Tu ce bunic ai de convins?

Bunicul meu era simpatizant PSD. Si se uita la Antena 3. De-ar fi fost astea cele mai mari greseli ale lui in viata…

Avea doar 10 clase (sau 8?), insa stia foarte bine istorie, avea cultura generala si – desi a venit in Brasov doar cu hainele de pe el – a reusit sa isi construiasca o afacere (cinstita) care in ~‘90-‘94 i-a adus o caruta de bani, inclusiv din exporturi. Ii mergea omului mintea.

In curtea noastra veneau oameni cu pozitii importante, insa bunicul meu n-avea nicio problema in “a duce” o discutie cu ei pe diverse subiecte: politica, istorie, economie.

Datorita bunicului meu, am avut o copilarie foarte frumoasa. Ma rasfata, insa era si sever cu mine. Ii datorez lui o mare parte din omul care am devenit azi.

Cred ca atunci cand candidase Iohannis pentru presedintie, am avut o discutie in contradictoriu cu el legata de politica.

Cumva, cred ca PSD era partidul in care bunicul meu se regasea.

Bunicul meu nu mai e. Daca ar mai fi trait, cred insa ca ar fi fost suficient de inteligent incat sa vada adevarul legat de PSD. Eu asa sper.

Si daca nu, m-as fi certat cu el (era si asta un mod de-al nostru de a comunica) mai aprig din cauza PSD-ului decat din cauza amantei lui (don’t judge, cica dragostea n-are varsta).

Cred ca m-as fi simtit cu adevarat invinsa daca bunicul meu n-ar fi inteles argumentele mele impotriva PSD.

Dar eu nu mai am cum sa aflu… caci bunicul meu nu mai e…

Tu ce bunic ai de convins? Poti, te rog, s-o faci si pentru mine?

Reclame

Cand sufletul doare…

Pentru ca nu simtim ca facem suficient. Pentru ca nu simtim implinire. Nici macar liniste nu mai simtim, pentru ca e mult prea multa incarcatura emotionala.

Nu mai simtim fericire si pace.

Sunt atat de multi oameni tristi. Unii isi poarta tristetea pe chip – ii vezi pe strada si recunosti chipuri mohorate ducand poveri. Altii isi poarta tristetea in suflet in timp ce fatza le zambeste fals si amar.

Sunt atat de multi oameni singuri, fie ei single sau in relatii (aici e si mai trist).

Nu mai avem timp si rabdare sa cunoastem oamenii de langa noi. Construim ziduri pentru ca am mai fost raniti si stim cum e. Nu mai vrem sa simtim sentimentul ala. Nu mai avem timp si rabdare sa ascultam tristetea celor din jur. Sa incercam sa ii intelegem si sa le aratam partea frumoasa a vietii.

Nu mai avem rabdare sa asteptam lucrurile frumoase. Vrem acum, aici. Nu mai avem rabdare si ne enervam prea repede.

Nu mai avem disponibilitatea sa spunem lucruri frumoase. Nu mai stim sa fim empatici si nici sa ne oferim in mod real sprijinul.

7 munti si 7 mari si luna si stelele nu ne-ar aduce fericirea. Pentru ca ne trebuie mai mult, si mai mult pentru a ne simti fericiti.

Nu ne mai bucura oamenii, un ciripit de pasarele, mirosul unei flori.

Ne dezumanizam. Cerem din ce in ce mai mult de la noi si de la altii. Si niciodata nu e suficient.

Luptam prea mult pentru lucruri care, in final, nu conteaza si prea putin pentru ce e cu adevarat important.

Renuntam usor. Nu mai avem satisfactia reusitei cand drumul a fost greu – pentru ca noi nu mai alegem drumul ala greu.

Facem prea putine lucruri pentru noi si prea multe pentru a starni invidia altora. Avem nevoie de prea multe confirmari pentru ca nu putem sa ni le dam singuri. Pentru ca nu ne iubim si nu ne apreciem suficient pe noi insine.

