F@cking badass!

Stiu c-am mai vorbit recent despre asta si nu-s idioata, realizez ca, daca tot simt nevoia sa ma reintorc la asta, inseamna ca ceva nu mi-e bine la mine si o frustrare exista acolo (sau vreun sindrom al impostorului, deh). Dar banuiesc ca asta ne face oameni si ca acceptarea faptului ca avem o frustrare e primul pas in vindecarea ei (desigur, daca nu ne oprim doar la pasul asta).

Mnoh, ce voiam sa zic e ca noi, oamenii (si da, ma includ si pe mine aici) ne uitam mereu la altii si ne gandim „Mai da-l naibii de norocos, cum a reusit el sa..?”.

Asta e unul dintre defectele firii umane si nu stiu exact pe ce treapta a cunoasterii de sine si a implinirii tre’ sa ajungi sa te lepezi de acest defect. Mnah, io n-am atins treapta aia, sorry to disappoint you.

De multe ori, ne zicem ca tanti Gigica de la 2 e norocoasa sa-si permita poseta de la Chanel.

Uneori, avem dreptate. Zau. Pentru ca tanti Gigica poate chiar face ceva ilegal (si n-a fost inca prinsa) sau imoral sa aiba poseta de la Chanel sau poate doar a dat norocul peste ea si a castigat la Loto. Doar ca, alteori, tanti Gigica a muncit pe branci sa ajunga la nivelul la care sa isi poata lua poseta de la Chanel fara sa dea jumate din salariul ei pe poseta aia. (Parerea mea subiectiva e ca, daca poseta aia face cat 50% din salariul tau, inseamna ca nu ti-o permiti, de fapt, si n-ar trebui sa ti-o cumperi).

Uneori, avem dreptatea noastra subiectiva (sa explic termenul?!) sa credem ca Gigica a obtinut o promovare mai degraba pentru ca a periat pe cine trebuia, si nu pentru ca a fost mai pregatita, capabila, experimentata decat Gigel despre care credem noi in ‘obiectivitatea noastra subiectiva’ (sa explic si acest termen? :D) ca merita mai mult.

De multe ori, nu stim insa toata povestea. Si ajungem la concluzii gresite. De multe ori, doar credem ca stim toata povestea.

Cineva-mi zicea ca le rezolva karma oricum pe toate, amen to that, sister!

Doar ca, atunci cand stim clar eforturile, munca, dedicatia, implicarea, capacitatea cuiva – hai sa nu ii mai numim „norocosi” doar din cauza gandirii noastre intunecate de invidie si neputinta si frustrari, si sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.

In acest sens (cu frustrarea de rigoare mentionata mai sus):

Buna,

Sunt Pompilia si nu sunt norocoasa. Sunt workaholica (thumbs down, I know), m-am simtit de multe ori in pragul burnout-ului lucrand 12-14 ore pe zi, sunt implicata, am idei, sunt curioasa, intreb, ma zbat, propun imbunatatiri, ma lupt si muncesc pentru ele, nu ma limitez niciodata la „doar atat”, caut mereu sa vad „the big picture”, nu fac niciodata ce mi se cere, ci fac mai mult de atat, sunt self-driven, sunt o carierista si o corporatista convinsa, spun mereu ce gandesc, chiar si la munca (da, uneori tre’ sa temperez cu diplomatie, dar niciodata cu ipocrizie)  si n-o sa fiu niciodata aia care pupa sefii in f_nd. Indiferent de consecinte. Sunt un angajat unicorn, desi-s si la munca, precum si-n viata personala, o INCONFORTABILA. Dar a naibii de buna in munca mea.

I’m a f@cking badass, b!tch!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.