Despre rasfatati ai sortii… si restul.

Stiti, vorbeam azi cu cineva despre rasfatati ai sortii versus… restul. 😊

Sigur ca sunt momente in viata cand ne comparam cu altii. Care parca au primit mai mult bine, care au fost feriti de mai multe grele decat noi, carora viata le-a zambit mai frumos, pe cand parca la noi a plouat mai des…

Cred ca involuntar facem comparatii si, desi sustin cu vehementa ca singura comparatie pe care trebuie sa o facem este cea intre noi cei de acum si noi cei de acum x ani, pic si eu din cand in cand in capcana asta urata de a ma compara cu altii.

Sigur ca vedem in jurul nostru oameni carora (ni se pare ca) lucrurile le-au venit usor.

Parinti care ii sprijina financiar mai mult decat au putut-o face parintii nostri. Soti care isi rasfata si sprijina sotiile mai mult decat ne sprijina pe noi partenerul. Sefi care sunt mai indulgenti si mai darnici cu colegii nostri care zambesc mai frumos, desi nu ii vedem la fel de competenti sau muncitori ca noi.

Si lista poate continua, ati inteles ideea. Oameni pentru care lucrurile vin asa, mai usor decat ne-au venit si ne vin noua.

Si sigur ca ne gandim ca nu-i drept. Si poate ca de multe ori avem dreptate. Asa cum ne si putem insela (caci habar n-aveti ce-i in sufletele unor oameni…).

Doar ca, vedeti voi, desi nu o sa va consoleze, desi o sa vi se para nedrept in continuare, cred ca cea mai mare satisfactie o ai cand realizezi lucruri marete pe munca ta, pe implicarea ta, pe valoarea ta, ca om. Fara interventii si sprijin din partea celorlalti.

Oamenii care primesc lucrurile usor poate nu reusesc sa le vada valoarea asa cum noi o facem. Si poate nu reusesc sa vada valoarea unor lucruri, reusite sau oameni din jurul lor asa cum noi o facem.

Mereu m-am considerat norocoasa cand a venit vorba de bani. Nu pentru ca mi-au venit usor, insa pentru ca mereu, daca ramaneam cu putini bani, se intampla o magie si primeam bani dintr-o alta parte, asa, fara sa ma astept. Pacat ca nu-mi merge si cu altele asa… 😊

Am avut momente in viata cand, dintr-o lipsa de incredere in mine, am considerat ca nu merit atat frumos. Ca a fost o promovare, o apreciere, orice. Imi amintesc ca acum multi ani fusesem selectata pentru o promovare si m-a framantat tare mult gandul ca team leader-ul meu de atunci a avut de-a face cu asta, nu ca neaparat eram eu omul potrivit pentru echipa aia. Uitam insa ca – si daca ar fi fost asa – team leader-ul meu ma sustinea din motivele corecte si datorita valorii mele ca angajat. Si-n prima luna am avut cele mai bune rezultate din echipa (nu m-am calificat la bonus din alte motive, dar din punct de vedere centura fusesem prima). Asadar, buna dimi, omulet, you’re not that bad as you think…

Observ ca multi oameni din jurul meu se lupta cu lipsa de incredere in sine. Si asta pentru ca, din pacate, exista oameni in viata lor care lovesc asa, constient sau inconstient, putin cate putin.

E foarte greu sa nu te lasi afectat si e foarte greu sa ai mereu in minte cat valorezi tu ca om si sa iti pastrezi increderea in sine cand simti ca altii nu te apreciaza suficient. Nu iti vad valoarea, nu iti recunosc meritele. Insa asta spune ceva despre ei, nu despre voi (desigur, doar daca voi sunteti niste oameni cu suflet frumos, nu niste puslamale care isi neaga defectele si nu vor sa se imbunatateasca)…

Dezaprob in aceeasi masura oamenii care favorizeaza, cat si oamenii care defavorizeaza. Sigur ca e ‘uman’ (caci suntem oameni cu emotii si reactii), dar nu atunci cand e din motivele gresite.

E perfect adevarat ca conteaza mult oamenii de care ai parte in viata (ca-i iubit, sef, sau prietenul ala bun de la care simti nevoia de sprijin). Dar sa nu uitati ca, de cele mai multe ori, desi poate nu-ntotdeauna, avem libertatea de a-i alege pe cei de langa noi.

Asadar, sigur ca am si eu momente cand ma simt mai putin norocoasa decat altii. Mai ales ca eu niciodata nu ma compar cu cei sub mine, ci cu cei deasupra.

Doar ca… imi dau doua palme sa-mi revin si ma gandesc la mine de acum si la mine din trecut.

Si va sfatuiesc sa faceti si voi asa.

Stiu ca doare cand succesul si meritele si aprecierea si tot vin mai tarziu si vin mai greu decat la altii.

Insa in loc sa va ganditi ca e nedrept ca un coleg ce zambeste frumos primeste tratament preferential, desi voi ati muncit tzashpe ani pana sa ajungeti undeva, in loc sa va ganditi ca e nedrept ca o (hai sa-i zicem) acritura de femeie are un sot de pus la rana, in loc sa va ganditi ca si voi meritati x lucru, comparativ cu vecina de la 3 care le primeste de-a gata… ganditi-va la cat de mult ati evoluat voi in viata, poate cu prea putin (sau deloc) ajutor de la altii.

Atunci cand ma uit in spate si ma compar cu mine cea de acum 8 ani sau 5 sau 3… sunt atat de mandra si multumita de cum am evoluat.

Am evoluat uman, profesional, am evoluat ca sora si fiica, am evoluat ca prietena si, cred eu, ca iubita. Si asta a fost in mare parte datorita mie, desi n-o sa neg niciodata ajutorul unor spiridusi (dar si sconcsi) ce mi-au trecut prin viata si, fie prin bune, fie prin grele, m-au ajutat sa devin omul de acum.

Cheia e la voi. E intotdeauna la voi.

Si nu, viata nu e dreapta. Si n-o sa fie niciodata, din pacate. Insa trebuie sa constientizati valoarea voastra si, desi simtiti ca va trebui sa munciti si razbiti de 3 ori mai mult decat altii mai norocosi, ganditi-va ca si reusita si satisfactia voastra vor fi de 3 ori mai intense.

N-o sa fie cinstit mereu. Dar promit ca viata va fi uluitoare, ravasitoare, vibranta, incitanta si… frumoasa, daca voi va incapatanati sa vi-o faceti asa!

Una dintre urarile mele cel mai des folosite e fix asta: incapataneaza-te sa iti iei cele mai frumoase lucruri de la viata!

Si o sa fie bine si frumos, o sa vedeti! ❤

*

“C’est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante.”

“It is the time you have wasted for your rose that makes your rose so important.”

“Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.”