Nu ne mai uitam in sufletele oamenilor. Pentru ca nu mai avem timp, chef, stare si pentru ca nu ne mai pasa. Ne-ntrebam prea mult noua ce ne iese si prea putin ce-am avea de pierdut daca… daca investim in oameni, daca ne-am arata curiozitatea si disponibilitatea de a vedea ce e dincolo de zid. Ce il framanta pe cel de langa noi. Pentru ce visuri lupta. La ce visuri a renuntat. Ce il face fericit. Ce il enerveaza la culme. La ce spera. La ce a incetat sa mai spere.

Traim haotic, iubim putin si nu prea mai suntem fericiti.

Si ma-ntreb: cum iti aduci parti de suflet inapoi? How do we „unfuck ourselves and be who we were before all that stuff happened that dimmed our fucking sparkle”?

Combinatia de barbat fatal

Cand eram mai mica, toate matusicile imi spuneau sa-mi iau un barbat frumos si cu bani. De parca asta ar rezolva problemele Universului.

Si eu le spuneam ca nu vreau nici frumos, nici cu bani – ci tre’ sa-mi placa mie (fizic) si sa fie destept – ca bani facem impreuna.

Asa gandesc si acum. Poate de asta si desconsider femeile care profita financiar de barbati. Sau care-si vad salvarea financiara in ei.

Tre’ sa fie destept? Musai! Altfel, ce dracu’ sa si vorbim in 50 ani de casnicie? 😀

Tre’ sa aiba (multi) bani? Hell no. M-as simti aproape ca atunci cand el e mai bine pensat sau mai bine epilat decat mine.

Totodata, ma zgarie pe creier acest “Nu intra in viata unei femei daca nu esti in stare sa o faci fericita.” Sau “Gaseste-ti pe cineva care sa te faca fericit”.

Nu merge asa. Daca tu nu esti fericit, un partener nu iti va aduce fericirea. Cel putin, nu pe termen lung. Apoi, nu-ti pune fericirea in mainile altcuiva. Pentru ca atunci cand ei pleaca, ramai cu nimic.

Pe la 20 si putini de ani, imi doream sa ma indragostesc de cineva care sa se indragosteasca si el de mine. Si viata a fost ironica: mi-a dat ce mi-am dorit. Doar ca eu nu stiam ca asta nu e suficient.

Dupa ce mi-am invatat lectiile, printre lucrurile pe care mi le doresc musai  de la o relatie au urcat imediat comunicarea si sinceritatea.

Indiferent de ce atractie sexuala si pasiune si iubire ar exista, daca nu exista o comunicare sincera ca fundament al relatiei, ea se va darama ca o casa careia incerci sa ii construiesti 7 etaje si sa o impopotonezi, dar careia ai omis sa ii torni o fundatie solida.

Prietenele mele fac si acu’ misto de mine pentru ca POATEEEEE SE FACEAAAA caaaa – atunci cand cunosteam un tip nou – verificam ce note luase la BAC. (Si ai dracu’ astia de la edu.ro ca – probabil pe motiv de GDPR – nu mai afiseaza listele. Viata mea a fost ruinata taman de una din micile mele iubiri: GDPR-ul. Io v-am zis ca viata-i ironica cu mine! Iubirea si mai si. 😜)

Mnoh, in spatele gandirii mele adolescentine statea un rationament destul de bun privind aceste note de la BAC. Ii drept ca eu am luat un amarat de 5 si ceva la mate (hei, n-am fost niciodata buna la mate!), daaar mi-am salvat reputatia cu 9 si ceva la romana, 9,80 la economie. Nu pot fi nici eu perfecta, #pățăști.

In mintea mea, niste note bune la BAC (zau ca nu ceream 10 😜) insemnau ca tipul are ceva in tartacuta. Bineinteles ca am realizat ca notele de la un examen nu te definesc ca inteligenta, asa cum banii pe care ii castigi sau joburile din CV nu spun totul despre capacitatile tale intelectuale. Am vazut oameni care castiga o groaza de bani si nu stiu sa scrie corect gramatical, asa cum am vazut oameni in pozitii (foarte) bune pe care nu-i duce capul nici daca pui 1 milion de minioni sa-nvarta rotitele.

Stiu ca stiti, da’ reteta perfecta nu exista.

