Dau cu praf magic!

Dragilor, 𝗱𝗮𝘂 𝗰𝘂 𝗽𝗿𝗮𝗳 𝗺𝗮𝗴𝗶𝗰 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶 𝗣𝗢𝗭𝗜𝗧𝗜𝗩𝗘!

Nu stiu cum au fost la voi zilele astea, dar azi-si-numai-azi cel putin 5-6 persoane mi-au venit cu lucruri negative. Din fericire, eu am fost flower-power-zen-cu-chakrele-la-locul-lor si am incercat sa dau cu praf de optimism si empatie mai departe.

Cred sincer ca usor-usor oamenii incep sa cedeze (nervi, frustrari, neputinta, ingrijorari, stres etc.), prin urmare, m-am gandit sa 𝘃𝗮 𝗿𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱 oameni sau lucruri pozitive, funny, faine:
Continuă lectura

Fericirea diferita

Ne fac fericiti lucruri diferite… si e perfect ok sa fie asa!

Ziceam eu nu de mult ca nu prea reusesc sa ii inteleg pe cei care au o carca de bani si prefera sa-si faca vacantele doar in Predeal-Mamaia. Maxim Turcia. 

Insa, pentru ca viata-i surprinzatoare si, slava Cerului, sunt un om care se dezvolta continuu, invat si incep sa inteleg.

Cel mai bun exemplu e mama. Desi, atunci cand calatoreste, apreciaza specificul oraselor, tarilor, este capabila sa aprecieze istoria, arta, sa fie curioasa legat de cultura popoarelor, mama este omul pe care mai tare l-ar ferici un Craciun la tara, la masa cu rubedenii sau prieteni, cu muuulta mancare si olecutzica de vin. Deh, ca la romani. 

Doar ca, sincer, am inteles. Chiar am inteles! 

Ca e vorba de generatie, de educatie, de cultura, de valori, de experiente, de lipsuri, de visuri indeplinite prea tarziu, de sechele din copilarie… you name it! – toate astea ne fac sa fim intr-un fel sau altul, sa avem idealuri si nazuinte diferite, sa apreciem lucruri atat de diferite intre ele, sa ne raportam bucuriile atat de diferit, sa fim fericiti din succese diferite, sa ne emotionam la lucruri atat de putin asemanatoare intre ele, sa reactionam atat de specific la dureri…

Si asta e ok. Incep sa inteleg ca e ok.

Eu niciodata nu as alege sa stau cu cineva dintr-un confort financiar si din complacere si pentru ca e “easy going”.

Insa stiu persoane care o fac – e mai important ca tipa are un salariu bun, o pozitie in societate decat faptul ca iubirea e apusa si fericirea nu mai e demult acolo. Sau e rara si scurta.

E mai important ca el aduce un confort financiar familiei si ne putem permite cefe de porc cu cartofi prajiti de 300 lei, si vreo 3 case. Mai important decat faptul ca noua, de fapt, ne fug ochii dupa tipul ala fain de la munca si l-am tavali in pat cat nu ne-am tavalit barbatul in 15 ani de relatie. 

E mai important sa calatoresc pe banii unui om care nu ma atrage si sa accept cadouri scumpe decat sa-ncerc sa am niste principii de viata si sa astept cuminte sa-mi gasesc iubirea.

E mai important sa imi fie satisfacuta nevoia de atentie si de vacante pe care nu mi le-as putea permite singura si sa-mi fie satisfacut ego-ul de a fi cocosul in relatie decat sa ne cautam fiecare fericirea in alta parte, unde iubirea-i sincera si ne-mplineste.

Sigur ca judec acum. Caci, oricat de profunda sunt, inca mai lucrez la empatie si sunt doar la inceputul de drum de “intelegere a diferitului”.

Insa incep sa inteleg. Chiar incep sa inteleg. 

