La multi ani!

Sms-ul meu, trimis la lista, de la an la an din ce in ce mai scurta, (da, trimit sms-uri la lista, din lipsa de timp, inspiratie, originalitate) ar suna, scris de manutzele mele, asa : Va urez ca in Noul An sa va gasiti puterea de a va realiza visele, de a va implini aspiratiile, de a va atinge telurile. La multi ani ! An Nou Fericit ! (Cine-mi fura smsu’ va fi un uracios tot anu’, am ziiis!).

Putere… nu stiu voi, dar eu am puterea. Imi lipseste insa sutul in fund care sa ma urneasca din loc.

Fie ca zilele in care ne transformam in monstruleti verzi, uraciosi, ciufuti sa fie cat mai rare iar perioadele in care Marte va fi retrograd sa fie cat mai scurte si limitate.

Mai presus de toate, amintiti-va sa traiti. Indiferent daca in 2010 vom resimti si mai puternic criza economica, indiferent daca in 2010 vom plange, vom suferi ori vom castiga la Loto si vom intalni marea dragoste, indiferent daca la sfarsitul anului bilantul vostru contabil va arata un suflet in pragul falimenului, batran, fara vlaga, rapus de reumatism si alte boli grele, amintiti-va sa vi-l resuscitati si sa traiti. Si apoi, amintiti-mi si mie, daca aveti timp.

Ramaneti frumosi, veseli si nu uitati sa iubiti.

An Nou Fericit !

« –  […] Greseala pe care o face fiecare dintre noi – cel putin asa au cautat sa-mi explice – este ca se gandeste prea mult la micile lui infrangeri, la dorintele lui personale si prea putin la acest miracol care e viata, la obligatia pe care o avem fata de ea, obligatia de a o face mai frumoasa, mai buna… Fiecare trebuie sa poata raspunde : Iata pentru ce am trait ! fara sa roseasca.  In ce ma priveste, cand apune soarele ma gandesc : A mai trecut o zi. Inca o zi in care n-am facut nimic. Iar cand rasare soarele, nu stiu incotro sa apuc, pe ce drum trebuie sa merg, unde vreau sa ajung. Eram sigura ca fericirea exista undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Ca intr-o zi voi pune mana pe ea, asa cum pui mana pe o ceasca sau pe scoarta unui copac. Ca dragostea este supremul miracol…

– Vorbe, Mirona, vorbe ! »


‘Esti la fel, dar totul in tine e altfel.’

In ultima vreme, am citit de la niste fete dragi mie niste povesti triste, cu un EL si o EA, cu ceva lacrimi, cu ceva inimi frante, cu ceva regrete, cu ceva neimpliniri, cu ceva durere…

Cand am scris „Let’s talk about broken hearts” am facut-o cu intentia de a ajuta alte inimi frante. Inainte sa aflu cum e, nu va intelegeam. De ceva timp insa o fac. Si stiu cum e sa fii in stadiul de negare, asa cum v-am gasit pe unele dintre voi, cand te dai puternica si crezi ca ti-e bine. Stiu si cum e sa cazi si sa doara. Stiu ca in momentul ala, „Fii puternica!” nu e de ajuns. Stiu ca „Lasa, ca tu esti frumoasa si desteapta si el e un porc care nu te merita.” nu ajuta la nimic, din contra. Stiu ca e greu sa maschezi ochi umflati, e greu sa mimezi fericire, e greu sa IL privesti, e greu sa iti amintesti de trecut. Si e imposibil sa faci sa nu mai doara, durerea aia din piept parca-ti sfasie sufletul, iti zdrobeste inima, iti fura cate un pic din ultimul strop de viata.

Da, doare, nu, nu e doar un cosmar, da, e greu, nu, nu e imposibil. Aveti nevoie doar de timp. Si de prieteni alaturi. Si de imbratisari. Si poate ca e mai bine fara cuvinte…

Nu cred in existenta unor pasi de vindecare, asa cum nu cred in vindecare 100%. Cred insa ca, desi a devenit un cliseu, „Lucrurile chiar se intampla cu un scop dintr-un motiv.”. Pe care cu siguranta nu il vedeti acum, dar il veti vedea mai incolo.

