Scarbita.

Ieri. Si azi. De politica. Si de oameni. Si nu numai.

Revin cu un LE.

LE:

Despre politica o sa va spun pe foarte scurt pentru ca nu e un subiect care te poate conduce la un final, niciodata. Pentru ca mereu e ceva de spus, de adaugat, de corectat.

Singurul lucru pe care vreau sa il precizez e ca, in final, l-am inteles perfect pe Ionut, i-am inteles afinitatea pentru politica. E ca un microb de care nu poti scapa, e ca un drog de care esti dependent, e ca un ceva pe care trebuie sa il alimentezi, mereu si mereu. Duminica si luni am mancat politica pe paine desi e unul din domeniile pe care nu prea dau doi bani. Intamplarea face ca duminica am fost cumva in toiul petrecerii, adicatelea am fost acolo, la alegeri. Am ramas surprinsa de faptul ca multi il votau pe Basescu. Profund surprinsa. Insa acolo unde am fost eu, lumea il vota intr-un numar mai mare pe Antonescu, poate chiar si pe Oprescu, urmati undeva la distanta de Geoana. Asadar in mintea mea intrase ideea ca Antonescu intra sigur in turul doi si ca vom avea si noi un presedinte putin mai rasarit (nu, nu insinuez ca daca iesea el presedinte ne mergea cu MULT mai bine sau ca el nu ar fi furat NIMIC). Seara, cand am ajuns acasa si am aflat ca intra Geoana in turul doi, am fost dezamagita, sincer. Acum nu cred ca ne mai ramane sa spunem decat „Dumnezeu cu mila.” si sa ne…resemnam.

Despre oameni, in general, si despre perioada asta despre care imi place sa spun ca pur si simplu se intampla sa fie luna intr-o planeta de cacat si sa ma irite orice cacat pe care il fac oamenii de cacat… nu tin sa spun prea multe pentru ca se trezeste vreunu’ sa se simta cu musca pe caciula (nu ca nu ar trebui), insa nu ma pot abtine sa spun ca da, urasc sa fiu mintita, urasc sa fiu tratata asa cum nu se cuvine (desi pare-se ca si eu ii tratez pe unii cu fundul), da, urasc sa profiti de mine, da, urasc sa iti vezi de interesele tale, in defavoarea mea, da, urasc sa crezi ca eu trebuie sa fiu mereu la discretia ta, insa tu niciodata la a mea, in general, urasc sa accept toate cacaturile voastre pentru simplul motiv ca suntem prieteni si pentru ca ma vad nevoita mereu sa trec peste. Ei bine, nu vreau sa renunt la prieteni doar din cauza unor anumite toane sau capricii de ale mele, in plus, sunt convinsa ca nici eu nu sunt cel mai bun model de prieten, dar pur si simplu nu pot accepta la infinit anumite lucruri, doar de dragul „prieteniei”.

Mi-am amintit ca atat cu unele prietene bune din scoala generala, cat si cu unele din liceu am intrerupt legatura din cauza unor divergente. Ciudat sau nu, nu regret absolut deloc. Asta a fost trierea prietenilor si ma multumesc sa am doi despre care stiu ca vor fi langa mine indiferent de orice, decat sa am zece care ma parasesc la prima cotitura.

Sunt datoare cu inca doua articole, dupa care ma retrag (adicatelea ma retrag, o saptamana, 5 luni, doi ani).

Toate cele bune!

Anunțuri

Fetite dulci ca-n Bucuresti…si in Brasov poti sa gasesti.

[Melodie aici.]