Si, poate, chiar e mai bine sa fim atat de diferiti. Viata ar fi prea plictisitoare daca toti am fi la fel. Daca toti am fi ghidati de suflete care nazuiesc catre implinire emotionala, nu materiala, zambete reale, nu ipocrite, daca toti am avea aceeasi bucurie sufleteasca la o cafea buna bauta intr-o cabana in varf de munte sau intr-un orasel francez. 

Apoi, ar fi plictisitor sa avem toti aceleasi calitati… le-am aprecia mult mai putin atunci cand le-am gasi la cineva… Ne-am indragosti mult mai putin, cu mai putina pasiune si am dori cu mai putina ardoare daca am gasi aceleasi lucruri la toate persoanele.

Caci fiecare dintre noi, in functie de copilarie si frustrari (ne)tratate, avem nevoie in viata noastra de categorii diferite de oameni.

Am vazut cum o prietena reconstruieste relatia cu tatal ei prin pastrarea aceluiasi cerc vicios intr-o prietenie pe care o are. 

Am vazut cum un prieten are nevoie de o partenera care sa cerseasca atentie, sa fie mereu imbufnata, sa ii fie respectata ei pozitia de cocos, sa frece nervi si sa puna in pozitie de inferioritate. Nu stiu care a fost relatia cu mama lui in copilarie, insa tind sa cred ca recreeaza prin partenera aceeasi tipologie si cred sincer ca el are nevoie de o astfel de partenera. Oamenii prea draguti, prea intelegatori, oamenii care spun ce vor si de ce sunt suparati, oamenii care nu cauta atentie si nu tanjesc dupa imbunari si gesturi de cerut iertare is oamenii pe care el nu stie cum sa ii “manageuiasca”. Pentru ca nu asa a fost invatat… Nu stie cum sa se poarte cu ei si cum ar putea sa ii faca sa il placa pentru ca ei nu stau imbufnati, n-au suparari ce necesita plecaciuni pentru iertare, n-au nevoie de oameni care sa le sufle in fundic. Fundicul lor e bine si protejat fix asa cum e, iar nevoia lor e diferita. Insa prietenul meu nu e invatat ca oamenii sa fie asa. De asta nici nu se poate adapta la ei…. Si nu intelege pentru ce l-ar putea iubi oamenii aia.. si ce ar putea face ca oamenii aia sa il iubeasca pe el… doar asa, pentru ce e el ca om?! Hmm, ce mai neintalnit… 🙂 

Totusi, inca nu reusesc sa inteleg daca toti oamenii astia is cu adevarat fericiti. Pot intelege ca cineva isi gaseste fericirea in lucruri superficiale si materiale (din punctul meu de vedere) si in aprecierea/invidia primita de la gura lumii. 

Insa deseori ii vad pe aceiasi oameni destul de invidiosi si rai si frustrati. Si ma-ntreb daca is cu adevarat fericiti. Sper ca da. Sau poate nu si-au gasit lucrurile care le aduc cu adevarat fericirea si se amagesc cu o falsa impresie de fericire adusa de bifarea lucrurilor de pe lista. Sper sa nu… 

Fata cu copaci la cap (de la Copacul cu fapte bune) spunea “..eu nu cred că există oameni buni și oameni răi. Eu cred că există doar oameni buni și oameni mai puțin fericiți.”

Sper sincer si va doresc sincer sa va gasiti fericirea reala. Oamenii fericiti is oameni buni. Pentru ca nu au frustrari de varsat pe alti oameni. Pentru ca se pot bucura sincer de realizarile si fericirea altor oameni. Pentru ca fac bine si apreciaza binele. Pentru ca se hranesc cu bine si imprastie binele in jurul lor. Si pentru ca se iubesc suficient cat sa nu tolereze bullshit in viata lor.

Si nu, sa nu credeti ca fericirea e de gasit doar in momentele alea de euforie maxima si explozie si avalansa de bucurie.

