La multi ani!

Sms-ul meu, trimis la lista, de la an la an din ce in ce mai scurta, (da, trimit sms-uri la lista, din lipsa de timp, inspiratie, originalitate) ar suna, scris de manutzele mele, asa : Va urez ca in Noul An sa va gasiti puterea de a va realiza visele, de a va implini aspiratiile, de a va atinge telurile. La multi ani ! An Nou Fericit ! (Cine-mi fura smsu’ va fi un uracios tot anu’, am ziiis!).

Putere… nu stiu voi, dar eu am puterea. Imi lipseste insa sutul in fund care sa ma urneasca din loc.

Fie ca zilele in care ne transformam in monstruleti verzi, uraciosi, ciufuti sa fie cat mai rare iar perioadele in care Marte va fi retrograd sa fie cat mai scurte si limitate.

Mai presus de toate, amintiti-va sa traiti. Indiferent daca in 2010 vom resimti si mai puternic criza economica, indiferent daca in 2010 vom plange, vom suferi ori vom castiga la Loto si vom intalni marea dragoste, indiferent daca la sfarsitul anului bilantul vostru contabil va arata un suflet in pragul falimenului, batran, fara vlaga, rapus de reumatism si alte boli grele, amintiti-va sa vi-l resuscitati si sa traiti. Si apoi, amintiti-mi si mie, daca aveti timp.

Ramaneti frumosi, veseli si nu uitati sa iubiti.

An Nou Fericit !

« –  […] Greseala pe care o face fiecare dintre noi – cel putin asa au cautat sa-mi explice – este ca se gandeste prea mult la micile lui infrangeri, la dorintele lui personale si prea putin la acest miracol care e viata, la obligatia pe care o avem fata de ea, obligatia de a o face mai frumoasa, mai buna… Fiecare trebuie sa poata raspunde : Iata pentru ce am trait ! fara sa roseasca.  In ce ma priveste, cand apune soarele ma gandesc : A mai trecut o zi. Inca o zi in care n-am facut nimic. Iar cand rasare soarele, nu stiu incotro sa apuc, pe ce drum trebuie sa merg, unde vreau sa ajung. Eram sigura ca fericirea exista undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Ca intr-o zi voi pune mana pe ea, asa cum pui mana pe o ceasca sau pe scoarta unui copac. Ca dragostea este supremul miracol…

– Vorbe, Mirona, vorbe ! »


‘Esti la fel, dar totul in tine e altfel.’

In ultima vreme, am citit de la niste fete dragi mie niste povesti triste, cu un EL si o EA, cu ceva lacrimi, cu ceva inimi frante, cu ceva regrete, cu ceva neimpliniri, cu ceva durere…

Cand am scris „Let’s talk about broken hearts” am facut-o cu intentia de a ajuta alte inimi frante. Inainte sa aflu cum e, nu va intelegeam. De ceva timp insa o fac. Si stiu cum e sa fii in stadiul de negare, asa cum v-am gasit pe unele dintre voi, cand te dai puternica si crezi ca ti-e bine. Stiu si cum e sa cazi si sa doara. Stiu ca in momentul ala, „Fii puternica!” nu e de ajuns. Stiu ca „Lasa, ca tu esti frumoasa si desteapta si el e un porc care nu te merita.” nu ajuta la nimic, din contra. Stiu ca e greu sa maschezi ochi umflati, e greu sa mimezi fericire, e greu sa IL privesti, e greu sa iti amintesti de trecut. Si e imposibil sa faci sa nu mai doara, durerea aia din piept parca-ti sfasie sufletul, iti zdrobeste inima, iti fura cate un pic din ultimul strop de viata.

Da, doare, nu, nu e doar un cosmar, da, e greu, nu, nu e imposibil. Aveti nevoie doar de timp. Si de prieteni alaturi. Si de imbratisari. Si poate ca e mai bine fara cuvinte…

Nu cred in existenta unor pasi de vindecare, asa cum nu cred in vindecare 100%. Cred insa ca, desi a devenit un cliseu, „Lucrurile chiar se intampla cu un scop dintr-un motiv.”. Pe care cu siguranta nu il vedeti acum, dar il veti vedea mai incolo.

Plangeti, suferiti, lasati timpul sa treaca, lasati rana sa se vindece.

Apoi, poate, pentru un moment, desi va credeti vindecate, aveti tendinta sa mergeti iar in trecut, sa dezgropati lucruri, pentru ca nu va simtiti impacate, pentru ca inca doare uneori, insa trebuie sa renuntati, sa luati naibii lucrurile ca atare si sa va detasati.

Poate, pentru un moment, ati avut impresia ca daca va ambitionati catusi de putin, puteti cuceri lumea. Lumea voastra. Insa uneori nu e deloc asa. Dar nu lasati asta sa va opreasca. O veti cuceri, candva, cumva, fara indoiala.

Soon I’ll grow up and I won’t even flinch at your name.”

Stupid in love.

Mai intai, a fost articolul Andrei. Apoi, cel al lui Grapefruits. Ambele despre… femei, indragostite, proaste.

Sunt sigura ca si barbatii – pampalai (sau nu) patesc uneori ca noi (stiati de existenta acestui cuvant, nu?!). Insa noi, muierile, avem darul asta idiot de a fi proaste cand iubim.

Ne-a parasit, ne-a refuzat, nu ne vrea. Credem ca putem accepta asta. Ne mintim ca ne-a trecut, insa ne trezim plangand dupa el. Dar nimic nu il aduce inapoi…

Se preface a fi neinteresat, se foloseste de noi, ne intinde nervii la maxim cu jocurile lui de bad boy, se perinda in fata ochilor nostri cu noile cuceriri, in fine, e un porc. Insa nu vrem sa credem asta, e atat de dragut si inteligent si pare manierat si … a, da, cand isi da jos costumul…grohaie. Dar noi nu vrem sa auzim grohaitul.

Ne minte, ne prefacem ca nu observam. Ne prefacem atat in fata lui, cat si in fata noastra. Pentru ca nu vrem sa acceptam.

E un trantor. Nu lucreaza, nu ne ajuta la treburile casnice. El insa nu e vinovat. Saracul, doar nu se va angaja sofer, el are diploma de facultate. La FF, dar ce conteaza? Il putem intretine noi, din salariul nostru, nu?!

Ne inseala, il iertam. Cu siguranta nu putem sa il mai vedem la fel, cu siguranta ne mintim ca nu se va mai repeta desi in noi zace o frustrare teribila la gandul ca s-ar putea intampla iar. Pentru ca iertam, dar nu uitam.

Se poarta urat cu noi (nu, nu aici e capitolul legat de violenta, verbala cat si fizica), incercam sa gasim vina la noi. Ne spunem ca sigur am gresit noi cu ceva, poate camasile nu ii sunt bine apretate, poate dunga de la pantaloni nu e dunga, poate e stresat la serviciu, poate afara ploua. Nu acceptam ca suntem atat de proaste incat sa iubim un astfel de om.

Violenta verbala. Prima oara, ne amagim ca i-a scapat. Sigur e de la oboseala. A doua oara, de la alcool. A treia oara, sigur l-am enervat noi. A patra oara…sigur si-a pierdut cumpatul, probabil pentru ca am avut tupeul sa il palmuim. Shame on us. Nu?!

Violenta fizica. Prima oara, ne-a lovit din greseala. A doua oara a dat din instinct. A treia oara… noi am depasit limita, era normal sa reactioneze asa. A patra oara… plecam la mama. A cincea oara (da, evident ca ne-am intors de la mama) a dat pentru ca… a crezut ca avem o aventura cu vecinul care ne-a ajutat sa caram sacosele. A sasea oara, am ajuns la spital. E nevoie sa ajungem la zece, in spital, cu fata desfigurata, cu 4 coaste rupte, cu dintii rupti, mana rupta si pline de vanatai pe spate?

De ce? Pentru ca prima oara cand s-a intamplat nu am avut curaj sa punem punct? Nu, nu insinuez ca daca ii scapa o palma sau te inseala, in secunda imediat urmatoare trebuie sa bagi divort, ajungand cu cei doi copii pe drumuri, traind dintr-o pensie alimentara de 150 de lei si dintr-un salariu minim pe economie. Asa spune si Grapefruits. Insa banuiesc ca tu, femeie, nu doresti ca ai tai copii sa priveasca scene de groaza de trei ori pe saptamana cand tata o bate pe mama.

Grapefruits nu realizeaza ca nici macar o femeie care e doctor in stiinte politice, e independenta, e inteligenta, e responsabila… nici macar ea nu are, intial, curajul sa se trezeasca, sa vada cu cine imparte patul, sa realizeze ca s-au depasit limite, sa puna punct.

Pentru ca suntem proaste. Fraierici, cum ar zice Emmis. Pentru ca asa e in dragoste, pentru noi, pentru unele.

De ce Ileana Lazariuc s-a maritat cu Ion Ion Tiriac, desi el cu cateva luni in urma, se despartise de ea si se casatorise cu Maria Marinescu? Pentru bani? Pentru faima? De dragul vremurilor trecute? Pentru ca il iubeste? Pentru ca e proasta? Sau pentru ca e desteapta, asa cum probabil Grapefruits ar presupune? Si cum se va termina asta, oare?!

As milita poate impotriva dragostei. Nu pentru ca eu nu am cunoscut-o si nu pentru ca eu nu am simtit cum e. Ci pentru ca poate prea multi sunt raniti, iar fericirea, entuziasmul si fluturasii de la inceputul relatiei nu compenseaza nici pe un sfert dezamagirea, suferinta, lacrimile de dupa. Si cu siguranta nici ranile. Ranile sufletului, ranile trupului.

Nu pot sa va spun sa nu fiti proaste in dragoste. Pentru ca veti fi. Insa amintiti-va sa va treziti si puneti punct cand e momentul. Nimeni nu va poate aduce inapoi anii pierduti, nimeni nu va poate sterge cicatricile de dupa bataie, nimeni nu va poate sterge cu buretele durerea din suflet.

LE: Recomand articolul Alex’andrei, cel de aici.

Cititi reactia Mayei, aici.

Nu stiu cati dintre voi realizeaza ca violenta in familie e un fenomen care, din pacate, ia amploare. Si prea multe femei le permit sotilor lor prea multe.

Ce isi doresc femeile?

Ori ca spuneti ca habar nu avem ce ne dorim, ori ca spuneti ca ne dorim prea multe, aveti dreptate, oricum ar fi. Inteleg, creierele voastre nu sunt facute sa citeasca in Esquire articole intitulate « Ce spune despre ea felul in care isi incheie nasturii la trench ? ». Creierele voastre sunt facute ca atunci cand ea spune « N-am nimic ! » sa credeti ca ea chiar nu are nimic. Oh, big mistake! Invatati de la this gorgeous guy de mai sus cum sta treaba.

Daca ati urmarit reclama de mai sus, articolul meu deja devine inutil. Insa ma incapatanez sa insist.

1. Frumusete.

Ceea ce nu stiti voi e ca nu toate suntem innebunite dupa blonzi cu ochi albastri. Nici dupa pachetele de muschi. Nici dupa tipi de 1.80. Mi-as rupe gatu’ dupa un tip care arata precum Jude Law si as tanji o noapte intreaga dupa un … cute guy, indiferent daca aduce a Owen Wilson ori ba. Totul tine de gusturile, preferintele fiecaruia. Important e sa existe atractia aia fizica.

2. Inteligenta.

Nu ne dorim un mic Einstein pe langa noi, oricat de simpatic s-ar vrea a fi un tocilar, putine femei ne-tocilare l-ar alege cu drag. Eu personal am o anumita problema cu tipii nu foarte inteligenti da’ va zic doar in particular (adicatelea eu si alte prietene virtuale de ale mele ne declaram profund dezgustate de tipii care nu stiu sa vorbeasca, sa scrie si sa citesTE corect !) Asadar si prin urmare apreciem tipii smart, da’ nu suntem interesate de compozitia chimica a acidului clorhidric, nici de reactia de hidroliza a sarurilor si nici de generatoare si motoare electrice.

3. Personalitate puternica.

Fetelor nu le plac baietii papa lapte. Si nici baietii artagosi+intangibili+increzuti. Si uram violenta, fie ea verbala sau fizica. Asadar ne dorim un tip puternic, care sa fie capabil sa ne apere in caz de pericol, care sa ne stranga strans in brate cand avem nevoie, care sa isi pastreze calmul in situatii limita si care sa nu se catere pe masa in momentul in care vede un soricel in bucatarie. Asadar, fii barbat, muiereo!

4. Sensibilitate.

Nu, chiar nu ne dorim sa plangeti cot la cot cu noi la filmele de dragoste, insa vrem sa stim ca nu sunteti de piatra. Adoram sa vedem ca sunteti tandri cu un pisoi sau un copilas, adoram sa fiti romantici (dar nu genul romantico-siropos) si suntem innebunite dupa tipii care ne inteleg, pur si simplu.

5. Simtul umorului

Da, ne place sa ne faceti sa radem, insa nu, nu apreciem glumele de prost gust. Da, ne place sa va ascultam (stim sa facem si asta, contrar aparentelor ), insa nu, nu ne place sa va laudati.

6. Bani ?!

Daca numele nostru nu este Elena Basescu si nici Ramona Gabor, atunci nu, nu ne dorim neaparat un Irinel care sa ne ia genti de la Louis Vuitton. Daca esti baiat destept, suntem sigure ca impreuna o scoatem la capat. E perfect adevarat, ne dorim stabilitate financiara si cu siguranta nu ne-ar deranja sa ne luati cu Bmwu’ de la scara dar mergem si cu Ratbu’ la nevoie, deci stati chill.

7. 17 cm ?!

E drept ca avem si noi niste limite, spre exemplu, oricat de ‘talentat’ ar fi cineva nu cred ca primeste aplauze la 9 cm. Asadar nu, nu ne dorim 17 cm, poate ajung 15, insa ne dorim sa fiti pasionali, jucausi, tandri, salbatici, inventivi pe … scena.

Pot continua cu lista asta si ajung undeva pe la plus infinit, asadar nicaieri. Stiu ca lucrurile de mai sus le stiati dar trebuie sa le si bagati la cap.

La capitolul fidelitate, in cazul in care nu va puteti abtine sa NU inselati, faceti naibii in asa fel incat sa NU aflam. Hai ca se poate !

Concluzionand, nu ne dorim un EL care sa indeplineasca criteriile x.y.z, in momentul in care ne indragostim va acceptam si daca nu sunteti in stare sa prindeti soarecu’ din bucatarie si daca nu sunteti in stare sa conjugati verbul « a continua ». Iar uneori, defectele voastre sunt exact lucrurile care va diferentiaza de ceilalti si devin automat lucruri peste care nu doar trecem, ci lucruri care ne plac la voi. Mie-mi plac tipii incapatanati si orgoliosi, as putea accepta tipi putin mai dezordonati decat mine si chiar si pe aia care storc pasta de dinti de la mijloc. Si inca altele pe atata. Pentru ca, asa cum imi spusese un bun prieten candva : „De unde îţi dai seama că te iubeşte? E simplu… Cunoaşte cele mai adânci secrete, şi mizerabile caracteristici, şi nu o deranjează… „

Asadar, lista intitulata „Calitatile lui Fat Frumos” se mototoleste frumos si se arunca la gunoi in momentul in care ne dam seama ca pur si simplu tanjim dupa un el. Si-n momentul ala, nu ne dorim decat stabilitate. Siguranta ca EL va fi acolo si maine si ne va iubi. Si atat.

P.S.: Episodul urmator: Ce isi doresc barbatii? (Da, astept sugestii.)

P.P.S.: Inspiratie de la Sufletica. Barbatul „ideal”, in viziunea unei scorpiutze, aici. Ce se intampla cand stai ca proasta waiting for the perfect man, aici.

Sunt ca vremea, schimbatoare.

Si pentru ca e mohorat afara si frig si urat … azi e ziua perfecta de vazut filme cu cenusarese (a se citi „de dragoste”;  recomandari, please?) si de ascultat, de ce nu, melodii ca cele de mai jos (mi le-a recomandat un amic, mersi! ; chestia ciudata e ca nu sunt tocmai genul meu de piese insa nu cred ca poti ramane tocmai impasibil la asemenea versuri) :

Primul pas. Eu sau tu?

Am citit la Jasmin un articol care mi-a facut neuronasii sa topaie de veselie si sa croseteze niste idei geniale. Ideea articolului lui Jasmin porneste de la intrebarea : « EA poate face primul pas ? Cum vede EL asta ? » Un comentariu extrem de bun a dat KingSnake in care explica toate situatiile posibile. Pentru ca statisticile spun ca 73.06% dintre voi nu vor pune soarecu’ la bataie sa se holbeze si benoclatoarele voastre la respectivul comment, incerc sa va redau eu acilisea situatiunea si apoi ne punem pe dezbatut.

1. Ea il abordeaza (dupa indelungi framantari, discutii interminabile cu prietenele, consultat astre s.a.).

  • El  era/ devine interesat, urmeaza chestia cu pus corazonu’ la bataie si intreg tacamul romantico-ceva.
  • El nu era/ e neaparat interesat, insa vede o oportunitate pentru ceva distractie, saraca fata-si primeste corazonu’ la pachet, terfelit, zgariat, facut praf.
  • El o refuza, lista de motive e lunga tare, da’ ar face bine sa-i zica adevarul, sa stie fata la ce are de lucrat. (Aveti atata barbatie in voi incat sa ii spuneti de ce, nu intr-o maniera insensibilo-mitocaneasca, insa nici nu inventati lucruri-problema-la-voi, care nu exista, doar ca sa nu o faceti sa sufere.)

2. Ea il abordeaza subtil.

  • El nu se prinde, tipa tre’ sa schimbe tehnica sau sa o lase balta, alegerea e a ei.
  • El se prinde (baiat destept, manca-l-ar mama), vezi punctul 1.

3. Ea nu il abordeaza.

  • O face insa el. Se lasa cu happy end sau vanatai. Dupa caz.
  • Nu o face nici el. Saraca fata, mi-e mila de ea, sa-i dea cineva o doza de Cola tupeu.

Daca inca sunteti aici si nu v-am pierdut undeva pe drum, e de bine. Pen’ca acum incepe distractia. Am facut si eu primul pas.  De cateva-multe ori. M-am ars o singura data. Din motive, sa le zicem, habar-n-am-cum-sa-le-zicem. Fu naspa, va spuneam in articolul anterior ca, din punctul meu de vedere, doare mai tare sa esuezi decat dor framantarile de a nu fi incercat, dar dupa 5 baxuri de servetele consumate, trec toate.

Revenind… incercam sa emit o idee geniala, filosofica da’ cred ca merg pe maniera mea retardo-infantila. Asadar, zic, daca oricum femeia a devenit independenta din punct de vedere financiar, daca oricum femeia ocupa pozitii de conducere, daca oricum femeia preia uneori fraiele in pat, daca oricum femeia e deseori cocosu-n casa, de ce nu poate femeia sa faca primul pas fara a se crede despre ea ca e usuratica? E drept, conteaza modalitatea prin care ea va abordeaza si e drept, printre femeile care fac primul pas se vor numara si unele usuratice, dar de ce, daca te-as chema la cafea, ai ridica spranceana si-ai stramba din nas ?

P.S.: Citind niste comentarii tot la Jasmin, mi-a venit in cap inca o intrebare: cum ti-ar placea sa fii agatat(a)? Astfel incat cel/ cea care incearca sa te agate sa nu fie considerat(a) fustangiu/ usuratica? Si nu, n-am io probleme de genu’, zau ca-s fata descurcareata.

LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu “Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?

„Povestile-s triste si dor…”

In leapsa primita de la Maya trebuia sa precizez care este, din punctul meu de vedere, persoana cea mai periculoasa. Am spus:  « Persoana care tine in maini sentimentele mele, persoana care ar avea puterea sa imi franga inima…», indiferent daca ar face-o voluntar sau involuntar.

Nu ma tem de moarte. Indiferent daca ea ar fi dureroasa sau nu. Ma tem insa de un handicap sau de o condamnare la suferinta fizica pe viata. Nu ma tem de catastrofe naturale, cutremure. Ma tem, probabil, de Dumnezeu.

Nu ma tem de un om cu un pistol in mana, ci de omul in mainile caruia sta fericirea mea. Si ma tem, poate, de mine si de dragoste. De mine, pentru ca am un instinct de autodistrugere. De dragoste, pentru ca as deveni un calvar de femeie, sufocanta poate, geloasa cu siguranta, posesiva probabil. As incerca sa imi reprim orice urma din combinatia eu-cicalitoare, eu-excesiv de iubareata, eu-suspicioasa, eu-ingrijorata, eu-cea cu teama de a nu fi ranita si astfel nu as mai fi eu, dar nu pot speria acele maini, pentru ca  se spune ca cele mai frumoase haine pentru o femeie sunt mainile unui barbat care o iubeste. Si mie-mi place sa am haine frumoase…

Eu ma tem de mine. Tu de ce te temi ?