Am promis ca va spun cum fu la Bucuresti desi nu stiu cat v-ar interesa. Pai fu fain. Am prins o super vreme, am avut o companie placuta si si si…daca anul trecut nu mi-a placut cam deloc Bucurestiul, anul asta il consider acceptabil spre dragut. Nu am apucat sa vizitez muzee si ce dracovenii mai aveti voi pe acolo, am vizitat insa dracovenia aia mare si noua de mall…care e de vreo 3-4 ori mai mare decat Unirea de la noi…si tot acolo cred ca l-am vazut pe Ombladon si pe deloc-stimabila Eva Kent. Evei i-as fi cerut un autograf dar ma cam foarte grabeam. Vreau sa zic ca am trecut pe langa Accessorize si United Colors of Benetton si n-am intrat desi as fi vrut sa-mi clatesc putin ochii. Oricum, mallu’ ala e imens, ce naiba, voiau sa-l faca mai mare decat Palatul Parlamentului ?

Am vazut mai mult de 3 baieti bine imbracati (ceea ce e cam rar prin Brasov) si fete destul de  spre foarte misto, asa ca n-as prea rezista sa locuiesc in Bucuresti, n-as face fata concurentei si as avea inima franta de 7 ori pe an plus gatul stramb de la atata intors-capu’ dupa gagii misto.

In alta ordine de idei, astept si accept invitatii de la prietenii mei virtuali bucuresteni ca tare mi-ar placea sa viu pe la voi.

Eu sunt putin in urma cu proiecte la facultate, cu vizitat bunici s.a. si ma pregatesc intens de golit cutia cu dosare care sta langa birou de…5 luni de zile !!!, de primit cadouri si de petrecut pana-n zori. Asadar o sa am nevoie de o pauza.

Pana atunci insa va vand un pont, doua, trei :

  • Ionut a organizat un concurs numit « Spune-mi o poveste ! » si daca nu participati sunteti niste uraciosi, am ziiiis !
  • Daca vreti sa veniti sambata sau de 1 decembrie in Brasov, ma puteti contacta la 0764oooops.
  • Aveam si un punct 3 de bifat pe lista da’ l-am uitat. Sunt o uituca si-o tantaloaica.

Let’s talk about broken hearts.

Niciodata nu am inteles de ce oamenii plang atat, de ce sufera atat, de ce le ia atat de mult timp sa se vindece. Ii condamnam, blamam, descreditam pe cei suferinzi. Toate astea pana cand…am devenit una de-a lor. Si atunci…am inteles.

Mie mi s-a intamplat cea mai putin dureroasa frangere de inima. Nu am fost mintita. Nu am fost inselata. Nu am fost batuta. Nu am fost parasita.

Insa a durut. Poate nu la fel de tare, dar a durut. Rau. Vreo 27 de zile. De ochi umflati. De « De ce ?»-uri. De lacrimi, de « Nu mai pot. », de dureri in piept. De ore tarzii ce te prind imbratisand perna, de servetele pe birou, pat, covor, de stari urate, de ciufutenie, de zile fara chef, de lipsa de viata. De plans, taiat vene, lamentat.

De convorbiri prelungite cu prietenele la telefon. Prietene care incearca sa te scoata din starea aia. O data, de doua ori, de trei ori. A patra oara se plictisesc. O lasa balta. Dar oare ele nu-nteleg ca ai nevoie de timp ? Timp sa plangi, timp sa te auto-distrugi, timp sa visezi, timp sa suferi ?

De convorbiri cu el, convorbiri pe care nu ti le doresti, convorbiri afurisite, convorbiri in care plangi, fara ca el sa stie, pentru ca te prefaci ca esti bine, te prefaci ca a trecut, cand de fapt inca doare, te prefaci ca ai trecut peste, te prefaci ca nu ti-a frant inima dar ea e facuta bucatele.

De mimat fericire, de dres vocea la telefon in fata celor care nu ar trebui sa te stie trista, daramite sa-ti vada fata umflata de plans.

27 de zile de incercari de a-ti umple timpul, incercari care esueaza, iar tu sfarsesti tot printre servetele.

27 de zile de « As fi vrut sa fie altfel …», de neputinta, de regrete si evident, de plans.

Am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa fii gol pe dinauntru. Am simtit pe proprii obraji ce inseamna sa plangi zilnic, timp de o luna. Am simtit cum e sa ai inima franta si, desi nu e o senzatie la fel de afurisita ca o durere de masea, e a naibii de urata.

