Craciun fericit!

[ Primiti cu colindu’? Ca doara, tulai Doamne, buni is ardelenii, ma! ]

Tare fericita eram io in ziua asta, cu ceva multi ani in urma. Eram extrem de entuziasmata, de abia asteptam sa impodobim bradul, sa primim colindatorii, sa vina Mosu’… Am asteptat ceva ani pan’ sa aflu secretu’: bunicul meu folosea, dooh, o alta usa, ca sa se poata strecura far’ sa-l vad io cand negocia cu Mos Craciun.

Imi pare rau ca am aflat prea repede ca nu exista Mos Craciun. De fapt, imi pare rau ca am aflat punct.

Nu-i asa ca acum ne plangem spunand “Craciunul nu mai e ce era odata…” ? Nu-i asa ca ne enerveaza aglomeratia si frigul si preturile si parca si oamenii ? Nu-i asa ca acum suntem niste tristi? Nu-i asa ca tre’ sa ne dam singuri una dupa ceafa si sa ne bucuram de sarbatoare?

Din pacate, eu nu pot avea alaturi anumite persoane dragi mie. Din pacate, n-am ‘traditionala’ salata boeuf. Din pacate, nici carne de porc nu prea mananc. Dar ma bucur de o sarmalutza. Si de-un cozonac. Si de-un bradutz si de luminite si de globuletze si de fel de fel de minunatii. Si-asa tre’ sa facem toti. Macar azi.

Si macar azi…sa fim mai buni ? Nu. Pentru ca bunatatea nu se poate mima. Precum nici fericirea nu poate fi mimata. Dar poate fi provocata. Chiar de noi insine.

Sa fiti fericiti, c-un zambet tamp pe fatza, sa va bucurati de sarbatoare, de zapada, de colinde, de luminite colorate, sa v-amintiti sa fiti copii, chiar 70 de ati avea.

Sarbatoarea asta-i pura doar prin ochi de copil.

Craciun fericit , dragelor si dragilor !

Cu drag,

A voastra

Hubbis.

Anunțuri

La multi ani, Copila!

Nu pot sa cred ca uitasem ca astazi e ziua ei. Noroc ca o abordasem dragutz de dimineata. Da’ tot sunt o vaca.

Alexandra… e genul de om despre care poti sa spui cu mana pe inima ca merita cele mai bune lucruri de pe Pamant. Evident, nu are parte de ele. Pentru ca are un destin incapatanat, ciufut, uracios.

Sper din tot sufletul sa fie fericita, candva. Sa ramana aceeasi tipa copilaroasa, poate sa fie mai putin sensibiloasa, sa isi pastreze zambetul pe buze, sa mearga inainte cu speranta ca va fi bine. Pentru ca va fi! Altfel il urechez eu pe ‘Cel de la Conducere’.

La multi ani, urata mea! Esti o baba de acum!

Multumesc.

Multumesc mult tuturor pentru urari. Sunteti chiar mai dragutzi decat ma asteptam. [Multumiri speciale Alexandrei, care mi-a oferit un cadou virtual … aiaiaiai!]
Odata cu varsta asta se presupune ca trebuie sa-mi fac ordine … pe birou, in camera, in ganduri, in viata. Si sa merg mai departe, indiferent de cate lucruri ma dor, indiferent de cate lucruri ma fac sa zambesc. Pentru ca-mi place sa cred in happy-end-uri.

BBL, incep sa-mi creez, singura, propriul happy end.

P.S.: Tre’ sa-i fac reclama lu’ Danutz, genul de baiat dupa care as tanji dac-as avea cu 3-4 ani mai putin. Are un talent aparte cand vine vorba de zdranganit cantat la chitara, are niste degete luuungi cu care gadila clapele pianului, un incredibil talent actoricesc si datorie o cafea pentru reclama asta.

Eu sustin.

Asta e melodia de azi de pe repeat si implicit, de stresat vecinii.
Apoi, sa-l multumesc pe Alecs, astazi sustin campania « Let’s put a smile on that face!» si-s o posesoare de cea-mai-ranjitoare-fatza.
Din cauza fetelor de care vorbeste Emma aici si care-mi invadeaza mie cele mai bune prietene de sex masculin, astazi sustinem campania « Sa facem geloase iubitele pisaloage! » .
Mergand pe un alt principiu, mai sustin si grupul fotomodelelor care beau apa plata cu lamaie oamenilor-care-lenevesc-cu-truda-si-spor-pentru-al-tarii-viitor si-i mai sustin pe astia micii care-s de fapt mari si talentati de-i vedeti in blogroll la Photograhy. Ca sa va dati seama cat de genial  e Rares Pulbere ii citez o comentatoare: „Mereu cand ma uit la pozele tale … imi vine sa ma marit!” Ah, subscriu!

Mai urmeaza un moment publicitar de genu’ dar p-asta inca-l negociem.

V-am zis s-aveti weekend fain ? Fara soare, dar cu multe cafele? Nu uitati sa va costumati diseara!

„Trick or treat?”

P.S.: Parca mi-as aminti de copilarie si m-as costuma, metaforic vorbind, in gandacelul asta. Cine are ochi sa auda o sa si inteleaga.

Stii…

Am citit la Andra un articol plin de optimism, de ganduri frumoase si  care denota o atitudine pozitiva. V-as pune sa va imaginati exact opusul, la care sa adaugati si niste lamentari si frustrari.

Stiu, se poate si mai rau, dar pentru mine e destul de rau si asa cum e acum. Maine… ei bine, maine, daca dau de colege proaste si mitzaite si de profesori comunisti si idioti si daca nu merg intr-un magazin sau undeva sa-mi cumpar ceva frumos si dragutz si daca nu primesc o imbratisare dintr-aia calda si un zambet molipsitor … pai clachez. Sau, ma rog, ar fi o chestie care m-ar putea binedispune in doi timpi si trei miscari, dar e ca si castigatul la loto, adica destul de imposibil.

Zambiti voi si-n locul meu.

Let’s talk about broken hearts.

Niciodata nu am inteles de ce oamenii plang atat, de ce sufera atat, de ce le ia atat de mult timp sa se vindece. Ii condamnam, blamam, descreditam pe cei suferinzi. Toate astea pana cand…am devenit una de-a lor. Si atunci…am inteles.

Mie mi s-a intamplat cea mai putin dureroasa frangere de inima. Nu am fost mintita. Nu am fost inselata. Nu am fost batuta. Nu am fost parasita.

Insa a durut. Poate nu la fel de tare, dar a durut. Rau. Vreo 27 de zile. De ochi umflati. De « De ce ?»-uri. De lacrimi, de « Nu mai pot. », de dureri in piept. De ore tarzii ce te prind imbratisand perna, de servetele pe birou, pat, covor, de stari urate, de ciufutenie, de zile fara chef, de lipsa de viata. De plans, taiat vene, lamentat.

De convorbiri prelungite cu prietenele la telefon. Prietene care incearca sa te scoata din starea aia. O data, de doua ori, de trei ori. A patra oara se plictisesc. O lasa balta. Dar oare ele nu-nteleg ca ai nevoie de timp ? Timp sa plangi, timp sa te auto-distrugi, timp sa visezi, timp sa suferi ?

De convorbiri cu el, convorbiri pe care nu ti le doresti, convorbiri afurisite, convorbiri in care plangi, fara ca el sa stie, pentru ca te prefaci ca esti bine, te prefaci ca a trecut, cand de fapt inca doare, te prefaci ca ai trecut peste, te prefaci ca nu ti-a frant inima dar ea e facuta bucatele.

De mimat fericire, de dres vocea la telefon in fata celor care nu ar trebui sa te stie trista, daramite sa-ti vada fata umflata de plans.

27 de zile de incercari de a-ti umple timpul, incercari care esueaza, iar tu sfarsesti tot printre servetele.

27 de zile de « As fi vrut sa fie altfel …», de neputinta, de regrete si evident, de plans.

Am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa fii gol pe dinauntru. Am simtit pe proprii obraji ce inseamna sa plangi zilnic, timp de o luna. Am simtit cum e sa ai inima franta si, desi nu e o senzatie la fel de afurisita ca o durere de masea, e a naibii de urata.

Cand s-a terminat totul ? Nu atunci cand am numarat zilele de suferinta si nici pachetele de servetele. Poate atunci cand l-am vazut (fericit) in bratele alteia, poate atunci cand am realizat de ce nu eram eu potrivita, poate atunci cand am inteles ca nu exista alta cale. Am simtit un cutit infipt in moalele capului si un puternic nod in gat, am fost intr-un fel de transa cateva ore si apoi m-am eliberat. Si-am inceput sa zambesc. Si am regretat doar faptul ca nu a venit nimeni sa ma scuture zdravan si sa urle la mine zicand ceea ce mie nu mi s-a zis pe cel mai taios ton cu putinta :

« Opreste-te, a fost destul, ai mers prea departe… e timpul sa traiesti si tu ! »*

Poate-am suferit prea mult, poate-am dramatizat prea mult, poate nu-s cea mai in masura sa dau sfaturi insa … eu cred ca cel mai mult ajuta sa plangi. Cea mai mare greseala este sa te arunci in cele mai provocatoare haine si sa iesi in club cu fetele. O sa te intorci acasa simtindu-te, poate, si mai mizerabil. Ia-ti tot timpul de care ai nevoie si plangi, analizeaza, sufera. Ai dreptul asta. Ai nevoia asta. Nu uita insa sa iti spui la un moment dat acel : « Opreste-te, a fost destul, ai mers prea departe… e timpul sa traiesti si tu ! »

Sa nu te minti insa spunandu-ti ca esti vindecata complet. Nu vei fi niciodata, pentru ca ti-a lasat, fara indoiala, o urma undeva. Urma pe care, am zis nu demult, o vei avea mereu in privire.

Astazi am citit undeva ca ii place o piesa care-mi place si mie. Am zambit.  M-am uitat pe geam si ningea frumos. M-am lasat pentru o clipa sa visez. … Si-am plans. Si-mi pare rau. Si regret. Insa trebuie sa merg mai departe. Mi-am sters repede lacrimile. Pentru ca a fost destul…

Si asta trebuie sa faci si tu, inima franta.

Heart_Broken_by_truth__hurts

*Fraza ii apartine lui Rhenus, o gasiti aici.

** Imagine furata de pe deviantart.com.

Game over.

Am scris acum ceva timp un articol pe care am preferat sa il pitesc pe blogul Alexandrei, care a fost atat de draguta sa ma gazduiasca. Acum insa cred ca m-am eliberat de tot ceea ce a trebuit sa ma eliberez, unicul lucru ramanand acest articol pe care prefer sa mi-l asum acum.

Iti urasc atat de mult vocea la telefon, iti urasc privirea, zambetul strengar, ochii caprui, tenul creol, iti urasc forma mainii si degetele-ti lungi, precum iti urasc atingerea, iti urasc buzele precum iti urasc saruturile, urasc ca esti atat de inalt si ca eu sunt atat de mica, iti urasc vocea si frazele-ti care-mi lipesc zambetul pe fata, urasc toate momentele in care ma faci sa rad, precum urasc fiecare particica din fiecare moment in care plang din cauza ta, urasc ca ma faci sa tremur in preajma ta, asa cum urasc ca ma faci sa sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urasc fiecare lacrima sarata ce-mi umple ochii de tine, urasc fiecare vis in care esti personajul principal, urasc fiecare dorinta in care te regasesti, urasc fiecare scenariu, fiecare zi in care-mi vorbesti, fiecare zi in care te prefaci ca nu exist, urasc c-a trebuit sa te intalnesc, urasc ca plang acum, urasc ca nu mi te pot scoate din minte, din inima, din suflet, urasc ca esti ambitios si incapatanat, urasc ca esti sensibil si puternic, urasc ca esti altfel, urasc ca nu te deranjeaza sanii mei mici si fundul meu mare, urasc ca nu te deranjeaza puerilitatea mea, urasc ca retii fiecare detaliu, urasc ca ma asculti mereu, indiferent de cat de mult as vorbi, urasc felul in care m-ai putea iubi, urasc toate zilele pe care le-am putea petrece impreuna, urasc noptile tarzii in care m-ai tine in brate, urasc felul in care ai face dragoste cu mine, urasc ca esti tot ce imi doresc, urasc ca esti tu, te urasc din strafundurile sufletului meu si-mi doresc sa te smulg din minte, inima si vise.

Pentru ca nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Am obosit.

Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed…