[ Primiti cu colindu’? Ca doara, tulai Doamne, buni is ardelenii, ma! ]
Tare fericita eram io in ziua asta, cu ceva multi ani in urma. Eram extrem de entuziasmata, de abia asteptam sa impodobim bradul, sa primim colindatorii, sa vina Mosu’… Am asteptat ceva ani pan’ sa aflu secretu’: bunicul meu folosea, dooh, o alta usa, ca sa se poata strecura far’ sa-l vad io cand negocia cu Mos Craciun.
Imi pare rau ca am aflat prea repede ca nu exista Mos Craciun. De fapt, imi pare rau ca am aflat punct.
Nu-i asa ca acum ne plangem spunand “Craciunul nu mai e ce era odata…” ? Nu-i asa ca ne enerveaza aglomeratia si frigul si preturile si parca si oamenii ? Nu-i asa ca acum suntem niste tristi? Nu-i asa ca tre’ sa ne dam singuri una dupa ceafa si sa ne bucuram de sarbatoare?
Din pacate, eu nu pot avea alaturi anumite persoane dragi mie. Din pacate, n-am ‘traditionala’ salata boeuf. Din pacate, nici carne de porc nu prea mananc. Dar ma bucur de o sarmalutza. Si de-un cozonac. Si de-un bradutz si de luminite si de globuletze si de fel de fel de minunatii. Si-asa tre’ sa facem toti. Macar azi.
Si macar azi…sa fim mai buni ? Nu. Pentru ca bunatatea nu se poate mima. Precum nici fericirea nu poate fi mimata. Dar poate fi provocata. Chiar de noi insine.
Sa fiti fericiti, c-un zambet tamp pe fatza, sa va bucurati de sarbatoare, de zapada, de colinde, de luminite colorate, sa v-amintiti sa fiti copii, chiar 70 de ati avea.
Stiu ca la min’ pe blog (probabil) nu vin oameni pe care sa ii dea banii neaparat afara din casa. Unui baiat-elev de abia ii ajunge alocatia de 40 de lei sa isi permita sa o invite pe tipa de care-i place la un film in mall. Un student de abia reuseste sa isi plateasca taxa la facultate si chiria si mancarea cu banii pe care ii ia de la jobul part-time la care trudeste de zor. Dar m-a impresionat acest post al lui Cabral (trebuie neaparat citit, altfel eu imi bat tastele degeaba p’aci.). Prin fata ochilor mi-au trecut scene urate, cutremuratoare, infricosatoare. Scene prin care a trecut Marian George David. Cu greu. Eu ? Eu nu as fi rezistat nici macar la un gram din suferinta prin care el a trecut. Sa-i intindem, asadar, o mana de ajutor. Analiza PET (care a ridicat cheltuielile la 5100 RON, bani stransi de la un om, de la altul ) a fost facuta, e posibil ca Marian sa aiba nevoie de un transplant de celule stem, la o clinica din Milano, cheltuielile ar depasi 160.000 de euro. Daca nu va fi nevoie de transplant ci doar de tratament, va avea nevoie de aproape 100.000 de euro. Daca voi castiga la loto promit ca ii dau eu toti banii. Dar daca nu, ce-ar fi sa ne mobilizam si sa punem mana de la mana? Orice suma conteaza.
Daca ma intreba cineva acum cateva zile cum sunt, as fi spus ca trec printr-o perioada destul de buna. Imi era bine. Aveam parte de farame de fericire. Poate era de la soare ; poate nu-mi venise inca factura la gaz ; poate nu primisem inca vesti proaste ; poate… . De cateva zile insa plang ca un om nebun. Intr-o seara am plans pentru ca mi-am amintit de L. Intr-o dimineata…am gasit pe YouTube niste melodii ale unei formatii pe care o ascultam cand eram mica. Una din melodii facea referire la un copil caruia ii murise tatal. Ascultam melodia si lacrimile imi curgeau siroaie. Tatal meu a murit atunci cand eu aveam 4 ani si nu reusesc sa imi aduc aminte decat de o singura zi alaturi de tatal meu. Eram foarte mica si imi aduc vag aminte, dar stiu ca ne facuse mie, mamei mele si fratelui meu o surpriza placuta. Imi pare rau ca nu am mai multe amintiri cu el…
Ciudat insa, melodia despre care va spuneam mai sus nu m-a emotionat din cauza tatalui meu. Ci din cauza unui om cu care nu am nicio legatura de sange. Dar care este de departe persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta. Bunicul meu vitreg –caci despre el este vorba- mi-a devenit al doilea tata. De fapt, el mi-a fost si tata si mama. Mi-a oferit momente minunate, am datorita lui cele mai frumoase amintiri ale copilariei. Plang ca un copil cand ma gandesc ca l-as putea pierde. Sunt sigura ca se va rupe o parte din mine atunci cand el nu va ma fi. Nu vreau insa sa ma gandesc la asta. Stiu ca e un lucru inevitabil. Independent de noi viata merge inainte. Stiu ca va veni si acea clipa cumplita. Dar nu vreau sa accept. Nimeni, absolut nimeni pe lumea asta nu va putea sa il inlocuiasca.
Acum un an a suferit o operatie de inima. Stiu ca atunci cand am plecat de la el de la spital dupa ce imi spusese ca trebuie sa fie operat, mergeam pe drum si plangeam. Eram in autobuz si pur si simplu imi curgeau lacrimile si nu ma puteam stapani. Operatia a decurs bine; cand l-am vazut prima oara dupa operatie am ramas socata. Slabise ingrozitor de tare. Din pacate, a trebuit sa fie operat si a doua oara. Cand a venit acasa mi-a spus ca la o zi dupa operatie asistentele ii pregatise o …lumanare. A facut o insuficienta renala, apoi a avut probleme cu nu-stiu-ce ganglion, dupa care a facut apa la plamani. Acum e posibil sa fie operat iar pentru a i se pune un stimulator cardiac. Cred ca se numara printre cei mai ghinionisti oameni de pe planeta. De anul trecut din martie pana acum…cred ca 8 luni a fost prin spitale…8 luni din 12. Mi se rupe inima, dar nu ii dau mai mult de 3 ani. Si ma doare.
Toata viata a fost un om puternic. Cand a mers la prima operatie sunt sigura ca i-a fost cat de cat frica. Dar era optimist, era puternic. La a doua operatie a mers tot cu zambetul pe buze. Credea ca o sa ii fie chiar mai simplu decat prima oara pentru ca stia prin ce avea sa treaca. Nu stia insa ce avea sa i se intample. Dupa toate complicatiile si problemele pe care le-a avut dupa a doua operatie…s-a schimbat. Simt ca nu mai e atat de puternic. Si renunta treptat la lupta. In conditiile in care toata viata a luptat si a muncit pentru tot ce are.
Cand a plecat din casa parintilor sai, a plecat cu mainile in buzunar. A reusit treptat sa isi cumpere o casa, o masina, si-a facut o firma care in anii `90 mergea foarte bine. Firma pe care bunica mea a avut grija sa o falimenteze…dar asta e o alta poveste.
Cred ca marele lui regret a fost ca…parintii lui nu au venit niciodata la el acasa sa vada ce a realizat. Venise singur, intre straini si reusise atat de multe. Parintii lui nu au fost de acord cu el in privinta casatoriei cu bunica mea. Din cauza ei, parintii lui nu au venit niciodata, niciodata sa vada ce a cladit unicul lor fiu in atatia si atatia ani de munca.
Pe langa asta..un alt mare regret al lui sunt sigura ca e acela ca cei pe care i-a ajutat atat de mult nu i-au multumit si i-au intors spatele atunci cand i-a fost greu. Si inca ii intorc spatele.
Daca nu ar fi fost el, eu as fi fost un alt om astazi. M-a ambitionat sa fiu cea mai buna la scoala. Mi-a insuflat dorinta de a invata. M-a invatat sa deosebesc binele de rau. Nu am reusit insa niciodata sa fiu atat de rabdatoare ca el. Si nu am reusit sa iert oamenii, asa cum el a facut-o de nenumarate ori. Si nici nu vreau. Pentru ca el a avut doar de pierdut de pe urma bunatatii lui. Pentru ca traim intr-o lume in care bunatatea, atat de rara in zilele noastre, a devenit un defect, o slabiciune. Stiu ca acesta nu e tocmai cel mai optimist mesaj pe care l-as putea transmite. Dar poti oare sa transmiti mesaje optimiste cand cel de langa tine nu iti multumeste pentru bunatatea ta ci profita de ea? Poti sa transmiti mesaje optimiste cand cel de langa tine asteapta ca tu sa cazi pentru ca el sa te afunde si mai tare? Poti sa transmiti mesaje optimiste atunci cand cel de langa tine e chiar cel care iti pune piedica?
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Celine Dion are o melodie intitulata « Because you loved me ». Eu nu o dedic vreunui iubit, ci bunicului meu. Pentru ca… :
De-a lungul vietii am cunoscut, evident, oameni…oameni buni, oameni rai…oameni care au avut ceva de spus, oameni care au trecut pe langa mine si pe care nu i-am putut vedea, din cauza mea sau din cauza lor.
Am avut de suferit de pe urma unor oameni…am avut de castigat de pe urma altora…mi-am facut dusmani(Doamne, ma simt ca Guta la faza asta), am castigat prieteni…putini, da’ buni…I-am urmarit indragostindu-se, despartindu-se, suferind, casatorindu-se. Am incercat sa le fiu un bun prieten…dar sunt groaznica atunci cand vine vorba sa dau sfaturi cuiva…nu ma pricep si punct…si mi se pare insuficient sa le spun asta si sa le spun « sunt aici pentru tine cand ai nevoie de mine »…dar o fac si sper ca ei sa ma inteleaga…pentru ca o spun din suflet.
Prieteniile adevarate sunt atat de rare in ziua de azi…mult mai rare decat stiu deja unii ca ar fi.Nu am nevoie de un prieten doar ca sa ma insoteasca la cumparaturi sau la un film sau la o plimbare. Am nevoie de un prieten care sa fie langa mine si sa ma imbratiseze atunci cand am lacrimi pe obraz. Am nevoie de un prieten care sa fie langa mine atunci cand ma tavalesc de ras. Am nevoie de un prieten care sa ma asculte…sa-mi asculte toate aberatiile posibile si imposibile. Si mai presus de toate sa le inteleaga.
Daca ai un astfel de prieten, multumeste-i pentru ca exista. Iubeste-l. Imbratiseaza-l cand ii e greu. Razi cu el(nu de el) atunci cand e neindemanatic. Ajuta-l. Invata-l. Si zambeste-i inca o data. Va fi greu sau chiar imposibil sa gasesti unul la fel. Nu il pierde. Odata pierdut, e bun dus. Nu cred in lucrurile innodate. Asta se aplica si in prietenii si in relatii de iubire sau probabil de orice fel. Odata ce ata s-a rupt, degeaba ii faci nod. Se vede clar ca a fost innodata. Odata ce o foaie a fost rupta, degeaba o lipesti cu scoci. Se vede ruptura, se vede scociul. Asadar ai grija de prieteniile tale. Poti sa ai 100 de prieteni, doar 2-3 vor fi adevarati. Doar 2-3 sau poate doar unul vor sta langa tine cand simti ca intreaga ta lume se prabuseste. Doar ei vor fi aceia care nu vor arata cu degetul catre tine, nu vor rade, nu te vor condamna cand ai facut ceva gresit. Te vor ajuta sa intelegi care ti-a fost greseala, te vor ajuta sa o repari, lasa-i doar sa te ajute, nu te incapatana sa crezi doar in ceea ce gandesti tu(aici, la ultima parte, eu una inca lucrez).
Asteapta-te sa fii dezamagit, nu o data, nu de doua ori, ci de mai multe ori. Si tu vei dezamagi, nu o data, nu de doua ori ci de nenumarate ori. Dar o raza de soare in momentul in care pe strada ta va ploua va compensa micile dezamagiri, scurtele clipe nereusite.
Zambeste mai frumos decat ti se zambeste. Daruieste mai mult decat primesti. Iubeste mai mult decat esti iubit.
Blogu' lu' Pompi 