Plangeti, suferiti, lasati timpul sa treaca, lasati rana sa se vindece.

Apoi, poate, pentru un moment, desi va credeti vindecate, aveti tendinta sa mergeti iar in trecut, sa dezgropati lucruri, pentru ca nu va simtiti impacate, pentru ca inca doare uneori, insa trebuie sa renuntati, sa luati naibii lucrurile ca atare si sa va detasati.

Poate, pentru un moment, ati avut impresia ca daca va ambitionati catusi de putin, puteti cuceri lumea. Lumea voastra. Insa uneori nu e deloc asa. Dar nu lasati asta sa va opreasca. O veti cuceri, candva, cumva, fara indoiala.

Soon I’ll grow up and I won’t even flinch at your name.”

La multi ani, Copila!

Nu pot sa cred ca uitasem ca astazi e ziua ei. Noroc ca o abordasem dragutz de dimineata. Da’ tot sunt o vaca.

Alexandra… e genul de om despre care poti sa spui cu mana pe inima ca merita cele mai bune lucruri de pe Pamant. Evident, nu are parte de ele. Pentru ca are un destin incapatanat, ciufut, uracios.

Sper din tot sufletul sa fie fericita, candva. Sa ramana aceeasi tipa copilaroasa, poate sa fie mai putin sensibiloasa, sa isi pastreze zambetul pe buze, sa mearga inainte cu speranta ca va fi bine. Pentru ca va fi! Altfel il urechez eu pe ‘Cel de la Conducere’.

La multi ani, urata mea! Esti o baba de acum!

Hai nu zau.

In mod miraculos, desi astazi m-am trezit intr-un asa hal incat ziceai c-am baut toata noaptea, am reusit sa va raspund la comentarii, asadar daca aveati vreo nelamurire, puteti sa aruncati un ochi pe ici, pe colo. Apoi, am reusit chiar sa va si citesc blogurile si daca reusesc sa mai fac inca doua-trei lucruri pe ziua de azi ma declar campioana absoluta.

N-as putea spune ca duc lipsa de inspiratie, insa mi-as dori atat de tare sa scriu articole precum « Let’s talk about broken hearts » si « Game over », insa pentru asta am nevoie de suflet, iar al meu ori nu-i pe-acasa, ori leneveste pe-o canapea (in)comoda ori e putin defect sau gol sau e nimic.

De cateva saptamani bune voiam sa aduc niste nume in discutie, dar n-am apucat.

« Puya, Fizz si Spitalul de Urgenta. » Exact asa arata un drafts in al meu telefon, scris si salvat sa-mi pot aminti despre ce vreau sa vorbesc.

Ce au numele astea in comun ? Sa zicem ca oamenii astia, atat de diferiti intre ei, incearca sa duca un fel de campanie anti fitze si anti chestii de cacat de la noi din tara.

Fizz, autobotezat Bob Taylor, cic-ar duce, culmea ironiei, o campanie anti fitze. Tocmai el, intruchiparea snobismului, regele blanurilor nesimtit de scumpe si nesimtit de ridicole… Nu va pot da detalii, nu le-am retinut, stiu doar ca mi-a fost dat sa-l ascult pe omu’ asta la Rai da’ buni si mi se pare asa o idiotenie ca tocmai Fizz sa initieze o campanie anti fitze. E ca si cum as initia eu o campanie anti Feti Frumosi, zau asa.

Spitalul de Urgenta are un nou album, intitulat F.P.S. (adica Fondul Proprietatii de Stat, First Person Shooter sau Fotbal, Politica si Sex) si banuiesc ca vor sa loveasca acolo unde doare, nu stiu insa daca toata chestia asta va avea si efect.

