Craciun fericit!

[ Primiti cu colindu’? Ca doara, tulai Doamne, buni is ardelenii, ma! ]

Tare fericita eram io in ziua asta, cu ceva multi ani in urma. Eram extrem de entuziasmata, de abia asteptam sa impodobim bradul, sa primim colindatorii, sa vina Mosu’… Am asteptat ceva ani pan’ sa aflu secretu’: bunicul meu folosea, dooh, o alta usa, ca sa se poata strecura far’ sa-l vad io cand negocia cu Mos Craciun.

Imi pare rau ca am aflat prea repede ca nu exista Mos Craciun. De fapt, imi pare rau ca am aflat punct.

Nu-i asa ca acum ne plangem spunand “Craciunul nu mai e ce era odata…” ? Nu-i asa ca ne enerveaza aglomeratia si frigul si preturile si parca si oamenii ? Nu-i asa ca acum suntem niste tristi? Nu-i asa ca tre’ sa ne dam singuri una dupa ceafa si sa ne bucuram de sarbatoare?

Din pacate, eu nu pot avea alaturi anumite persoane dragi mie. Din pacate, n-am ‘traditionala’ salata boeuf. Din pacate, nici carne de porc nu prea mananc. Dar ma bucur de o sarmalutza. Si de-un cozonac. Si de-un bradutz si de luminite si de globuletze si de fel de fel de minunatii. Si-asa tre’ sa facem toti. Macar azi.

Si macar azi…sa fim mai buni ? Nu. Pentru ca bunatatea nu se poate mima. Precum nici fericirea nu poate fi mimata. Dar poate fi provocata. Chiar de noi insine.

Sa fiti fericiti, c-un zambet tamp pe fatza, sa va bucurati de sarbatoare, de zapada, de colinde, de luminite colorate, sa v-amintiti sa fiti copii, chiar 70 de ati avea.

Sarbatoarea asta-i pura doar prin ochi de copil.

Craciun fericit , dragelor si dragilor !

Cu drag,

A voastra

Hubbis.

Anunțuri

Niciodata nu as putea sa…

  • Sa fiu medic. Nu am taria, curajul, perspicacitatea necesare si totodata imi lipseste abilitatea de a ma descurca in situatii de urgenta.
  • Sa fiu (un bun) psiholog. Nu sunt suficient de inteligenta pentru a putea citi oamenii, sunt credula si usor de influentat. Nu dispun nici de un al saselea simt.
  • Sa uit. Nu pot ierta 100% (consider ca uitatul faptei face parte din intregul proces de iertare), asadar daca ma minti, jignesti, inseli, ranesti, tradezi te voi tine minte toata viata.
  • Sa adopt un copil. Sunt sigura ca e una din cele mai marete fapte pe care le poate face un om, insa nu pot trai cu ideea de a creste un copil caruia nu eu i-am dat viata.
  • Sa traiesc cu o limita financiara pe care sa o consider inacceptabila. Nu imi doresc  « o gentuţă din aia frumoasă şi scumpă » de la Louis Vuitton, insa imi doresc sa traiesc decent si poate putin mai mult.
  • Sa ma laud. Probabil si pentru ca nu prea as gasi cu ce, insa chestia asta isi are radacinile undeva in copilarie. Bunicul meu e laudaros, niciodata nu mi-a placut asta la el si cred ca am considerat de cuviinta ca in mod clar eu nu pot fi asa.
  • Sa traiesc fara prieteni. Pentru ca in momentele in care simt, cu adevarat, ca nu mai pot, primul lucru pe care il fac e sa O sun.
  • Sa fiu un om rau. Desi am invatat ca in viata sunt clipe care te golesc pur si simplu, desi am si eu momentele mele in care ma port urat cu oamenii, nu pot fi un suflet rau.
  • Sa suport durere fizica deosebit de mare. Desi se spune ca « Durerea provocata de o experienta emotionala negativa dureaza mai mult decat durerea starnita de un traumatism fizic, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani. » (sursa aici), prefer durerea sufleteasca celei fizice.
  • Sa renunt la muzica. Si sentimente. Muzica e unul din putinele lucruri care reuseste sa ma faca sa zambesc, sa ma binedispuna, sau dupa caz, sa ma faca sa dau gata tot baxu’ de servetele. Cat despre sentimente…in ciuda faptului ca sunt o persoana destul de rece si ca foarte greu ajung sa tin la cineva, sunt totusi un om care nu poate trai fara sentimente.

Totodata nu cred ca as putea sa nu transform asta intr-o leapsa, astfel incat o pasez urmatorilor: Ada, Alexandra, De fete, DianaEmma, Maya, Koodoo, Ionut, Viorel. As aprecia daca ati scrie minim 5 lucruri de pe lista voastra de « Niciodata nu as putea sa… » si daca ati da leapsa mai departe. Multam’.

Absolut nimic.

Atentie, zic, acest post contine cantitati impresionabile de absolut nimic. Decat sa ma-njuri, mai bine icsuletz dreapta-sus.

Voiam (si din pacate pentru voi, inca vreau) sa ma plang asa cum am facut-o si in articolul “Un ceva, un cineva” ca sunt un om fara pic-gram-dram de ambitie. Ambitie care mi-ar folosi ea la ceva, spre exemplu in VIATA, băi. Mi-am pierdut-o undeva pe drum, a inceput undeva la 15 ani si s-a dus treptat pe la 17. Ca si cum as fi avut o punga sparta si mi-a cazut din ea cate-un pic, cate-un pic. Si-am ramas fara nimic.

Ideea e ca pan’ intr-a 8-a (clasa a..) competitia n-a fost dura pen’ca,competitorii nu erau greu de-nvins. Si-apoi…bunicul meu avea grija sa ma tina mereu in priza, sa ma traga de urechi cand o luam razna, sa ma ajute sa ma tin sus-sus. Mnoh, ideea e ca am picat fain-frumos in picaj-deraiaj-dracu’ sa-l ia de cuvant ca nu-l stiu. Si-am ramas acolo, nu doar pe plan profesional (fâs!) ci pe toate planurile ceresti si pamantesti.

Dupa cum spuneam, sunt un ceva confuz, lenes ; sunt un cineva fara motivatie, fara scop ; mai pă romaneles, nu ma motiveaza absolut nimic sa fac absolut nimic.

Tre’ sa-nvat ? Da’ de ce ? (Pentru ca o sa ajungi maturatoare de strazi. / Hai nu zau !)

Tre’ sa slabesc ? Da’ de ce ? (Pen’ca o s-ajungi obeza.)

Tre’ sa-nvat sa gatesc ? Da’ de ce ? (Pen’ca altfel o sa ajungi obeza.)

Zic ca tre’ sa-nchei, sa nu o mai lalai, sa nu mai consum hartie virtuala degeaba. Mnoh, ambitie nu au la Meli Melo, doar margele colorate si-astea nu m-ajuta. Si stiu ca nici voi n-aveti de vanzare, da’ trebuia sa scriu si eu un articol despre nimic.

Vorba lu’ Bendeac, VA PUP, VA IUBESC si VA RESPECT!

Aiaiai!

P.S.: Nu, faptul ca-i dezamagesc pe cei care chiar dau doi bani pe mine si faptul ca singura-mi semnez sentinta catre drept dracu’ NU ma fac sa-mi schimb atitudinea.

Leapsa 2 from DianaEmma.

Mi-a pasat DianaEmma leapsa primelor dati. Multumesc, a fost placut sa-mi amintesc de vremurile bune.

Primul acasa: A fost la bunicii mei, loc unde am stat de la 2 la 14 ani. Acolo-s toate cele care mi-au marcat copilaria: primii prieteni, primul „Elastic”, prima coarda, primul „De-a v-ati ascunselea”, primele „Sticluta cu otrava”, „Ratele si vanatorii”, „Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti”, „Taranul e pe camp”, „Trecea un print calare”, prima bicicleta cu trei roti (rosie cu cosulet alb), primele cazaturi, primele boacane, primele poezii, primii oameni de zapada, primul brad de Craciun, primul oracol completat, primul sarut, prima mana-pe-fund, primele amintiri fericite (prima mana-pe-fund n-ar trebui sa fie tocmai o amintire fericita, dar noh, unii oameni E mai perversi si anormali de fel).

Prima rochita: E foarte greu sa imi amintesc de prima-prima, stiu ca am avut multe-multe (ca doar am fost un copil rasfatat), pot insa sa inchid ochii si sa-mi amintesc perfect cum aratau aproape toate rochitele mele, pe 3 dintre ele le…pastrez pentru fetita mea.

Primele cele-mai-ce incaltari: Niste cizmulite albe superbe, cu niste stelute argintii cumparate de mama din banii lu’ bunicu’. Eram tare mandra de cizmulitele mele si inca ma urasc c-a trebuit sa trec de marimea 26 la picior. Si tot n-o iert pe mama ca le-a dat. Apoi au urmat niste saboti negri din lac, cu talpa putin inalta, adusi de bunicul meu din Republica Moldova. Perechile astea doua de incaltari mi-au marcat copilaria.

Primul caine: De fapt, am crescut alaturi de doi caini: un caine lup caruia ii spuneam … Lupan si o catea-corcitura, numita Moldiţa, care facea multi-multi pui si care-mi insenina zilele. Au murit, pe rand, amandoi.

Primul baiat de care mi-a placut: Se numeste G., aveam amandoi 5 ani. El: blond, ochi albastri. O minunatie de baiat. A facut insa pe el la găgăniţa si de atunci mi-a trecut dragostea. Pentru ca nu-s io aia careia sa-i plaCA CAcaciosii.

Prima formatie al carei fan am fost: André. Aveam toate casetele cu ele, cantam si dansam prin casa, stiam toate versurile pe de rost, aveam coregrafii la piesele lor, la scoala, in pauze sustineam recitaluri alaturi de cateva colege. Inca nu pot sa cred ca a trecut perioada aia.

Primul meu sarut adevarat: Cu L., la 13 ani juma’. Baiatul ala a reusit pur si simplu sa ma faca sa ajung in al noualea cer.

Prima mea iubire: Ramane L.

Primul „Te iubesc”: Ciudat sau nu, cred ca i-a fost adresat lui A., cel mai bun prieten al lui L. Ciudata poveste. Sau sa ii fi fost adresat lui R.? Oricum, in niciunul din cazuri nu vorbeam serios, desi in cazul lui A. am avut un moment in care simteam ca parca-parca. Din pacate, pana la mirifica varsta de 20 de ani n-am reusit sa aflu ce inseamna un „Te iubesc” spus sincer, din inima, pentru un Fat Frumos.

Primele lacrimi din iubire: Au fost pentru L. sau pentru Fat Frumos, habar n-am. Intotdeauna am sustinut sus si tare ca „Nu am plans niciodata pentru vreun baiat.” dar iata ca a sosit momentul adevarului.

Leapsa o pasez celor trei crai de la rasarit: Koodoo, Invatatorul si ChuckNorris pentru ca sunt absolut convinsa ca o veti face in cele mai amuzante moduri cu putinta (nu trebuie sa folositi primele mele dati, ci sa va imaginati un primul/o prima in…orice; desi ar fi amuzant sa aflu care fu prima voastra rochita si prima mana-pe-fund). Daca incercati sa va sustrageti va asteapta un mare si calduros .

LE: Leapsa a, vorba ei, furat-o pe sestache si gagica faina de scrie pe de fete.

Flori, fete sau baieti…

Contrar aparentelor, postul meu nu este legat de jocurile copilariei si alte amintiri precum cele din acest post. (Si totusi, care-si aminteste de Sticluta cu otrava, Ratele si vanatorii, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Taranul e pe camp, Trecea un print calare, De-a v-ati ascunselea s.a. ?)

Vorbim astazi insa despre…fete ; si baieti.

Sunt sigura ca daca esti fata, mereu ti-ai spus ca ti-ai fi dorit sa fii baiat ; sau cel putin, ai spus-o macar o data in viata, probabil in zilele alea cu crampe, nervi si dureri de sani. Pentru ca in viziunea ta, e inimaginabil de greu sa fii fata ; ingrijirea pielii, a tenului, a parului, haine, accesorii, pantofi, reguli de asortare/combinare a hainelor, aranjat par, machiat s.a. (c-am obosit) toate fara exceptie iti dau batai de cap ; si spui ca e mult mai simplu sa fii baiat intrucat ei rezolva totul cu un dus, un barbierit, un deodorant si un tricou .Untitled-TrueColor-02

Daca esti baiat, probabil ti-ai dorit sa fii fata in momentul in care ai intampinat probleme cand veni vorba de…bagat vaporu’-n port, vorba reclamei de la Foltene. Pentru ca ai impresia ca e usor sa ai tzatze si cur si ca lumea-ntreaga iti sta la picioare doar pentru simplul fapt ca ai vagin.

Sunt sigura insa ca probleme tehnice intampinam toti, indiferent de sex, rasa, specie. Ma refer la genul de probleme tehnice pe care le avem cand vine vorba de a relationa cu o persoana de sex opus in vederea unor … . Ne facem fel de fel de probleme, fel de fel de griji. Ne punem nenumarate intrebari, incercam sa punctam la capitolul teorie ; ne ajutam de prietenul Google cautand sintagme de genul « cum sa il fac sa… » si aruncam banii pe reviste care ne ajuta cu fel de fel de sfaturi pe care oricum nu le punem in practica.

Sa fii fata nu-i usor. Mai ales acum, cand trebuie sa vinzi sex mai mult ca oricand, mai ales acum cand aspectul fizic a devenit o bariera pe care nu o poti trece fentand, mai ales acum cand nimeni nu are timp si rabdare sa iti vada sufletul din spatele ochelarilor si a aparatului dentar (nu, nu port nici una, nici alta).

Sa fii baiat nu-i usor. Mai ales daca nu te cheama Poponet, mai ales daca nu ai un Bmw, mai ales daca mama si tata nu sunt Mama si Tata.

Ideea insa e sa lasam lamentarile deoparte si in acelasi timp sa renuntam sa credem in sfaturi-minune despre cum sa pui mana pe cum sa agati cum sa faci un tip/o tipa sa te placa. Eu cred ca lucrurile astea vin de la sine. Iar momentele in care tu o vrei, ea nu te vrea sunt doar momente. (Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, sunt momente urate sau chiar groaznice, in functie de intensitatea sentimentului, in functie de cat de tare e afectat corazonul, si nu orgoliul.)

In mintea fiecaruia se traseaza, probabil, un portret, probabil si fizic, nu doar moral, al EI / LUI. Dar acest portret se destrama cerinta cu cerinta, acea lista imaginara se arunca la gunoi cu fiecare bifat sau cu fiecare icsulet in momentul in care te indragostesti. Pentru ca se-ncapataneaza dragostea asta sa fie precum niste ochelari cu lentile roz. Si pentru ca zice-o vorba din popor ca in momentul in care iubesti o persoana, o accepti cu tot cu defecte. Nu cred insa in ceea ce imi spunea un comentator, si anume ca “Apreciem oamenii pentru calitati. Ii iubim pentru defecte.”. E un “Nu cred” si punct.

Nu am reusit sa fiu fluida in postul asta. Sfidez legile limbii romane, n-am cuprins si incheiere, nu pot aseza cuvintele altfel decat aleatoric in pagina. E genul de scriere pe care nici insusi autorul nu si-o intelege.

Cred ca voiam sa sugerez ca indiferent de cat de greu e sa fii fata sau baiat, indiferent de cat de greu e sa suporti epilatul cu ceara sau cat de greu e sa fii romantic in fata partenerei tale, toate lucrurile astea isi pierd orice urma de valoare in momentul in care intervine sentimentul. Iar teoria despre cum sa cladesti o relatie sau despre cum sa o faci sa mearga e pura teorie in momentul in care practica e cea care te doboara.

Cred ca-mi place sa ma complic, pentru ca marele meu vis e acela de a avea o fetita (si nu, nu un baiat). Asta probabil pentru ca, undeva, in inconstientul/subconstientul meu, imi doresc sa fiu mama pe care eu nu am avut-o. Am fost crescuta 12 ani de bunici si relatia mea cu mama nu e tocmai aceea de bune prietene. Si lucrul asta se vede in fiecare frustrare de a mea, in fiecare modalitate de a-mi rezolva problemele, in fiecare coltisor din mine. Insa, daca te crezi in stare sa imi faci un baietel atat de incredibil de dulce ca cel de mai jos, ma sacrific si ma fac mama de baiat.

the_boy_by_bamhugbug-png

Prima imagine e furata de pe trilulilu.ro, a doua am furat-o de pe deviantart.com sau am furat-o de la unul/una din voi. Zau ca nu-mi amintesc.

Cine sunt? Cine esti?

Postul de pe pagina de About me, post ce cuprinde un singur amarat de randulet (Sunt un copil naiv, defect intr-o lume nebuna. Ajunge atat.), este pe locul doi in topul « Cele mai populare articole » de pe al meu blog. Vad zilnic in panoul de control WordPress tip: Updatează pagina ”About” astfel încât cititorii tăi să afle mai multe despre tine. Cred ca,curiozitatea e un atribut cu care ne nastem; la unii se dezvolta mai mult, la altii mai putin; unii reusesc sa o stapaneasca, altii sunt stapaniti de ea.

E, probabil, firesc sa iti doresti sa stii cine e omul care scrie. Intri in pagina de « About » si incerci sa afli cati ani are, ce mananca, ce haine poarta si cat poarta la pantofi cel ce scrie. Acolo vei afla doar ce vrea el sa afli, doar ce poate el sa spuna. Citindu-l, avand, de ce nu, rabdare sa parcurgi alaturi de el randuletele unui articol, obtii mai multe informatii decat ai putea obtine intr-o simpla pagina de « About ». Dar tu vrei mai mult, vrei ceva concret, vrei pe scurt. Daca esti un ignorant, te-nteleg, desi nu iti gasesc justificare. Daca blogerul pe care il citesti nu isi dezvaluie identitatea, precum Bad Pitzi, esti captivat, fermecat, atras de mister. Si iei lucrurile ca atare.

Ma numesc Pompilia. Am 20 de ani. Neimpliniti. E, insa, cam tarziu sa ne spunem „Incantat(a) de cunostinta.” M-am autointitulat Hubba Bubba pentru ca imi place cum suna, pentru ca e copilaros si parca suna a culoare, a miros de capsuni, a balonase mari, a vis. Insa gumele Hubba Bubba sunt scumpe si proaste. Zau. La inceput au un gust super duper, faci balonase gigante, insa in cateva minute gustul se duce si guma devine, scuzati-mi limbajul, de cacat. Ma tem insa ca,coincidenta face ca in viata reala sa fiu putin ca guma Hubba Bubba. Grozava la inceput, de cacat pe parcurs. Dar poate se gaseste cineva sa ma vada invers. Sau geniala de la inceput pan’ la sfarsit. Imi doresc doar ca eu si cel ce ma iubeste sa ma vad/ vada asa cum sunt. Fara sub si supra aprecieri.Cu defecte. Si calitati. Si defecte.

E drept ca e imposibil sa fii 100% obiectiv in ceea ce te priveste; e drept ca e greu sa fii realist; avem tendinta sa ne subapreciem, sau, daca ne numim Nikita, sa ne supraapreciem.

Dar ce-ar fi sa ne uitam in oglinda in ochii nostri si sa ne iubim? Cu defecte. Si calitati. Pentru ca ne-am simti mai bine, mai impacati cu noi insine, am fi mai increzatori. Si nu e doar chestie de teorie, increderea in sine atrage mai mult decat un bust de 100 de centimetri sau o talie de 60.

Indiferent de cat de defecti va vedeti, indiferent de cat de mult ii dezamagiti pe ceilalti, indiferent de cat de mult gresiti, capul sus si privirea inainte. Asta imi spune mereu bunicul meu cand lumea mi se prabuseste. Mereu imi dau lacrimile. Rareori pun treaba in practica. Incerc, insa, azi.

Nu fac bani din blog. Nu scriu pentru a-mi varsa frustrarile. Nu scriu pentru a parea mai interesanta. Scriu pentru ca-mi face bine. Pentru ca reusesc astfel sa nu uit cum se vorbeste si scrie corect romaneste. Pentru ca imi place sa cred ca mi-am facut prieteni virtuali, alaturi de care cresc in fiecare zi. Pentru ca aici am curaj sa imi dau jos masca. Si sa fiu eu.

Nu te mai minti.

Cred ca un om poate fi indiferent doar daca e nesimtit. Si atat. Sau poate ma insel.

Ne dorim sa fim indiferenti si ne amagim singuri ca am si reusit. Dar e doar o minciuna.

Vanzatoarea indolenta din mall, gunoierul care ne-a fluierat pe strada, tipul dragut din autobuz care ne-a aruncheat ocheade, bunicul care ne-a crescut, mama care ne-a certat, prietenii care ne-au tradat, care ne-au dezamagit, profesoara care ne-a dat 9 la Bac, verisoara care ne-a confiscat margelele preferate, colegul care ne face ochi dulci, controlorul care ne-a amendat, taximetristul care a fost amabil, medicul care ne-a tratat, psihologul care ne-a sfatuit, croitoreasa care ne-a stricat rochia, hotul care ne-a luat telefonul, prietena care ne-a sters lacrimile, iubitul care ne-a inselat, iubitul care ne-a oferit primul orgasm, baiatul care ne-a spus primul “Te iubesc”, toti, dar toti, fara exceptie, ne fac ceea ce suntem azi, fac parte din viata noastra nu doar in acele 47 de secunde in care ii intalnim, ci in cei 47 de ani pe care ii traim.

Nu toti cei pe care ii intalnim trebuie sa fie alaturi de noi in cei 47 de ani ; prietenii cu care nu mai tinem legatura, dusmanii care ne-au facut zile amare, sefii care ne-au scos peri albi nu mai sunt langa noi din cauza distantei, a orgoliului, a schimbarii. Nu neaparat pentru ca nu au fost suficient de buni incat sa ii tinem langa noi si in prezent si mai departe, in viitor. Ci pentru ca acesta e ciclul vietii.

Nu suntem indiferenti cu fostii prieteni, nu suntem indiferenti nici cu copilul care ne-a zambit din carucior. Toti conteaza, toti ne marcheaza, toti ne influenteaza, intr-un fel, sau in altul.