Pentru mine a fost si-acel sentiment cand te intorci seara acasa, dupa o zi lunga la munca, te-asteapta un frigider gol caci n-ai apucat sa mai gatesti, citesti un mesaj pe Whatsapp si zambesti, te uiti pe geamul masinii, orasul e mai gol si e intunecat, si-ti zici in sine “Chiar ma simt un om fericit!”.  

Ceea ce va doresc si voua! 

In orice forma ar fi fericirea reala pentru voi, oricat de diferita!

8AEA30CD-AB8E-4000-9489-AC2791B5E673

No sugar coating here, baby!

De-a lungul timpului, eu am scris de foarte multe ori despre cum am renuntat la oameni, spre eliberarea mea.

Si daca e ceva ce am invatat dintr-o relatie toxica de cu secole in urma e ca niciodata n-o sa mai tolerez cacaturi si oameni care nu-mi aduc bucurie.

Cred ca e un compromis mult prea mare in schimbul a ceea ce numesc eu firimituri de fericire.

Si absolut intotdeauna o sa prefer calitatea, nu cantitatea, asa cum absolut intotdeauna o sa refuz firimiturile de fericire, fie ca raman un om flamand.

22.12

Sunt mereu apreciata pentru ca sunt un om cu coloana vertebrala (desi, rareori, o mai fracturez) si corectitudinea (obiectiva, cat se poate) e ceva la care eu nu pot renunta. Fie ca-i la locul de munca, in prietenii, iubiri sau altele.

Bineinteles ca n-am cum fi 100% obiectiva, caci, sa nu ne mai c@c@m pe noi, suntem subiectivi oricat de 0,(0)1% ar fi subiectivismul ala.

Insa nu, nu cred c-o s-ajung vreodata in Iad nici pentru dirty talk, nici pentru ca o sa spun oamenilor mereu ce cred. Desigur ca trebuie sa lucrez la diplomatie (nu imi vine natural si mi-e greu sa “sugarcoat things”). Incerc sa am grija sa nu ranesc, desi exista catari carora tre’ sa le dai multe suturi in co@ie ca sa priceapa. 😊

Una peste alta insa, ca sa-ntelegeti ideea: ABSOLUT MEREU mi-a fost muuuult mai ok cand am renuntat la oamenii naspa din viata mea. Pentru ca LINISTEA MEA este nepretuita si a venit de fiecare data, fara intarziere.

Da, sunt un om transant, filtrul meu e alb-negru si ma bazez mult pe intuitie, dar si experienta. Nu am niciodata vreun regret in a renunta la oameni care au stat ani de zile in viata mea, daca nu ma mai identific cu oamenii aia sau cred ca comportamentul si prezenta lor is mai toxice decat bucuria pe care (mi-)o aduc.

Imi aleg cu grija oamenii care stau pe langa mine (d-asta-s single, hahahah 😃) si niciodata n-o sa ma (mai) asociez cu:

– femei mi-mi-mi (stiti voi care-s alea, genul de zambarete perfide care periaza oamenii pentru a obtine ce isi doresc);

– oameni negativisti pana-n maduva oaselor;

– oameni care isi fac rau singuri, chiar daca doar sufleteste;

– oameni falsi;

– femei care profita financiar de barbati (wink);

– femei pentru care barbatii exista doar de la masini de la 10k in sus (nu ca 10k ar fi o avere, dar intelegeti ideea) (wink wink);

– oameni care urca profesional pe pupat in fund, nu pe munca si competente;

– oameni care imi tradeaza increderea;

– oameni care ma mint in fata si ma iau de proasta (Gizas, daca ne stim de ceva vreme, te-ai prins dracului ca-s desteapta si nu-s asa naiva);

– oameni care-si plang singuri de mila dar nu actioneaza pentru a le fi mai bine, desi pot;

– oameni care-mi tradeaza increderea (daca ti-am incredintat un secret chiar intim, tine-l pentru tine, nu-l folosi pe post de subiect de discutie cu nevasta-ta, caci imi imaginez ca aveti subiecte mai smart de abordat – triplu wink);

– oameni care pozeaza in victima absoluta si cersesc atentie (cvadruplu wink);

– oameni care nu vor sa se vindece;

– oameni care vad paiul din ochii altora, fara sa vada barna din ochii lor;

– oamenii perfizi, manipulatori, intriganti;

– oameni egoisti;

– oameni care calca pe cadavre;

– oameni carora le pute sufletul a c@c@t, ati inteles ideea.

Si sincer si din inima va zic, alungati oamenii astia imputiti (sufleteste) din viata voastra. Poate balanta mea nu e tocmai corecta, dar niciodata nu renunt la cineva fara a incerca o data, de doua ori sa dau sanse.

Insa asa cum niciodata fericirea mea n-o sa depinda de altcineva, asa niciodata n-o sa las pe nimeni sa-mi strice karma, zenu’ si feng shuiu’ prin simpla lor prezenta in viata mea. (Tre’ sa se strofoace olecutzica mai mult  – si zau ca nu-i mult, mult, caci imi sare tandara usor. 😝)

Ceea ce … va doresc si voua. 😝

N-o sa-nteleg niciodata foamea asta de bani!

Nu-nteleg nebunia asta de a face multi bani si de a uita sa iti bucuri sufletul (si cu ei)…

Bineinteles ca inteleg ideea de investitie, ideea de economisire.

Inteleg ideea de a-ti cumpara 6 case care sa iti aduca un venit in timp ce tu esti pe plaja in Malibu sau ai decis sa-ti dai demisia de “sclav la corporatie” (io nu-s deloc de acord cu termenul asta, but hey..).

Ce imi este foarte greu sa inteleg (si, sper eu, nu judec, doar nu reusesc sa inteleg) este de unde dorinta asta nebuna de a face multi bani, de a munci 16 ore pe zi, de a ne cumpara multe case, multe masini, multe haine, de a-i satisface copilului nostru toate mofturile, de a etala mai mult si mai mult. Stiu, din comunism o sa ziceti, din lipsuri financiare si de educatie, din proasta intelegere a ce inseamna valori si moduri de a ne remarca si a fi apreciati. Din faptul ca nu stim cand sa ne oprim.

Ce imi este iar greu sa inteleg is toti oamenii aia care castiga bani de rup si fie:

  • Refuza efectiv sa isi cumpere lucruri care le-ar face viata mai usoara si/sau mai frumoasa – nu din zgarcenie neaparat, ci pentru ca e mult mai important pentru ei sa termine creditul ala de 30 de ani in 25 decat sa isi usureze viata in tinerete (si cam cum o sa fie la 55 ani cand nu mai platesti rate? Nu mai degraba te bucuri de viata la 30?),

fie

  • Baga bani nebuneste in masini si haine si tone de note de plata pe cefe de porc si Cola, insa vacantele lor is Constanta, Bulgaria, Turcia, Grecia maxiiiiiiim. Doamne, lumea asta e ataaaaaaat de frumoasa – as calatori in toata lumea asta larga daca as avea multi, multi bani si multe zile libere!

Repet, nu judec (sper!), ci efectiv nu inteleg. Inteleg ca noi, oamenii, suntem diferiti, inteleg ca nu toti au apetitul deschis catre explorat si calatorit. Insa nu inteleg de ce ne limitam fericirea.

Pentru ca da, fericirea mai vine si sustinuta financiar, nu doar sufleteste (eu asta cred).

La fel, nu-nteleg dorinta asta nebuna a politicienilor de a fura bani, mai multi bani, si mai multi bani. Da, asta vine ulterior cu putere si influenta care ghici ce? Iti pot aduce si mai multi bani si un fals si ipocrit respect.

DE CE?!?!?!?!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Eu am o pasiune pentru accesorii (cercei, inele, coliere) asa cum unii au o pasiune pentru sporturi. Sau motociclete. Sau gadgeturi. Doar ca accesoriile alea nu-s motiv de etalat, ci efectiv is felul meu de a-mi exprima personalitatea si gusturile…

Bineinteles ca daca as avea salariu de 10k, mi-as cumpara o poșătă de la Louis Vuitton sau niste Louboutin, dar nu dintr-o cocalareala prosteasca, ci pentru ca s-ar face sa-mi placa fix modelul ala si nu-s genul care ar purta modelul fake.

Nu-s (neaparat) genul care risipeste banii, pe unii ii cheltuiesc aiurea, recunosc, insa sunt moderata cand vine vorba de platit mai mult pe un obiect decat face acesta dpdv calitate, aspect, utilitate etc.

Maica-mea, spre exemplu, e genul de om care oricate economii sau oricati bani ar avea, nu s-ar indura sa isi cumpere ceva mai scumpel. Insa asta vine dintr-un trait in niste vremuri (hai sa le zic indulgent) neprietenoase.

Bunica mea, pe de alta parte, pe care se pare ca am mostenit-o la “d-astea bune”, a vazut o haina de blana care costa cat o Dacie, si-a luat-o pac tzac. Insa poate si la ea dorinta pentru haina aia venea tot dintr-un trait in vremuri neprietenoase, insa care la ea se manifesta diferit. Apoi, haina aia n-a fost niciun moment o cheltuiala care sa ii destabilizeze bugetul si s-o faca sa manance rabdari prajite o luna-ntreaga.

Stiu, stiu, echilibru. Stiu, stiu, suntem diferiti.

Cei mai bine investiti bani ai mei anul asta au fost pe terapie, vacante, un tratament hai sa-i zicem estetic, pe flori pentru mama, cadouri pentru oameni dragi si donatii.

Mi-am propus la inceput de an sa donez lunar o suma infima pentru mine – in unele luni am reusit, in unele nu (desi as fi putut), in unele chiar am depasit bugetul ala de vreo 3 ori.

Insa cred extraordinar de mult ca o suma nesemnificativa pentru mine impreuna cu o suma mica de la altul, si de la altul, si de la altul pot face atat de mult bine.

Mic cu mic se face mare, asta-i gandirea mea cand vine vorba de donatii. Pe care multi insa o uitam.

Anul asta am facut putin voluntariat nu pentru copii defavorizati, ci pentru copii pe care i-am putea educa si pregati frumos pentru viitor. Nu m-am regasit insa foarte bine in structura proiectului, insa, daca ajung sa nu am familie si copii, ma vad foarte tare alocandu-mi timpul liber pentru voluntariat.

Cred sincer ca si genul asta de activitate e tot un fel de donatie – a timpului tau liber pentru binele unui alt om.

Ce voiam sa zic, de fapt…

Dispretuiesc femeile materialiste. Ma dezgusta femeile care isi asteapta salvarea financiara de la un barbat.

Stiu c-am mai zis-o, da’ de fiecare data cand vreo matusica imi spunea sa-mi gasesc “un baiet frumos si cu bani”, ii ziceam mereu ca vreau mai bine sa fie destept, ca bani facem impreuna (si, slava Cerului, chiar is un om cu noroc la bani).

Si… nu dispretuiesc, insa nu reusesc sa inteleg oamenii ahtiati dupa bani care nu stiu insa sa se bucure frumos de viata… fie ca e vorba de alegeri sufletesti, sau materiale…

De ce punem atat de mult pret pe lucruri materiale?

Cand e ultima oara cand ai cheltuit bani pentru placerile tale sufletesti?

Pentru o vacanta intr-o destinatie diferita, speciala, niste experiente, un masaj, o coafura noua?

Pentru un nutritionist, un terapeut?

Pentru a aduce un zambet pe fata celor dragi?

Dar a celor pe care nu-i cunosti, dar a caror suferinta si neputinta te fac sa le vezi pana adanc in suflet?

Nu mai cereti femeilor sa fie pisicute! Thks, pups!

– You’re a very complicated person.

– I know, sorry for that.

– No, don’t! You never need to apologize for that!

*

Acum cateva luni, aveam o discutie cu un coleg care mi-a spus ca sunt inconfortabila pentru barbati si ar trebui sa fiu si eu ca X, asaaa, maaai… pisicuta! Am ras… 😊

Acum cateva multe alte luni, aveam o discutie cu Iubire caruia ii spuneam ca sunt o persoana dificila, complicata. Ne-a luat vreo cateva ore sa ma faca sa inteleg ca, de fapt, sunt COMPLEXA. Dificil are, cumva, conotatie negativa, asa cum si voiam sa zic, initial. Doar ca am inteles ca toate lucrurile care par complicate la mine is – de fapt – lucrurile speciale care ma diferentiaza de altii. Toate lucrurile alea reprezinta complexitatea mea ca fiinta umana, ca femeie, ca iubita, ca fiica, prietena, sora.

Si da, complexitatea ii (si) de bine. Desi nu-i pentru oricine.

Nu, nu-s un om pe care sa-l cuceresti usor, nu-s un om pe care sa-l convingi usor, nu-s un om pe care sa-l faci rapid din vorbe.

Nu-s un om care sa se pisiceasca pentru a convinge, a cuceri, a se face inteles, a obtine.

Sunt un om sincer si direct. Pentru ca m-as dezamagi pe mine sa fiu altfel, pentru ca n-ar fi asta caracterul meu. Pentru ca am suferit teribil cand nu ii spuneam ce gandesc si simt si ce ma doare omului pe care il iubeam, doar din teama de a-l pierde…

Nu mai am timp si dispozitie de cacaturi pentru ca ma iubesc suficient incat sa imi asum ca – daca cineva e deranjat sau necucerit de comportamentul meu de ne-pisicuta – iubirea aia sau prietenia aia nu-i ceea ce am nevoie in viata mea.

Sunt copilaroasa si tampita cand simt sa fiu. Da’ nu-s pisicuta la modul ala de cucerit oamenii. Io ii cuceresc altfel. Profesional, uman, amoros.

Glumele mele is de cele mai multe ori intepatoare. Dulci acrisoare, asa, ca mine.

Nu-s pisicuta pentru ca am devenit, slava Cerului!, omul caruia ii pasa mai mult de ce simte el despre el decat de ce simt altii. Si nu, asta nu-i nici egoism, nici egocentrism, nu-i nici nesimtire sau nepasare (caci nu mai sunt omul care sa-i raneasca pe altii, ci doar omul caruia sa-i pese mai putin de ce zic altii). E doar iubire de sine.

Sunt femeia care la “No man is gonna marry you with that attitude!” iti va raspunde cu “I don’t care!”.

Sunt femeia din “Good women still exist, but our stomachs are not flat and we talk back.”

Sunt femeia care la “Dar chiar zici tot ce gandesti?” o sa-ti raspunda cu “Cam da!”.

Nu sunt femeia care “a descoperit secretul femeilor independente si pline de bani”. 😊 Sunt independenta cat sa-mi platesc singura vacantele, sa imi schimb singura becurile, sa imi car singura sacosele, covoarele, sa aerisesc caloriferele, sa folosesc surubelnita si patentul, da’ nu s-a terminat independenta la mine. Si nici nu-mi doresc.

Mi-ar placea sa se opreasca independenta mea la fermoarul de la spate al rochiei – mereu am crezut ca barbatul care ma iubeste ar trebui sa fie responsabil cu asta, ce-i drept, mai ales responsabil cu deschiderea lui. 😝

Citisem undeva o sintagma precum “Femeia potrivita te va speria un pic.”. Si femeia aia vreau sa fiu!

Nu, nu in sensul de Cruella De Vill, nu in sensul de “Io-s independenta si n-am nevoie de tine.”.

Sa fii independenta, sa fii puternica, sa nu ai nevoie de un barbat care sa te salveze nu-nseamna ca n-ai nevoie de un barbat care sa mangaie. O coapsa, un san, un suflet.

Doar ca nu toate ne-am nascut sau antrenat sa fim languroase, smiorcaicioase, plangacioase. Nu toate dam din genute ca sa induiosam. Nu toate facem mofturi de pisici razgaiate. Nu toate radem fals la glume, in timp ce ne trecem usor, usor mana prin par, ca apoi sa ne muscam buza de jos.

Nu ne asteptam toate ca barbatii sa pice ca mustele doar pentru ca am dezvaluit noi un crac. Sau sfarc.  😊

Nu toate mangaiem un umar sau un ego, unele mangaiem un suflet.

Si nu, nu zic ca pisicutele n-o fac si pe cea din urma. O fac, in felul lor. Si pentru oamenii lor.

Si nu, nu zic ca sa fii pisicuta ii lucru rau. Absolut deloc. Ba, uneori, le apreciez pe cele care pot fi, natural sau antrenat. Pentru ca eu nu prea pot. Ba chiar cred ca e mai greu sa fii pisicuta decat sa fii ca mine.

Tot ce zic e ca fiecare dintre noi are publicul ei tinta. Si iar, NU zic ca publicul de pisicuta e superficial. Absolut deloc. Is pe lumea asta barbati pentru care miorlaitul, in forma lui cea mai gingasa si pura!, este mangaiere pentru suflet. Poate pentru ca ei cred mult mai tare ca barbatul e cel care sa protejeze, sa alinte.

Doar ca, sper eu, is pe lumea asta si barbati pentru care miorlaitul zgarie pe creier si suflet sau, cel putin, nu le starneste musai interesul si care apreciaza mai degraba un pumn in masa (de sare toata ciorba din farfurie) – cu dragoste, de la nebuna lor tampita. ❤

Nu mai cereti femeilor sa fie pisicute! Unele ne dorim putin mai diferit de-atat. 😊

Oftat de multumire!

Oh, viata la tara! Cum as fi putut uita?!
Mult verde si multa liniste. Si cata nevoie aveam de asta! ❤️

As fi pus pauza momentului aluia dimineata la cafea, cand soarele se incapatana sa ma trezeasca, greierii cantau, un latrat de caine se auzea in departare, o pisica se alinta pe iarba, iar cafeaua mea parca n-avusese niciodata un gust mai bun.

Cred ca as putea face o meserie adevarata din lenevitul in pijamale sau din statul pe o patura, pe iarba! 😅

Am zambit mult cu sufletul, m-am bucurat de apusuri, am cules zmeura si mi-am odihnit mintea. Am sarit in trambulina si m-am imprietenit cu un baietel de 3 ani, am luat cu intelepciune de la o doamna formidabila de 70 ani.

M-am bronzat ca un tractorist 🤦🏻‍♀️, am luat satul la pas, am fost claxonata de cateva (bune) ori pe strada (inca mai poate fata! 💪🤣, iar 2 claxoane tocmai de la tiristi mi-au confirmat asta indubitabil 🤣), era sa-mi rup gatul de prea multe ori pe trotuarele inexistente, am reusit sa ma ratacesc pe poteci si potecute (daca gasiti o femeie care le are cu orientarea in spatiu luati-o de nevasta, frate, astea-s specimene unice, asa, ca unicornii!😅) si m-am oprit de 70 ori pe drum sa admir apusul.

Cred ca aveam asa multa nevoie sa ma deconectez (nici nu mi-am verificat mailurile de la munca 😜), sa stau putin eu cu mine: nici n-am avut chestii sa-mi reprosez, nici nu m-am gandit la planuri de viitor, ci efectiv mi-am pus putin creierul pe pauza si m-am bucurat de moment. De momentul meu cu mine. Si fu bine. Zau! ❤️

1b.JPG