‘Esti la fel, dar totul in tine e altfel.’

In ultima vreme, am citit de la niste fete dragi mie niste povesti triste, cu un EL si o EA, cu ceva lacrimi, cu ceva inimi frante, cu ceva regrete, cu ceva neimpliniri, cu ceva durere…

Cand am scris „Let’s talk about broken hearts” am facut-o cu intentia de a ajuta alte inimi frante. Inainte sa aflu cum e, nu va intelegeam. De ceva timp insa o fac. Si stiu cum e sa fii in stadiul de negare, asa cum v-am gasit pe unele dintre voi, cand te dai puternica si crezi ca ti-e bine. Stiu si cum e sa cazi si sa doara. Stiu ca in momentul ala, „Fii puternica!” nu e de ajuns. Stiu ca „Lasa, ca tu esti frumoasa si desteapta si el e un porc care nu te merita.” nu ajuta la nimic, din contra. Stiu ca e greu sa maschezi ochi umflati, e greu sa mimezi fericire, e greu sa IL privesti, e greu sa iti amintesti de trecut. Si e imposibil sa faci sa nu mai doara, durerea aia din piept parca-ti sfasie sufletul, iti zdrobeste inima, iti fura cate un pic din ultimul strop de viata.

Da, doare, nu, nu e doar un cosmar, da, e greu, nu, nu e imposibil. Aveti nevoie doar de timp. Si de prieteni alaturi. Si de imbratisari. Si poate ca e mai bine fara cuvinte…

Nu cred in existenta unor pasi de vindecare, asa cum nu cred in vindecare 100%. Cred insa ca, desi a devenit un cliseu, „Lucrurile chiar se intampla cu un scop dintr-un motiv.”. Pe care cu siguranta nu il vedeti acum, dar il veti vedea mai incolo.

Plangeti, suferiti, lasati timpul sa treaca, lasati rana sa se vindece.

Apoi, poate, pentru un moment, desi va credeti vindecate, aveti tendinta sa mergeti iar in trecut, sa dezgropati lucruri, pentru ca nu va simtiti impacate, pentru ca inca doare uneori, insa trebuie sa renuntati, sa luati naibii lucrurile ca atare si sa va detasati.

Poate, pentru un moment, ati avut impresia ca daca va ambitionati catusi de putin, puteti cuceri lumea. Lumea voastra. Insa uneori nu e deloc asa. Dar nu lasati asta sa va opreasca. O veti cuceri, candva, cumva, fara indoiala.

Soon I’ll grow up and I won’t even flinch at your name.”

Multumesc.

Multumesc mult tuturor pentru urari. Sunteti chiar mai dragutzi decat ma asteptam. [Multumiri speciale Alexandrei, care mi-a oferit un cadou virtual … aiaiaiai!]
Odata cu varsta asta se presupune ca trebuie sa-mi fac ordine … pe birou, in camera, in ganduri, in viata. Si sa merg mai departe, indiferent de cate lucruri ma dor, indiferent de cate lucruri ma fac sa zambesc. Pentru ca-mi place sa cred in happy-end-uri.

BBL, incep sa-mi creez, singura, propriul happy end.

P.S.: Tre’ sa-i fac reclama lu’ Danutz, genul de baiat dupa care as tanji dac-as avea cu 3-4 ani mai putin. Are un talent aparte cand vine vorba de zdranganit cantat la chitara, are niste degete luuungi cu care gadila clapele pianului, un incredibil talent actoricesc si datorie o cafea pentru reclama asta.

Let’s talk about broken hearts.

Niciodata nu am inteles de ce oamenii plang atat, de ce sufera atat, de ce le ia atat de mult timp sa se vindece. Ii condamnam, blamam, descreditam pe cei suferinzi. Toate astea pana cand…am devenit una de-a lor. Si atunci…am inteles.

Mie mi s-a intamplat cea mai putin dureroasa frangere de inima. Nu am fost mintita. Nu am fost inselata. Nu am fost batuta. Nu am fost parasita.

Insa a durut. Poate nu la fel de tare, dar a durut. Rau. Vreo 27 de zile. De ochi umflati. De « De ce ?»-uri. De lacrimi, de « Nu mai pot. », de dureri in piept. De ore tarzii ce te prind imbratisand perna, de servetele pe birou, pat, covor, de stari urate, de ciufutenie, de zile fara chef, de lipsa de viata. De plans, taiat vene, lamentat.

De convorbiri prelungite cu prietenele la telefon. Prietene care incearca sa te scoata din starea aia. O data, de doua ori, de trei ori. A patra oara se plictisesc. O lasa balta. Dar oare ele nu-nteleg ca ai nevoie de timp ? Timp sa plangi, timp sa te auto-distrugi, timp sa visezi, timp sa suferi ?

De convorbiri cu el, convorbiri pe care nu ti le doresti, convorbiri afurisite, convorbiri in care plangi, fara ca el sa stie, pentru ca te prefaci ca esti bine, te prefaci ca a trecut, cand de fapt inca doare, te prefaci ca ai trecut peste, te prefaci ca nu ti-a frant inima dar ea e facuta bucatele.

De mimat fericire, de dres vocea la telefon in fata celor care nu ar trebui sa te stie trista, daramite sa-ti vada fata umflata de plans.

27 de zile de incercari de a-ti umple timpul, incercari care esueaza, iar tu sfarsesti tot printre servetele.

27 de zile de « As fi vrut sa fie altfel …», de neputinta, de regrete si evident, de plans.

Am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa fii gol pe dinauntru. Am simtit pe proprii obraji ce inseamna sa plangi zilnic, timp de o luna. Am simtit cum e sa ai inima franta si, desi nu e o senzatie la fel de afurisita ca o durere de masea, e a naibii de urata.

Cand s-a terminat totul ? Nu atunci cand am numarat zilele de suferinta si nici pachetele de servetele. Poate atunci cand l-am vazut (fericit) in bratele alteia, poate atunci cand am realizat de ce nu eram eu potrivita, poate atunci cand am inteles ca nu exista alta cale. Am simtit un cutit infipt in moalele capului si un puternic nod in gat, am fost intr-un fel de transa cateva ore si apoi m-am eliberat. Si-am inceput sa zambesc. Si am regretat doar faptul ca nu a venit nimeni sa ma scuture zdravan si sa urle la mine zicand ceea ce mie nu mi s-a zis pe cel mai taios ton cu putinta :

« Opreste-te, a fost destul, ai mers prea departe… e timpul sa traiesti si tu ! »*

Poate-am suferit prea mult, poate-am dramatizat prea mult, poate nu-s cea mai in masura sa dau sfaturi insa … eu cred ca cel mai mult ajuta sa plangi. Cea mai mare greseala este sa te arunci in cele mai provocatoare haine si sa iesi in club cu fetele. O sa te intorci acasa simtindu-te, poate, si mai mizerabil. Ia-ti tot timpul de care ai nevoie si plangi, analizeaza, sufera. Ai dreptul asta. Ai nevoia asta. Nu uita insa sa iti spui la un moment dat acel : « Opreste-te, a fost destul, ai mers prea departe… e timpul sa traiesti si tu ! »

Sa nu te minti insa spunandu-ti ca esti vindecata complet. Nu vei fi niciodata, pentru ca ti-a lasat, fara indoiala, o urma undeva. Urma pe care, am zis nu demult, o vei avea mereu in privire.

Astazi am citit undeva ca ii place o piesa care-mi place si mie. Am zambit.  M-am uitat pe geam si ningea frumos. M-am lasat pentru o clipa sa visez. … Si-am plans. Si-mi pare rau. Si regret. Insa trebuie sa merg mai departe. Mi-am sters repede lacrimile. Pentru ca a fost destul…

Si asta trebuie sa faci si tu, inima franta.

Heart_Broken_by_truth__hurts

*Fraza ii apartine lui Rhenus, o gasiti aici.

** Imagine furata de pe deviantart.com.

Niciodata nu as putea sa…

  • Sa fiu medic. Nu am taria, curajul, perspicacitatea necesare si totodata imi lipseste abilitatea de a ma descurca in situatii de urgenta.
  • Sa fiu (un bun) psiholog. Nu sunt suficient de inteligenta pentru a putea citi oamenii, sunt credula si usor de influentat. Nu dispun nici de un al saselea simt.
  • Sa uit. Nu pot ierta 100% (consider ca uitatul faptei face parte din intregul proces de iertare), asadar daca ma minti, jignesti, inseli, ranesti, tradezi te voi tine minte toata viata.
  • Sa adopt un copil. Sunt sigura ca e una din cele mai marete fapte pe care le poate face un om, insa nu pot trai cu ideea de a creste un copil caruia nu eu i-am dat viata.
  • Sa traiesc cu o limita financiara pe care sa o consider inacceptabila. Nu imi doresc  « o gentuţă din aia frumoasă şi scumpă » de la Louis Vuitton, insa imi doresc sa traiesc decent si poate putin mai mult.
  • Sa ma laud. Probabil si pentru ca nu prea as gasi cu ce, insa chestia asta isi are radacinile undeva in copilarie. Bunicul meu e laudaros, niciodata nu mi-a placut asta la el si cred ca am considerat de cuviinta ca in mod clar eu nu pot fi asa.
  • Sa traiesc fara prieteni. Pentru ca in momentele in care simt, cu adevarat, ca nu mai pot, primul lucru pe care il fac e sa O sun.
  • Sa fiu un om rau. Desi am invatat ca in viata sunt clipe care te golesc pur si simplu, desi am si eu momentele mele in care ma port urat cu oamenii, nu pot fi un suflet rau.
  • Sa suport durere fizica deosebit de mare. Desi se spune ca « Durerea provocata de o experienta emotionala negativa dureaza mai mult decat durerea starnita de un traumatism fizic, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani. » (sursa aici), prefer durerea sufleteasca celei fizice.
  • Sa renunt la muzica. Si sentimente. Muzica e unul din putinele lucruri care reuseste sa ma faca sa zambesc, sa ma binedispuna, sau dupa caz, sa ma faca sa dau gata tot baxu’ de servetele. Cat despre sentimente…in ciuda faptului ca sunt o persoana destul de rece si ca foarte greu ajung sa tin la cineva, sunt totusi un om care nu poate trai fara sentimente.

Totodata nu cred ca as putea sa nu transform asta intr-o leapsa, astfel incat o pasez urmatorilor: Ada, Alexandra, De fete, DianaEmma, Maya, Koodoo, Ionut, Viorel. As aprecia daca ati scrie minim 5 lucruri de pe lista voastra de « Niciodata nu as putea sa… » si daca ati da leapsa mai departe. Multam’.

Putem azi sa fim tristi, urati, suferinzi si gri?

M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…

Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.

Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.

Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!

LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.

Flori, fete sau baieti…

Contrar aparentelor, postul meu nu este legat de jocurile copilariei si alte amintiri precum cele din acest post. (Si totusi, care-si aminteste de Sticluta cu otrava, Ratele si vanatorii, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Taranul e pe camp, Trecea un print calare, De-a v-ati ascunselea s.a. ?)

Vorbim astazi insa despre…fete ; si baieti.

Sunt sigura ca daca esti fata, mereu ti-ai spus ca ti-ai fi dorit sa fii baiat ; sau cel putin, ai spus-o macar o data in viata, probabil in zilele alea cu crampe, nervi si dureri de sani. Pentru ca in viziunea ta, e inimaginabil de greu sa fii fata ; ingrijirea pielii, a tenului, a parului, haine, accesorii, pantofi, reguli de asortare/combinare a hainelor, aranjat par, machiat s.a. (c-am obosit) toate fara exceptie iti dau batai de cap ; si spui ca e mult mai simplu sa fii baiat intrucat ei rezolva totul cu un dus, un barbierit, un deodorant si un tricou .Untitled-TrueColor-02

Daca esti baiat, probabil ti-ai dorit sa fii fata in momentul in care ai intampinat probleme cand veni vorba de…bagat vaporu’-n port, vorba reclamei de la Foltene. Pentru ca ai impresia ca e usor sa ai tzatze si cur si ca lumea-ntreaga iti sta la picioare doar pentru simplul fapt ca ai vagin.

Sunt sigura insa ca probleme tehnice intampinam toti, indiferent de sex, rasa, specie. Ma refer la genul de probleme tehnice pe care le avem cand vine vorba de a relationa cu o persoana de sex opus in vederea unor … . Ne facem fel de fel de probleme, fel de fel de griji. Ne punem nenumarate intrebari, incercam sa punctam la capitolul teorie ; ne ajutam de prietenul Google cautand sintagme de genul « cum sa il fac sa… » si aruncam banii pe reviste care ne ajuta cu fel de fel de sfaturi pe care oricum nu le punem in practica.