Tot la capitolul de lovit unde doare il avem astazi pe mult-prea-stimatul Puya (fanii sa n-arunce cu rosii-n mine, iar aia de is anti Puya sa se-abtina din a-l huidui). Acum, incercati sa intelegeti ca n-am nimic cu omu’ asta, cred doar ca e putin semi-analfabet, ah, ooops, ok, nu-tocmai-trecut-prin-bancile-scolii. Ii ascultam piesele inainte? Banuiesc ca da. I le ascult acum? Cu siguranta, da. Tocmai despre ultimele lui piese,  « Undeva-n Balcani » si  « Change » vreau sa vorbim astazi. Eu stiu ca versurile pieselor lui reflecta realitatea din Romania. Eu stiu ca ritmul e ametitor si stiu ca daca piesele astea ar fi fost cantate de Paula Seling, pe ritm de blues, n-ar fi auzit nimeni de ele. Mai stiu insa ca multi nu vad dincolo de mesaj, ci se rezuma la « Ba, ai piesa aia noua a lu’ Puya ? Marfa, ba, sa mi-o dai si mie sa mi-o pun pe telefon. » Ah, si mai stiu ceva : piesele astea au succes in mod special, culmea, tocmai la oamenii pe care versurile ii critica. E drept, si eu ascult Puya si asculta si Ada si uite ca nici una din noi nu e o pitzipoanca superficiala, da’ raman si eu putin uimita sa vad toti cocalarii care au ringtone la telefon tocmai piesa care arunca cu noroi in ei, raman si eu putin stupefiata ca in club, tocmai pitzipoancele pe care Puya le ataca, tocmai ele se rup pe mese pe melodiile astea, raman putin pe ganduri cand aud la o femeie de 38 de ani melodia asta pe telefon, aceeasi femeie care se uita la Acces direct, la un nou scandal intre Nikita si Naomi sau Senzual si Zavoranu. Felicitari, Puya, acest Dan Diaconescu Jr. al Romaniei care reuseste sa faca bani din prostia altora. Sunt sigura ca Puya avea un mesaj de transmis, insa el nu a ajuns la cine trebuie si in modul in care trebuie… Totusi, sa nu-l compatimim, el a mizat clar pe comercialul din piesele astea, probabil mai mult decat pe mesaj. Asta opus celor de la Parazitii, pe care se gasesc totusi unii (care n-au absolut nicio treaba cu tot ceea ce Parazitii reprezinta) sa ii asculte doar pentru ca, in viziunea lor, e cool sa asculti Parazitii, probabil datorita etichetei de interzis minorilor sub 18 ani.

Despre pitzipoance, cocalari, pseudovedete si alte rahaturi nulitati care se perinda la televizor nici nu vreau sa mai vorbesc. Am inceput sa ma obisnuiesc cu ei si sa nu ma mai minunez de prostie. Pur si simplu sunt mult mai multi decat mine ca sa ii pot da fiecaruia peste bot si sa-l trimit la spalat toalete. Se vor duce singuri sau ii va conduce destinul, intr-un final.

Chiar crezi ca you can change the world? Think again, my friend.

Change the world, my ass!

Niciodata nu as putea sa…

  • Sa fiu medic. Nu am taria, curajul, perspicacitatea necesare si totodata imi lipseste abilitatea de a ma descurca in situatii de urgenta.
  • Sa fiu (un bun) psiholog. Nu sunt suficient de inteligenta pentru a putea citi oamenii, sunt credula si usor de influentat. Nu dispun nici de un al saselea simt.
  • Sa uit. Nu pot ierta 100% (consider ca uitatul faptei face parte din intregul proces de iertare), asadar daca ma minti, jignesti, inseli, ranesti, tradezi te voi tine minte toata viata.
  • Sa adopt un copil. Sunt sigura ca e una din cele mai marete fapte pe care le poate face un om, insa nu pot trai cu ideea de a creste un copil caruia nu eu i-am dat viata.
  • Sa traiesc cu o limita financiara pe care sa o consider inacceptabila. Nu imi doresc  « o gentuţă din aia frumoasă şi scumpă » de la Louis Vuitton, insa imi doresc sa traiesc decent si poate putin mai mult.
  • Sa ma laud. Probabil si pentru ca nu prea as gasi cu ce, insa chestia asta isi are radacinile undeva in copilarie. Bunicul meu e laudaros, niciodata nu mi-a placut asta la el si cred ca am considerat de cuviinta ca in mod clar eu nu pot fi asa.
  • Sa traiesc fara prieteni. Pentru ca in momentele in care simt, cu adevarat, ca nu mai pot, primul lucru pe care il fac e sa O sun.
  • Sa fiu un om rau. Desi am invatat ca in viata sunt clipe care te golesc pur si simplu, desi am si eu momentele mele in care ma port urat cu oamenii, nu pot fi un suflet rau.
  • Sa suport durere fizica deosebit de mare. Desi se spune ca « Durerea provocata de o experienta emotionala negativa dureaza mai mult decat durerea starnita de un traumatism fizic, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani. » (sursa aici), prefer durerea sufleteasca celei fizice.
  • Sa renunt la muzica. Si sentimente. Muzica e unul din putinele lucruri care reuseste sa ma faca sa zambesc, sa ma binedispuna, sau dupa caz, sa ma faca sa dau gata tot baxu’ de servetele. Cat despre sentimente…in ciuda faptului ca sunt o persoana destul de rece si ca foarte greu ajung sa tin la cineva, sunt totusi un om care nu poate trai fara sentimente.

Totodata nu cred ca as putea sa nu transform asta intr-o leapsa, astfel incat o pasez urmatorilor: Ada, Alexandra, De fete, DianaEmma, Maya, Koodoo, Ionut, Viorel. As aprecia daca ati scrie minim 5 lucruri de pe lista voastra de « Niciodata nu as putea sa… » si daca ati da leapsa mai departe. Multam’.

Putem azi sa fim tristi, urati, suferinzi si gri?

M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…

Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.

Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.

Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!

LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.

Game over.

Am scris acum ceva timp un articol pe care am preferat sa il pitesc pe blogul Alexandrei, care a fost atat de draguta sa ma gazduiasca. Acum insa cred ca m-am eliberat de tot ceea ce a trebuit sa ma eliberez, unicul lucru ramanand acest articol pe care prefer sa mi-l asum acum.

Iti urasc atat de mult vocea la telefon, iti urasc privirea, zambetul strengar, ochii caprui, tenul creol, iti urasc forma mainii si degetele-ti lungi, precum iti urasc atingerea, iti urasc buzele precum iti urasc saruturile, urasc ca esti atat de inalt si ca eu sunt atat de mica, iti urasc vocea si frazele-ti care-mi lipesc zambetul pe fata, urasc toate momentele in care ma faci sa rad, precum urasc fiecare particica din fiecare moment in care plang din cauza ta, urasc ca ma faci sa tremur in preajma ta, asa cum urasc ca ma faci sa sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urasc fiecare lacrima sarata ce-mi umple ochii de tine, urasc fiecare vis in care esti personajul principal, urasc fiecare dorinta in care te regasesti, urasc fiecare scenariu, fiecare zi in care-mi vorbesti, fiecare zi in care te prefaci ca nu exist, urasc c-a trebuit sa te intalnesc, urasc ca plang acum, urasc ca nu mi te pot scoate din minte, din inima, din suflet, urasc ca esti ambitios si incapatanat, urasc ca esti sensibil si puternic, urasc ca esti altfel, urasc ca nu te deranjeaza sanii mei mici si fundul meu mare, urasc ca nu te deranjeaza puerilitatea mea, urasc ca retii fiecare detaliu, urasc ca ma asculti mereu, indiferent de cat de mult as vorbi, urasc felul in care m-ai putea iubi, urasc toate zilele pe care le-am putea petrece impreuna, urasc noptile tarzii in care m-ai tine in brate, urasc felul in care ai face dragoste cu mine, urasc ca esti tot ce imi doresc, urasc ca esti tu, te urasc din strafundurile sufletului meu si-mi doresc sa te smulg din minte, inima si vise.

Pentru ca nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Am obosit.

Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed…