Nu stiu daca ati citit sau auzit despre “Cele cinci limbaje ale iubirii” (Gary Chapman), dar, basically, oamenii au 5 limbaje prin care isi exprima iubirea (si isi doresc sa fie iubiti): cuvinte, timp, atingeri, servicii, cadouri.
Limbajul meu principal e reprezentat de cuvinte, apoi vine timpul (aloca-mi timp, petrece timp cu mine etc.).
Si observ ca asta nu se reflecta doar in viata mea amoroasa, ci in viata, in general, prietenii si work life.
In ultimele zile am vorbit cu oameni care au parasit compania in care lucram impreuna, iar eu am parasit echipa din care faceam parte, luand un alt job.
Ieri si azi am auzit cuvinte atat de frumoase despre mine si aprecieri care m-au uns pe inima. E surprinzator de placut sa te vezi prin ochii altor oameni (astfel, aud/citesc trasaturi pe care poate nu m-am gandit ca le am sau nu le vedeam ca asa mari calitati si, cel mai important, nu stiam sa le exprim in cuvinte). Insa, pentru ca tot mai sufar oleaca de sindromul impostorului, mi-e greut sa accept cuvintele astea frumoase. Ma simt flatata, simt ca poate nu merit indeajuns aprecierile alea si ca nu-s eu asa grozava. Desi is a naibii de grozava, la dracu’! 😝
Am avut azi un workshop in care am raspuns la intrebarea: What motivates me in my work-life?
Si fix despre asta am vorbit: aprecieri! Nu conteaza ca vin de la vreun ditai manageru’, sau un simplu coleg sau femeia de serviciu care ma prindea la 7 seara la birou si-mi zicea ca-s sexy (well, long story!) si ce om fain is.
Pentru mine cantaresc la fel. De mult.
Dar stiti ce cantareste, la naiba, si mai mult? Feedbackul negativ! Rar, extrem de rar primesc si din ala, dar atunci cand il primesc reactionez extrem de prost – nu (neaparat) pentru ca nu il accept sau il neg, insa pentru ca el loveste in mine mai mult decat imi gadila orgoliul zeci de cuvinte frumoase.
Sunt omul care se ghideaza dupa “Ensure your work is as flawless as possible.” nu pentru ca-s perfecta, ci perfectionista, ma enervez foarte tare pe mine cand fac o greseala job-related (asa cum ma enervez foarte tare pe altii din acelasi motiv…), accept greu cuvintele frumoase, sufar tare la critica.
Nu stiu daca si tu esti asa… (Daca aveti ponturi legate de cum sa deal better with criticism, dati-mi un ping, pls! 😊). Insa mi-ar placea sa sugerez ceva, atat pentru voi, cat si pentru mine (caci oho, mai am de imbunatatit).
Am mai zis-o in trecut: spuneti-le mai des oamenilor care merita cuvinte frumoase! Aratati-va mai des aprecierea!
Pastrati in minte gandul ca “Nobody is born with the knowledge of everything.” Si puneti naibii mai mult accentul pe oamenii aia faini si muncitori si creativi si proactivi! Is tare suparata cand aud ca oameni incredibil de buni is lasati sa plece si nu-s apreciati prin fapte sau cuvinte. La locul de munca sau in relatii.
*
Auzisem mai demult fraza “The world is full of sharks, you either bite, or get bitten.” Ah, ce m-am infuriat! Sunt in total dezacord cu fraza asta, ma irita la culme si reprezinta parte din ce urasc cel mai mult in viata si la oameni.
Cred cu tarie ca oamenii au ajuns intr-un punct mult prea urat al umanitatii. Si cred cu tarie ca doar facand mai mult (fiind mai toleranti – good luck with that, Pompi!, fiind mai calzi, mai amabili, mai veseli, mai buni) putem crea in jurul nostru o lume mai buna.
Asa cum se spune ca “Your kids don’t need a perfect mom, they need a happy mom.”, asa cred si ca lumea nu are nevoie de oameni perfecti, ci de oameni fericiti. Caci doar aceia pot raspandi bine si frumos in jurul lor… atat, dar atat de usor!
P.S.: Spune cuiva azi niste cuvinte frumoase prin care ii multumesti sau ii arati aprecierea. Si-ncearca asta mai des!
Blogu' lu' Pompi 