Cand s-a terminat totul ? Nu atunci cand am numarat zilele de suferinta si nici pachetele de servetele. Poate atunci cand l-am vazut (fericit) in bratele alteia, poate atunci cand am realizat de ce nu eram eu potrivita, poate atunci cand am inteles ca nu exista alta cale. Am simtit un cutit infipt in moalele capului si un puternic nod in gat, am fost intr-un fel de transa cateva ore si apoi m-am eliberat. Si-am inceput sa zambesc. Si am regretat doar faptul ca nu a venit nimeni sa ma scuture zdravan si sa urle la mine zicand ceea ce mie nu mi s-a zis pe cel mai taios ton cu putinta :

« Opreste-te, a fost destul, ai mers prea departe… e timpul sa traiesti si tu ! »*

Poate-am suferit prea mult, poate-am dramatizat prea mult, poate nu-s cea mai in masura sa dau sfaturi insa … eu cred ca cel mai mult ajuta sa plangi. Cea mai mare greseala este sa te arunci in cele mai provocatoare haine si sa iesi in club cu fetele. O sa te intorci acasa simtindu-te, poate, si mai mizerabil. Ia-ti tot timpul de care ai nevoie si plangi, analizeaza, sufera. Ai dreptul asta. Ai nevoia asta. Nu uita insa sa iti spui la un moment dat acel : « Opreste-te, a fost destul, ai mers prea departe… e timpul sa traiesti si tu ! »

Sa nu te minti insa spunandu-ti ca esti vindecata complet. Nu vei fi niciodata, pentru ca ti-a lasat, fara indoiala, o urma undeva. Urma pe care, am zis nu demult, o vei avea mereu in privire.

Astazi am citit undeva ca ii place o piesa care-mi place si mie. Am zambit.  M-am uitat pe geam si ningea frumos. M-am lasat pentru o clipa sa visez. … Si-am plans. Si-mi pare rau. Si regret. Insa trebuie sa merg mai departe. Mi-am sters repede lacrimile. Pentru ca a fost destul…

Si asta trebuie sa faci si tu, inima franta.

Heart_Broken_by_truth__hurts

*Fraza ii apartine lui Rhenus, o gasiti aici.

** Imagine furata de pe deviantart.com.

Leapsa from Maya.

Poti sa refuzi omu’ si sa-i ignori leapsa? Nu poti, cum sa poti?! O faci cu placere. Mai ales daca omu’ ti-e drag. Mai ales daca omu’ te crede cumva-cum-nu-esti. Mai ales daca omu’ ii Maya.

[Click aici pentru coloana sonora.]

Ziua cea mai frumoasa – Daca stau sa privesc in urma…cred ca undeva, departe, in copilarie, as gasi cele mai frumoase zile. De cand am crescut am avut doar franturi de fericire care nu stiu in ce masura au facut zilele respective sa fie cele mai.

Cel mai mare obstacol – Eu. Eu cu lipsa mea de ambitie, eu cu lenea mea, eu cu chichitele mele.

Cea mai mare greseala – Am facut mult greseli pe care le regret insa cred ca cea mai mare a fost minciuna…pentru ca de acolo a pornit totul si s-a intins, s-a intins, s-a intins.

Radacina tuturor relelor – Depinde. Minciuna? Lacomia? Nepasarea ?

Distractia cea mai placuta – Iarasi, depinde. Desi cred ca undeva pe un loc fruntas e dansul.

Cea mai mare infrangere – Cred ca a fost tot undeva intre mine si mine. Unele defecte mi-au invins majoritatea calitatilor, cred.

Cei mai buni profesori – Am avut in scoala generala o profesoara de romana extrem de severa, dar extrem de competenta. E singura care m-a marcat si singura a carei materie mi-a placut, fara exagerari.