(Antoine de Saint-Exupéry, The Little Prince)

 

Dau cu praf magic!

Dragilor, 𝗱𝗮𝘂 𝗰𝘂 𝗽𝗿𝗮𝗳 𝗺𝗮𝗴𝗶𝗰 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗰𝗿𝘂𝗿𝗶 𝗣𝗢𝗭𝗜𝗧𝗜𝗩𝗘!

Nu stiu cum au fost la voi zilele astea, dar azi-si-numai-azi cel putin 5-6 persoane mi-au venit cu lucruri negative. Din fericire, eu am fost flower-power-zen-cu-chakrele-la-locul-lor si am incercat sa dau cu praf de optimism si empatie mai departe.

Cred sincer ca usor-usor oamenii incep sa cedeze (nervi, frustrari, neputinta, ingrijorari, stres etc.), prin urmare, m-am gandit sa 𝘃𝗮 𝗿𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱 oameni sau lucruri pozitive, funny, faine:
Continuă lectura

Fericirea diferita

Ne fac fericiti lucruri diferite… si e perfect ok sa fie asa!

Ziceam eu nu de mult ca nu prea reusesc sa ii inteleg pe cei care au o carca de bani si prefera sa-si faca vacantele doar in Predeal-Mamaia. Maxim Turcia. 

Insa, pentru ca viata-i surprinzatoare si, slava Cerului, sunt un om care se dezvolta continuu, invat si incep sa inteleg.

Cel mai bun exemplu e mama. Desi, atunci cand calatoreste, apreciaza specificul oraselor, tarilor, este capabila sa aprecieze istoria, arta, sa fie curioasa legat de cultura popoarelor, mama este omul pe care mai tare l-ar ferici un Craciun la tara, la masa cu rubedenii sau prieteni, cu muuulta mancare si olecutzica de vin. Deh, ca la romani. 

Doar ca, sincer, am inteles. Chiar am inteles! 

Ca e vorba de generatie, de educatie, de cultura, de valori, de experiente, de lipsuri, de visuri indeplinite prea tarziu, de sechele din copilarie… you name it! – toate astea ne fac sa fim intr-un fel sau altul, sa avem idealuri si nazuinte diferite, sa apreciem lucruri atat de diferite intre ele, sa ne raportam bucuriile atat de diferit, sa fim fericiti din succese diferite, sa ne emotionam la lucruri atat de putin asemanatoare intre ele, sa reactionam atat de specific la dureri…

Si asta e ok. Incep sa inteleg ca e ok.

Eu niciodata nu as alege sa stau cu cineva dintr-un confort financiar si din complacere si pentru ca e “easy going”.

Insa stiu persoane care o fac – e mai important ca tipa are un salariu bun, o pozitie in societate decat faptul ca iubirea e apusa si fericirea nu mai e demult acolo. Sau e rara si scurta.

E mai important ca el aduce un confort financiar familiei si ne putem permite cefe de porc cu cartofi prajiti de 300 lei, si vreo 3 case. Mai important decat faptul ca noua, de fapt, ne fug ochii dupa tipul ala fain de la munca si l-am tavali in pat cat nu ne-am tavalit barbatul in 15 ani de relatie. 

E mai important sa calatoresc pe banii unui om care nu ma atrage si sa accept cadouri scumpe decat sa-ncerc sa am niste principii de viata si sa astept cuminte sa-mi gasesc iubirea.

E mai important sa imi fie satisfacuta nevoia de atentie si de vacante pe care nu mi le-as putea permite singura si sa-mi fie satisfacut ego-ul de a fi cocosul in relatie decat sa ne cautam fiecare fericirea in alta parte, unde iubirea-i sincera si ne-mplineste.

Sigur ca judec acum. Caci, oricat de profunda sunt, inca mai lucrez la empatie si sunt doar la inceputul de drum de “intelegere a diferitului”.

Insa incep sa inteleg. Chiar incep sa inteleg. 

Si, poate, chiar e mai bine sa fim atat de diferiti. Viata ar fi prea plictisitoare daca toti am fi la fel. Daca toti am fi ghidati de suflete care nazuiesc catre implinire emotionala, nu materiala, zambete reale, nu ipocrite, daca toti am avea aceeasi bucurie sufleteasca la o cafea buna bauta intr-o cabana in varf de munte sau intr-un orasel francez. 

Apoi, ar fi plictisitor sa avem toti aceleasi calitati… le-am aprecia mult mai putin atunci cand le-am gasi la cineva… Ne-am indragosti mult mai putin, cu mai putina pasiune si am dori cu mai putina ardoare daca am gasi aceleasi lucruri la toate persoanele.

Caci fiecare dintre noi, in functie de copilarie si frustrari (ne)tratate, avem nevoie in viata noastra de categorii diferite de oameni.

Am vazut cum o prietena reconstruieste relatia cu tatal ei prin pastrarea aceluiasi cerc vicios intr-o prietenie pe care o are. 

Am vazut cum un prieten are nevoie de o partenera care sa cerseasca atentie, sa fie mereu imbufnata, sa ii fie respectata ei pozitia de cocos, sa frece nervi si sa puna in pozitie de inferioritate. Nu stiu care a fost relatia cu mama lui in copilarie, insa tind sa cred ca recreeaza prin partenera aceeasi tipologie si cred sincer ca el are nevoie de o astfel de partenera. Oamenii prea draguti, prea intelegatori, oamenii care spun ce vor si de ce sunt suparati, oamenii care nu cauta atentie si nu tanjesc dupa imbunari si gesturi de cerut iertare is oamenii pe care el nu stie cum sa ii “manageuiasca”. Pentru ca nu asa a fost invatat… Nu stie cum sa se poarte cu ei si cum ar putea sa ii faca sa il placa pentru ca ei nu stau imbufnati, n-au suparari ce necesita plecaciuni pentru iertare, n-au nevoie de oameni care sa le sufle in fundic. Fundicul lor e bine si protejat fix asa cum e, iar nevoia lor e diferita. Insa prietenul meu nu e invatat ca oamenii sa fie asa. De asta nici nu se poate adapta la ei…. Si nu intelege pentru ce l-ar putea iubi oamenii aia.. si ce ar putea face ca oamenii aia sa il iubeasca pe el… doar asa, pentru ce e el ca om?! Hmm, ce mai neintalnit… 🙂 

Totusi, inca nu reusesc sa inteleg daca toti oamenii astia is cu adevarat fericiti. Pot intelege ca cineva isi gaseste fericirea in lucruri superficiale si materiale (din punctul meu de vedere) si in aprecierea/invidia primita de la gura lumii. 

Insa deseori ii vad pe aceiasi oameni destul de invidiosi si rai si frustrati. Si ma-ntreb daca is cu adevarat fericiti. Sper ca da. Sau poate nu si-au gasit lucrurile care le aduc cu adevarat fericirea si se amagesc cu o falsa impresie de fericire adusa de bifarea lucrurilor de pe lista. Sper sa nu… 

Fata cu copaci la cap (de la Copacul cu fapte bune) spunea “..eu nu cred că există oameni buni și oameni răi. Eu cred că există doar oameni buni și oameni mai puțin fericiți.”

Sper sincer si va doresc sincer sa va gasiti fericirea reala. Oamenii fericiti is oameni buni. Pentru ca nu au frustrari de varsat pe alti oameni. Pentru ca se pot bucura sincer de realizarile si fericirea altor oameni. Pentru ca fac bine si apreciaza binele. Pentru ca se hranesc cu bine si imprastie binele in jurul lor. Si pentru ca se iubesc suficient cat sa nu tolereze bullshit in viata lor.

Si nu, sa nu credeti ca fericirea e de gasit doar in momentele alea de euforie maxima si explozie si avalansa de bucurie.

Pentru mine a fost si-acel sentiment cand te intorci seara acasa, dupa o zi lunga la munca, te-asteapta un frigider gol caci n-ai apucat sa mai gatesti, citesti un mesaj pe Whatsapp si zambesti, te uiti pe geamul masinii, orasul e mai gol si e intunecat, si-ti zici in sine “Chiar ma simt un om fericit!”.  

Ceea ce va doresc si voua! 

In orice forma ar fi fericirea reala pentru voi, oricat de diferita!

8AEA30CD-AB8E-4000-9489-AC2791B5E673

No sugar coating here, baby!

De-a lungul timpului, eu am scris de foarte multe ori despre cum am renuntat la oameni, spre eliberarea mea.

Si daca e ceva ce am invatat dintr-o relatie toxica de cu secole in urma e ca niciodata n-o sa mai tolerez cacaturi si oameni care nu-mi aduc bucurie.

Cred ca e un compromis mult prea mare in schimbul a ceea ce numesc eu firimituri de fericire.

Si absolut intotdeauna o sa prefer calitatea, nu cantitatea, asa cum absolut intotdeauna o sa refuz firimiturile de fericire, fie ca raman un om flamand.

22.12

Sunt mereu apreciata pentru ca sunt un om cu coloana vertebrala (desi, rareori, o mai fracturez) si corectitudinea (obiectiva, cat se poate) e ceva la care eu nu pot renunta. Fie ca-i la locul de munca, in prietenii, iubiri sau altele.

Bineinteles ca n-am cum fi 100% obiectiva, caci, sa nu ne mai c@c@m pe noi, suntem subiectivi oricat de 0,(0)1% ar fi subiectivismul ala.

Insa nu, nu cred c-o s-ajung vreodata in Iad nici pentru dirty talk, nici pentru ca o sa spun oamenilor mereu ce cred. Desigur ca trebuie sa lucrez la diplomatie (nu imi vine natural si mi-e greu sa “sugarcoat things”). Incerc sa am grija sa nu ranesc, desi exista catari carora tre’ sa le dai multe suturi in co@ie ca sa priceapa. 😊

Una peste alta insa, ca sa-ntelegeti ideea: ABSOLUT MEREU mi-a fost muuuult mai ok cand am renuntat la oamenii naspa din viata mea. Pentru ca LINISTEA MEA este nepretuita si a venit de fiecare data, fara intarziere.

Da, sunt un om transant, filtrul meu e alb-negru si ma bazez mult pe intuitie, dar si experienta. Nu am niciodata vreun regret in a renunta la oameni care au stat ani de zile in viata mea, daca nu ma mai identific cu oamenii aia sau cred ca comportamentul si prezenta lor is mai toxice decat bucuria pe care (mi-)o aduc.

Imi aleg cu grija oamenii care stau pe langa mine (d-asta-s single, hahahah 😃) si niciodata n-o sa ma (mai) asociez cu:

– femei mi-mi-mi (stiti voi care-s alea, genul de zambarete perfide care periaza oamenii pentru a obtine ce isi doresc);

– oameni negativisti pana-n maduva oaselor;

– oameni care isi fac rau singuri, chiar daca doar sufleteste;

– oameni falsi;

– femei care profita financiar de barbati (wink);

– femei pentru care barbatii exista doar de la masini de la 10k in sus (nu ca 10k ar fi o avere, dar intelegeti ideea) (wink wink);

– oameni care urca profesional pe pupat in fund, nu pe munca si competente;

– oameni care imi tradeaza increderea;

– oameni care ma mint in fata si ma iau de proasta (Gizas, daca ne stim de ceva vreme, te-ai prins dracului ca-s desteapta si nu-s asa naiva);

– oameni care-si plang singuri de mila dar nu actioneaza pentru a le fi mai bine, desi pot;

– oameni care-mi tradeaza increderea (daca ti-am incredintat un secret chiar intim, tine-l pentru tine, nu-l folosi pe post de subiect de discutie cu nevasta-ta, caci imi imaginez ca aveti subiecte mai smart de abordat – triplu wink);

– oameni care pozeaza in victima absoluta si cersesc atentie (cvadruplu wink);

– oameni care nu vor sa se vindece;

– oameni care vad paiul din ochii altora, fara sa vada barna din ochii lor;

– oamenii perfizi, manipulatori, intriganti;

– oameni egoisti;

– oameni care calca pe cadavre;

– oameni carora le pute sufletul a c@c@t, ati inteles ideea.

Si sincer si din inima va zic, alungati oamenii astia imputiti (sufleteste) din viata voastra. Poate balanta mea nu e tocmai corecta, dar niciodata nu renunt la cineva fara a incerca o data, de doua ori sa dau sanse.

Insa asa cum niciodata fericirea mea n-o sa depinda de altcineva, asa niciodata n-o sa las pe nimeni sa-mi strice karma, zenu’ si feng shuiu’ prin simpla lor prezenta in viata mea. (Tre’ sa se strofoace olecutzica mai mult  – si zau ca nu-i mult, mult, caci imi sare tandara usor. 😝)

Ceea ce … va doresc si voua. 😝

N-o sa-nteleg niciodata foamea asta de bani!

Nu-nteleg nebunia asta de a face multi bani si de a uita sa iti bucuri sufletul (si cu ei)…

Bineinteles ca inteleg ideea de investitie, ideea de economisire.

Inteleg ideea de a-ti cumpara 6 case care sa iti aduca un venit in timp ce tu esti pe plaja in Malibu sau ai decis sa-ti dai demisia de “sclav la corporatie” (io nu-s deloc de acord cu termenul asta, but hey..).

Ce imi este foarte greu sa inteleg (si, sper eu, nu judec, doar nu reusesc sa inteleg) este de unde dorinta asta nebuna de a face multi bani, de a munci 16 ore pe zi, de a ne cumpara multe case, multe masini, multe haine, de a-i satisface copilului nostru toate mofturile, de a etala mai mult si mai mult. Stiu, din comunism o sa ziceti, din lipsuri financiare si de educatie, din proasta intelegere a ce inseamna valori si moduri de a ne remarca si a fi apreciati. Din faptul ca nu stim cand sa ne oprim.

Ce imi este iar greu sa inteleg is toti oamenii aia care castiga bani de rup si fie:

  • Refuza efectiv sa isi cumpere lucruri care le-ar face viata mai usoara si/sau mai frumoasa – nu din zgarcenie neaparat, ci pentru ca e mult mai important pentru ei sa termine creditul ala de 30 de ani in 25 decat sa isi usureze viata in tinerete (si cam cum o sa fie la 55 ani cand nu mai platesti rate? Nu mai degraba te bucuri de viata la 30?),

fie

  • Baga bani nebuneste in masini si haine si tone de note de plata pe cefe de porc si Cola, insa vacantele lor is Constanta, Bulgaria, Turcia, Grecia maxiiiiiiim. Doamne, lumea asta e ataaaaaaat de frumoasa – as calatori in toata lumea asta larga daca as avea multi, multi bani si multe zile libere!

Repet, nu judec (sper!), ci efectiv nu inteleg. Inteleg ca noi, oamenii, suntem diferiti, inteleg ca nu toti au apetitul deschis catre explorat si calatorit. Insa nu inteleg de ce ne limitam fericirea.

Pentru ca da, fericirea mai vine si sustinuta financiar, nu doar sufleteste (eu asta cred).

La fel, nu-nteleg dorinta asta nebuna a politicienilor de a fura bani, mai multi bani, si mai multi bani. Da, asta vine ulterior cu putere si influenta care ghici ce? Iti pot aduce si mai multi bani si un fals si ipocrit respect.

DE CE?!?!?!?!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Eu am o pasiune pentru accesorii (cercei, inele, coliere) asa cum unii au o pasiune pentru sporturi. Sau motociclete. Sau gadgeturi. Doar ca accesoriile alea nu-s motiv de etalat, ci efectiv is felul meu de a-mi exprima personalitatea si gusturile…

Bineinteles ca daca as avea salariu de 10k, mi-as cumpara o poșătă de la Louis Vuitton sau niste Louboutin, dar nu dintr-o cocalareala prosteasca, ci pentru ca s-ar face sa-mi placa fix modelul ala si nu-s genul care ar purta modelul fake.

Nu-s (neaparat) genul care risipeste banii, pe unii ii cheltuiesc aiurea, recunosc, insa sunt moderata cand vine vorba de platit mai mult pe un obiect decat face acesta dpdv calitate, aspect, utilitate etc.

Maica-mea, spre exemplu, e genul de om care oricate economii sau oricati bani ar avea, nu s-ar indura sa isi cumpere ceva mai scumpel. Insa asta vine dintr-un trait in niste vremuri (hai sa le zic indulgent) neprietenoase.

Bunica mea, pe de alta parte, pe care se pare ca am mostenit-o la “d-astea bune”, a vazut o haina de blana care costa cat o Dacie, si-a luat-o pac tzac. Insa poate si la ea dorinta pentru haina aia venea tot dintr-un trait in vremuri neprietenoase, insa care la ea se manifesta diferit. Apoi, haina aia n-a fost niciun moment o cheltuiala care sa ii destabilizeze bugetul si s-o faca sa manance rabdari prajite o luna-ntreaga.

Stiu, stiu, echilibru. Stiu, stiu, suntem diferiti.

Cei mai bine investiti bani ai mei anul asta au fost pe terapie, vacante, un tratament hai sa-i zicem estetic, pe flori pentru mama, cadouri pentru oameni dragi si donatii.

Mi-am propus la inceput de an sa donez lunar o suma infima pentru mine – in unele luni am reusit, in unele nu (desi as fi putut), in unele chiar am depasit bugetul ala de vreo 3 ori.

Insa cred extraordinar de mult ca o suma nesemnificativa pentru mine impreuna cu o suma mica de la altul, si de la altul, si de la altul pot face atat de mult bine.

Mic cu mic se face mare, asta-i gandirea mea cand vine vorba de donatii. Pe care multi insa o uitam.

Anul asta am facut putin voluntariat nu pentru copii defavorizati, ci pentru copii pe care i-am putea educa si pregati frumos pentru viitor. Nu m-am regasit insa foarte bine in structura proiectului, insa, daca ajung sa nu am familie si copii, ma vad foarte tare alocandu-mi timpul liber pentru voluntariat.

Cred sincer ca si genul asta de activitate e tot un fel de donatie – a timpului tau liber pentru binele unui alt om.

Ce voiam sa zic, de fapt…

Dispretuiesc femeile materialiste. Ma dezgusta femeile care isi asteapta salvarea financiara de la un barbat.

Stiu c-am mai zis-o, da’ de fiecare data cand vreo matusica imi spunea sa-mi gasesc “un baiet frumos si cu bani”, ii ziceam mereu ca vreau mai bine sa fie destept, ca bani facem impreuna (si, slava Cerului, chiar is un om cu noroc la bani).

Si… nu dispretuiesc, insa nu reusesc sa inteleg oamenii ahtiati dupa bani care nu stiu insa sa se bucure frumos de viata… fie ca e vorba de alegeri sufletesti, sau materiale…

De ce punem atat de mult pret pe lucruri materiale?

Cand e ultima oara cand ai cheltuit bani pentru placerile tale sufletesti?

Pentru o vacanta intr-o destinatie diferita, speciala, niste experiente, un masaj, o coafura noua?

Pentru un nutritionist, un terapeut?

Pentru a aduce un zambet pe fata celor dragi?

Dar a celor pe care nu-i cunosti, dar a caror suferinta si neputinta te fac sa le vezi pana adanc in suflet?

Nu mai cereti femeilor sa fie pisicute! Thks, pups!

– You’re a very complicated person.

– I know, sorry for that.

– No, don’t! You never need to apologize for that!

*

Acum cateva luni, aveam o discutie cu un coleg care mi-a spus ca sunt inconfortabila pentru barbati si ar trebui sa fiu si eu ca X, asaaa, maaai… pisicuta! Am ras… 😊

Acum cateva multe alte luni, aveam o discutie cu Iubire caruia ii spuneam ca sunt o persoana dificila, complicata. Ne-a luat vreo cateva ore sa ma faca sa inteleg ca, de fapt, sunt COMPLEXA. Dificil are, cumva, conotatie negativa, asa cum si voiam sa zic, initial. Doar ca am inteles ca toate lucrurile care par complicate la mine is – de fapt – lucrurile speciale care ma diferentiaza de altii. Toate lucrurile alea reprezinta complexitatea mea ca fiinta umana, ca femeie, ca iubita, ca fiica, prietena, sora.

Si da, complexitatea ii (si) de bine. Desi nu-i pentru oricine.

Nu, nu-s un om pe care sa-l cuceresti usor, nu-s un om pe care sa-l convingi usor, nu-s un om pe care sa-l faci rapid din vorbe.

Nu-s un om care sa se pisiceasca pentru a convinge, a cuceri, a se face inteles, a obtine.

Sunt un om sincer si direct. Pentru ca m-as dezamagi pe mine sa fiu altfel, pentru ca n-ar fi asta caracterul meu. Pentru ca am suferit teribil cand nu ii spuneam ce gandesc si simt si ce ma doare omului pe care il iubeam, doar din teama de a-l pierde…

Nu mai am timp si dispozitie de cacaturi pentru ca ma iubesc suficient incat sa imi asum ca – daca cineva e deranjat sau necucerit de comportamentul meu de ne-pisicuta – iubirea aia sau prietenia aia nu-i ceea ce am nevoie in viata mea.

Sunt copilaroasa si tampita cand simt sa fiu. Da’ nu-s pisicuta la modul ala de cucerit oamenii. Io ii cuceresc altfel. Profesional, uman, amoros.

Glumele mele is de cele mai multe ori intepatoare. Dulci acrisoare, asa, ca mine.

Nu-s pisicuta pentru ca am devenit, slava Cerului!, omul caruia ii pasa mai mult de ce simte el despre el decat de ce simt altii. Si nu, asta nu-i nici egoism, nici egocentrism, nu-i nici nesimtire sau nepasare (caci nu mai sunt omul care sa-i raneasca pe altii, ci doar omul caruia sa-i pese mai putin de ce zic altii). E doar iubire de sine.

Sunt femeia care la “No man is gonna marry you with that attitude!” iti va raspunde cu “I don’t care!”.

Sunt femeia din “Good women still exist, but our stomachs are not flat and we talk back.”

Sunt femeia care la “Dar chiar zici tot ce gandesti?” o sa-ti raspunda cu “Cam da!”.

Nu sunt femeia care “a descoperit secretul femeilor independente si pline de bani”. 😊 Sunt independenta cat sa-mi platesc singura vacantele, sa imi schimb singura becurile, sa imi car singura sacosele, covoarele, sa aerisesc caloriferele, sa folosesc surubelnita si patentul, da’ nu s-a terminat independenta la mine. Si nici nu-mi doresc.

Mi-ar placea sa se opreasca independenta mea la fermoarul de la spate al rochiei – mereu am crezut ca barbatul care ma iubeste ar trebui sa fie responsabil cu asta, ce-i drept, mai ales responsabil cu deschiderea lui. 😝

Citisem undeva o sintagma precum “Femeia potrivita te va speria un pic.”. Si femeia aia vreau sa fiu!

Nu, nu in sensul de Cruella De Vill, nu in sensul de “Io-s independenta si n-am nevoie de tine.”.

Sa fii independenta, sa fii puternica, sa nu ai nevoie de un barbat care sa te salveze nu-nseamna ca n-ai nevoie de un barbat care sa mangaie. O coapsa, un san, un suflet.

Doar ca nu toate ne-am nascut sau antrenat sa fim languroase, smiorcaicioase, plangacioase. Nu toate dam din genute ca sa induiosam. Nu toate facem mofturi de pisici razgaiate. Nu toate radem fals la glume, in timp ce ne trecem usor, usor mana prin par, ca apoi sa ne muscam buza de jos.

Nu ne asteptam toate ca barbatii sa pice ca mustele doar pentru ca am dezvaluit noi un crac. Sau sfarc.  😊

Nu toate mangaiem un umar sau un ego, unele mangaiem un suflet.

Si nu, nu zic ca pisicutele n-o fac si pe cea din urma. O fac, in felul lor. Si pentru oamenii lor.

Si nu, nu zic ca sa fii pisicuta ii lucru rau. Absolut deloc. Ba, uneori, le apreciez pe cele care pot fi, natural sau antrenat. Pentru ca eu nu prea pot. Ba chiar cred ca e mai greu sa fii pisicuta decat sa fii ca mine.

Tot ce zic e ca fiecare dintre noi are publicul ei tinta. Si iar, NU zic ca publicul de pisicuta e superficial. Absolut deloc. Is pe lumea asta barbati pentru care miorlaitul, in forma lui cea mai gingasa si pura!, este mangaiere pentru suflet. Poate pentru ca ei cred mult mai tare ca barbatul e cel care sa protejeze, sa alinte.

Doar ca, sper eu, is pe lumea asta si barbati pentru care miorlaitul zgarie pe creier si suflet sau, cel putin, nu le starneste musai interesul si care apreciaza mai degraba un pumn in masa (de sare toata ciorba din farfurie) – cu dragoste, de la nebuna lor tampita. ❤

Nu mai cereti femeilor sa fie pisicute! Unele ne dorim putin mai diferit de-atat. 😊

Oftat de multumire!

Oh, viata la tara! Cum as fi putut uita?!
Mult verde si multa liniste. Si cata nevoie aveam de asta! ❤️

As fi pus pauza momentului aluia dimineata la cafea, cand soarele se incapatana sa ma trezeasca, greierii cantau, un latrat de caine se auzea in departare, o pisica se alinta pe iarba, iar cafeaua mea parca n-avusese niciodata un gust mai bun.

Cred ca as putea face o meserie adevarata din lenevitul in pijamale sau din statul pe o patura, pe iarba! 😅

Am zambit mult cu sufletul, m-am bucurat de apusuri, am cules zmeura si mi-am odihnit mintea. Am sarit in trambulina si m-am imprietenit cu un baietel de 3 ani, am luat cu intelepciune de la o doamna formidabila de 70 ani.

M-am bronzat ca un tractorist 🤦🏻‍♀️, am luat satul la pas, am fost claxonata de cateva (bune) ori pe strada (inca mai poate fata! 💪🤣, iar 2 claxoane tocmai de la tiristi mi-au confirmat asta indubitabil 🤣), era sa-mi rup gatul de prea multe ori pe trotuarele inexistente, am reusit sa ma ratacesc pe poteci si potecute (daca gasiti o femeie care le are cu orientarea in spatiu luati-o de nevasta, frate, astea-s specimene unice, asa, ca unicornii!😅) si m-am oprit de 70 ori pe drum sa admir apusul.

Cred ca aveam asa multa nevoie sa ma deconectez (nici nu mi-am verificat mailurile de la munca 😜), sa stau putin eu cu mine: nici n-am avut chestii sa-mi reprosez, nici nu m-am gandit la planuri de viitor, ci efectiv mi-am pus putin creierul pe pauza si m-am bucurat de moment. De momentul meu cu mine. Si fu bine. Zau! ❤️

1b.JPG

Dream big and work smart!

Nu stiu cum stati voi cu ambitia si cu motivatia, da’ eu am avut nevoie de un om sa ma impinga de la spate sa-mi misc curu’ de pe canapea. Pățăști, stabilisem ca nu-s perfecta, am si eu rahaturile mele.

Doar ca de atat a fost nevoie.. de un impins de la spate, de ridicat curu’ de pe canapea si de vointa de a face mai mult decat job-casa.

Sunt inca la stadiul de pasi mici, dar am cunoscut oameni care imi dau stari misto si/sau de la care invat chestii asa faine, m-am bagat intr-un proiect de voluntariat din care simt ca mai mult primesc decat dau, toate insa is lucruri care imi dau o stare de bine si ma fac sa ma iubesc olecutica mai mult… Pentru ca, fara urma de ingamfare, constientizez si eu ca-s un om mai fain decat credeam, indiferent de cat de mic e aportul meu la a-i ajuta pe altii.

Habar n-avem noi, oamenii, cat de mult inseamna chiar si lucrurile mici: fie ca donezi tu 10 lei si putin cu putin se face mult si face bine!, fie ca arunci o jignire necontrolata care face atat de mult rau…

Nu sunt in nicio postura de a tine cuiva morala, nu-s nici eu acolo unde as vrea sa fiu daca n-as mai fi asa o putoare (inca procrastinez si inca nu m-am apucat de facut miscare si inca nu m-am lasat de fumat), da’ stiti ce? Voiam doar sa va incurajez… caci puteti mai mult si lucrurile astea, chiar si ele mici, va pot face atata bine si va pot aduce atata implinire incat… daca aveati nevoie de un impins de la spate, considerati asta un semn.

Habar n-aveti cat sunteti de norocosi sau habar n-aveti cat de mult ar trebui sa va apreciati eforturile si reusitele… si habar n-aveti ce oameni (si mai) faini puteti fi si cat de mult puteti sa va cresteti singuri increderea in sine si iubirea fata de voi insiva. Ii nevoie doar sa va ridicati fundu’ de pe canapea… Va zice una care, pana nu demult, numa’ acolo si-l tinea…

De la inceputul anului, am inceput sa lucrez la si pentru dezvoltarea mea, pasii sunt mici, nu-i insa usor deloc, insa atunci cand iti vezi evolutia si reusitele, sentimentul de multumire e absolut minunat.

Inca fac greseli prostesti, inca mai am de reparat, dar is mandra de felul in care (inca mai) cresc si-mi place si mai mult de omul care devin…

Nu va plafonati! Nu va resemnati! Suntem cam singurii responsabili de cat de frumoasa ne facem viata si de cat de faini devenim ca oameni.

Si-atunci, de ce ne-am pune oprelisti singuri?!

Tu ce bunic ai de convins?

Bunicul meu era simpatizant PSD. Si se uita la Antena 3. De-ar fi fost astea cele mai mari greseli ale lui in viata…

Avea doar 10 clase (sau 8?), insa stia foarte bine istorie, avea cultura generala si – desi a venit in Brasov doar cu hainele de pe el – a reusit sa isi construiasca o afacere (cinstita) care in ~‘90-‘94 i-a adus o caruta de bani, inclusiv din exporturi. Ii mergea omului mintea.

In curtea noastra veneau oameni cu pozitii importante, insa bunicul meu n-avea nicio problema in “a duce” o discutie cu ei pe diverse subiecte: politica, istorie, economie.

Datorita bunicului meu, am avut o copilarie foarte frumoasa. Ma rasfata, insa era si sever cu mine. Ii datorez lui o mare parte din omul care am devenit azi.

Cred ca atunci cand candidase Iohannis pentru presedintie, am avut o discutie in contradictoriu cu el legata de politica.

Cumva, cred ca PSD era partidul in care bunicul meu se regasea.

Bunicul meu nu mai e. Daca ar mai fi trait, cred insa ca ar fi fost suficient de inteligent incat sa vada adevarul legat de PSD. Eu asa sper.

Si daca nu, m-as fi certat cu el (era si asta un mod de-al nostru de a comunica) mai aprig din cauza PSD-ului decat din cauza amantei lui (don’t judge, cica dragostea n-are varsta).

Cred ca m-as fi simtit cu adevarat invinsa daca bunicul meu n-ar fi inteles argumentele mele impotriva PSD.

Dar eu nu mai am cum sa aflu… caci bunicul meu nu mai e…

Tu ce bunic ai de convins? Poti, te rog, s-o faci si pentru mine?

Cand sufletul doare…

Pentru ca nu simtim ca facem suficient. Pentru ca nu simtim implinire. Nici macar liniste nu mai simtim, pentru ca e mult prea multa incarcatura emotionala.

Nu mai simtim fericire si pace.

Sunt atat de multi oameni tristi. Unii isi poarta tristetea pe chip – ii vezi pe strada si recunosti chipuri mohorate ducand poveri. Altii isi poarta tristetea in suflet in timp ce fatza le zambeste fals si amar.

Sunt atat de multi oameni singuri, fie ei single sau in relatii (aici e si mai trist).

Nu mai avem timp si rabdare sa cunoastem oamenii de langa noi. Construim ziduri pentru ca am mai fost raniti si stim cum e. Nu mai vrem sa simtim sentimentul ala. Nu mai avem timp si rabdare sa ascultam tristetea celor din jur. Sa incercam sa ii intelegem si sa le aratam partea frumoasa a vietii.

Nu mai avem rabdare sa asteptam lucrurile frumoase. Vrem acum, aici. Nu mai avem rabdare si ne enervam prea repede.

Nu mai avem disponibilitatea sa spunem lucruri frumoase. Nu mai stim sa fim empatici si nici sa ne oferim in mod real sprijinul.

7 munti si 7 mari si luna si stelele nu ne-ar aduce fericirea. Pentru ca ne trebuie mai mult, si mai mult pentru a ne simti fericiti.

Nu ne mai bucura oamenii, un ciripit de pasarele, mirosul unei flori.

Ne dezumanizam. Cerem din ce in ce mai mult de la noi si de la altii. Si niciodata nu e suficient.

Luptam prea mult pentru lucruri care, in final, nu conteaza si prea putin pentru ce e cu adevarat important.

Renuntam usor. Nu mai avem satisfactia reusitei cand drumul a fost greu – pentru ca noi nu mai alegem drumul ala greu.

Facem prea putine lucruri pentru noi si prea multe pentru a starni invidia altora. Avem nevoie de prea multe confirmari pentru ca nu putem sa ni le dam singuri. Pentru ca nu ne iubim si nu ne apreciem suficient pe noi insine.

Nu ne mai uitam in sufletele oamenilor. Pentru ca nu mai avem timp, chef, stare si pentru ca nu ne mai pasa. Ne-ntrebam prea mult noua ce ne iese si prea putin ce-am avea de pierdut daca… daca investim in oameni, daca ne-am arata curiozitatea si disponibilitatea de a vedea ce e dincolo de zid. Ce il framanta pe cel de langa noi. Pentru ce visuri lupta. La ce visuri a renuntat. Ce il face fericit. Ce il enerveaza la culme. La ce spera. La ce a incetat sa mai spere.

Traim haotic, iubim putin si nu prea mai suntem fericiti.

Si ma-ntreb: cum iti aduci parti de suflet inapoi? How do we „unfuck ourselves and be who we were before all that stuff happened that dimmed our fucking sparkle”?

Combinatia de barbat fatal

Cand eram mai mica, toate matusicile imi spuneau sa-mi iau un barbat frumos si cu bani. De parca asta ar rezolva problemele Universului.

Si eu le spuneam ca nu vreau nici frumos, nici cu bani – ci tre’ sa-mi placa mie (fizic) si sa fie destept – ca bani facem impreuna.

Asa gandesc si acum. Poate de asta si desconsider femeile care profita financiar de barbati. Sau care-si vad salvarea financiara in ei.

Tre’ sa fie destept? Musai! Altfel, ce dracu’ sa si vorbim in 50 ani de casnicie? 😀

Tre’ sa aiba (multi) bani? Hell no. M-as simti aproape ca atunci cand el e mai bine pensat sau mai bine epilat decat mine.

Totodata, ma zgarie pe creier acest “Nu intra in viata unei femei daca nu esti in stare sa o faci fericita.” Sau “Gaseste-ti pe cineva care sa te faca fericit”.

Nu merge asa. Daca tu nu esti fericit, un partener nu iti va aduce fericirea. Cel putin, nu pe termen lung. Apoi, nu-ti pune fericirea in mainile altcuiva. Pentru ca atunci cand ei pleaca, ramai cu nimic.

Pe la 20 si putini de ani, imi doream sa ma indragostesc de cineva care sa se indragosteasca si el de mine. Si viata a fost ironica: mi-a dat ce mi-am dorit. Doar ca eu nu stiam ca asta nu e suficient.

Dupa ce mi-am invatat lectiile, printre lucrurile pe care mi le doresc musai  de la o relatie au urcat imediat comunicarea si sinceritatea.

Indiferent de ce atractie sexuala si pasiune si iubire ar exista, daca nu exista o comunicare sincera ca fundament al relatiei, ea se va darama ca o casa careia incerci sa ii construiesti 7 etaje si sa o impopotonezi, dar careia ai omis sa ii torni o fundatie solida.

Prietenele mele fac si acu’ misto de mine pentru ca POATEEEEE SE FACEAAAA caaaa – atunci cand cunosteam un tip nou – verificam ce note luase la BAC. (Si ai dracu’ astia de la edu.ro ca – probabil pe motiv de GDPR – nu mai afiseaza listele. Viata mea a fost ruinata taman de una din micile mele iubiri: GDPR-ul. Io v-am zis ca viata-i ironica cu mine! Iubirea si mai si. 😜)

Mnoh, in spatele gandirii mele adolescentine statea un rationament destul de bun privind aceste note de la BAC. Ii drept ca eu am luat un amarat de 5 si ceva la mate (hei, n-am fost niciodata buna la mate!), daaar mi-am salvat reputatia cu 9 si ceva la romana, 9,80 la economie. Nu pot fi nici eu perfecta, #pățăști.

In mintea mea, niste note bune la BAC (zau ca nu ceream 10 😜) insemnau ca tipul are ceva in tartacuta. Bineinteles ca am realizat ca notele de la un examen nu te definesc ca inteligenta, asa cum banii pe care ii castigi sau joburile din CV nu spun totul despre capacitatile tale intelectuale. Am vazut oameni care castiga o groaza de bani si nu stiu sa scrie corect gramatical, asa cum am vazut oameni in pozitii (foarte) bune pe care nu-i duce capul nici daca pui 1 milion de minioni sa-nvarta rotitele.

Stiu ca stiti, da’ reteta perfecta nu exista.

Unul dintre citatele mele preferate este: “Caracterul fara inteligenta valoreaza mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic.” (Cicero)

Deci degeaba-i dăștept, daca-i pute caracteru’, stiti ce zic?

Si-atunci, daca adunam toate astea (ca poate v-am bulversat), stiti care-i cea mai faina combinatie?

Combinarile de n luate cate k, unde n si k au fix ce valori are sufletul tau nevoie!

Good luck in finding that! Si cand o gasiti, don’t forget to keep the flame alive! It won’t keep itself.

IMG_6603 (002)

“Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.”

M-a lovit asta, de vreo doua ori. Si am realizat ca – daca prietenii mei sunt parte din cartea mea de vizita – nu vreau sa fiu asociata cu anumiti oameni…

Prietenele mele cele mai bune sunt diferite de mine si diferite intre ele. Si asta e absolut grozav! Sunt un om norocos, zau, sa fi adunat o mana de prietene la care gasesc ceea ce sufletul meu are nevoie.

Am prietene care ma cearta, ma challenge-uiesc, am prietene care isi dau seama din tonul vocii mele cand sunt trista, prietene cu care pot impartasi cele mai intime sau stupide sau grele lucruri, prietene care nu se simt confortabil sa impartasim anumite alte lucruri (spre exemplu, am prietene cu care pot discuta detalii despre sex, prietene cu care nu pot discuta detalii despre sex). And that’s perfectly fine.

Eu sunt o tipa destul de transanta – unii zic ca uneori cu cine nu trebuie, eu zic ca nu suficient cu cine trebuie. 😝 Cand nu mai ai chiar 22 de ani, realizezi ca timpul tau, sentimentele tale, emotiile tale, zambetele, lacrimile, ofurile, nervii sunt mult mai importante.

Unii dintre noi au o idee gresita a ceea ce inseamna egoismul (si eu am avut-o pana acum cateva saptamani) si ne gandim ca TREBUIE sa si pe altii. Nu! Nu trebuie sa. Va reamintesc ca: cea mai importanta persoana din viata ta esti TU! Si daca tu nu ai grija de tine sa fii bine tu cu tine, cei de langa tine vor avea langa ei un om de cacat. Si oare vrei asta?

