Ta-na-na-na!

Am ajuns la infimul numar de 3000 de comentarii si, dupa cum voi NU stiati, am hotarat de ceva vreme sa ii trimit respectivului/ respectivei o, evident, carte postalaaaa.

Cine trebuie sa imi dea un mail cu numele si adresa? Vedeti si vooooooi:

[Multumesc pentru ca sunteti niste palavragii far’ de pereche la articolasele mele sensibiloase si siropoaseee.]

Anunțuri

ConcurZ.

‘N-am plecat, deci nu ma-ntorc.’

Nu-nteleg de ce naiba tocmai cand am io chef de luat pauza, se trezeste genialitatea din mine sa debiteze fel de fel de idei de articolase (siropoase, cum altfel ?!) care mai de care mai cu motz.  (Sunt o modesta, stiu.) Si-uite asa vine sfarsitul anului iar eu nu reusesc sa scriu tot ceea ce mi-am propus.

Pana una alta, nu mai pot sa stau ascunsa si sa tac, sa imi imaginez ce as scrie in articole si sa ma abtin ca un diabetic de la dulciuri. (Is mai ceva ca Raduleasca, nu pot sta departe de lumina reflectoarelor.)

Mai ales ca in timp ce faceam munca de cercetare pentru un anumit super-duper articolas m-a traznit o idee : ia sa fac iarasi concuuuurs.

Premiul ? Pai… ma gandeam sa va scot la o cafea, dar io-s aci, voi sunteti la mama naibii, asa ca apelam la varianta de rezerva : va trimiiiiit o felicitare de Craciun dragutzica, frumusica, ne-kitschoasa si cu autograf de la Hubbis. Merge ? Daca va miscati voi dosu’ in Brasov, felicitarea devine cafea in toata regula, jur pe rosu. (Sa precizez, persoanele dubioase is excluse de pe lista de cafea.)

Durata concursului ? De sambata, 19 decembrie, 23.30 pana luni, 21 decembrie, ora 23.30. Marti la ora 00.00 va fi postat castigatorul si tot marti va pun felicitarea la posta.

Regulile ? Lasati-mi aici un comentariu si specificati ca vreti sa participati la concurs. Cand completati campurile necesare postarii comentariului, la mail treceti adresa pe care doriti sa va trimit mailul cu ceea ce trebuie sa faceti. Dupa ce va terminati treaba, imi dati un reply cu munca voastra si primele doua persoane care obtin punctaj maxim sunt declarate castigatoare. In cazul in care mai mult de doua persoane obtin acelasi scor, craciunita mea, Croco, va face o extragere si le va desemna pe cele castigatoare.

Jocul ? What your date said ? What they meant?

Potriviti frazele din coloana A cu cele din coloana B (una din coloane va contine mai multe fraze, astfel incat jocul sa nu fie tocmai usooooor.):

A                                                                             B

I’m kind of tired actually.                           You must be awesome in bed.

You’re an awesome dancer.                        Have a nice life!

–                                                              I’m tired of pretending to have fun.

–                                                              Let’s make this quick.

Raspuns:

You’re an awesome dancer.  =  You must be awesome in bed.

I’m kind of tired actually.      =  I’m tired of pretending to have fun.

[Acesta este doar un exemplu, fiecare va primi pe mail 5 fraze in coloana A si 9 in coloana B.]

Hai nu zau.

In mod miraculos, desi astazi m-am trezit intr-un asa hal incat ziceai c-am baut toata noaptea, am reusit sa va raspund la comentarii, asadar daca aveati vreo nelamurire, puteti sa aruncati un ochi pe ici, pe colo. Apoi, am reusit chiar sa va si citesc blogurile si daca reusesc sa mai fac inca doua-trei lucruri pe ziua de azi ma declar campioana absoluta.

N-as putea spune ca duc lipsa de inspiratie, insa mi-as dori atat de tare sa scriu articole precum « Let’s talk about broken hearts » si « Game over », insa pentru asta am nevoie de suflet, iar al meu ori nu-i pe-acasa, ori leneveste pe-o canapea (in)comoda ori e putin defect sau gol sau e nimic.

De cateva saptamani bune voiam sa aduc niste nume in discutie, dar n-am apucat.

« Puya, Fizz si Spitalul de Urgenta. » Exact asa arata un drafts in al meu telefon, scris si salvat sa-mi pot aminti despre ce vreau sa vorbesc.

Ce au numele astea in comun ? Sa zicem ca oamenii astia, atat de diferiti intre ei, incearca sa duca un fel de campanie anti fitze si anti chestii de cacat de la noi din tara.

Fizz, autobotezat Bob Taylor, cic-ar duce, culmea ironiei, o campanie anti fitze. Tocmai el, intruchiparea snobismului, regele blanurilor nesimtit de scumpe si nesimtit de ridicole… Nu va pot da detalii, nu le-am retinut, stiu doar ca mi-a fost dat sa-l ascult pe omu’ asta la Rai da’ buni si mi se pare asa o idiotenie ca tocmai Fizz sa initieze o campanie anti fitze. E ca si cum as initia eu o campanie anti Feti Frumosi, zau asa.

Spitalul de Urgenta are un nou album, intitulat F.P.S. (adica Fondul Proprietatii de Stat, First Person Shooter sau Fotbal, Politica si Sex) si banuiesc ca vor sa loveasca acolo unde doare, nu stiu insa daca toata chestia asta va avea si efect.

Tot la capitolul de lovit unde doare il avem astazi pe mult-prea-stimatul Puya (fanii sa n-arunce cu rosii-n mine, iar aia de is anti Puya sa se-abtina din a-l huidui). Acum, incercati sa intelegeti ca n-am nimic cu omu’ asta, cred doar ca e putin semi-analfabet, ah, ooops, ok, nu-tocmai-trecut-prin-bancile-scolii. Ii ascultam piesele inainte? Banuiesc ca da. I le ascult acum? Cu siguranta, da. Tocmai despre ultimele lui piese,  « Undeva-n Balcani » si  « Change » vreau sa vorbim astazi. Eu stiu ca versurile pieselor lui reflecta realitatea din Romania. Eu stiu ca ritmul e ametitor si stiu ca daca piesele astea ar fi fost cantate de Paula Seling, pe ritm de blues, n-ar fi auzit nimeni de ele. Mai stiu insa ca multi nu vad dincolo de mesaj, ci se rezuma la « Ba, ai piesa aia noua a lu’ Puya ? Marfa, ba, sa mi-o dai si mie sa mi-o pun pe telefon. » Ah, si mai stiu ceva : piesele astea au succes in mod special, culmea, tocmai la oamenii pe care versurile ii critica. E drept, si eu ascult Puya si asculta si Ada si uite ca nici una din noi nu e o pitzipoanca superficiala, da’ raman si eu putin uimita sa vad toti cocalarii care au ringtone la telefon tocmai piesa care arunca cu noroi in ei, raman si eu putin stupefiata ca in club, tocmai pitzipoancele pe care Puya le ataca, tocmai ele se rup pe mese pe melodiile astea, raman putin pe ganduri cand aud la o femeie de 38 de ani melodia asta pe telefon, aceeasi femeie care se uita la Acces direct, la un nou scandal intre Nikita si Naomi sau Senzual si Zavoranu. Felicitari, Puya, acest Dan Diaconescu Jr. al Romaniei care reuseste sa faca bani din prostia altora. Sunt sigura ca Puya avea un mesaj de transmis, insa el nu a ajuns la cine trebuie si in modul in care trebuie… Totusi, sa nu-l compatimim, el a mizat clar pe comercialul din piesele astea, probabil mai mult decat pe mesaj. Asta opus celor de la Parazitii, pe care se gasesc totusi unii (care n-au absolut nicio treaba cu tot ceea ce Parazitii reprezinta) sa ii asculte doar pentru ca, in viziunea lor, e cool sa asculti Parazitii, probabil datorita etichetei de interzis minorilor sub 18 ani.

Despre pitzipoance, cocalari, pseudovedete si alte rahaturi nulitati care se perinda la televizor nici nu vreau sa mai vorbesc. Am inceput sa ma obisnuiesc cu ei si sa nu ma mai minunez de prostie. Pur si simplu sunt mult mai multi decat mine ca sa ii pot da fiecaruia peste bot si sa-l trimit la spalat toalete. Se vor duce singuri sau ii va conduce destinul, intr-un final.

Chiar crezi ca you can change the world? Think again, my friend.

Change the world, my ass!

Guest post: Vineri de poveste.

Astazi avem un „guest post by Koodoo, ca sa ii treaca lu’ gumitsa supararea ca si-a sters blogul”. Koodoo, dragule, as indrazni sa fac un pariu. Eu zic ca pana la sfarsitul anului tu iti faci iar blog, nu rezisti sa iti lasi scrierile undeva uitate-ntr-un .txt. Numa’ atunci mi-ar trece definitiv si irevocabil supararea. Am zis!

(Pe Koodoo il gasiti, alaturi de DaddyOp si Invatatorul, pe Kache, Tanche si Gadâr.)

Povestea noastra de astazi se desfasoara in timpuri stravechi, de legenda, pe vremea cand toaleta publica era situata langa lanul de brusturi, ca sa intelegeti cat de demult era povestea ce vreau sa o povestesc prin povestire astazi. Imi cer scuze, nu vreau ca sa va oripilez din prima fraza, asa ca ignorati ce am scris mai sus (stiu, nu aveti cum) si cititi ce am sa scriu dupa astea doua puncte pe care le scriu acum si anume astea -> :
A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata
Din rude mari imparatesti
O preafrumoasa fata.
Nu o sa ii spunem numele, desi nu e in programul de protectie al martorilor fiindca pe acea vreme politia era doar sub forma unor sateni adunati cu furci, topoare si torte la usa suspectului. Sau armata regelui. O sa-i spunem, simplu, Printesa. Si era frumoasa. Ma, era asa de frumoasa incat daca ar fi existat oglinda aia din Alba ca Zapada, pe ea ar fi cautat-o vrajitoarea. Pacat ca pe vremea aia nu exista papusa Barbie, dar ca sa facem o comparatie de-a locului, era mai frumoasa ca orice sperietoare de paie de pe tot tinutul regatului tatalui sau. Asa frumoasa incat si sceptru’ lu’ taica-sau crestea in dimensiuni cand o vedea.
Cum era si normal, a crescut intr-o viata cu tot ce e mai bun. Ilustri profesori particulari, corsete in ultimul racnet (la propriu, ca era piele de oameni torturati si mai apoi condamnati la moarte prin aducerea in fata pielariei si activitatii ce urma, deci ultim racnet), cea mai selecta companie posibila la baluri (printi si printosi, regi si bufoni) si tot arealul asta de activitati care definesc un om cu adevarat de sange albastru (nu, adica nu erau alien si nici predator). La varsta adolescentei, regele hotari ca e mai bine sa vada in ce lume traieste fiica-sa, asa ca o trimise in schimb de experienta la Facultatea Roiala din Sodoma, mult superioara celei din Gomora. Cum bine trageti concluzii inainte sa vi le spun eu, fata noastra a dat de gustul vietii libertine in ghilimele din Sodoma. Ca sa va fac o aluzie fina la ceea ce s-a intamplat acolo, o sa va prezint melodia preferata a Printesei, in timpul perindarii sale prin acel oras :
” This SHIT iz BANANAZ!! B-a-a-a-a-n-a-n-a-z!!
Ain’t no hollaback back giiiiiiirl, ain’t no hollaback back giiiiirl”.
Cum lumea este doar un loc mic, doar ca atunci vestile ajungeau mai greu pe la destinatie ca nu se inventase inca Yahoo Messenger si Bell nu era inca nici samanta din saculetii lu’ taica-sau, ajunsesera deja vorbe pe la urechea regelui cum ca fie-sa indreapta banane prin Sodoma. Prin urmare, trimise rapid ofiterii armatei in coloana oficiala sa o aduca neintarziat acasa pentru o discutie. Asa ca au dat drumul la sirena (o cioara legata si infometata) si au purces la drum. Au adus-o rapid (in termenii vremii) inapoi pentru discutia indelung asteptata, dupa ce in prealabil ii cerusera parerea in legatura cu propriile banane.
Regele : – Preadraga mea fata, au ajuns la urechile mele niste vorbe urate cum ca tu indrepti banane sau ceva de genul.
Printesa : – Nu taticuts scump, sunt toate minciuni.
R : – Pana si bufonul regal face glume pe tema asta!!
P : – Nu taticuts scump, bufonul regal e un prost!
R : – Atunci de ce ii mangai margelele de pe basca?
P : – Au un sunet amuzant, taticuts.
R : – Si de ce ranjeste ca un idiot desi nu a facut nici o gluma?
P : – Nu stiu taticuts, i-ai marit salariul?
R : – Si de ce se misca la spatele tau in acelasi ritm in care te misti si tu?
Ati inteles voi.
Regele hotari sa o inchida intr-un turn, pazita de un dragon fioros pana se va gasi un print cu destula vana incat sa omoare dragonul si sa-si castige dreptul la fie-sa.
Ceea ce nu stia bietul rege tata (ca la albine, regina-mama) e faptul ca dragonul Costel o stia pe Printesa si se intelegeau chiar bine. Doar pe plan sexual nu, fiindca ei ii placeau bananele iar el avea ardei iute. Prin urmare nu putea exista decat o relatie de amicitie intre ei doi, cu aplicabilitate si in realitatea zilelor noastre fiindca, de ce sa mancam rahat aiurea, nu poate exista amicitie intre doua sexe opuse din acelasi regn animal, recte femei si barbati. Mereu exista interesul de a-ti f**e amicii. Dumnezeule, deviez total de la poveste cu ignorantele mele.
Costel dragonul avea mare grija de Printesa ce i-a fost incredintata. Avea un salariu bunicel, plus bonuri de masa (ofranda cate 3 virgine pe luna) plus ca avea posibilitatea de a avea grija de o amica si faptul ca putea sa-si bata joc de toti printii ce aveau pretentii la ea. Scenariul tipic se desfasura in felul urmator : se trezea cate un print ca o vrea p-asta. Ceea ce ne conduce catre ideea ca limbricii erau de o diversitate trofica foarte mare pe vremea aceea din moment ce pe toti ii manca in cur sa se bata cu un dragon ca sa-si traga o nevasta. Asa ca se suiau pe calul lor alb (a.k.a. umblau cu cioara vopsita sau stai ca astia erau oamenii regelui) si veneau calare pana in preajma turnului. Ridicau sabia in sus, semn herculian ca el e masculul alfa, ca sa stimuleze imaginatia dragonului asupra locului unde sa i-o bage mai bine, dupa care porneau la trap spre propria durere.
Printesa, mereu, la fereastra turnului, sorbind agale tigara din coceni de porumb, cerand dragonului un foc si facand pariuri cu slujnicele asupra distantei la care va reusi sa ajunga printosul. Ca si paranteza, grecii introdusesera acest concurs la mult aclamatele olimpiade sub denumirea de „Mario Forever”, fiindca nu ajungeai niciodata la printesa sau daca ajungeai nu era printesa care trebuia. Nu exista un castigator, ci de fiecare data cineva facea un pic mai bine decat cel dinainte. Ca si in cazul nostru. Recordul absolut il detinea printul din Lungimelia, care reusise performanta de a atinge zidul turnului timp de 4 secunde intregi, in disperarea de a se agata de ceva inainte de a muri.
Probabil ca va intrebati de ce Printesa nu lasa pe nimeni sa se apropie de turn si trimetea pe Costel sa friga pe oricare se apropia. Ei, hai sa va introduc putin in lumea femeilor si sa va prezint cel mai mare secret al unei femei. O, da, ati ciulit urechile? Azi e ziua voastra norocoasa. Ca orice femeie, Printesa visa in contemplare la prima ei dragoste, la primul ei iubit si contact sexual si logic ca nici un altul nu mai corespundea cerintelor ei, fiindca pe toti ii compara cu primul, sfantul sfintilor, iubirea ei neimpartasita si care a parasit-o cand era lumea mai roz, far’ de defecte si atotstiutor la nivelul caruia nu puteai ajunge nici daca te suiai peste el si tot nu erai la nivelul lui. Stiu, ar fi trebuit sa joc in filmul ala „What women want”, nici nu trebuia sa aud ce gandesc, pac, loveam din prima cu prejudecata asta asupra barbatilor si terminam filmul in 10 minute. (Fetelor, nu renuntati, prejudecata e primul pas spre judecata).
Intr-un final, epidemia limbricodemica ajunsese si la Printosul asta si hotari sa se duca sa ia ceea ce i se cuvine. vopsi calul si incaleca o tipa, ca ultima diversitate si apoi incaleca si calul. Ajunse, dupa multe crasme, intr-un final si la turn.
De cealalta parte a taberei, Costel abia astepta sa mai vina cate un print, ca deja facuse burta de cand nu mai aparuse vreunul. Zvonurile erau cum ca s-ar fi gasit un vaccin anti-limbrici, dar uite ca se infirmasera. Plus ca dupa atata timp petrecut impreuna, incepuse sa se indragosteasca de Printesa si ii era din ce in ce mai greu sa se gandeasca la faptul ca intr-o zi o va da pe mana unuia.
Printesa cand l-a vazut pe asta calare si cu sabia sus, se uda toata….ca iesise pe balcon si ploua afara, ma, ce dracu’ va ganditi numai la prostii. Il mangaie pe solzi pe Costel si spuse :
– In sfarsit, a venit. Sa nu-l ranesti. El e sortitul meu.
In Costel se desfasura o batalie. Mancase la pranz o virgina cu paprika si il durea stomacul intr-un hal…si de draci, isi lua zborul spre printos, in tipetele disperate ale Printesei. Il puse la pamant si era gata-gata sa ii prajeasca cutia de conserve ce o numea armura, dar tipetele ei ii sfasiau inima sa acoperita de solzi. Asa ca ii dadu drumul si se intoarse la castel. Se certa naprasnic cu Printesa. Nu isi mai vorbisera o vreme.
In ziua de salariu, Costel era plecat sa-si primeasca virgina ofranda. Printul se strecurase si fura Printesa, ca un hain ce era. O lua si o duse departe, departe, nu puteti vedea voi cu ochii cat de departe a dus-o. Si traira impreuna fericiti pana limbricii iar isi dadura in petec, adica destul de curand. Costel hotari sa-si pastreze cateva virgine pentru el, ca noi prietene. Din cand in cand, daca avea vreuna chef de cearta, o manca si toate erau din nou la locul lor.
Sfarsit.
Morala : Dragonii au sentimente. Oamenii au doar limbrici.

Noutati?!

Nu-mi sta-n fire sa bag posturi doar de dragul de a le pune, da’ ma bat la cap Viorel si Ionut sa le zic ce mai ii cu viata mea, de parca n-ar sti ca-s trista si dezamagita si deceptionata si daca pronunta cineva cuvantul cu F il bag in spam!
Eu n-am noutati, n-am facut nimic interesant, am suferit de lene acuta, am racit putin si urasc ca nu pot fi si io racita ca oamenii normali, la mine totu-i numa’ lacrimi si mucei.
Ceilalti insa au noutati.
· Koodoo si-a sters blogu’, ma abtin sa-i dau in cap, sa-i zic de dulce si altele, daca asta-i alegerea lui, n-am, deocamdata, ce-i face. Poate-i pun laxative in cafea cand o veni la Brasov, dar pana atunci astept (ne)rabdatoare.
· Viorel a creat o pagina numita „About myself, through my music”, stiu ca a muncit mult pentru ea si mi s-a parut tare draguta.
· Emma ii pune pe baieti sa recunoasca acel „Si baietii plang cateodata…”.
· Maya e-n Brasov si, ca o fiinta uracioasa ce ii, nici nu m-a chemat la o cafea.
· Ionut umbla din nunta-n nunta da’ nu se baga la prins jartiera. Argh!
· Tipa de la „De fete” a scris si ea un articol despre inimi frante, da’ eu zic sa n-o luati in seama, plangeti, gagici, plangeti si va ridicati voi apoi, incet-incet.
· Copila a luat o pauza din postat, o trag eu de urechi sau o faceti voi?
· DianaEmma fu la munte, a avut parte de zapada si tot tacamu’.
· Ada mi-a promis ca ma cheama la nunta ei (inca nu se marita, da’ s-o marita ea) si mi-a promis ca masluim aruncatu’ buchetului, ce naiba, la al treilea tre’ sa ma marit si io, am zis!
Dupa cum vedeti, v-am declarat favoriti pen’ca-mi sunteti dragi. Daca tot suntem la capitolul asta…pana nu demult voiam sa fac, dupa ideea lui Escu, o liga de fete cucuiete. Da’ zic, hai sa nu-i discriminam pe baieti si hai sa ne tragem, oficial, cu acte-n regula, un grup, o liga, o constitutie, ceva, ca doar o gasca nebuna avem si cu aia ne mandrim. Deci, deci?

Primul pas. Eu sau tu?

Am citit la Jasmin un articol care mi-a facut neuronasii sa topaie de veselie si sa croseteze niste idei geniale. Ideea articolului lui Jasmin porneste de la intrebarea : « EA poate face primul pas ? Cum vede EL asta ? » Un comentariu extrem de bun a dat KingSnake in care explica toate situatiile posibile. Pentru ca statisticile spun ca 73.06% dintre voi nu vor pune soarecu’ la bataie sa se holbeze si benoclatoarele voastre la respectivul comment, incerc sa va redau eu acilisea situatiunea si apoi ne punem pe dezbatut.

1. Ea il abordeaza (dupa indelungi framantari, discutii interminabile cu prietenele, consultat astre s.a.).

  • El  era/ devine interesat, urmeaza chestia cu pus corazonu’ la bataie si intreg tacamul romantico-ceva.
  • El nu era/ e neaparat interesat, insa vede o oportunitate pentru ceva distractie, saraca fata-si primeste corazonu’ la pachet, terfelit, zgariat, facut praf.
  • El o refuza, lista de motive e lunga tare, da’ ar face bine sa-i zica adevarul, sa stie fata la ce are de lucrat. (Aveti atata barbatie in voi incat sa ii spuneti de ce, nu intr-o maniera insensibilo-mitocaneasca, insa nici nu inventati lucruri-problema-la-voi, care nu exista, doar ca sa nu o faceti sa sufere.)

2. Ea il abordeaza subtil.

  • El nu se prinde, tipa tre’ sa schimbe tehnica sau sa o lase balta, alegerea e a ei.
  • El se prinde (baiat destept, manca-l-ar mama), vezi punctul 1.

3. Ea nu il abordeaza.

  • O face insa el. Se lasa cu happy end sau vanatai. Dupa caz.
  • Nu o face nici el. Saraca fata, mi-e mila de ea, sa-i dea cineva o doza de Cola tupeu.

Daca inca sunteti aici si nu v-am pierdut undeva pe drum, e de bine. Pen’ca acum incepe distractia. Am facut si eu primul pas.  De cateva-multe ori. M-am ars o singura data. Din motive, sa le zicem, habar-n-am-cum-sa-le-zicem. Fu naspa, va spuneam in articolul anterior ca, din punctul meu de vedere, doare mai tare sa esuezi decat dor framantarile de a nu fi incercat, dar dupa 5 baxuri de servetele consumate, trec toate.

Revenind… incercam sa emit o idee geniala, filosofica da’ cred ca merg pe maniera mea retardo-infantila. Asadar, zic, daca oricum femeia a devenit independenta din punct de vedere financiar, daca oricum femeia ocupa pozitii de conducere, daca oricum femeia preia uneori fraiele in pat, daca oricum femeia e deseori cocosu-n casa, de ce nu poate femeia sa faca primul pas fara a se crede despre ea ca e usuratica? E drept, conteaza modalitatea prin care ea va abordeaza si e drept, printre femeile care fac primul pas se vor numara si unele usuratice, dar de ce, daca te-as chema la cafea, ai ridica spranceana si-ai stramba din nas ?

P.S.: Citind niste comentarii tot la Jasmin, mi-a venit in cap inca o intrebare: cum ti-ar placea sa fii agatat(a)? Astfel incat cel/ cea care incearca sa te agate sa nu fie considerat(a) fustangiu/ usuratica? Si nu, n-am io probleme de genu’, zau ca-s fata descurcareata.

LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu “Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?

Putem azi sa fim tristi, urati, suferinzi si gri?

M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…

Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.

Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.

Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!

LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.