„Nu crezi ca e o pierdere de vreme sa scrii pe blog?” „NU, boule!”

Prietenii mei nu imi (prea) citesc blogul. Doua dintre prietenele mele cele mai bune cred ca au citit maxim 3 articole de pe tot bloguletul asta. Cea de a treia a citit maxim 8 articole. Mi-au mai zis unele persoane din categoria „cunostinte” ca mi-au citit un ceva pe blog si cam atat. Ideea e ca nici unul din oamenii astia nu are blog si da, intr-o anumita masura e relevant sa specific asta.

Am inteles. Nu ai blog, nu citesti bloguri, te doare la 16 metri de bloguri. Dar daca te mai aud comentand aiurea-n tramvai de faptul ca am blog, o sa iti servesc un subtil si amabil „Du-te dracu’!”.

Eu, ca om, vin la pachet cu blogul asta. Blogul asta e o… caracteristica de a mea. Asa cum am ochii caprui si-s mica de inaltime si-s sensibiloasa si egoista, asa sunt si detinatoare de blog. Blogul asta pentru mine este calcaiul lui Ahile, intelegi? Bloguletul imi cunoaste adevarata fata, fara masca, si in locusorul asta abuzez de sinceritatea mea. E locul unde nu mint. Poate, rareori, am fost nevoita sa aburesc anumite lucruri astfel incat sentimentele mele sa nu reiasa in totalitate. (Ah, in momentele alea mi-am dorit enorm de mult sa am un blog anonim. Si cred ca va veni si momentul in care-mi voi satisface aceasta necesitate.) Blogul stie despre mine mai multe lucruri decat stie propria mea mama (BINE,  EXAGEREZ!). Mama nu stie ce parere am eu despre Puya, mama nu stie ce a insemnat copilaria pentru mine, mama nu stie ce carti imi plac, mama nu stie ca tanjesc dupa Penn Badgley si nici c-am avut inima franta. Blogul asta stie.

M-am saturat sa explic ce-nseamna blogul pentru mine. Nu intelegi, ok. Dar daca nu respecti faptul ca blogul e parte din mine, atunci nu ma respecti pe mine si rupem prietenia.

Am 4 motive mari si late pentru care blogul meu e mai important decat orice idiot superficial de pe lumea asta.

• Scriind pe blog, reusesc sa nu uit sa scriu corect romaneste. Nu, chestia asta nu se intretine prin citit, nu cred asta. As putea citi 5 romane pe luna, nu se compara cu scrisul in sine. Aseara scrisesem cuiva intr-un sms „da-i” si a trebuit sa stau pret de 4 secunde sa ma gandesc daca am scris corect sau nu. Da, in halul asta am ajuns. Da, de asta scriu. Pentru ca in viata de zi cu zi scriu rar si fara blog as deveni si eu o semi-analfabeta, ca 70% din romani.
• Scriind pe blog, ma descarc si asta-mi face bine. E drept, deseori am scris posturi care ar fi trebuit sa ramana pe veci in drafts, dar banuiesc ca trebuie sa imi asum articolele alea daca am fost… inconstienta, poate, si le-am publicat.
• Blogul m-a ajutat sa interactionez cu oameni. (Nu, prieteniile virtuale nu au luat locul celor reale!) Oameni care au incercat sa ma inteleaga, m-au sfatuit, m-au criticat, m-au ajutat. Emma e un caz mai special, e drept. Emma, desi e o brutala si o mica scorpie, m-a ascultat de mai multe ori decat a facut-o bunica mea, sa zicem. Emma, desi nu mi-a oferit un umar pe care sa pot plange, la propriu, a facut-o cu siguranta la figurat. Si Emma stie mai multe despre mine decat 70% din oamenii care ‚ma stiu’. Probabil nu o sa fie o prietenie care sa dureze cat o viata de om, nu stiu si nici nu ma intereseaza asta acum.
• Blogul m-a ajutat sa dau de oameni. Pe care i-am citit. Oameni care m-au facut sa rad, sau m-au facut sa plang, sau m-au facut sa-mi pun intrebari sau m-au facut sa constientizez lucruri.

Nu, tu, idiot superficial, nu ai cum sa intelegi lucrurile astea. Nu poti nici macar sa le respecti si din cauza asta ai o mare, imensa, gigantica bila neagra. Si un subtil si amabil „Du-te dracu’!”.

Petronela si M. mi-au pasat amandoi leapsa asta si cred ca intr-o oarecare masura, prin randurile de mai sus, deja am raspuns intrebarilor de mai jos. Dar totusi, o sa incerc sa raspund, concis, insa.

Cat din viata personala expui scriind pe blog?

Mult, mult prea mult. Nu expun insa viata celor din jurul meu, asadar, A., nu te teme, nu-ti voi dezvalui mai mult de o initiala cand voi povesti cum ne luam noi la palmi palme cand eram mici; nici tu, iubi, nu te teme, dupa doua saptamani de relatie nu-ti voi declara iubirea pe blog cum fac pitzipoancele pe hi5. (Nu cred in „Te iubesc”-urile precoce.)

Cu ce iti dauneaza blogul?

Imi ocupa timp. Scoate latura mea sensibila la lumina si ma face vulnerabila in fata celorlalti. Imi scoate in cale oameni care ma fac sa ma afund si mai mult in starea mea melancolica, precum imi scoate un cale si monstruleti verzi si urati.

Cu ce te ajuta blogul?

Ma ajuta sa-mi pastrez nivelul de ‘om care scrie corect in limba romana’, ma lasa sa ma descarc, ma ajuta sa interactionez cu oameni.

Ce reactii permiti?

La critici sunt foarte sensibila si ma aprind foarte usor daca-mi zici ceva. Asta nu-nseamna ca nu accept criticile bine fundamentate. Dar daca tu, monstrulet verde, urat si gras si analfabet vii si te iei de curu’ meu fara motive bine intemeiate, pai risti sa-ti iei un frumos click pe „Gunoi”.

Leapsa despre ce inseamna sa fii blogger merge mai departe la Alina si Viorel.

Inca nu.

De mai bine de doua saptamani am hotarat sa sterg blogul. Atunci cand incepusem sa imi iau avant am crezut ca daca am timp sa lenevesc, voi avea timp si de un blog. Doar ca eu imi doresc sa scriu  articole cu adevarat bune (stiu ca e greu, dar macar incerc). Atunci cand aveam timp putin, cand inspiratia imi lipsea, cand ceea ce scriam nu mi se parea suficient de bun pentru a-l posta pe blog, cand … , cand… am decis ca mi-am demonstrat ca pot, dar ca deocamdata ajunge atat. Si ca cel mai bine ar fi sa ma opresc.

Am primit comentarii de genul « frumos post » care au fost spuse poate doar ca sa ma simt eu bine sau poate nu. Am primit critici bine argumentate, am tinut cat am putut seama de ele ; am aflat ca unii ma citesc doar pentru ca ma cunosc sau pentru ca le place modul meu de a scrie, nu insa si subiectele pe care le abordez. Am primit critici nefundamentate, neargumentate, mi s-a reprosat ca scriu despre ceva despre care nu ar trebui sa scriu ; de parca cineva stabileste ce trebuie sa facem si ce nu ; ce putem sa facem si ce nu. Mi s-a aruncat in fata un « Dar mai nou iti expui sentimentele pe blog ? ». Mai aveam putin si ajungeam sa mi se puna eticheta de « emo kid » din cauza unor articole.

DAR… nu am facut nici un banut de pe urma acestui blog, nu am vandut nimic nimanui, nu am obligat pe nimeni sa ma citeasca, nu am impus nimic nimanui. Am cerut eventual doar bun simt.

Pe blogul asta sunt eu…fara masca. In viata reala am momente cand ma vad nevoita sa nu las pe oricine sa intre in lumea mea. E o caracteristica a zodiei, nu e un semn de slabiciune sau de timiditate. Pe blogul asta m-au descoperit unii prieteni asa cum nu stiau ca pot sa fiu.

Am momente cand plang, am momente cand trec prin diverse stari si faptul ca am putut sa scriu despre asta m-a ajutat. Am primit comentarii de la persoane care se regaseau in lucrurile despre care eu vorbeam si m-au facut sa nu ma mai simt ciudata, sa nu ma mai simt un extraterestru. Nu ma bucur sa aflu ca sunt si altii care trec prin perioade/ stari urate, dar e cumva un sentiment aparte sa stii ca sunt si altii care inteleg perfect prin ce treci tu.

Nu sunt cel mai bun om de pe planeta, asa cum nu sunt nici cel mai rau. Cred insa ca sunt un om cinstit, nu mint (decat atunci cand adevarul i-ar durea pe cei dragi mie), nu urasc, insa nici nu simpatizez pe toata lumea. Nu vreau sa mi se dea dreptate intotdeauna sau sa fiu laudata in legatura cu articolele mele, asa cum nu vreau nici sa fiu contrazisa sau criticata nu cu argumente solide, ci din rautate. Oamenii rai sau rau-intentionati nu au ce cauta la mine pe blog. Pentru ca imi place sa cred despre mine ca nu sunt un om rau. Pentru ca sunt incapabila sa fac un rau intentionat unei persoane. Pentru ca eu si ai mei (familie, prieteni) am suferit de pe urma unor oameni rai. Pentru ca imi place sa cred despre mine si ai mei ca nu suntem oameni rai.

Deocamdata nu dau nimanui satisfactia/ insatisfactia de a ma vedea OUT din blogosfera. Pentru ca inca mai am ceva de zis, ceva de povestit, ceva de demonstrat. Pentru ca inca mai sunt oameni care ma citesc, pentru ca ei inca zambesc citindu-ma, pentru ca ei inca mai au multe de aflat despre mine si despre ei.

Blogroll

Nu citi asta daca ai impresia ca te-ar putea face sa ma injuri pentru ca ti-ai pierdut timpul. (Oare ar trebui sa pun acest avertisment la inceputul fiecarui articol ?)

Va spuneam intr-un post recent ca mi-am propus ca in blogroll sa am doar bloguri pe care eu chiar intru si care chiar imi plac. Era vorba despre bloguri pe care intru ZILNIC. Bloguri care rareori ma „dezamagesc”, bloguri unde nu am gasit mai mult de 5 articole la care sa fi strambat din nas.

O sa incerc sa fiu scurta: Il/O am in blogroll pe… pentru ca…:

– Bad Pitzi – Nu am descoperit neaparat o alta fata a omului care posteaza pe pitzipoanca.org, ci am descoperit o tipa grozava, care scrie bine, intr-un stil aparte; imi place de ea la nebunie si-atat. Si are cele mai subiecte. Si da, cand ma fac mare vreau sa ma fac Bad Pitzi. (Era o gluma, dooh!)

– Dani Otil – Pentru ca am citit „Despre lucrurile simple”, cartea Mihaelei Radulescu, a inceput sa imi placa de Mihaela, poate si pentru ca arata la 40 de ani mai bine decat arat eu la 20. Pentru ca am aflat eu si 80% dintre romani care e Razvan si care e Dani datorita relatiei lui Dani cu Mihaela; pentru ca a inceput sa imi placa mai mult Dani decat Mihaela; pentru ca probabil o sa imi placa peste ceva timp altcineva mai mult decat imi place Dani, dar pentru ca in mod indirect, lui ii datorez faptul ca acest blog exista.

– Dono – Pentru ca a fost primul om al carui blog l-am urmarit zilnic; pentru ca scrie bine; pentru ca are mereu subiecte frumoase; pentru ca am corupt si alti oameni sa il citeasca; pentru ca e al dracu’ de bun.

– Fluture – L-am avut in blogroll din/in scopuri nobile. Am inteles ca a donat banutii. Nu sunt ipocrita pentru ca l-am pus in blogroll si apoi am decis sa il scot, iar cine crede asta sa ma muste de ce am eu mai mare (pe masuratelea, nu capul e cel mai mare al meu).

– Pitzipoanca – Stiti toti ce gasiti acolo pe site, e reflectia lumii/ tarii in care traim, ironia/ satira pe care Bad Pitzi o face fiind incomparabila.

– Grapefruit – Pentru ca am stat juma’ de zi pe blogul ei; pentru ca am ras copios si pentru ca am plans de numa’; pentru ca cel mai mult mi-au placut articolele din categoria „Jurnalul lor” desi finalul nu a fost asa cum ma asteptam; pentru ca nu ne asemanam prea tare, dar pentru ca avem si lucruri in comun si pentru ca o sa casc din cauza ei la toate seminariile de azi.

Si-acum, daca ati riscat si nu ati tinut cont de avertismentul de la inceputul postului…pastrati-va injuratura pentru voi. S-aveti o zi faina si daca ma vedeti azi pe strada, oferiti-mi, va rog, o cafea. Sa fie cu mult zahar ca sa mi se faca ce am eu mai mare…si mai mare.

P.S.1: Mi-ar placea sa ii am in blogroll pe Ionut (el e cel care m-a ajutat la articolul „Mi-e dor. Si doare.”) si pe Danut, sunt niste oameni grozavi si sunt sigura ca ar scrie tare bine. Dar din pacate nu vor sa ne onoreze inca cu prezenta lor in blogosfera.

P.S.2: Hehee, nu o sa adorm azi la facultate, o sa imi inchid telefonul, inchid interfonul, scot cablul de la telefonul fix din priza si dorm la mine-acasa, unde-i cald si bine. Sper sa nu ma injure sugababa mea.

Later edit: Am adaugat niste bloguri extrem de frumoase ale unor oameni extrem de frumosi. Daca nu ii citesc zilnic, macar ii rasfoiesc o data la doua-trei zile si ma declar incantata. Vizitati-i cu incredere.

Press play later.

Stam prost cu inspiratia si prietenu’ gugal nu ne furnizeaza un articol de dat copy-paste. Si sa nu uit…sa-l ia dracu’ p’ala care-a inventat tocurile!

Si eu il falimentez pe Fluture.

Si eu, si eu…in scopuri nobile.

Mi-am propus ca in Blogroll sa am doar bloguri pe care eu chiar intru si care chiar imi plac. Imi incalc insa „principiile” in scopuri nobile. Ideea e urmatoarea: pentru fiecare link catre Fluture pus in blogroll, maestrul Fluture doneaza 14 RON. Suma totala nu se ridica la cine stie ce valori fabuloase, asta avand in vedere CA COsturile campaniei sunt egale cu zero. Ideea e ca daca ai un blog, Fluture mai are 702 RON de donat asa ca il poti pune in blogroll si consideri ca ai facut o fapta buna pe ziua de azi. Detalii aici.

Muschiul meu va scrie despre ce vrea muschiul meu.

Conform Wikipedia, „un blog (prescurtat de la expresia engleză web log, jurnal pe Internet) este o publicaţie web ce conţine articole periodice sau şi cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei caracter personal. Ca regulă actualizarea blogurilor constă nu în modificarea textelor de până acuma, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă.[…] Scopul blogurilor variază foarte mult, de la jurnale personale şi până la arme publicitare ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii comerciale.”

Carevasazica, daca muschiul meu vrea sa scrie ca mi-am luat ieri margelute colorate sau ca am mancat fasole la cina (hoo ma, ca glumeam) asta scrie! Cu conditia sa nu scriu prost ca sa nu aveti apoi motiv sa ma trageti de manecuta.

Daca Wikipedia foloseste de trei ori cuvantul „jurnal” si de doua ori cuvantul „personal” atunci cand incearca sa ne lumineze mintile si sa ne dea o explicatie sa-i zicem „academica” legata de cuvantul „blog”, atunci de ce nu as putea eu sa imi expun pe blog ideile mele geniale, experientele mele marete si alte chestii dintr-astea, inclusiv chestii personale-personale(zic de doua ori ca sa se inteleaga mai bine)?! Asadar, in limita bunului simt, voi „scapa” posturi legate de viata mea proprie si personala. Inteleg ca voi, ca cititori, aveti anumite asteptari de la un articol, de la un autor sau blog care va ocupa timpul(liber), timp pe care nu vreti sa vi-l pierdeti citind prostii. Dar pana la urma eu nu incerc sa vand nimic, nu incerc sa conving pe nimeni sa ma accepte, sa ma aprecieze sau alte lucruri, asadar…avand grija sa ofer lucruri de calitate cititorilor mei, muschiul meu va scrie despre ce vrea muschiul meu.

P.S.1: Un prieten mi-a spus: „Scrie si tu ceva interesant pe blog…cum ar fi revolutia(din Moldova) si sentimentele alora calcate in picioare.” Pai nu sunt nici analist politic, stau prost la capitolul cultura generala si n-am simtit vreo revolutie pe pielea mea ca sa stiu ce simt oamenii respectivi. Asa ca –iertati-ma- dar voi scrie lucruri „neinteresante” pe blog, dar care sa imi placa mie si muschiului meu (a se citi „care sa ma reprezinte”).

P.S.2: Din pacate, sunt nesigura pe mine si asa am devenit genul de om care simte nevoia sa dea explicatii la tot pasul. Pana cand ma voi schimba…trebuie sa ma suportati asa. Nu va impun, doar va avertizez.

Trageti-ma de manecuta, va rog.

Nu am un blog pentru ca mi se pare trendy-flendy. Daca aveti 5 minutele ati putea citi « Lasa-ma sa iti explic » si veti intelege de ce mi-am tras blog. Nu sunt vreo pitzipoanca in cautare de admiratori, nu sunt vreo pustoaica in cautare de senzatii tari. Sunt scorpion, ador sa fiu in centrul atentiei, ador sa fiu apreciata. Evident ca m-am bucurat atunci cand prietenilor mei le-a placut articolul « Sunt defecta intr-o lume imperfecta, dar tu iubeste-ma asa cum sunt ». E o senzatie destul de placuta sa stii ca ai scris bine. Dar apreciez si criticile sincere si constructive. Sunt la inceput, sunt o blogerita mica-mica(aici deja ma sparg in figuri ). Totusi am fost surprinsa ca mi-au trecut pragul peste 100 de persoane(permiteti-mi sa ma laud: ma apropii de 150) in sa zicem 30 de ore de cand am dat start distractiei(pentru cei care au mii de vizualizari pe articol, „150” suna a joaca de copii; dar eu sunt un incepator, asa ca pentru mine a fost suficient). Nu incerc sa culeg laude prin intermediul commenturilor. M-am documentat la blogerii mai mari si am vazut ca in general cam 10-20% din persoanele care citesc un articol il si comenteaza. Si atunci am inteles ca nu trebuie sa ma descurajez pentru ca lumea nu ma lauda sau ca nu trebuie sa ma bucur pentru ca lumea nu ma critica. Ati facut-o ori personal ori ati tinut gandurile pentru voi. Eu va multumesc pentru ca ati stat 3 minute si ati citit articolul. Probabil majoritatea dintre voi ati facut-o din curiozitate insa sper ca ma veti citi si de acum incolo.

Acum…cine are blog stie cum sta treaba…Nu ai timp zilnic sa scrii(aici nu ma regasesc) sau nu ai inspiratie, nu ai subiecte bune(oooh,da !). Nu vreau sa dau dintr-o extrema in alta si nu vreau sa devin sclava blogului. Citisem pe blogul lui Dani Otil(va rog, nu strambati din nas cand auziti de numele lui; e un baiat grozav si nu cred ca are cum sa mimeze asta): „Am facut blog sa ma serveasca nu sa il servesc eu pe el…” . Ei bine, eu sunt o fire slaba. Si voi avea tendinta sa fiu eu cea care slujeste blogul. Asta va duce bineinteles la postarea de articole proaste, doar de dragul de a fi. Nu vreau sa se ajunga la acest lucru asa ca va rog ca –daca Doamne fereste !- se va intampla asta, sa veniti si sa ma trageti de manecuta sau sa-mi dati un cot in stomac…da’ tare, sa-l simt, sa ma doara.

Inspiratia vine greu, credeti-ma pe cuvant. As putea sa scriu cate-n luna si-n stele dar sa le scriu prost. Asadar…aveti rabdare cu mine. Incerc, dar e greu. La mai bine !

Lasa-ma sa iti explic.

Articolul precedent l-am scris dintr-o pura intamplare. Citeam blogul lui Dani Otil si am citit doua articole( acesta si acesta) in care vorbea despre iubirea lui pentru Mihaela, vorbea despre femeia pe care o iubeste..m-a emotionat…atat de mult incat aproape imi daduse lacrimile. Da, sunt o faptura sentimentala, plang usor, asadar nu ma rani. Mi-a venit in minte o fraza. Am asternut-o pe hartie. Am continuat pret de 30 de randuri. Totul in 10 minute. Am dat unor oameni sa citeasca. Unora le-a placut si-atat, unii au fost placut impresionati, unii au fost rezervati. Ar fi fost ciudat sa le dau tututor din lista mea de messenger sa citeasca. Am facut un blog doar din cauza acestui articol. Sa-l citeasca cine poate, cine vrea, cine are timp, cine are chef. Ideea unui blog mi-a trecut si-altadata prin minte dar…nu vreau sa fac parte dintr-o gloata, nu vreau sa ma traga cineva de manecuta sa-mi spuna ca sunt doar un copil care imita ce vede la altii. Probabil blogul se va rezuma doar la articolul precedent…sau poate voi citi blogul Simonei Sensual si imi va veni iar inspiratia…(era, evident, o gluma). Pana atunci, toate cele bune!