Sa fii fata nu-i usor. Mai ales acum, cand trebuie sa vinzi sex mai mult ca oricand, mai ales acum cand aspectul fizic a devenit o bariera pe care nu o poti trece fentand, mai ales acum cand nimeni nu are timp si rabdare sa iti vada sufletul din spatele ochelarilor si a aparatului dentar (nu, nu port nici una, nici alta).

Sa fii baiat nu-i usor. Mai ales daca nu te cheama Poponet, mai ales daca nu ai un Bmw, mai ales daca mama si tata nu sunt Mama si Tata.

Ideea insa e sa lasam lamentarile deoparte si in acelasi timp sa renuntam sa credem in sfaturi-minune despre cum sa pui mana pe cum sa agati cum sa faci un tip/o tipa sa te placa. Eu cred ca lucrurile astea vin de la sine. Iar momentele in care tu o vrei, ea nu te vrea sunt doar momente. (Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, sunt momente urate sau chiar groaznice, in functie de intensitatea sentimentului, in functie de cat de tare e afectat corazonul, si nu orgoliul.)

In mintea fiecaruia se traseaza, probabil, un portret, probabil si fizic, nu doar moral, al EI / LUI. Dar acest portret se destrama cerinta cu cerinta, acea lista imaginara se arunca la gunoi cu fiecare bifat sau cu fiecare icsulet in momentul in care te indragostesti. Pentru ca se-ncapataneaza dragostea asta sa fie precum niste ochelari cu lentile roz. Si pentru ca zice-o vorba din popor ca in momentul in care iubesti o persoana, o accepti cu tot cu defecte. Nu cred insa in ceea ce imi spunea un comentator, si anume ca “Apreciem oamenii pentru calitati. Ii iubim pentru defecte.”. E un “Nu cred” si punct.

Nu am reusit sa fiu fluida in postul asta. Sfidez legile limbii romane, n-am cuprins si incheiere, nu pot aseza cuvintele altfel decat aleatoric in pagina. E genul de scriere pe care nici insusi autorul nu si-o intelege.

Cred ca voiam sa sugerez ca indiferent de cat de greu e sa fii fata sau baiat, indiferent de cat de greu e sa suporti epilatul cu ceara sau cat de greu e sa fii romantic in fata partenerei tale, toate lucrurile astea isi pierd orice urma de valoare in momentul in care intervine sentimentul. Iar teoria despre cum sa cladesti o relatie sau despre cum sa o faci sa mearga e pura teorie in momentul in care practica e cea care te doboara.

Cred ca-mi place sa ma complic, pentru ca marele meu vis e acela de a avea o fetita (si nu, nu un baiat). Asta probabil pentru ca, undeva, in inconstientul/subconstientul meu, imi doresc sa fiu mama pe care eu nu am avut-o. Am fost crescuta 12 ani de bunici si relatia mea cu mama nu e tocmai aceea de bune prietene. Si lucrul asta se vede in fiecare frustrare de a mea, in fiecare modalitate de a-mi rezolva problemele, in fiecare coltisor din mine. Insa, daca te crezi in stare sa imi faci un baietel atat de incredibil de dulce ca cel de mai jos, ma sacrific si ma fac mama de baiat.

the_boy_by_bamhugbug-png

Prima imagine e furata de pe trilulilu.ro, a doua am furat-o de pe deviantart.com sau am furat-o de la unul/una din voi. Zau ca nu-mi amintesc.

Ma sting.

Prea multe relatii imi miros a adio, prea multe sentimente imi miros a dezamagire, prea multe probleme-mi miros a disperare.

Nu ii mai pot da timpului timp sa le rezolve pe toate, iar eul meu moare sfasiat de durere.

E clipa in care izbucnesc in hohote de plans si  „Nu mai rezist” isi dobandeste adevarata identitate.

Preferam un cutit infipt in inima, un glont in stomac, o lovitura strasnica in cap. Ar fi durut mai putin.

Tanjesc dupa zambetele mele si mi-e dor de mine.