Azi sunt happy!

Pe langa faptul ca azi e ziua mea de nume [da, ma cheama Mihaela si da, cersesc niste „La multi ani” -uri, mai ales din partea celor care m-au uitat!] astazi…ei, bine, astazi…am avut 2 orgasme provocate, cum altfel, de iubitul meu fidel, shoppingul. Ne intelegem tare bine, dar e cam materialist… Si mama nu-l prea place… Da’s io innebunita dupa el si asta-i tot ce conteaza!
P.S.: Mai tarliu sau maine va povestesc cum fu la Bucuresti.

P.P.S.: M-am indragostit de o geanta de la Meli Melo Ai auzit, Ioanaaaaa?

Anunțuri

Utopie.

In articolul sau, intitulat “Totul mai simplu”, Ionut a pus intrebarea “Ce ar fi daca tot ce e complicat s-ar reduce la ceva foarte simplu?”. Iertat fie-mi pacatul, insa iti voi fura miseleste intrebarea.

Florin Puscas a dat un raspuns pe care probabil 60% dintre voi l-ati fi dat, si anume „Probabil viata ar deveni foarte plictisitoare…”. Si zau, nu stiu de unde va vine raspunsul asta. De ce trebuie sa vedeti lucrurile asa?

Daca lucrurile ar fi mai simple, s-ar gasi tratament impotriva virusului HIV.

Daca lucrurile ar fi mai simple, psihoterapeutii si-ar pierde slujbele.

Daca lucrurile ar fi mai simple, nu ne-ar speria factura de la gaz.

Daca lucrurile ar fi mai simple, am fi mai calmi, mai relaxati, mai buni, am fi fericiti, nu am mai suferi, nu am mai plange decat de bucurie, poate nu am mai urî, poate Base si ai lui n-ar mai putea fura, poate natura n-ar mai fi poluata, poate Lady Gaga nu ar mai purta tinute daunatoare globului ocular, poate vanzatoarea de la Tina R nu ar mai fi indolenta, poate mama nu m-ar mai certa atat de des, poate prietenele mele ar zambi mai des si poate eu…poate eu as scrie mai frumos colorat, in explozii de roz, galben, fucsia si mov.

Dar hei, cat de mega-extra-ultra utopic e asta?!

Leapsa 2 from DianaEmma.

Mi-a pasat DianaEmma leapsa primelor dati. Multumesc, a fost placut sa-mi amintesc de vremurile bune.

Primul acasa: A fost la bunicii mei, loc unde am stat de la 2 la 14 ani. Acolo-s toate cele care mi-au marcat copilaria: primii prieteni, primul „Elastic”, prima coarda, primul „De-a v-ati ascunselea”, primele „Sticluta cu otrava”, „Ratele si vanatorii”, „Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti”, „Taranul e pe camp”, „Trecea un print calare”, prima bicicleta cu trei roti (rosie cu cosulet alb), primele cazaturi, primele boacane, primele poezii, primii oameni de zapada, primul brad de Craciun, primul oracol completat, primul sarut, prima mana-pe-fund, primele amintiri fericite (prima mana-pe-fund n-ar trebui sa fie tocmai o amintire fericita, dar noh, unii oameni E mai perversi si anormali de fel).

Prima rochita: E foarte greu sa imi amintesc de prima-prima, stiu ca am avut multe-multe (ca doar am fost un copil rasfatat), pot insa sa inchid ochii si sa-mi amintesc perfect cum aratau aproape toate rochitele mele, pe 3 dintre ele le…pastrez pentru fetita mea.

Primele cele-mai-ce incaltari: Niste cizmulite albe superbe, cu niste stelute argintii cumparate de mama din banii lu’ bunicu’. Eram tare mandra de cizmulitele mele si inca ma urasc c-a trebuit sa trec de marimea 26 la picior. Si tot n-o iert pe mama ca le-a dat. Apoi au urmat niste saboti negri din lac, cu talpa putin inalta, adusi de bunicul meu din Republica Moldova. Perechile astea doua de incaltari mi-au marcat copilaria.

Primul caine: De fapt, am crescut alaturi de doi caini: un caine lup caruia ii spuneam … Lupan si o catea-corcitura, numita Moldiţa, care facea multi-multi pui si care-mi insenina zilele. Au murit, pe rand, amandoi.

Primul baiat de care mi-a placut: Se numeste G., aveam amandoi 5 ani. El: blond, ochi albastri. O minunatie de baiat. A facut insa pe el la găgăniţa si de atunci mi-a trecut dragostea. Pentru ca nu-s io aia careia sa-i plaCA CAcaciosii.

Prima formatie al carei fan am fost: André. Aveam toate casetele cu ele, cantam si dansam prin casa, stiam toate versurile pe de rost, aveam coregrafii la piesele lor, la scoala, in pauze sustineam recitaluri alaturi de cateva colege. Inca nu pot sa cred ca a trecut perioada aia.

Primul meu sarut adevarat: Cu L., la 13 ani juma’. Baiatul ala a reusit pur si simplu sa ma faca sa ajung in al noualea cer.

Prima mea iubire: Ramane L.

Primul „Te iubesc”: Ciudat sau nu, cred ca i-a fost adresat lui A., cel mai bun prieten al lui L. Ciudata poveste. Sau sa ii fi fost adresat lui R.? Oricum, in niciunul din cazuri nu vorbeam serios, desi in cazul lui A. am avut un moment in care simteam ca parca-parca. Din pacate, pana la mirifica varsta de 20 de ani n-am reusit sa aflu ce inseamna un „Te iubesc” spus sincer, din inima, pentru un Fat Frumos.

Primele lacrimi din iubire: Au fost pentru L. sau pentru Fat Frumos, habar n-am. Intotdeauna am sustinut sus si tare ca „Nu am plans niciodata pentru vreun baiat.” dar iata ca a sosit momentul adevarului.

Leapsa o pasez celor trei crai de la rasarit: Koodoo, Invatatorul si ChuckNorris pentru ca sunt absolut convinsa ca o veti face in cele mai amuzante moduri cu putinta (nu trebuie sa folositi primele mele dati, ci sa va imaginati un primul/o prima in…orice; desi ar fi amuzant sa aflu care fu prima voastra rochita si prima mana-pe-fund). Daca incercati sa va sustrageti va asteapta un mare si calduros .

LE: Leapsa a, vorba ei, furat-o pe sestache si gagica faina de scrie pe de fete.

De ce-si rod femeile unghiile, Mitica?

Ma nervozez PENTRU CA / CAND :

-imi dispar/ imi uit ideile geniale

-imi sunt interpretate total anapoda ideile geniale

-raman fara suc ; sau cafea ; sau acetona

-ma doare fundul de la prea-mult-stat-pe-scaun.

Ar mai fi da’ n-am chef.

Ma nervozeaza tare rau Zoso. Si mai nou si Arhi. Bai, deci sunt oamenii astia atat de incredibil de aroganti si de infumurati, ceva de speriat. Asa cum e si Alice, da’ gagica mai are un plus : bubuie de idiotenie. Desi cred ca nici sus-numitii nu fac (neaparat) exceptie de la regula asta. (Daca am mentionat un om pe care voi il apreciati, nu-mi voi cere scuze. Stiu cum e sa se ia cineva de unul din blogerii tai preferati. Poate Zoso atrage publicul, poate Arhi e un nene cu experienta, eu nu dau doi bani pe ei. E punctul meu de vedere.)

Ma enerveaza taranii prosti. Eu am crescut la tara, la bunici, iar de ma faceti taranca (in sensul ala dobitoc al cuvantului) arunc cu rosii dupa voi. Nu stiu sa sap si nici sa mulg vaca si stiu, cu mici exceptii, ce e ala bun simt mai ceva ca un orasean. Asadar ma enerveaza taranii prosti crescuti la oras. Sau nu.

Ma enerveaza pizdele proaste. Pizdele alea care cred ca daca au supt mai multe pule puli Chupa Chups decat toate femeile pe o suprafata de 238.391 km² iti sunt net superioare, indiferent daca tu ai un doctorat in stiinte politice sau daca esti cea mai buna mama din lume.

Ma enerveaza tocilarele incuiate care-s vaci mitzaite; indobitocite de cursuri tocite si de profesori comunisti.

L.E.: O pizda fata ajunge-n info (asta-i un liceu). Dupa discutii seculare ce-au durat 300 de postari pe hi5, se pune intrebarea: cate bai iashte in info? Trei, in pula mea (vorba lu’ Despot). Bine, 4, da’ la Despot erau 3. Acuma problema mea existentiala care iashte? Cum dumnezeii ma-sii va mai inghite pamantul? N-ati murit, mă, de atata prostie? Oare chiar sunt singura care are alergie de gradul I la prostie? Innebunesc, zau. Si-mi mai miorlaie si cainele lu’ vecinu’ in cap, cum dracu’ sa nu te duci dracu’? Îh?!

Mi-e mila de my french manicure, de unghiile mele rosii, mov, bi sau multicolore.

Flori, fete sau baieti…

Contrar aparentelor, postul meu nu este legat de jocurile copilariei si alte amintiri precum cele din acest post. (Si totusi, care-si aminteste de Sticluta cu otrava, Ratele si vanatorii, Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti, Taranul e pe camp, Trecea un print calare, De-a v-ati ascunselea s.a. ?)

Vorbim astazi insa despre…fete ; si baieti.

Sunt sigura ca daca esti fata, mereu ti-ai spus ca ti-ai fi dorit sa fii baiat ; sau cel putin, ai spus-o macar o data in viata, probabil in zilele alea cu crampe, nervi si dureri de sani. Pentru ca in viziunea ta, e inimaginabil de greu sa fii fata ; ingrijirea pielii, a tenului, a parului, haine, accesorii, pantofi, reguli de asortare/combinare a hainelor, aranjat par, machiat s.a. (c-am obosit) toate fara exceptie iti dau batai de cap ; si spui ca e mult mai simplu sa fii baiat intrucat ei rezolva totul cu un dus, un barbierit, un deodorant si un tricou .Untitled-TrueColor-02

Daca esti baiat, probabil ti-ai dorit sa fii fata in momentul in care ai intampinat probleme cand veni vorba de…bagat vaporu’-n port, vorba reclamei de la Foltene. Pentru ca ai impresia ca e usor sa ai tzatze si cur si ca lumea-ntreaga iti sta la picioare doar pentru simplul fapt ca ai vagin.

Sunt sigura insa ca probleme tehnice intampinam toti, indiferent de sex, rasa, specie. Ma refer la genul de probleme tehnice pe care le avem cand vine vorba de a relationa cu o persoana de sex opus in vederea unor … . Ne facem fel de fel de probleme, fel de fel de griji. Ne punem nenumarate intrebari, incercam sa punctam la capitolul teorie ; ne ajutam de prietenul Google cautand sintagme de genul « cum sa il fac sa… » si aruncam banii pe reviste care ne ajuta cu fel de fel de sfaturi pe care oricum nu le punem in practica.

Sa fii fata nu-i usor. Mai ales acum, cand trebuie sa vinzi sex mai mult ca oricand, mai ales acum cand aspectul fizic a devenit o bariera pe care nu o poti trece fentand, mai ales acum cand nimeni nu are timp si rabdare sa iti vada sufletul din spatele ochelarilor si a aparatului dentar (nu, nu port nici una, nici alta).

Sa fii baiat nu-i usor. Mai ales daca nu te cheama Poponet, mai ales daca nu ai un Bmw, mai ales daca mama si tata nu sunt Mama si Tata.

Ideea insa e sa lasam lamentarile deoparte si in acelasi timp sa renuntam sa credem in sfaturi-minune despre cum sa pui mana pe cum sa agati cum sa faci un tip/o tipa sa te placa. Eu cred ca lucrurile astea vin de la sine. Iar momentele in care tu o vrei, ea nu te vrea sunt doar momente. (Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, sunt momente urate sau chiar groaznice, in functie de intensitatea sentimentului, in functie de cat de tare e afectat corazonul, si nu orgoliul.)

In mintea fiecaruia se traseaza, probabil, un portret, probabil si fizic, nu doar moral, al EI / LUI. Dar acest portret se destrama cerinta cu cerinta, acea lista imaginara se arunca la gunoi cu fiecare bifat sau cu fiecare icsulet in momentul in care te indragostesti. Pentru ca se-ncapataneaza dragostea asta sa fie precum niste ochelari cu lentile roz. Si pentru ca zice-o vorba din popor ca in momentul in care iubesti o persoana, o accepti cu tot cu defecte. Nu cred insa in ceea ce imi spunea un comentator, si anume ca “Apreciem oamenii pentru calitati. Ii iubim pentru defecte.”. E un “Nu cred” si punct.

Nu am reusit sa fiu fluida in postul asta. Sfidez legile limbii romane, n-am cuprins si incheiere, nu pot aseza cuvintele altfel decat aleatoric in pagina. E genul de scriere pe care nici insusi autorul nu si-o intelege.

Cred ca voiam sa sugerez ca indiferent de cat de greu e sa fii fata sau baiat, indiferent de cat de greu e sa suporti epilatul cu ceara sau cat de greu e sa fii romantic in fata partenerei tale, toate lucrurile astea isi pierd orice urma de valoare in momentul in care intervine sentimentul. Iar teoria despre cum sa cladesti o relatie sau despre cum sa o faci sa mearga e pura teorie in momentul in care practica e cea care te doboara.

Cred ca-mi place sa ma complic, pentru ca marele meu vis e acela de a avea o fetita (si nu, nu un baiat). Asta probabil pentru ca, undeva, in inconstientul/subconstientul meu, imi doresc sa fiu mama pe care eu nu am avut-o. Am fost crescuta 12 ani de bunici si relatia mea cu mama nu e tocmai aceea de bune prietene. Si lucrul asta se vede in fiecare frustrare de a mea, in fiecare modalitate de a-mi rezolva problemele, in fiecare coltisor din mine. Insa, daca te crezi in stare sa imi faci un baietel atat de incredibil de dulce ca cel de mai jos, ma sacrific si ma fac mama de baiat.

the_boy_by_bamhugbug-png

Prima imagine e furata de pe trilulilu.ro, a doua am furat-o de pe deviantart.com sau am furat-o de la unul/una din voi. Zau ca nu-mi amintesc.

Nu te mai minti.

Cred ca un om poate fi indiferent doar daca e nesimtit. Si atat. Sau poate ma insel.

Ne dorim sa fim indiferenti si ne amagim singuri ca am si reusit. Dar e doar o minciuna.

Vanzatoarea indolenta din mall, gunoierul care ne-a fluierat pe strada, tipul dragut din autobuz care ne-a aruncheat ocheade, bunicul care ne-a crescut, mama care ne-a certat, prietenii care ne-au tradat, care ne-au dezamagit, profesoara care ne-a dat 9 la Bac, verisoara care ne-a confiscat margelele preferate, colegul care ne face ochi dulci, controlorul care ne-a amendat, taximetristul care a fost amabil, medicul care ne-a tratat, psihologul care ne-a sfatuit, croitoreasa care ne-a stricat rochia, hotul care ne-a luat telefonul, prietena care ne-a sters lacrimile, iubitul care ne-a inselat, iubitul care ne-a oferit primul orgasm, baiatul care ne-a spus primul “Te iubesc”, toti, dar toti, fara exceptie, ne fac ceea ce suntem azi, fac parte din viata noastra nu doar in acele 47 de secunde in care ii intalnim, ci in cei 47 de ani pe care ii traim.

Nu toti cei pe care ii intalnim trebuie sa fie alaturi de noi in cei 47 de ani ; prietenii cu care nu mai tinem legatura, dusmanii care ne-au facut zile amare, sefii care ne-au scos peri albi nu mai sunt langa noi din cauza distantei, a orgoliului, a schimbarii. Nu neaparat pentru ca nu au fost suficient de buni incat sa ii tinem langa noi si in prezent si mai departe, in viitor. Ci pentru ca acesta e ciclul vietii.

Nu suntem indiferenti cu fostii prieteni, nu suntem indiferenti nici cu copilul care ne-a zambit din carucior. Toti conteaza, toti ne marcheaza, toti ne influenteaza, intr-un fel, sau in altul.

Sa sau sa nu?

Citeam pe blogul Alexandrei despre o intamplare nefericita: un prieten de al ei din copilarie s-a spanzurat. Dumnezeu sa il odihneasca!

Banuiesc ca e inutil sa precizez ca majoritatea celor care au comentat au spus referitor la oamenii care aleg aceasta cale ca sunt lasi, ca au idei tampite, ca aleg cea mai usoara cale, fara sa le pese de cei care raman in urma lor, suferind s.a.

Acum… vreau sa intreb : Cati dintre voi v-ati pus vreodata cu adevarat problema sa va sinucideti ? Spun cu adevarat pentru ca situatiile de genul « Ah, as vrea sa mor pen’ca m-a parasit iubi. » nu se pun la socoteala. De cate ori ati stat la un metru de geam dorindu-va ca in secundele imediat urmatoare sa il deschideti si sa sariti ? De cate ori v-ati uitat jos si v-ati gandit cum ati arata intinsi acolo, plini de sange, cu oameni adunati in jurul vostru ? De cate ori v-ati uitat in jos, gandindu-va daca in urma caderii va veti pierde viata sau veti ramane infirmi ? De cate ori v-ati gandit cum ar reactiona mama sau bunicul vostru ? De cate ori v-ati imaginat chipurile prietenilor vostri apropiati la auzul vestii ca voi ati murit ?

Sa ma scuzati insa greu imi va fi sa aprob comentariile in care imi spuneti « Eu ? Niciodata. Eu lupt. Eu nu sunt las(a). ». Citeam un comentariu pe blogul Alexandrei, scris de Nebunelul: « mi se pare un act de lasitate… desi consider ca iti trebuie mult curaj sa faci asta». E drept ca o (mare) parte din cei care aleg sa faca acest gest sunt, probabil, bolnavi. Dar zic si eu ca, desi vine ca o contrazicere a postului meu in care urlam zicand « Nu va resemnati ! », nu ar trebui sa ii judecati pe oamenii care, desi nu sufera de nicio boala mintala, aleg sa se sinucida. Ganditi-va la omul care nu este influentat de vreo boala, de vreo dependenta, ci de… un necaz, un of, o problema nu pe care nu poate sa o rezolve, ci o problema care il macina, ii scoate sufletul, il innebuneste, il subjuga. Pierzand sau nu controlul, esti chinuit, distrus, faramitat nu de gasirea rezolvarii problemei ci de problema in sine, de ceea ce presupune ea ; fiecare lacrima, fiecare gol in stomac, fiecare clipa de frica te duc in pragul disperarii, iti pun mana pe manerul geamului, apasa butonul liftului catre ultimul etaj, iti pun mana pe sfoara si sapun. Nu nerabdarea, nu faptul ca nu ii acorzi timpului timp sa le rezolve pe toate, ci lacrimile, golurile in stomac, frica, toate sentimentele acelea de 4 sau 5 zile te imping sa da.

Nu incercati sa cautati justificari, sa faceti acuzatii de lasitate, de dementa ; eu o pot acuza pe Monica Columbeanu ca e materialista, dar eu nu sunt in locul ei sa stiu ce simte, ce gandeste, cum traieste. Daca te-ai uitat pe geam, in jos, daca te-ai vazut acolo, scrie. Daca nu, abtine-te.