Am ajuns la infimul numar de 3000 de comentarii si, dupa cum voi NU stiati, am hotarat de ceva vreme sa ii trimit respectivului/ respectivei o, evident, carte postalaaaa.
Cine trebuie sa imi dea un mail cu numele si adresa? Vedeti si vooooooi:
[Multumesc pentru ca sunteti niste palavragii far’ de pereche la articolasele mele sensibiloase si siropoaseee.]
‘N-am plecat, deci nu ma-ntorc.’
Nu-nteleg de ce naiba tocmai cand am io chef de luat pauza, se trezeste genialitatea din mine sa debiteze fel de fel de idei de articolase (siropoase, cum altfel ?!) care mai de care mai cu motz. (Sunt o modesta, stiu.) Si-uite asa vine sfarsitul anului iar eu nu reusesc sa scriu tot ceea ce mi-am propus.
Pana una alta, nu mai pot sa stau ascunsa si sa tac, sa imi imaginez ce as scrie in articole si sa ma abtin ca un diabetic de la dulciuri. (Is mai ceva ca Raduleasca, nu pot sta departe de lumina reflectoarelor.)
Mai ales ca in timp ce faceam munca de cercetare pentru un anumit super-duper articolas m-a traznit o idee : ia sa fac iarasi concuuuurs.
Premiul ? Pai… ma gandeam sa va scot la o cafea, dar io-s aci, voi sunteti la mama naibii, asa ca apelam la varianta de rezerva : va trimiiiiit o felicitare de Craciun dragutzica, frumusica, ne-kitschoasa si cu autograf de la Hubbis. Merge ? Daca va miscati voi dosu’ in Brasov, felicitarea devine cafea in toata regula, jur pe rosu. (Sa precizez, persoanele dubioase is excluse de pe lista de cafea.)
Durata concursului ? De sambata, 19 decembrie, 23.30 pana luni, 21 decembrie, ora 23.30. Marti la ora 00.00 va fi postat castigatorul si tot marti va pun felicitarea la posta.
Regulile ? Lasati-mi aici un comentariu si specificati ca vreti sa participati la concurs. Cand completati campurile necesare postarii comentariului, la mail treceti adresa pe care doriti sa va trimit mailul cu ceea ce trebuie sa faceti. Dupa ce va terminati treaba, imi dati un reply cu munca voastra si primele doua persoane care obtin punctaj maxim sunt declarate castigatoare. In cazul in care mai mult de doua persoane obtin acelasi scor, craciunita mea, Croco, va face o extragere si le va desemna pe cele castigatoare.
Jocul ? What your date said ? What they meant?
Potriviti frazele din coloana A cu cele din coloana B (una din coloane va contine mai multe fraze, astfel incat jocul sa nu fie tocmai usooooor.):
A B
I’m kind of tired actually. You must be awesome in bed.
You’re an awesome dancer. Have a nice life!
– I’m tired of pretending to have fun.
– Let’s make this quick.
Raspuns:
You’re an awesome dancer. = You must be awesome in bed.
I’m kind of tired actually. = I’m tired of pretending to have fun.
[Acesta este doar un exemplu, fiecare va primi pe mail 5 fraze in coloana A si 9 in coloana B.]
In mod miraculos, desi astazi m-am trezit intr-un asa hal incat ziceai c-am baut toata noaptea, am reusit sa va raspund la comentarii, asadar daca aveati vreo nelamurire, puteti sa aruncati un ochi pe ici, pe colo. Apoi, am reusit chiar sa va si citesc blogurile si daca reusesc sa mai fac inca doua-trei lucruri pe ziua de azi ma declar campioana absoluta.
N-as putea spune ca duc lipsa de inspiratie, insa mi-as dori atat de tare sa scriu articole precum « Let’s talk about broken hearts » si « Game over », insa pentru asta am nevoie de suflet, iar al meu ori nu-i pe-acasa, ori leneveste pe-o canapea (in)comoda ori e putin defect sau gol sau e nimic.
De cateva saptamani bune voiam sa aduc niste nume in discutie, dar n-am apucat.
« Puya, Fizz si Spitalul de Urgenta. » Exact asa arata un drafts in al meu telefon, scris si salvat sa-mi pot aminti despre ce vreau sa vorbesc.
Ce au numele astea in comun ? Sa zicem ca oamenii astia, atat de diferiti intre ei, incearca sa duca un fel de campanie anti fitze si anti chestii de cacat de la noi din tara.
Fizz, autobotezat Bob Taylor, cic-ar duce, culmea ironiei, o campanie anti fitze. Tocmai el, intruchiparea snobismului, regele blanurilor nesimtit de scumpe si nesimtit de ridicole… Nu va pot da detalii, nu le-am retinut, stiu doar ca mi-a fost dat sa-l ascult pe omu’ asta la Rai da’ buni si mi se pare asa o idiotenie ca tocmai Fizz sa initieze o campanie anti fitze. E ca si cum as initia eu o campanie anti Feti Frumosi, zau asa.
Spitalul de Urgenta are un nou album, intitulat F.P.S. (adica Fondul Proprietatii de Stat, First Person Shooter sau Fotbal, Politica si Sex) si banuiesc ca vor sa loveasca acolo unde doare, nu stiu insa daca toata chestia asta va avea si efect.
Tot la capitolul de lovit unde doare il avem astazi pe mult-prea-stimatul Puya (fanii sa n-arunce cu rosii-n mine, iar aia de is anti Puya sa se-abtina din a-l huidui). Acum, incercati sa intelegeti ca n-am nimic cu omu’ asta, cred doar ca e putin semi-analfabet, ah, ooops, ok, nu-tocmai-trecut-prin-bancile-scolii. Ii ascultam piesele inainte? Banuiesc ca da. I le ascult acum? Cu siguranta, da. Tocmai despre ultimele lui piese, « Undeva-n Balcani » si « Change » vreau sa vorbim astazi. Eu stiu ca versurile pieselor lui reflecta realitatea din Romania. Eu stiu ca ritmul e ametitor si stiu ca daca piesele astea ar fi fost cantate de Paula Seling, pe ritm de blues, n-ar fi auzit nimeni de ele. Mai stiu insa ca multi nu vad dincolo de mesaj, ci se rezuma la « Ba, ai piesa aia noua a lu’ Puya ? Marfa, ba, sa mi-o dai si mie sa mi-o pun pe telefon. » Ah, si mai stiu ceva : piesele astea au succes in mod special, culmea, tocmai la oamenii pe care versurile ii critica. E drept, si eu ascult Puya si asculta si Ada si uite ca nici una din noi nu e o pitzipoanca superficiala, da’ raman si eu putin uimita sa vad toti cocalarii care au ringtone la telefon tocmai piesa care arunca cu noroi in ei, raman si eu putin stupefiata ca in club, tocmai pitzipoancele pe care Puya le ataca, tocmai ele se rup pe mese pe melodiile astea, raman putin pe ganduri cand aud la o femeie de 38 de ani melodia asta pe telefon, aceeasi femeie care se uita la Acces direct, la un nou scandal intre Nikita si Naomi sau Senzual si Zavoranu. Felicitari, Puya, acest Dan Diaconescu Jr. al Romaniei care reuseste sa faca bani din prostia altora. Sunt sigura ca Puya avea un mesaj de transmis, insa el nu a ajuns la cine trebuie si in modul in care trebuie… Totusi, sa nu-l compatimim, el a mizat clar pe comercialul din piesele astea, probabil mai mult decat pe mesaj. Asta opus celor de la Parazitii, pe care se gasesc totusi unii (care n-au absolut nicio treaba cu tot ceea ce Parazitii reprezinta) sa ii asculte doar pentru ca, in viziunea lor, e cool sa asculti Parazitii, probabil datorita etichetei de interzis minorilor sub 18 ani.
Despre pitzipoance, cocalari, pseudovedete si alte rahaturi nulitati care se perinda la televizor nici nu vreau sa mai vorbesc. Am inceput sa ma obisnuiesc cu ei si sa nu ma mai minunez de prostie. Pur si simplu sunt mult mai multi decat mine ca sa ii pot da fiecaruia peste bot si sa-l trimit la spalat toalete. Se vor duce singuri sau ii va conduce destinul, intr-un final.
Chiar crezi ca you can change the world? Think again, my friend.
Change the world, my ass!
Astazi avem un „guest post by Koodoo, ca sa ii treaca lu’ gumitsa supararea ca si-a sters blogul”. Koodoo, dragule, as indrazni sa fac un pariu. Eu zic ca pana la sfarsitul anului tu iti faci iar blog, nu rezisti sa iti lasi scrierile undeva uitate-ntr-un .txt. Numa’ atunci mi-ar trece definitiv si irevocabil supararea. Am zis!
(Pe Koodoo il gasiti, alaturi de DaddyOp si Invatatorul, pe Kache, Tanche si Gadâr.)
Povestea noastra de astazi se desfasoara in timpuri stravechi, de legenda, pe vremea cand toaleta publica era situata langa lanul de brusturi, ca sa intelegeti cat de demult era povestea ce vreau sa o povestesc prin povestire astazi. Imi cer scuze, nu vreau ca sa va oripilez din prima fraza, asa ca ignorati ce am scris mai sus (stiu, nu aveti cum) si cititi ce am sa scriu dupa astea doua puncte pe care le scriu acum si anume astea -> :
A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata
Din rude mari imparatesti
O preafrumoasa fata.
Nu o sa ii spunem numele, desi nu e in programul de protectie al martorilor fiindca pe acea vreme politia era doar sub forma unor sateni adunati cu furci, topoare si torte la usa suspectului. Sau armata regelui. O sa-i spunem, simplu, Printesa. Si era frumoasa. Ma, era asa de frumoasa incat daca ar fi existat oglinda aia din Alba ca Zapada, pe ea ar fi cautat-o vrajitoarea. Pacat ca pe vremea aia nu exista papusa Barbie, dar ca sa facem o comparatie de-a locului, era mai frumoasa ca orice sperietoare de paie de pe tot tinutul regatului tatalui sau. Asa frumoasa incat si sceptru’ lu’ taica-sau crestea in dimensiuni cand o vedea.
Cum era si normal, a crescut intr-o viata cu tot ce e mai bun. Ilustri profesori particulari, corsete in ultimul racnet (la propriu, ca era piele de oameni torturati si mai apoi condamnati la moarte prin aducerea in fata pielariei si activitatii ce urma, deci ultim racnet), cea mai selecta companie posibila la baluri (printi si printosi, regi si bufoni) si tot arealul asta de activitati care definesc un om cu adevarat de sange albastru (nu, adica nu erau alien si nici predator). La varsta adolescentei, regele hotari ca e mai bine sa vada in ce lume traieste fiica-sa, asa ca o trimise in schimb de experienta la Facultatea Roiala din Sodoma, mult superioara celei din Gomora. Cum bine trageti concluzii inainte sa vi le spun eu, fata noastra a dat de gustul vietii libertine in ghilimele din Sodoma. Ca sa va fac o aluzie fina la ceea ce s-a intamplat acolo, o sa va prezint melodia preferata a Printesei, in timpul perindarii sale prin acel oras :
” This SHIT iz BANANAZ!! B-a-a-a-a-n-a-n-a-z!!
Ain’t no hollaback back giiiiiiirl, ain’t no hollaback back giiiiirl”.
Cum lumea este doar un loc mic, doar ca atunci vestile ajungeau mai greu pe la destinatie ca nu se inventase inca Yahoo Messenger si Bell nu era inca nici samanta din saculetii lu’ taica-sau, ajunsesera deja vorbe pe la urechea regelui cum ca fie-sa indreapta banane prin Sodoma. Prin urmare, trimise rapid ofiterii armatei in coloana oficiala sa o aduca neintarziat acasa pentru o discutie. Asa ca au dat drumul la sirena (o cioara legata si infometata) si au purces la drum. Au adus-o rapid (in termenii vremii) inapoi pentru discutia indelung asteptata, dupa ce in prealabil ii cerusera parerea in legatura cu propriile banane.
Regele : – Preadraga mea fata, au ajuns la urechile mele niste vorbe urate cum ca tu indrepti banane sau ceva de genul.
Printesa : – Nu taticuts scump, sunt toate minciuni.
R : – Pana si bufonul regal face glume pe tema asta!!
P : – Nu taticuts scump, bufonul regal e un prost!
R : – Atunci de ce ii mangai margelele de pe basca?
P : – Au un sunet amuzant, taticuts.
R : – Si de ce ranjeste ca un idiot desi nu a facut nici o gluma?
P : – Nu stiu taticuts, i-ai marit salariul?
R : – Si de ce se misca la spatele tau in acelasi ritm in care te misti si tu?
Ati inteles voi.
Regele hotari sa o inchida intr-un turn, pazita de un dragon fioros pana se va gasi un print cu destula vana incat sa omoare dragonul si sa-si castige dreptul la fie-sa.
Ceea ce nu stia bietul rege tata (ca la albine, regina-mama) e faptul ca dragonul Costel o stia pe Printesa si se intelegeau chiar bine. Doar pe plan sexual nu, fiindca ei ii placeau bananele iar el avea ardei iute. Prin urmare nu putea exista decat o relatie de amicitie intre ei doi, cu aplicabilitate si in realitatea zilelor noastre fiindca, de ce sa mancam rahat aiurea, nu poate exista amicitie intre doua sexe opuse din acelasi regn animal, recte femei si barbati. Mereu exista interesul de a-ti f**e amicii. Dumnezeule, deviez total de la poveste cu ignorantele mele.
Costel dragonul avea mare grija de Printesa ce i-a fost incredintata. Avea un salariu bunicel, plus bonuri de masa (ofranda cate 3 virgine pe luna) plus ca avea posibilitatea de a avea grija de o amica si faptul ca putea sa-si bata joc de toti printii ce aveau pretentii la ea. Scenariul tipic se desfasura in felul urmator : se trezea cate un print ca o vrea p-asta. Ceea ce ne conduce catre ideea ca limbricii erau de o diversitate trofica foarte mare pe vremea aceea din moment ce pe toti ii manca in cur sa se bata cu un dragon ca sa-si traga o nevasta. Asa ca se suiau pe calul lor alb (a.k.a. umblau cu cioara vopsita sau stai ca astia erau oamenii regelui) si veneau calare pana in preajma turnului. Ridicau sabia in sus, semn herculian ca el e masculul alfa, ca sa stimuleze imaginatia dragonului asupra locului unde sa i-o bage mai bine, dupa care porneau la trap spre propria durere.
Printesa, mereu, la fereastra turnului, sorbind agale tigara din coceni de porumb, cerand dragonului un foc si facand pariuri cu slujnicele asupra distantei la care va reusi sa ajunga printosul. Ca si paranteza, grecii introdusesera acest concurs la mult aclamatele olimpiade sub denumirea de „Mario Forever”, fiindca nu ajungeai niciodata la printesa sau daca ajungeai nu era printesa care trebuia. Nu exista un castigator, ci de fiecare data cineva facea un pic mai bine decat cel dinainte. Ca si in cazul nostru. Recordul absolut il detinea printul din Lungimelia, care reusise performanta de a atinge zidul turnului timp de 4 secunde intregi, in disperarea de a se agata de ceva inainte de a muri.
Probabil ca va intrebati de ce Printesa nu lasa pe nimeni sa se apropie de turn si trimetea pe Costel sa friga pe oricare se apropia. Ei, hai sa va introduc putin in lumea femeilor si sa va prezint cel mai mare secret al unei femei. O, da, ati ciulit urechile? Azi e ziua voastra norocoasa. Ca orice femeie, Printesa visa in contemplare la prima ei dragoste, la primul ei iubit si contact sexual si logic ca nici un altul nu mai corespundea cerintelor ei, fiindca pe toti ii compara cu primul, sfantul sfintilor, iubirea ei neimpartasita si care a parasit-o cand era lumea mai roz, far’ de defecte si atotstiutor la nivelul caruia nu puteai ajunge nici daca te suiai peste el si tot nu erai la nivelul lui. Stiu, ar fi trebuit sa joc in filmul ala „What women want”, nici nu trebuia sa aud ce gandesc, pac, loveam din prima cu prejudecata asta asupra barbatilor si terminam filmul in 10 minute. (Fetelor, nu renuntati, prejudecata e primul pas spre judecata).
Intr-un final, epidemia limbricodemica ajunsese si la Printosul asta si hotari sa se duca sa ia ceea ce i se cuvine. vopsi calul si incaleca o tipa, ca ultima diversitate si apoi incaleca si calul. Ajunse, dupa multe crasme, intr-un final si la turn.
De cealalta parte a taberei, Costel abia astepta sa mai vina cate un print, ca deja facuse burta de cand nu mai aparuse vreunul. Zvonurile erau cum ca s-ar fi gasit un vaccin anti-limbrici, dar uite ca se infirmasera. Plus ca dupa atata timp petrecut impreuna, incepuse sa se indragosteasca de Printesa si ii era din ce in ce mai greu sa se gandeasca la faptul ca intr-o zi o va da pe mana unuia.
Printesa cand l-a vazut pe asta calare si cu sabia sus, se uda toata….ca iesise pe balcon si ploua afara, ma, ce dracu’ va ganditi numai la prostii. Il mangaie pe solzi pe Costel si spuse :
– In sfarsit, a venit. Sa nu-l ranesti. El e sortitul meu.
In Costel se desfasura o batalie. Mancase la pranz o virgina cu paprika si il durea stomacul intr-un hal…si de draci, isi lua zborul spre printos, in tipetele disperate ale Printesei. Il puse la pamant si era gata-gata sa ii prajeasca cutia de conserve ce o numea armura, dar tipetele ei ii sfasiau inima sa acoperita de solzi. Asa ca ii dadu drumul si se intoarse la castel. Se certa naprasnic cu Printesa. Nu isi mai vorbisera o vreme.
In ziua de salariu, Costel era plecat sa-si primeasca virgina ofranda. Printul se strecurase si fura Printesa, ca un hain ce era. O lua si o duse departe, departe, nu puteti vedea voi cu ochii cat de departe a dus-o. Si traira impreuna fericiti pana limbricii iar isi dadura in petec, adica destul de curand. Costel hotari sa-si pastreze cateva virgine pentru el, ca noi prietene. Din cand in cand, daca avea vreuna chef de cearta, o manca si toate erau din nou la locul lor.
Sfarsit.
Morala : Dragonii au sentimente. Oamenii au doar limbrici.
Nu-mi sta-n fire sa bag posturi doar de dragul de a le pune, da’ ma bat la cap Viorel si Ionut sa le zic ce mai ii cu viata mea, de parca n-ar sti ca-s trista si dezamagita si deceptionata si daca pronunta cineva cuvantul cu F il bag in spam!
Eu n-am noutati, n-am facut nimic interesant, am suferit de lene acuta, am racit putin si urasc ca nu pot fi si io racita ca oamenii normali, la mine totu-i numa’ lacrimi si mucei.
Ceilalti insa au noutati.
· Koodoo si-a sters blogu’, ma abtin sa-i dau in cap, sa-i zic de dulce si altele, daca asta-i alegerea lui, n-am, deocamdata, ce-i face. Poate-i pun laxative in cafea cand o veni la Brasov, dar pana atunci astept (ne)rabdatoare.
· Viorel a creat o pagina numita „About myself, through my music”, stiu ca a muncit mult pentru ea si mi s-a parut tare draguta.
· Emma ii pune pe baieti sa recunoasca acel „Si baietii plang cateodata…”.
· Maya e-n Brasov si, ca o fiinta uracioasa ce ii, nici nu m-a chemat la o cafea.
· Ionut umbla din nunta-n nunta da’ nu se baga la prins jartiera. Argh!
· Tipa de la „De fete” a scris si ea un articol despre inimi frante, da’ eu zic sa n-o luati in seama, plangeti, gagici, plangeti si va ridicati voi apoi, incet-incet.
· Copila a luat o pauza din postat, o trag eu de urechi sau o faceti voi?
· DianaEmma fu la munte, a avut parte de zapada si tot tacamu’.
· Ada mi-a promis ca ma cheama la nunta ei (inca nu se marita, da’ s-o marita ea) si mi-a promis ca masluim aruncatu’ buchetului, ce naiba, la al treilea tre’ sa ma marit si io, am zis!
Dupa cum vedeti, v-am declarat favoriti pen’ca-mi sunteti dragi. Daca tot suntem la capitolul asta…pana nu demult voiam sa fac, dupa ideea lui Escu, o liga de fete cucuiete. Da’ zic, hai sa nu-i discriminam pe baieti si hai sa ne tragem, oficial, cu acte-n regula, un grup, o liga, o constitutie, ceva, ca doar o gasca nebuna avem si cu aia ne mandrim. Deci, deci?
Am citit la Jasmin un articol care mi-a facut neuronasii sa topaie de veselie si sa croseteze niste idei geniale. Ideea articolului lui Jasmin porneste de la intrebarea : « EA poate face primul pas ? Cum vede EL asta ? » Un comentariu extrem de bun a dat KingSnake in care explica toate situatiile posibile. Pentru ca statisticile spun ca 73.06% dintre voi nu vor pune soarecu’ la bataie sa se holbeze si benoclatoarele voastre la respectivul comment, incerc sa va redau eu acilisea situatiunea si apoi ne punem pe dezbatut.
1. Ea il abordeaza (dupa indelungi framantari, discutii interminabile cu prietenele, consultat astre s.a.).
2. Ea il abordeaza subtil.
3. Ea nu il abordeaza.
Daca inca sunteti aici si nu v-am pierdut undeva pe drum, e de bine. Pen’ca acum incepe distractia. Am facut si eu primul pas. De cateva-multe ori. M-am ars o singura data. Din motive, sa le zicem, habar-n-am-cum-sa-le-zicem. Fu naspa, va spuneam in articolul anterior ca, din punctul meu de vedere, doare mai tare sa esuezi decat dor framantarile de a nu fi incercat, dar dupa 5 baxuri de servetele consumate, trec toate.
Revenind… incercam sa emit o idee geniala, filosofica da’ cred ca merg pe maniera mea retardo-infantila. Asadar, zic, daca oricum femeia a devenit independenta din punct de vedere financiar, daca oricum femeia ocupa pozitii de conducere, daca oricum femeia preia uneori fraiele in pat, daca oricum femeia e deseori cocosu-n casa, de ce nu poate femeia sa faca primul pas fara a se crede despre ea ca e usuratica? E drept, conteaza modalitatea prin care ea va abordeaza si e drept, printre femeile care fac primul pas se vor numara si unele usuratice, dar de ce, daca te-as chema la cafea, ai ridica spranceana si-ai stramba din nas ?
P.S.: Citind niste comentarii tot la Jasmin, mi-a venit in cap inca o intrebare: cum ti-ar placea sa fii agatat(a)? Astfel incat cel/ cea care incearca sa te agate sa nu fie considerat(a) fustangiu/ usuratica? Si nu, n-am io probleme de genu’, zau ca-s fata descurcareata.
LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu “Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?
M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…
Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.
Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.
Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!
LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.
V-am amenintat zilele trecute ca e absolut necesar sa va comunic ultimele trenduri in materie de cautari idioate mirifice pe Google. Iata ca azi ii dam drumul.
Inainte de asta insa…ar trebui sa imi urez un « La cat mai mult posturi de cacat geniale ! » intrucat astazi implinesc…100 de posturi. N-am sarbatorit al 1000-lea comentariu precum 1morning (apropo, mersi de felicitare, ii pe drum, nu ?), n-am sarbatorit 10.000 de vizualizari, macar p’asta trebuia sa o anunt cu surlite surle si trambite.
Apoi tre’ sa ma scuz, da’ nu o sa-mi pot duce provocarea primita de la Eliza la bun sfarsit pana maine, asa cum am promis ; ramane pe saptamana viitoare. Intampinam probleme tehnice.
A, da, revenind. Tre’ sa fac o precizare. Pentru cei care inca n-au inteles cum sta treaba (ca zau ca’s multi). Daca un nene se pune intr-o zi in fata calculatorului si da zărch pe Gugăl dupa sintagma « sfaturi pentru inselati » si aterizeaza fix la mine pe blog, io il vaz. Capisci ? Mnoh bun, sa purşedem. (Da, acu’ urmeaza partea plictisitoare, puteti sari direct la concluzii.)
Din preacunoscuta si mult asteptata dar nedorita serie de pornache+putulici+sex, sex, sexy avem:
– porno gratis, el matur-ea tinara, filmul cand eleva porno isi baga castrav, filme porno cu doamne orgasmate, cauta-ma in chilotei, benoclat in sani, imagini cu barbati care sug sani, filme barbati care sug puta femei, baiatul sai puna mana in fund sau in piz, homosexuali care vreau sa ii fut in cur, cenusareasa porno – Fara comentarii.
– puta la baieti, poze cu puta unui baiat, baietii se fut cu pula (Asta e cea mai mare descoperire de la Columb incoace, clar!), cati cm are pula unui baiat de15 ani (Am intrebat in stanga si-n dreapta si toti ziceau ca exagerez daca cer 16 cm. Ceea ce-i trist.)
– vreau fund mare (Ti-l dau p-al meu?), fete care sa rata fundu (N-avem!), actrite cu cur bombat (Pacat ca nu-s actrita, ca talent avem).
Din categoria „Scorpionii-s cei mai tari”:
– cum sunt barbatii scorpioni – Buuuuni!
– cum iubeste scorpionul – V-am mai zis, intens, de trei ori pe noapte.
– barbatul scorpion in dragoste – Uh! Ah! Oooooh!
– de ce ii iubim pe scorpioni – Pentru ca Uh! Ah! Oooooh!
Din categoria „Cautari de femei frustrate”(Sau „barbati muierizati”, tot p-acolo):
– tehnici de barbat versat – Vezi cocalari.com.
– iubita mea ma inselat si cand ii amintesc – Cand ii amintesti, ce, ce, ce? Face pe proasta? Ah, cat invidiez eu femeile astea entelijente.
– infidelitate si lacrimi dureroase – C’mon. Treci peste.
– dupa cat timp stii ca iubesti, cand sti ca nu mai iubesti partenerul – Bai, deci in viziunea mea de atotNEstiutoare, io zic ca asta se simte, nu se stie. Deci wake up.
– iti dau inima mea – Ca sa ti-o calc in picioare? Sfaram? Strivesc? Nu vrei asta.
– iubeste-ma asa cum sunt (oh, draga, asta e intregul tau pachet?), iubeste-ma si atat (nu se poate doar atat, intotdeauna trebuie sa fie mai mult), arata-mi ca ma iubesti(=blow job?), nu sunt perfecta dar tu esti atat de defect (asa, fato, zi-i!), ca sunt imperfecta problema mea, iubestema sau lasama (totul sau nimic, buna asta), de fiecare data cand ma atinge simt ca sunt imperfecta (scapa de celulita), regrete in dragoste (sa fim seriosi, cine are nevoie de asa ceva?), iubire absoluta(nu egzista).
Din categoria „De toate pentru toti”:
– baieti frumosi, fete urate – Dac-as avea baieti frumosi de ce i-as imparti cu voi? Iar…fete urate…cum dracu’ de m-ati gasit, la naiba, tu!
– care sint pozitile daca vreaun sa fac baiat – Exista pozitie pentru asa ceva?!
– caracteristici ale fotomodelelor – Sa vedem…inalta (1.70 minim), slaba, foarte slaba, par lung, de preferat; frumusetea nu e obligatorie, adica zau, rar mi-a fost dat sa vad printre manechinuite o fata cu un chip angelic. Ah si superficialitate din plin. Restu’ gen materialism afinitate pentru barbati cu bani vin pe parcurs.
– antiperspirant garnier– Da, da, da! Ala Activ Control, 48 h, cu putin mov, e orgasmic, zau!
– filme romantice cu tipi buni – Nu stiu altii cum sunt, dar eu la toate filmele in care apare Matthew McConaughley sunt ceva de genul 
.
– cur cu dus – Banc: Profesoara zice: „Maine copii sa veniti costumati in pomisori!” A doua zi copiii vin in diversi pomisori: mar, par, castan, prun etc. Bula vine cu un dus lipit de cur. Atunci profesoara il intreaba: „Bula, tu ce pomisor esti?” la care Bula „Sunt cur-cu-dus!”
– cine esti si ce doresti – Sunt o superficiala si imi doresc superficialitate. Satisfacut? Ura si la gara.
– gratis frumos si adanc – Si de trei ori pe noapte, nu? Si totul gratis? Da’ ce, te crezi la Casa de Ajutor Reciproc?
– strop de bine – De ce te multumesti cu un strop?
– fiecaruia ii vine randul la fericire – Ii vine pe dracu’.
Concluzii.
Oamenii vor porno. Mult. Intens. Orgasmic. Va recomand eu un site insa e posibil ca eu sa nu fiu prea pretentioasa. www.redtube.com.
Apoi, doamnele nu prea stiu cum e treaba cu scorpionii. L-am rugat pe maestrul Koodoo sa va ajute, sunt sigura ca nu ma lasa balta. Insa vedeti voi…tocmai din faptul ca,cautati pe Google astfel de chestii rezulta ca nu sunteti suficient de. pentru un barbat scorpion.
In alta ordine de idei, nu inteleg de ce femeile sunt atat de stresate cand vine vorba de iubire. Adica, da, stiu, e o chestie a naibii de nasoala si complicata, dar totusi….credeti ca gasiti ceva interesant pe Google despre iubire? Dati-o-ncolo de treaba! Mergeti pe principiul „Ma vrei? Orgasmeaza-ma! Nu? Du-te dracu’!” E mai simplu. Bafta!
Ca sa-l fac pe Koodoo fericit, ie-te post happy:
(Tre’ sa scriu repede-repede pan’ nu-mi trece starea, c-apoi sa vezi dezamagire pe Koodooletz) : Noh, deci mi-i bine, bine rau as putea spune. E unul din momentele alea de 5 minute in care ranjesc frumos si topai prin casa si imi disper vecinii cantand cat ma tin plamanii si alte cele care atarna de mine. O fi de la, vorba Alexandrei, terapia prin shopping, o fi de la cerceii frumosi sau ojele colorate sau balerinii minunati, o fi de la unghiile rosii ale Ioanei (sa te distrezi, tuuu, la nunta), o fi de la cucuiu’ pe care si l-a facut tranta cu dulapu’ meu (nu-ntrebati, va rog), o fi de la ce o fi, dar mi-s nepasatoare si-i bine.
Ca sa te molipsesti si tu, click ici si boxele la maxim. (Ultimu’ care da click e papa-lapteeeee !)
Am fani cititori prieteni (virtuali?!) care nu doar ca imi dau coate in stomac, ci imi invinetesc ochii pentru ca de cateva luni bune am doar posturi triste. Ce vreti sa va spun, ca imi scapa si mie de trei ori pe zi un zambet strengar, un hohot de ras, o privire de multumire? Stiu ca astea-s tocmai lucrurile marunte din care ar trebui sa ma hranesc cu energie, putere, bucurie. Dar eu nu-s asa. Nu sunt omul care sa se bucure de lucrurile marunte, iertare ca sunt prost fabricata.
Iertare ca nu-mi pictez blogul in culori frumoase, calde, luminoase dar cum sa fac asta cand dispun doar de acuarele gri ?
Am tocit tastele scriind la infinit despre acelasi si acelasi subiect, desi am facut-o in nuante putin diferite, astfel incat, desi exasperam prin tristetea posturilor, reuseam sa nu-mi iau oale-n cap si reuseam totodata sa ma eliberez. Pastrez si-acum in drafts articole legate de subiectul X, am mii si mii de cuvinte de spus, insa am decis sa nu va mai pedepsesc pe voi cu suferinta mea si sa nu ma mai pedepsesc pe mine ramanand in acelasi si acelasi cerc vicios, raufacator, datator de amar, cauzator de fete posomorate.
As scrie iar si iar pentru ca nu ma face doar sa sufar, ci ma ajuta sa ma eliberez de prostioarele alea mici, negative si atat de semnificative.
Dar de azi…ma autopedepsesc cu 5 abdomene de fiecare data cand … .
Desi simt o nevoie disperata de a scrie despre asta.
Dar hei, cine va avea un abdomen bine sculptat la iarna ? Cine, cine ? Aud ?
Mai am de adunat 183 de ore de somn. Din cele 352 programate. Inca detin lene, lipsa de inspiratie si arsuri de piele. Zambetul meu provizoriu s-a sters odata cu stergerea nisipului de pe propria-mi piele. Culoarea inchisa a pielii, provizorie si ea, e ultimul lucru concret care mi-a ramas. Au ramas cele abstracte. Plus o palarie. Si un « Ciao, bella ! » ce se-aude in surdina.
Impresii, comentarii, arogante din vacanta ?
Strazi inguste, masini-cutii de chibrituri, barbati ahtiati dupa femei.
Peisaje frumoase care nu aveau insa puterea sa stearga cu buretele acel « Pentru mine, doar orasul meu inseamna acasa. »
Matematic vorbind, in aproximativ 2 saptamani mi s-a spus “bella” de 2.84 mai multe ori decat mi s-a spus in 19 ani ca sunt “frumoasa”. Matematic vorbind, in 2 saptamani am fost invitata in oras/ la plimbare/ in club etc. de 1.97 mai multe ori decat in Romania. Probabil pentru ca ei sunt … ahtiati dupa femei. Probabil pentru ca romancele, cat ar fi ele de naspete, is mai bune decat femeile lor.
Pitzipongic vorbind, m-am benoclat dupa funduri si picioare de barbati cat pentru un an, pana cand imi voi lua o noua doza. Probabil pentru ca, desi 7 din 10 is uratei, au corpuri frumoase pe care stiu sa si le puna in valoare.
Alte impresii si reclamatii n-am. N-am chef sa le tastez. Pentru ca trebuie sa imi hranesc regretul de a fi plecat de acolo.
Multumesc pentru ca ati ramas p’aci cat fusei io la solar.
P.S. : Habar n-am daca articolul asta inseamna o revenire pe blog, sau doar o revenire din ‘vacanta’. Habar n-am de ce pozele arata pe calculator atat de deplorabil. Habar n-am ce m-a apucat sa postez poza cu mine pe blog. Am insa habar de ce am schimbat tema : pen’c-am reveniiiiiiiit, băăăă!
Zilele trecute multi blogeri (dintr-astia micuti, ca min’) se plangeau de lipsa de inspiratie. Zilele astea isi cauta inspiratia undeva pe malurile marii, printre scoici si nisip.
Nimeni nu isi abandoneaza insa blogul. Pentru ca, daca pentru tine blogul inseamna parte din sufletul tau, esti incapabil sa il distrugi. Mai ales daca el e acea hartie virtuala care suporta orice: vise, sperante, dezamagiri, despartiri.
Am scris pentru ca mi-a facut bine mie sa scriu. Pentru ca pe blogul asta ma simt EU. Si atat.
Am ajuns ca pe parcurs sa nu imi mai pese daca reusesti sa ma vezi si altfel. Daca la inceput, eram entuziasmata in incercarea de a gasi subiecte bune de scris si eram nerabdatoare sa vad amaratele alea de cifre din trafic, acum am ajuns la stadiul in care cifrele nu mai valoreaza nimic pentru mine. Nu ele imi dau certitudinea ca sunt citita de oameni buni, frumosi, curati, nu ele ma asigura ca exista cineva care sa-mi inteleaga perfect frustrarile.
Urasc intrebarea « De ce nu mai scrii ? ». Nu scriu pentru ca n-am inspiratie, nu scriu pentru ca nu am timp, nu am chef, nu am dispozitia necesara. Nu scriu pentru ca n-am nimic bun de zis.
Acestea fiind spuse, imi iau ramas bun de la voi. Nu e un adio. E un simplu ramas bun. Ramane sa ne vedem/ auzim/ citim ceva mai incolo. Cand moleseala verii, lenea si lipsa inspiratiei ne vor parasi pe toti. Cand voi fi terminat de adunat 352 de ore de somn. Cand imi voi rezolva problemele si voi putea zburda c-un zambet larg pe fata. Cand o sa ma satur de vantul ce-mi bate prin plete. Cand sufletul nu ma va mai durea de la supradoza de lacrimi.
P.S. 1 : Pentru cei gen Invatatorul sau Koodooletz, care-mi dadeau un cot in stomac de fiecare data cand luam o pauza din postat : ia poftiti, domniile voastre, de serviti articolele mele de suflet :
P.S. 2: Voi fi zgarcita cu raspunsurile la comentariile voastre. Voi fi zgarcita cu postarea de articole, desi voi continua sa scriu. In drafts.
P.S. 3 : Nu am uitat de liga noastra. Poate m-a mahnit putin dezinteresul. Asta nu inseamna ca o lasam balta. Nicidecum. Poate imi va veni inspiratia pentru numele grupului. Poate cu putin ajutor :
P.S.4: Un mic bonus, un clip pe care l-a publicat si Koodoo, pe care nu pot sa nu il public si eu:
Postul de pe pagina de About me, post ce cuprinde un singur amarat de randulet (Sunt un copil naiv, defect intr-o lume nebuna. Ajunge atat.), este pe locul doi in topul « Cele mai populare articole » de pe al meu blog. Vad zilnic in panoul de control WordPress tip: Updatează pagina ”About” astfel încât cititorii tăi să afle mai multe despre tine. Cred ca,curiozitatea e un atribut cu care ne nastem; la unii se dezvolta mai mult, la altii mai putin; unii reusesc sa o stapaneasca, altii sunt stapaniti de ea.
E, probabil, firesc sa iti doresti sa stii cine e omul care scrie. Intri in pagina de « About » si incerci sa afli cati ani are, ce mananca, ce haine poarta si cat poarta la pantofi cel ce scrie. Acolo vei afla doar ce vrea el sa afli, doar ce poate el sa spuna. Citindu-l, avand, de ce nu, rabdare sa parcurgi alaturi de el randuletele unui articol, obtii mai multe informatii decat ai putea obtine intr-o simpla pagina de « About ». Dar tu vrei mai mult, vrei ceva concret, vrei pe scurt. Daca esti un ignorant, te-nteleg, desi nu iti gasesc justificare. Daca blogerul pe care il citesti nu isi dezvaluie identitatea, precum Bad Pitzi, esti captivat, fermecat, atras de mister. Si iei lucrurile ca atare.
Ma numesc Pompilia. Am 20 de ani. Neimpliniti. E, insa, cam tarziu sa ne spunem „Incantat(a) de cunostinta.” M-am autointitulat Hubba Bubba pentru ca imi place cum suna, pentru ca e copilaros si parca suna a culoare, a miros de capsuni, a balonase mari, a vis. Insa gumele Hubba Bubba sunt scumpe si proaste. Zau. La inceput au un gust super duper, faci balonase gigante, insa in cateva minute gustul se duce si guma devine, scuzati-mi limbajul, de cacat. Ma tem insa ca,coincidenta face ca in viata reala sa fiu putin ca guma Hubba Bubba. Grozava la inceput, de cacat pe parcurs. Dar poate se gaseste cineva sa ma vada invers. Sau geniala de la inceput pan’ la sfarsit. Imi doresc doar ca eu si cel ce ma iubeste sa ma vad/ vada asa cum sunt. Fara sub si supra aprecieri.Cu defecte. Si calitati. Si defecte.
E drept ca e imposibil sa fii 100% obiectiv in ceea ce te priveste; e drept ca e greu sa fii realist; avem tendinta sa ne subapreciem, sau, daca ne numim Nikita, sa ne supraapreciem.
Dar ce-ar fi sa ne uitam in oglinda in ochii nostri si sa ne iubim? Cu defecte. Si calitati. Pentru ca ne-am simti mai bine, mai impacati cu noi insine, am fi mai increzatori. Si nu e doar chestie de teorie, increderea in sine atrage mai mult decat un bust de 100 de centimetri sau o talie de 60.
Indiferent de cat de defecti va vedeti, indiferent de cat de mult ii dezamagiti pe ceilalti, indiferent de cat de mult gresiti, capul sus si privirea inainte. Asta imi spune mereu bunicul meu cand lumea mi se prabuseste. Mereu imi dau lacrimile. Rareori pun treaba in practica. Incerc, insa, azi.
Nu fac bani din blog. Nu scriu pentru a-mi varsa frustrarile. Nu scriu pentru a parea mai interesanta. Scriu pentru ca-mi face bine. Pentru ca reusesc astfel sa nu uit cum se vorbeste si scrie corect romaneste. Pentru ca imi place sa cred ca mi-am facut prieteni virtuali, alaturi de care cresc in fiecare zi. Pentru ca aici am curaj sa imi dau jos masca. Si sa fiu eu.
De mai bine de doua saptamani am hotarat sa sterg blogul. Atunci cand incepusem sa imi iau avant am crezut ca daca am timp sa lenevesc, voi avea timp si de un blog. Doar ca eu imi doresc sa scriu articole cu adevarat bune (stiu ca e greu, dar macar incerc). Atunci cand aveam timp putin, cand inspiratia imi lipsea, cand ceea ce scriam nu mi se parea suficient de bun pentru a-l posta pe blog, cand … , cand… am decis ca mi-am demonstrat ca pot, dar ca deocamdata ajunge atat. Si ca cel mai bine ar fi sa ma opresc.
Am primit comentarii de genul « frumos post » care au fost spuse poate doar ca sa ma simt eu bine sau poate nu. Am primit critici bine argumentate, am tinut cat am putut seama de ele ; am aflat ca unii ma citesc doar pentru ca ma cunosc sau pentru ca le place modul meu de a scrie, nu insa si subiectele pe care le abordez. Am primit critici nefundamentate, neargumentate, mi s-a reprosat ca scriu despre ceva despre care nu ar trebui sa scriu ; de parca cineva stabileste ce trebuie sa facem si ce nu ; ce putem sa facem si ce nu. Mi s-a aruncat in fata un « Dar mai nou iti expui sentimentele pe blog ? ». Mai aveam putin si ajungeam sa mi se puna eticheta de « emo kid » din cauza unor articole.
DAR… nu am facut nici un banut de pe urma acestui blog, nu am vandut nimic nimanui, nu am obligat pe nimeni sa ma citeasca, nu am impus nimic nimanui. Am cerut eventual doar bun simt.
Pe blogul asta sunt eu…fara masca. In viata reala am momente cand ma vad nevoita sa nu las pe oricine sa intre in lumea mea. E o caracteristica a zodiei, nu e un semn de slabiciune sau de timiditate. Pe blogul asta m-au descoperit unii prieteni asa cum nu stiau ca pot sa fiu.
Am momente cand plang, am momente cand trec prin diverse stari si faptul ca am putut sa scriu despre asta m-a ajutat. Am primit comentarii de la persoane care se regaseau in lucrurile despre care eu vorbeam si m-au facut sa nu ma mai simt ciudata, sa nu ma mai simt un extraterestru. Nu ma bucur sa aflu ca sunt si altii care trec prin perioade/ stari urate, dar e cumva un sentiment aparte sa stii ca sunt si altii care inteleg perfect prin ce treci tu.
Nu sunt cel mai bun om de pe planeta, asa cum nu sunt nici cel mai rau. Cred insa ca sunt un om cinstit, nu mint (decat atunci cand adevarul i-ar durea pe cei dragi mie), nu urasc, insa nici nu simpatizez pe toata lumea. Nu vreau sa mi se dea dreptate intotdeauna sau sa fiu laudata in legatura cu articolele mele, asa cum nu vreau nici sa fiu contrazisa sau criticata nu cu argumente solide, ci din rautate. Oamenii rai sau rau-intentionati nu au ce cauta la mine pe blog. Pentru ca imi place sa cred despre mine ca nu sunt un om rau. Pentru ca sunt incapabila sa fac un rau intentionat unei persoane. Pentru ca eu si ai mei (familie, prieteni) am suferit de pe urma unor oameni rai. Pentru ca imi place sa cred despre mine si ai mei ca nu suntem oameni rai.
Deocamdata nu dau nimanui satisfactia/ insatisfactia de a ma vedea OUT din blogosfera. Pentru ca inca mai am ceva de zis, ceva de povestit, ceva de demonstrat. Pentru ca inca mai sunt oameni care ma citesc, pentru ca ei inca zambesc citindu-ma, pentru ca ei inca mai au multe de aflat despre mine si despre ei.
Nu citi asta daca ai impresia ca te-ar putea face sa ma injuri pentru ca ti-ai pierdut timpul. (Oare ar trebui sa pun acest avertisment la inceputul fiecarui articol ?)
Va spuneam intr-un post recent ca mi-am propus ca in blogroll sa am doar bloguri pe care eu chiar intru si care chiar imi plac. Era vorba despre bloguri pe care intru ZILNIC. Bloguri care rareori ma „dezamagesc”, bloguri unde nu am gasit mai mult de 5 articole la care sa fi strambat din nas.
O sa incerc sa fiu scurta: Il/O am in blogroll pe… pentru ca…:
– Bad Pitzi – Nu am descoperit neaparat o alta fata a omului care posteaza pe pitzipoanca.org, ci am descoperit o tipa grozava, care scrie bine, intr-un stil aparte; imi place de ea la nebunie si-atat. Si are cele mai subiecte. Si da, cand ma fac mare vreau sa ma fac Bad Pitzi. (Era o gluma, dooh!)
– Dani Otil – Pentru ca am citit „Despre lucrurile simple”, cartea Mihaelei Radulescu, a inceput sa imi placa de Mihaela, poate si pentru ca arata la 40 de ani mai bine decat arat eu la 20. Pentru ca am aflat eu si 80% dintre romani care e Razvan si care e Dani datorita relatiei lui Dani cu Mihaela; pentru ca a inceput sa imi placa mai mult Dani decat Mihaela; pentru ca probabil o sa imi placa peste ceva timp altcineva mai mult decat imi place Dani, dar pentru ca in mod indirect, lui ii datorez faptul ca acest blog exista.
– Dono – Pentru ca a fost primul om al carui blog l-am urmarit zilnic; pentru ca scrie bine; pentru ca are mereu subiecte frumoase; pentru ca am corupt si alti oameni sa il citeasca; pentru ca e al dracu’ de bun.
– Fluture – L-am avut in blogroll din/in scopuri nobile. Am inteles ca a donat banutii. Nu sunt ipocrita pentru ca l-am pus in blogroll si apoi am decis sa il scot, iar cine crede asta sa ma muste de ce am eu mai mare (pe masuratelea, nu capul e cel mai mare al meu).
– Pitzipoanca – Stiti toti ce gasiti acolo pe site, e reflectia lumii/ tarii in care traim, ironia/ satira pe care Bad Pitzi o face fiind incomparabila.
– Grapefruit – Pentru ca am stat juma’ de zi pe blogul ei; pentru ca am ras copios si pentru ca am plans de numa’; pentru ca cel mai mult mi-au placut articolele din categoria „Jurnalul lor” desi finalul nu a fost asa cum ma asteptam; pentru ca nu ne asemanam prea tare, dar pentru ca avem si lucruri in comun si pentru ca o sa casc din cauza ei la toate seminariile de azi.
Si-acum, daca ati riscat si nu ati tinut cont de avertismentul de la inceputul postului…pastrati-va injuratura pentru voi. S-aveti o zi faina si daca ma vedeti azi pe strada, oferiti-mi, va rog, o cafea. Sa fie cu mult zahar ca sa mi se faca ce am eu mai mare…si mai mare.
P.S.1: Mi-ar placea sa ii am in blogroll pe Ionut (el e cel care m-a ajutat la articolul „Mi-e dor. Si doare.”) si pe Danut, sunt niste oameni grozavi si sunt sigura ca ar scrie tare bine. Dar din pacate nu vor sa ne onoreze inca cu prezenta lor in blogosfera.
P.S.2: Hehee, nu o sa adorm azi la facultate, o sa imi inchid telefonul, inchid interfonul, scot cablul de la telefonul fix din priza si dorm la mine-acasa, unde-i cald si bine. Sper sa nu ma injure sugababa mea.
Later edit: Am adaugat niste bloguri extrem de frumoase ale unor oameni extrem de frumosi. Daca nu ii citesc zilnic, macar ii rasfoiesc o data la doua-trei zile si ma declar incantata. Vizitati-i cu incredere.
Blogu' lu' Pompi 