Eu am renuntat si voi renunta mereu (uneori mai usor, alteori mai greu) la oameni care nu imi mai plac. Oameni care mi-au tradat increderea. Oameni fata de care ma dezvolt in directii diferite. Oameni care isi fac rau lor insisi sau fac rau celor din jur si nu vor sa schimbe asta. Oameni care traiesc dupa principii de viata total opuse de ale mele sau cel putin principii cu care eu nu sunt de acord. Oameni de la care am simtit la un moment dat ca nu primesc profunzimea pe care mi-o doresc. Oameni carora daca le spui ceva pozitiv, primesti mereu ceva negativ inapoi. Oameni care m-au dezamagit nu facandu-mi neaparat mie ceva nasol, ci lor insisi sau altor oameni faini care n-ar merita asta.

Nu ai de ce sa stai langa un om toxic. Nu trebuie sa ramai prieten cu un om care nu iti mai place. Indiferent din cate blide ati mancat impreuna. Nu trebuie sa pastrezi legatura cu un om cu care nu iti mai face placere sa o tii – indiferent de ce trecut va uneste. Este perfect in regula sa te retragi.

Nu trebuie sa iti consumi nervi, timp, emotii cu oameni care nu mai sunt pentru tine.

Evident, nu spun sa lasi balta oamenii in momentele lor dificile. Nici macar nu spun sa iti parasesti prietenii daca ei incep sa o ia pe cai gresite – din contra, incearca din rasputeri sa le oferi ajutorul tau.

Insa trebuie sa stim cand e momentul sa renuntam. Viata e asa frumoasa – traieste-o cu oameni faini in ea! ❤ 

Spuneam mai demult ca nu are sens (ba chiar e masochism pur) sa stai langa niste oameni care iti aduc mai multa mahnire decat fericire. De ce n-am extinde asta si la… nu are sens sa pastrezi langa tine niste oameni care nu aduc frumusete prieteniei dintre voi?

“Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.” – Alege-i intelept!

Mă doare țara asta!

Mă doare așa… apăsat, crunt, e o durere a sufletului pe care o simți fizic.

Mă doare cu fiecare peisaj din orașele astea minunate. Mă doare verdele copacilor, mă dor munții ăștia mirifici. Mă doare fiecare surpriză a naturii, fiecare om fain pe care-l întâlnesc, mă doare fiecare bătrân trist pe care-l văd.

Mă dor atât de tare oamenii needucați ai țării ăsteia, mă dor atât de tare generațiile astea (care – nu-s șubrede în întregime – dar au atâtea stricăciuni).

Mă dor mârlănia, șmecheria, superficialitatea.

Mă dor frustrările pe care nu ni le rezolvăm și le aruncăm către alții, plini de răutate.

Mă dor valorile astea greșite pe care le avem. Mă doare judecatul oamenilor, mă dor oamenii care știu ei mai bine pentru tine. Sau decât tine. Mă doare hatereala asta continuă.

Mă dor îmbulzeala, împinsul, grosolănia, nesimțirea.

Mă dor tradițiile – căci îs așa frumoase de dor!

Mă dor copiii săraci și mă doare potențialul lor ucis de neșansă.

Mă dor oamenii cu ochelari de cal, mă doare ignoranța, răutatea, lipsa de implicare, mă doare “Lasă, bă, că merge și-așa!”.

Mă dor românismele. Pilele. Șmenarii. Mă doare “Știu eu pe cineva care te rezolvă.”

Mă dor “bro’“, “fra’“, “bo$$”, “frumoas-o” și “saraki-o”.

Mă dor creștinii cretini. Mă dor oamenii care cred că să fii homosexual e o greșeală ca aceea de a pune sare în cafea… Mă dor oamenii care știu ei mai bine cine ajunge în Rai și cine în Iad.

Mă dor oamenii care aruncă vorbe urâte despre un om mort – mă dor sufletele lor hâde!

Mă doare cum – în loc să evoluăm – parcă ne deteriorăm și mai mult. Unde dracu’ și cât de jos să ne mai și ducem?! Mai jos de atât?!

Nu pot. Nu vreau. Și mă doare.

Tu chiar razi tot timpul?

Bineinteles ca viata mea nu e alcatuita numai din rasete si unicorni si norisori roz si pufosi.

Doar ca… eu sunt un om vesel (atunci cand nu-s o scorpie iritata) si, desi-s overthinker si genul care-si face griji din orice rahat, uneori e mai usor sa nu iei viata asa in serios.

Maica-mea-i o panicata, frate-meu ii cu capu’ in nori, cineva din familia asta trebuia sa fie cu picioarele pe pamant. 😁 Nu c-as fi gasit eu echilibrul, da’ ii echilibrez pe strumfii astia doi. 😀

Oamenii care ma cunosc stiu ca eu sunt destul de flower power, insa, cand ceva e in neregula, se vede imediat pe fata mea (pentru ca nu prea le am eu cu ipocrizia).

Profilul meu DISC spune ca sunt un om care lucreaza cu si prin oameni. Desi, de multe ori, eu spun ca nu am incredere in ei.

In sedintele mele, chiar si online, incerc mai mereu sa ii fac pe oameni sa zambeasca. Poate si pentru ca, stabilind o minima conexiune, sunt mult mai dispusi sa lucreze cu mine pe un topic pe care nu il inteleg poate complet si caruia nu i-ar acorda neaparat importanta.

Bineinteles ca trebuie sa ai grija sa nu te creada lumea numai pus pe sotii si, prin urmare, sa nu te ia apoi in serios. Aici nu stiu daca am gasit echilibrul inca…

Urletele mele de durere sufleteasca (pentru ca am si eu din alea, dooh!) se petrec mult in interiorul meu sau le impartasesc cu prietenele mele. Rareori pe blog. Niciodata prea “in vazul lumii”.

Sunt un om foarte deschis, insa si foarte secretos cu unele ale mele.

Stiu ce imi asum sa expun si ce nu. Si cui.

Sunt copilaroasa, insa si foarte serioasa sau matura cand eu simt ca e cazul.

Sunt bataioasa de multe ori, insa si delasatoare alteori.

Si nu, n-am dubla personalitate. 😝

Spuneam cuiva ca sunt un om dificil, el insista pe “mai degraba sofisticata”. Poate “complicat” e cuvantul o idee mai potrivit.

Pentru ca, desi eu spun despre mine ca sunt un om al extremelor, cred c-am inteles cumva gresit expresia asta si-s un om care contine… ambele extreme. 😀

Si-i greu cu mine. Si de asta apreciez oamenii care depun efort sa vada dincolo de zid. Mie mereu mi-au placut lucrurile greu de obtinut pentru ca ma bucura mai tare succesul asta…

Caci mie-mi place vanilia doar cand e vorba de inghetata, prajituri sau parfum. 😀

Stiti expresia aia cu “Some people like vanilla sex. I don’t.”? Meh, eu subscriu si la Some people prefer the easy way. I don’t.