Prima necesitate – Oamenii. Prietenii, mai exact. Imi sunt mai esentiali decat preaiubitul meu somn.

Ceva ce te face cea mai fericita – Oamenii, iar. Sau poate chiar eu. Sau poate vreun sentiment. Impartasit.

Cel mai mare mister – Exista Rai ? Exista Iad ? Exista Viata de Apoi ? Exista viata anterioara ?

Persoana cea mai periculoasa – Persoana care tine in maini sentimentele mele, persoana care ar avea puterea sa imi franga inima…

Cel mai rau sentiment – Insensibilitatea.

Cel mai bun cadou – Sa iasa materialismul din mine la iveala : chestii practice. Nu ma refer la cutite de bucatarie, ci la : cercei, bluze si bluzite, inele, parfumuri, genti, fel de fel de dintr-astea. V-ati prins voi. Apropo, 16 noiembrie, 16 noiembrie!

Calea cea mai rapida – Catre ? Daca rapiditatea presupune si incalcarea principiilor, zic pas !

Sentimentul cel mai placut – Sa fii iubit. Sa iubesti. Sa fii iubit.

O protectie efectiva – Crema cu SPF 15+ ? 30+ ?

Cel mai bun remediu – Somnul.

Forta cea mai puternica – Depinde de la caz la caz.

Persoanele cele mai necesare – Prietenii.

Lucrul cel mai placut dintre toate – Starea aia de bine. Determinata de un sentiment, de o melodie, de o cafea buna, de soare, de cineva.

Hubba a murit?! Pe dinauntru, poate.

Acum o saptamana ma gugalise cineva crezand ca “hubba a murit”. Eram profund intrigata, mai ales ca pe vremea aia cred ca eram ceva mai vie ca acu’.

Pe scurt insa, am avut o saptamana aiaiai (nu gasesc alt adjectiv, dar ideea e ca e de rau), toata inspiratia mea pentru scris s-a dus pe apa Sambetei, lucrul rau de care v-am spus e mai putin rau, dar tot rau, lucrul bun e mai putin bun, dar tot bun.

Azi nu va spun nimic interesant, insa imi platesc niste datorii.

Prima ar fi : va amintiti concursul ala mirobolant cu melodii ? Eh, castigatoarea, Eliza, ma provocase sa ma inregistrez cantand refrenul piesei castigatoare si sa postez inregistrarea pe blog. Am reusit sa o si transform din .amr in .mp3 (nu eu-eu, dar, hei, la ce-s buni prietenii ? [Multumesc  ] ) si va puteti lasa timpanul zgariat acilisea de vocea mea nu tocmai de privighetoare.

A doua datorie : v-am spus, in treacat, ce-i drept, ca va arat niste poze de la nunta, am intrat in posesia a doar doua, asa ca deocamdata va multumiti doar cu una, in care arat relativ a om.

Am inceput sa va citesc, activi ati mai fost, stimati colegi de suferinta, da’ vedeti voi, WordPressu’ inca doarme ca imi cam da cu virgula la postarea de comentarii.

Atat pentru dimineata asta racoroasa, ma retrag, mi se raceste 3 in 1. S-aveti un weekend mi-ri-fic!

3129

P.S.: Astazi e ziua de nastere a celei mai bune prietene ale mele, M., ii urez sa-mi traiasca, pen’ca eu una n-as trai fara ea.

Niciodata nu as putea sa…

  • Sa fiu medic. Nu am taria, curajul, perspicacitatea necesare si totodata imi lipseste abilitatea de a ma descurca in situatii de urgenta.
  • Sa fiu (un bun) psiholog. Nu sunt suficient de inteligenta pentru a putea citi oamenii, sunt credula si usor de influentat. Nu dispun nici de un al saselea simt.
  • Sa uit. Nu pot ierta 100% (consider ca uitatul faptei face parte din intregul proces de iertare), asadar daca ma minti, jignesti, inseli, ranesti, tradezi te voi tine minte toata viata.
  • Sa adopt un copil. Sunt sigura ca e una din cele mai marete fapte pe care le poate face un om, insa nu pot trai cu ideea de a creste un copil caruia nu eu i-am dat viata.
  • Sa traiesc cu o limita financiara pe care sa o consider inacceptabila. Nu imi doresc  « o gentuţă din aia frumoasă şi scumpă » de la Louis Vuitton, insa imi doresc sa traiesc decent si poate putin mai mult.
  • Sa ma laud. Probabil si pentru ca nu prea as gasi cu ce, insa chestia asta isi are radacinile undeva in copilarie. Bunicul meu e laudaros, niciodata nu mi-a placut asta la el si cred ca am considerat de cuviinta ca in mod clar eu nu pot fi asa.
  • Sa traiesc fara prieteni. Pentru ca in momentele in care simt, cu adevarat, ca nu mai pot, primul lucru pe care il fac e sa O sun.
  • Sa fiu un om rau. Desi am invatat ca in viata sunt clipe care te golesc pur si simplu, desi am si eu momentele mele in care ma port urat cu oamenii, nu pot fi un suflet rau.
  • Sa suport durere fizica deosebit de mare. Desi se spune ca « Durerea provocata de o experienta emotionala negativa dureaza mai mult decat durerea starnita de un traumatism fizic, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani. » (sursa aici), prefer durerea sufleteasca celei fizice.
  • Sa renunt la muzica. Si sentimente. Muzica e unul din putinele lucruri care reuseste sa ma faca sa zambesc, sa ma binedispuna, sau dupa caz, sa ma faca sa dau gata tot baxu’ de servetele. Cat despre sentimente…in ciuda faptului ca sunt o persoana destul de rece si ca foarte greu ajung sa tin la cineva, sunt totusi un om care nu poate trai fara sentimente.

Totodata nu cred ca as putea sa nu transform asta intr-o leapsa, astfel incat o pasez urmatorilor: Ada, Alexandra, De fete, DianaEmma, Maya, Koodoo, Ionut, Viorel. As aprecia daca ati scrie minim 5 lucruri de pe lista voastra de « Niciodata nu as putea sa… » si daca ati da leapsa mai departe. Multam’.

5 abdomene.

Am fani cititori prieteni (virtuali?!) care nu doar ca imi dau coate in stomac, ci imi invinetesc ochii pentru ca de cateva luni bune am doar posturi triste. Ce vreti sa va spun, ca imi scapa si mie de trei ori pe zi un zambet strengar, un hohot de ras, o privire de multumire? Stiu ca astea-s tocmai lucrurile marunte din care ar trebui sa ma hranesc cu energie, putere, bucurie. Dar eu nu-s asa. Nu sunt omul care sa se bucure de lucrurile marunte, iertare ca sunt prost fabricata.

Iertare ca nu-mi pictez blogul in culori frumoase, calde, luminoase dar cum sa fac asta cand dispun doar de acuarele gri ?

Am tocit tastele scriind la infinit despre acelasi si acelasi subiect, desi am facut-o in nuante putin diferite, astfel incat, desi exasperam prin tristetea posturilor, reuseam sa nu-mi iau oale-n cap si reuseam totodata sa ma eliberez. Pastrez si-acum in drafts articole legate de subiectul X, am mii si mii de cuvinte de spus, insa am decis sa nu va mai pedepsesc pe voi cu suferinta mea si sa nu ma mai pedepsesc pe mine ramanand in acelasi si acelasi cerc vicios, raufacator, datator de amar, cauzator de fete posomorate.

As scrie iar si iar pentru ca nu ma face doar sa sufar, ci ma ajuta sa ma eliberez de prostioarele alea mici, negative si atat de semnificative.

Dar de azi…ma autopedepsesc cu 5 abdomene de fiecare data cand … .

Desi simt o nevoie disperata de a scrie despre asta.

Dar hei, cine va avea un abdomen bine sculptat la iarna ? Cine, cine ? Aud ?