Acum cateva luni am citit la Marian Godina articolul asta in care spunea “Observ că mulți îmi spun că binele se face în liniște, discret, fără să te lauzi cu asta. Sunt parțial de acord cu asta.”
De cand am citit articolul, mi-am dorit sa scriu si eu despre acest subiect.
Stiu, stiu ca multi oameni considera “gresit” sa arati cand donezi.
Dar, atunci, de ce nu simtim ca e gresit cand ne punem poze din vacante, de la sala, poze cu cadourile primite, poze cu martisoare, poze cu tortul “Vreti sa fiti nasii nostri?”, poze cu cheile apartamentului achizionat si hashtag “New home”, poze cu noi la evenimente in rochii sexy sau pretzeoase si make up profesionist?
De ce nu simtim ca e gresit sa ne punem poze in cadre perfecte sau cu mancarea pe o masa unde am aranjat si rearanjat de 70 de ori obiectele? De ce nu simtim ca e gresit sa punem selfie-uri atent selectionate din 37 de incercari facute?
De ce postam atat de mult lucruri care ne hranesc egoul, ne aduc like-uri ce produc dopamina, dar suntem atat de „zgarciti” cand vine vorba de a face mai bine printr-un lucru atat de simplu cum e puterea exemplului?
Sigur, in social media vom gasi foarte rar oameni care vor arata si partea mai putin frumoasa a vietii lor – iar cei mai multi o vor face pentru a transmite optimism si pentru a transmite, prin puterea exemplului, ca, de cele mai multe ori, dupa orice lucru greu din viata noastra, o sa ajungem sa vedem, intr-un final, si luminita de la capatul tunelului.
Cred mult in puterea exemplului. Sigur, uneori exemplul poate fi unul negativ. Sau il vedem exemplu doar din prostie, invidie, gelozie, o ambitie prost inteleasa si prost aplicata („X s-a dus in Maldive, ia sa ma duc si eu sa pun si eu poze pe Facebook sa se vada ca imi permit!”, „Y nu poarta masca, ia sa nu port nici eu sa arat ca nici mie nu imi e frica.” si lista continua).
Doar ca, uneori, exemplul poate fi unul pozitiv si poate contribui la ceva mai mult bine in lume. „Dar din dar se face rai!”, nu?!
Si-atunci, ce ne opreste? Reactiile unui adult razgaiat si frustrat care ne critica pentru ca ne dam noi rotunzi si destepti si superiori? Hahaha! Eu, una, am invatat ca putine is parerile care sa conteze cu adevarat. Si, cu cat ma iubesc si apreciez mai mult pe mine, cu atat mai putin catre deloc ma afecteaza parerile care chiar nu conteaza.
Asa cum zicea Godina in „De ce dai, de ce nu dai?” – sa stiti ca mereu vor exista carcotasi. Si-atunci, prefer sa fac ce simt eu; sa „bravez” – asa cum percep unii, dar sa stiu ca, in sufletul meu, motivele-s altele, caci prefer de un milion de ori sa scriu adevaruri dureroase sau sa dau un branci unor oameni care au nevoie de el pentru a evolua, decat sa am un Facebook plin de poze cu mine in ipostaze atent studiate, dar sa nu transmit nimic din ce sunt eu ca om, cum gandesc, cum simt.
Va incurajez, asadar, sa donati si, daca simtiti, sa „dati sfoara in tara” – nu pentru a brava, ci pentru a-i starni si pe alti 2-3-7 oameni sa doneze si ei.
In Romania ne lipseste educatia, asa cum ne lipsesc multe. Ne lipseste educatia financiara, nu suntem invatati sa economisim, sa investim, sa ne imprumutam de la banci cu cap, nu suntem invatati sa vorbim frumos si sa oferim frumosul doar asa, fara motive si interese ascunse.
Dar putem sa ne auto-educam. Si sa ne ajutam intre noi, cu o vorba, cu un sprijin, cu un gest, sa ajutam financiar sau moral.
De ce sa donezi? Nu stiu, poate e un gest „egoist”, cum zicea Godina. Eu insa cred ca sunt atat de multi oameni mult mai putin norocosi decat mine, incat as fi un om cu adevarat urât daca nu as dona. Si (urati-ma pentru asta) judec (da, stiu ca nu-i bine) oamenii dupa donatiile pe care le fac sau nu.
Sigur, o sa ziceti, dar in asta sta caracterul unui om? In asta cred ca eu ca sta o parte din caracterul unui om. Poate nu poti dona, dar poti face voluntariat sau poti zambi vanzatoarei de la alimentara si ii poti spune un „Multumesc!”. Lucrurile astea sunt parte din caracterul tau.
Inteleg ca unii oameni se descurca greu cu salariul de la o luna la alta. Si n-as avea pretentia de la un tata cu salariul minim pe economie sa doneze bani. Dar am „pretentia” de la influenkeritze sa doneze din propriul lor buzunar si sa ii indemne si pe altii. Am „pretentia” ca, daca mergi la shopping la mall pentru lucruri de care nu ai neaparat nevoie, sa iti „stea si donatiile in caracter”, si nu doar o data pe an, de Craciun.
Eu nu dau bani cersetorilor apti de munca si dau foarte rar bani cersetorilor-copii (caci nu vreau sa incurajez astfel de practici).
In anii trecuti, cand am inceput sa donez mult mai des, m-am gandit: ce suma pot dona fara sa o simt? Ce suma imi poate pleca din cont fara sa ii simt lipsa?
Si, daca voi credeti ca va ajuta, va sfatuiesc sa va puneti intrebarea asta. Si sa donati suma aia lunar.
(Dam banii pe atat de multe prostii si prostioare: o agrafa cu perlute, niste lucruri total dispensabile de la Jumbo, o cafea de 15 lei, un meniu de la KFC, chiar nu putem sa ne lipsim de 20-30-50-100 de lei lunar?!)
De cele mai multe ori, donez din senin cand ma impresioneaza o poveste, un om, un caz. Insa, pe langa o plata lunara pe care o fac, anul acesta mi-am propus sa ma asigur ca fac minim inca o donatie lunara egala cu suma aia pe care stiu ca o pot dona fara sa simt ca imi „afecteaza” bugetul.
Si in nici o luna din cele 3 pana acum nu a fost nevoie sa le caut. Din scroll in scroll pe Facebook sau alte parti, mereu afli de cate un caz. Cand simt ca ma atinge unul, donez. Sigur ca toate ma ating. Dar, recunosc, unele mai mult ca altele.
Daca v-am starnit interesul, va propun o lista scurta, prin hashtag puterea exemplului:
1. Stabileste o suma de bani lunara pe care o poti dona fara sa iti afecteze bugetul.
2. Asigura-te ca donezi cel putin lunar.
3. Da sfoara-n tara: le poti mentiona (macar) celor apropiati de un caz care te-a impresionat si, cine stie, poate doneaza si ei, impulsionati de tine.
(Ce mai poti face, desi, recunosc, mie nu mi-a iesit cu grupul meu: propune-le prietenilor sa donati fiecare lunar o anumita suma, chiar si 25 de lei care is efectiv effortless, si fiecare dintre voi, prin rotatie, va alege „Cazul lunii” catre care se va duce suma stransa).
4. Nu te feri niciodata sa donezi chiar si 10 lei, daca atat poti. Mic cu mic se face mare!
5. Asigura-te ca nu uiti in niciun an sa directionezi cei 3.5% din impozitul tau pe venit* (sau 20% din impozitul pe profit al companiei) catre o cauza.
(*Formularul 230 – pentru directionare 3.5% din venit se completeaza cu datele tale si ale asociatiei catre care directionezi %, il pot depune reprezentantii asociatiei sau il poti depune chiar tu fizic la ANAF-ul de care apartii sau in spatiul virtual al ANAF, pana in luna mai.)
6. Asa cum zice Cristina Hurdubaia, faptul ca faci curat prin dulap si te descotorosesti de lucruri pe care nu le mai folosesti NU E DONATIE. Adauga alimente sau haine noi sau altceva acolo.
7. Urmareste cativa oameni in care ai incredere si despre care stii ca sunt implicati in strangerea de donatii (astfel, te asiguri ca citesti mereu de cate un caz).
Cateva nume care-mi trec prin minte (cu mentiunea ca nu toti au mereu campanii):
- Cristina Hurdubaia – Copacul cu fapte bune
- Laura Bercean – #ChristmasEveryMonth, BertaLand
- Daruieste Viata – #NoiFacemUnSpital
- Petronela Rotar (anul trecut a strans bani pentru a ajuta o batranica, efectiv iti rupea inima povestea!)
- Marian Godina
- Oana Dobre-Dimofte (chiar zilele astea Oana a postat informatii despre un caz, aici a mers donatia mea pe luna martie)
- Ioana Chicet-Macoveiciuc (Printesa urbana)
- Codin Maticiuc.
Habar n-am daca binele se intoarce. Habar n-am daca ne hranim orgoliul cand donam. Ce stiu, in cazul meu, e ca donez pentru ca asa cred ca e corect. Nu „frumos”, nu „dragut din partea mea”, nu „bine ar fi sa..”. Sigur ca e optional. Sigur ca putem avea motive diferite, unele dezinteresate, altele ba.
Dar, cred eu, e lucrul corect de facut cand tu esti putin mai norocos decat altii.
*
Fa rai din ce ai si da mai departe!
Blogu' lu' Pompi 