2020, habar n-am ce-a fost asta!

Pentru mine, retrospectiva anului a devenit o traditie de cativa ani si e un lucru de care imi doresc tare sa ma tin. So here we go…

Am inceput anul 2020 cu gandul de a-mi gasi curajul sa iau decizia de a pleca din tara. Era un gand. Gandul ala e inca acolo. Doar ca exista ceva inexplicabil ce nu ma lasa sa trec de stadiul “e doar un gand”…

Incepeam totodata 2020 spunand Nu sunt neaparat extrem de entuziasmata pentru 2020, il astept mai degraba calm, linistit, doar cu increderea si speranta ca lucrurile vor fi cel putin la fel de bune ca pana acum.

Si, desi am avut pandemie, pot spune ca au fost, in felul lor…

Calatorii

HAHAHAHAHAHAHA. Let’s all laugh together! Pentru ca n-a fost un an tocmai minunat, incep fix cu topicul care-mi e cel mai mare regret. Caci eu nu-s omul a carui viata e perfecta nici in realitate, nici in online…

Cred ca prin ianuarie facusem planuri pentru un city break in Barcelona pe final de martie. Si, desi veneau vesti de prin Europa ca situatia nu e roz, am crezut pana in aproape ultima clipa ca mergem in Barcelona. Doar ca… doar ca nu.

Si, desi am un goal de a vizita minim 5 tari pe an, anul asta de abia am iesit din Brasov de cateva ori. Si cred ca asta e cel mai mare regret al meu pe 2020. Faptul ca nu am calatorit. Doar ca, vedeti voi, s-ar fi putut. Am zis pas! unor oportunitati din teama de necunoscut, nesiguranta, poate si dintr-o precautie exagerata, poate si pentru ca, in mintea mea, ideea de city break/vacanta inseamna relaxare, nu stres, purtat masti si carat dezinfectant dupa tine. Insa da, acum regret. Si mi-am zis ca in 2021 nu va mai fi asa. Fie ce-o fi…

Lockdown

In ianuarie si februarie ma amuzam de cei ce-si faceau provizii de hartie igienica si conserve. In 12 martie am ramas acasa, neimaginandu-mi ca nu ma voi mai intoarce tot anul la birou.

Am fost afectata financiar in perioada lockdown-ului, nu am fost insa stresata si am profitat de timpul ala sa-mi fac atunci curatenie in pozele de pe telefon – si am revizitat (macar asa) niste locuri minunate in care am fost in ultimii ani.

Am sarbatorit Pastele si zile de nastere online. Mi-am imbratisat mai putin mama si prietenii.

Insa am realizat ca sunt un om care are multe motive pentru care sa fie recunoscator vietii, am incercat sa fiu precauta, si nu paranoia (desi nu mi-a iesit mereu), am incercat sa fiu chibzuita si realista, sa ma tin cu picioarele pe pamant, desi inima mea ar fi zburdat ca nebuna. 

2018 si 2019 au fost cei mai frumosi ani din viata mea de pana acum, am crescut cel mai mult profesional, am calatorit mult si mi-am bucurat sufletul, m-am dezvoltat mult ca om, relatia cu familia mea e si mai frumoasa, am pastrat alaturi prieteni absolut minunati si zapaciti (fix pe placul inimii mele) si, cel mai important, imi place cel mai mult de mine, cea de acum, la final de 2020.

Sigur ca nu voi renunta niciodata la calatoritul care-mi aduce zambetul tamp pe fata, sigur ca voi evolua si mai mult si voi deveni un om si mai fain. 

Insa, pentru toate astea, e important sa stim ce ne dorim de la viata. Ce ne face fericiti si impliniti. Sa muncim pentru lucrurile alea si sa ne incapatanam mereu sa ne luam cele mai frumoase lucruri de la viata. Iar eu sigur voi face asta!

Mai e un lucru tare important pe care l-am realizat pe timpul lockdown-ului: acela ca mie imi e foarte usor sa stau in casa, mi-e foarte usor sa stau perioade lungi singura si asta m-a facut sa ma gandesc ca… poate nu mi-ar fi atat de greu daca as pleca din tara.

Nu-s o singuratica, ador intalnirile cu oameni dragi si faini, insa nu mi-a fost atat de greu sa ii vad doar online. Sigur ca temerile mele legate de plecatul din tara (acum ca am rezolvat-o pe cea de mai sus) inca exista. And we shall see…

Am mai realizat ca nu toti oamenii reactioneaza la fel in lockdown/carantina. Si e perfect normal sa fie asa. Nu tutoror le e usor sa stea inchisi in casa, uneori nu isi vor putea controla iesirile, vor varsa frustrari si temeri. Insa am invatat sa fiu empatica cu ei si starile lor.

Pandemie, familie, prieteni, cariera si suferinte

Cred ca pandemia mi-a furat putin din entuziasm si veselie. Din cheful ala absolut nebun de viata. Dupa ce mi-am revenit financiar, am inceput sa dau putin iama in magazine online si offline. Mi-am cumparat lucruri “pentru cand ma voi intoarce la birou”. Si momentul ala n-a mai venit. Ulterior, mi-am comandat carti in prostie. Si, desi eu nu-s omul caruia sa ii placa stilul sport, in toamna mi-am luat o groaza de joggers care-s tare comfy, dar tare inselatori cu silueta. M-am mentinut destul de bine pe parcursul anului cu kilogramele, am mai pus un kg, doua, am slabit pana inapoi la 47, iar pe final de an am facut-o puuutin lata luand 3-4 kg. Doar ca stiu ca aspectul asta depinde doar de mine, de ambitia si vointa mea, asa ca nu-mi fac deloc probleme ca n-o sa scap de ele curand.

Imi spuneam ca ar trebui sa petrec mai mult timp cu mama si anul asta am petrecut mai mult timp cu familia decat cu prietenii mei. Insa asta a fost atat de bine. Si m-a mai ajutat oleaca. Mama a mai evoluat putin, iar eu am devenit puuutin mai empatica si toleranta. Ma bucur de momente, ma mai enervez uneori, dar sunt si mai intelegatoare si nu ma mai supar asa mult. Le iau asa cum sunt..

Sunt incredibil de mandra de mine ca am reusit sa imi aleg niste prieteni asa faini. Simt, cumva, ca sunt in punctul ala in care mana aia de omuleti e fix ce(-mi) trebuie si e fix cum (imi) trebuie. Si sunt asa norocoasa pentru asta…

Totusi, am si suferinte. Sufar cand oamenii mei dragi nu-s bine. Si cred ca cel mai tare sufar ca mama nu si-a vindecat ranile. Si ca ma simt atat de neputincioasa in a o ajuta.

Anul asta (mai mult ca oricand – caci pandemia a adaugat asta) am suferit pentru oamenii needucati, neinformati, iresponsabili si nesimtiti. Daca in 2018 cel mai tare m-am enervat din cauza politicii, in 2020 m-am enervat cel mai tare din cauza lipsei de educatie, de informare, din cauza superficialitii si a rautatii (a se citi “nefericirii”) oamenilor.

Nu-s vreo Sfanta Filofteia, dar va zic cu o sinceritate venita din suflet: pe mine ma doare partea aia de romanasi. “Amar ca fierea” este ceea ce simt cand vad astfel de oameni. Si as vrea sa fug, intr-o tara in care lumea e mai civilizata si mai educata. Sa nu ma mai doara. Sau sa ma doara mai putin. Stiu, stiu, la naiba, ca oamenii astia exista in fiecare tara. Poate-s mai putini, poate-s la fel de multi, nu stiu. Stiu doar ca simt ca vreau sa fug. Sa nu imi mai iau energie negativa de la ei si sa nu mai simt durere si frustrare.

Profesional, mi-am parasit pasiunea pentru ca (asa a fost conjunctura) simteam ca bat pasul pe loc. Iar eu sunt un om care iubeste evolutia, desi schimbarea nu mi-e niciodata confortabila la inceput. Eu inca cred ca lucrurile facute din pasiune is cele mai bine facute, insa detest plafonarea, stagnarea, iar acum, desi am trecut printr-un stres incredibil, simt ca ma dezvolt din nou. Si asta-i ceea ce-mi doresc. Eu sunt o carierista si o corporatista pe viata (pe mine nu ma atrage ideea de antreprenoriat) si stiu ca ce fac acum ma va ajuta mult pe viitor. Inca n-o fac cu pasiune, sincera sa fiu. Nu stiu daca o sa ajung sa o fac cu. Insa am ramas acelasi om muncitor, dedicat si-n jobul asta si o sa iau tot ce-i mai bun din el.

O chestie tare faina anul asta (pe care musai tre’ s-o punctez) e reprezentata de toate aprecierile alea profesionale pe care le-am primit. Anul asta au fost mai multe ca niciodata. M-au impresionat, m-au ajutat, m-au facut sa inteleg si mai bine cat de mult valorez si ca… nu e in zadar.

Care e scopul meu?

La final de 2019, vorbeam despre “Gaseste-ti calea!”… Si cred ca-s destul de aproape.

Desi suna morbid, le tot spun prietenelor mele ca, la priveghiul meu, mi-as dori ca toti oamenii prezenti acolo sa povesteasca o intamplare amuzanta cu mine. 

Acum cateva saptamani, vorbeam cu o prietena legat de o dorinta de-ale mele de a ajunge la mai multi oameni. Si ea insista: de ce? De ce vrei asta? Care e scopul? Nu inceta cu intrebarile, fortandu-ma sa imi raspund MIE, mai intai de toate. O faci pentru aprecieri, like-uri, te-ar ajuta sa te placi (si) mai mult pe tine? Bai, nu! Nu. Nu. Sigur ca sufletul meu zambeste cand vad/aud aprecieri. Si am invatat sa le primesc mai bine si cu inima mai deschisa.

Insa eu mereu zic – atunci cand ma lupt in comentarii pe Facebook sa combat dezinformarea si nedreptatea legate de pandemie sau politica sau orice altceva ca – daca eu reusesc sa ajut un om – un singur om – eu sunt multumita si simt ca asta mi-a fost scopul.

Va ziceam de ziua mea ca cea mai faina urare pe care am primit-o a fost “Sa iti iubesti oamenii dragi asa cum ai facut-o si pana acum.” 

Doar ca…

Eu sunt o fiica, o prietena, o colega, o sora, o iubita inconfortabila. Sigur ca le aduc oamenilor mei dragi chicoteli de ras. Sigur ca ii ajut de cele mai multe ori. Dar eu nu sunt un om confortabil. Eu sunt omul care te va provoca, te va critica, iti va arata unde gresesti, va fi langa tine cand plangi, dar iti va da sutul ala in fund de care ai nevoie.

Chiar citeam la Dezideriu (si stiti ca eu cred cumva in zodii) ca “Scorpionul este sutul in fund pe care il primesti de la viata sa evoluezi. Iubitor al limitelor si mai ales al proceselor care darama limitele. De obicei, pe ale tale, pentru ca el si le-a depasit deja.”

Probabil ca am profil de salvator si asta e un trauma response. Asa cum si lupta mea impotriva nedreptatii e un trauma response. Sunt constienta de asta, le inteleg, accept si usor, usor incerc sa le vindec.

Eu nu sunt convinsa ca-mi doresc copii. Gandul asta ma bantuie de mai bine de un an. 

Insa nu cred ca scopul meu in viata va fi acela de a aduce un copil pe lume.

Implinirea mea, pe langa multumirea si fericirea interioare pe care sa le simt eu, vine si va veni si din faptul ca am reusit sa aduc ceva bun in vietile altor oameni. Unul. Trei. Cinci. Nu conteaza cati! 

Recent, o prietena mi-a multumit ca am starnit in ea curiozitatea de a evolua:

Îți sunt recunoscătoare că nu ai renunțat să îmi apeși acele butoane care-mi stârneau curiozitatea despre acele multe dureri și traume, atât de bine ascunse și închise la lacat. Am descoperit părticică cu părticică, m-ai stârnit sa sap adânc și să înțeleg că fericirea și echilibrul sunt in interior și nu trebuie căutate în exterior. 

Știi, oamenii nu pot oferi ceea ce nu au, sunt absolut sigura de asta. Ca sa fii un om împlinit și echilibrat trebuie să muncești tare mult, nu un an, nu doi, ci oricât e nevoie – poate o viață întreagă. 

Îți mulțumesc că ai împărtășit cu mine împlinirile tale și nu numai (că doar pe asta se bazează o relație frumoasă și sănătoasă de prietenie), iar asta m-a motivat și mai mult sa caut luminița care îmi aduce echilibru și împlinire. 

Atat! Aici ma pot opri!… Daca am reusit sa am un impact cat de mic in viata cuiva, lucru care se va reflecta si in vietile tuturor oamenilor pe care-i iubeste, eu simt ca nu am trait degeaba in viata asta si am reusit ceva de care-s tare mandra. 

Am mai avut cateva succese si cu alti oameni dragi din viata mea. Sigur, cu unii, batandu-i mult la cap. Insa daca un lucru pe care l-am facut sau zis ii ajuta sa evolueze, sa vindece – asta e multumirea, asta e implinirea mea. 

Stiu ca sunt inconfortabila chiar si pentru oamenii mei dragi, insa stiu ca am adus si aduc, cand tragem linie, un impact pozitiv oamenilor din viata mea. 

Si asta e tot ce vreau sa las in viata. Si simt ca asta e, de fapt, scopul meu.

Urarea mea

Poate ca eu sunt omul “te plac daca te placi”. Insa niciodata daca esti un om care contravine principiilor mele sau te minti singur ca te placi. Nu-mi plac oamenii superficiali, plini de ei si/sau care nu se dezvolta.

Asadar, ce va urez pentru 2020 e sa va placa, pe bune, de voi insiva. Sa iesiti din relatiile alea care va macina. Sa apreciati mai mult relatiile alea care va fac si mai fericiti. Sa fiti mai empatici. Sa iubiti mai pe bune. Sa fiti mai blanzi, sa va implicati in cauze, sa nu mai stati pe margine, sa nu mergeti niciodata pe principiul “lasa, ba, ca merge-asa”, sa va descoperiti, sa continuati sa evoluati, sa presarati bine in jurul vostru, sa aduceti zambete pe chip oamenilor iubiti, sa fiti corecti, cu coloana vertebrala, sa fiti sincer, sa incercati sa nu raniti, sa fiti profunzi. Asa cum zicea Lia, “Sa faceti lucruri mai mult cu sufletul si ratiunea decat cu orgoliul si frustrarile”.

Sa aveti un an usor! Nu neaparat cu teluri de atins si lucruri musai de bifat (caci ma astept ca 2021 sa fie inca imprevizibil).

Ci sa fie un an in care sa va mai descoperiti putin, sa va imbunatatiti ca oameni si… sa emanati bine! Mult bine!

An Nou Fericit, dragilor!