La multi ani in pandemie!

Postarea asta e despre mine, ce-i drept. Si doar putin despre voi. 

Sa iti sarbatoresti ziua de nastere in pandemie e tare complicat, mai ales cand video call-ul se gaseste sa mearga fix atunci cel mai prost din toata istoria pandemiei. (O ora de „Nu te aud, ai zis ceva?”, „Voi ma auziti?”, „Nu te vad bine” le-am considerat un preview al dialogului nostru avut la 80 de ani.)

Dar, una peste alta, livrarile surpriza is aducatoare de magie, dulce si frumos! 

Cea mai faina urare pe care am primit-o anul asta a fost: “Sa iti iubesti oamenii tai dragi la fel cum ai facut-o si pana acum!” si zau ca m-a emotionat tare pentru ca am realizat ca ceva chiar fac bine! ️

Am niste oameni minunati langa mine si sunt profund recunoscatoare pentru asta. Pret de zeci de minute am citit toate urarile si am raspuns la ele cu un zambet involuntar pe fata pe care l-am constientizat de abia cand am simtit ca ma dor obrajii. 

Am observat, comparat cu alti ani, cu cata bucurie sincera si surprindere am citit fiecare urare, cum am avut zero ganduri uracioase, cum m-am entuziasmat la fiecare lucrusor cat de mic si cu cata deschidere si serenitate am raspuns la fiecare urare.

Stiti de ce zic comparat cu alti ani? Pentru ca eu am fost un om rautacios si frustrat si grumpy asa, uneori. Sigur ca mai am frustrarile mele si acum, dar doar cand si cand.

Caci m-am schimbat. Sunt un om mai fain decat acu’ un an si sunt un om care continua sa adauge fainosag in personalitatea lui. 

Ma uimesc in continuare lucrurile alea incredibile pe care oamenii le spun despre mine, dar le accept mai usor acum (pentru ca sunt mult mai aware de ele), si am observat ca, cu cat sunt mai deschisa si mai comunicativa si arat parti de-ale mele la care nu multi aveau acces pana nu de mult, cu atat mai multi oameni vad frumosul din mine. 

O buna prietena de-ale fratelui meu ii spusese: “Bai, eu nu cred ca sora-ta stie ce misto e!” – si prietena lui n-a vazut nici 50% din mine. Si ba daaa, stiu cat de misto sunt! 

Si sa stiti zau ca nu zic lucrurile astea cu infatuare. Nup. Le zic cu constientizare – chestie care mi-a lipsit multi ani din viata. Insa mi-a luat mult sa ajung aici. Si am lucrat cu mine, atat ajutata, cat si de una singura.

Inca imi pisa ochii la urarile alea profunde si la insiruirea aia de aprecieri de la omuletii mei – si stiu ca-s reale, nu impachetate cu fundita. Scorpie sunt, da’ ma emotionez si eu.

Am avut o zi de nastere foarte, foarte faina, cu toate piedicile aduse de pandemie. Toate buchetele mele de flori au fost, intr-un fel sau altul, MOV – caci da, pe tata lumea am innebunit cu ce-mi place-n lume! Mov, unicorni, prinzatoare de vise si… suflete de oameni frumosi. Cu accent pe suflete. 

Da, postarea asta a fost mai mult despre mine. Mai putin despre voi. 

Insa va doresc tare sa fiti oamenii aia speciali care sa primeasca niste cuvinte calde aducatoare de emotii si lacrimi pe obraz. Cred ca atunci stii realmente ca… ceva faci tu bine!