doi in topul « Cele mai populare articole » de pe al meu blog. Vad zilnic in panoul de control WordPress tip: Updatează pagina ”About” astfel încât cititorii tăi să afle mai multe despre tine. Cred ca,curiozitatea e un atribut cu care ne nastem; la unii se dezvolta mai mult, la altii mai putin; unii reusesc sa o stapaneasca, altii sunt stapaniti de ea.

E, probabil, firesc sa iti doresti sa stii cine e omul care scrie. Intri in pagina de « About » si incerci sa afli cati ani are, ce mananca, ce haine poarta si cat poarta la pantofi cel ce scrie. Acolo vei afla doar ce vrea el sa afli, doar ce poate el sa spuna. Citindu-l, avand, de ce nu, rabdare sa parcurgi alaturi de el randuletele unui articol, obtii mai multe informatii decat ai putea obtine intr-o simpla pagina de « About ». Dar tu vrei mai mult, vrei ceva concret, vrei pe scurt. Daca esti un ignorant, te-nteleg, desi nu iti gasesc justificare. Daca blogerul pe care il citesti nu isi dezvaluie identitatea, precum Bad Pitzi, esti captivat, fermecat, atras de mister. Si iei lucrurile ca atare.

Ma numesc Pompilia. Am 20 de ani. Neimpliniti. E, insa, cam tarziu sa ne spunem „Incantat(a) de cunostinta.” M-am autointitulat Hubba Bubba pentru ca imi place cum suna, pentru ca e copilaros si parca suna a culoare, a miros de capsuni, a balonase mari, a vis. Insa gumele Hubba Bubba sunt scumpe si proaste. Zau. La inceput au un gust super duper, faci balonase gigante, insa in cateva minute gustul se duce si guma devine, scuzati-mi limbajul, de cacat. Ma tem insa ca,coincidenta face ca in viata reala sa fiu putin ca guma Hubba Bubba. Grozava la inceput, de cacat pe parcurs. Dar poate se gaseste cineva sa ma vada invers. Sau geniala de la inceput pan’ la sfarsit. Imi doresc doar ca eu si cel ce ma iubeste sa ma vad/ vada asa cum sunt. Fara sub si supra aprecieri.Cu defecte. Si calitati. Si defecte.

E drept ca e imposibil sa fii 100% obiectiv in ceea ce te priveste; e drept ca e greu sa fii realist; avem tendinta sa ne subapreciem, sau, daca ne numim Nikita, sa ne supraapreciem.

Dar ce-ar fi sa ne uitam in oglinda in ochii nostri si sa ne iubim? Cu defecte. Si calitati. Pentru ca ne-am simti mai bine, mai impacati cu noi insine, am fi mai increzatori. Si nu e doar chestie de teorie, increderea in sine atrage mai mult decat un bust de 100 de centimetri sau o talie de 60.

Indiferent de cat de defecti va vedeti, indiferent de cat de mult ii dezamagiti pe ceilalti, indiferent de cat de mult gresiti, capul sus si privirea inainte. Asta imi spune mereu bunicul meu cand lumea mi se prabuseste. Mereu imi dau lacrimile. Rareori pun treaba in practica. Incerc, insa, azi.

Nu fac bani din blog. Nu scriu pentru a-mi varsa frustrarile. Nu scriu pentru a parea mai interesanta. Scriu pentru ca-mi face bine. Pentru ca reusesc astfel sa nu uit cum se vorbeste si scrie corect romaneste. Pentru ca imi place sa cred ca mi-am facut prieteni virtuali, alaturi de care cresc in fiecare zi. Pentru ca aici am curaj sa imi dau jos masca. Si sa fiu eu.

Leapsa from Maya.

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând : „Adeseori tinerele fete isi creeaza imagini marete, fermecatoare, chipuri cu totul ideale, si isi fauresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume;” – Honore de Balzac, „Femeia la treizeci de ani”; habar nu aveti cat de ciudat e ca am dat tocmai de acest rand 4, acest citat, acest autor.
2.Fără să verificaţi cât e ora? 13.
3.Verificaţi! 13.01.
4.Cum sunteţi îmbrăcata? Blugi+tricou.
5.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? La blogul lui Maya.
6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului? Canta pasarelele, geamul e deschis, aud vocea unui copil.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă? Aseara, am rupt usa si am fugit la o prietena.
8. Ce aţi visat ieri noapte? Multe prostii; fosti iubiti, actuale prietene, tampenii.
9. Când aţi râs ultima data? Azi-noapte.
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi? Stelute si tabloashe.
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? Haine, haine, haine. Sunt fata. Sunt scuzata, sper.
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut? „High school musical 1”.
13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi? Parul meu ciufulit?! Se pune?
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? Nu mi se pare „prietenos”.
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă: Ma doare in gat.
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă? Ema sau Ela.
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat? Laurentiu.
18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate? Da si nu.
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului? „Vrei inapoi, pe Pamant?”
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba? Oamenii.
21. Vă place să dansaţi? La nebunie.
22. George Bush? Ce-i cu el? Obama.
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? Un film pe Axn.
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? Doar una. Grapefruits. Ca sa ma-njure.

Multam’, Maya, de leapsa.