Unul dintre citatele mele preferate este: “Caracterul fara inteligenta valoreaza mult, dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic.” (Cicero)

Deci degeaba-i dăștept, daca-i pute caracteru’, stiti ce zic?

Si-atunci, daca adunam toate astea (ca poate v-am bulversat), stiti care-i cea mai faina combinatie?

Combinarile de n luate cate k, unde n si k au fix ce valori are sufletul tau nevoie!

Good luck in finding that! Si cand o gasiti, don’t forget to keep the flame alive! It won’t keep itself.

IMG_6603 (002)

“Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.”

M-a lovit asta, de vreo doua ori. Si am realizat ca – daca prietenii mei sunt parte din cartea mea de vizita – nu vreau sa fiu asociata cu anumiti oameni…

Prietenele mele cele mai bune sunt diferite de mine si diferite intre ele. Si asta e absolut grozav! Sunt un om norocos, zau, sa fi adunat o mana de prietene la care gasesc ceea ce sufletul meu are nevoie.

Am prietene care ma cearta, ma challenge-uiesc, am prietene care isi dau seama din tonul vocii mele cand sunt trista, prietene cu care pot impartasi cele mai intime sau stupide sau grele lucruri, prietene care nu se simt confortabil sa impartasim anumite alte lucruri (spre exemplu, am prietene cu care pot discuta detalii despre sex, prietene cu care nu pot discuta detalii despre sex). And that’s perfectly fine.

Eu sunt o tipa destul de transanta – unii zic ca uneori cu cine nu trebuie, eu zic ca nu suficient cu cine trebuie. 😝 Cand nu mai ai chiar 22 de ani, realizezi ca timpul tau, sentimentele tale, emotiile tale, zambetele, lacrimile, ofurile, nervii sunt mult mai importante.

Unii dintre noi au o idee gresita a ceea ce inseamna egoismul (si eu am avut-o pana acum cateva saptamani) si ne gandim ca TREBUIE sa si pe altii. Nu! Nu trebuie sa. Va reamintesc ca: cea mai importanta persoana din viata ta esti TU! Si daca tu nu ai grija de tine sa fii bine tu cu tine, cei de langa tine vor avea langa ei un om de cacat. Si oare vrei asta?

Eu am renuntat si voi renunta mereu (uneori mai usor, alteori mai greu) la oameni care nu imi mai plac. Oameni care mi-au tradat increderea. Oameni fata de care ma dezvolt in directii diferite. Oameni care isi fac rau lor insisi sau fac rau celor din jur si nu vor sa schimbe asta. Oameni care traiesc dupa principii de viata total opuse de ale mele sau cel putin principii cu care eu nu sunt de acord. Oameni de la care am simtit la un moment dat ca nu primesc profunzimea pe care mi-o doresc. Oameni carora daca le spui ceva pozitiv, primesti mereu ceva negativ inapoi. Oameni care m-au dezamagit nu facandu-mi neaparat mie ceva nasol, ci lor insisi sau altor oameni faini care n-ar merita asta.

Nu ai de ce sa stai langa un om toxic. Nu trebuie sa ramai prieten cu un om care nu iti mai place. Indiferent din cate blide ati mancat impreuna. Nu trebuie sa pastrezi legatura cu un om cu care nu iti mai face placere sa o tii – indiferent de ce trecut va uneste. Este perfect in regula sa te retragi.

Nu trebuie sa iti consumi nervi, timp, emotii cu oameni care nu mai sunt pentru tine.

Evident, nu spun sa lasi balta oamenii in momentele lor dificile. Nici macar nu spun sa iti parasesti prietenii daca ei incep sa o ia pe cai gresite – din contra, incearca din rasputeri sa le oferi ajutorul tau.

Insa trebuie sa stim cand e momentul sa renuntam. Viata e asa frumoasa – traieste-o cu oameni faini in ea! ❤ 

Spuneam mai demult ca nu are sens (ba chiar e masochism pur) sa stai langa niste oameni care iti aduc mai multa mahnire decat fericire. De ce n-am extinde asta si la… nu are sens sa pastrezi langa tine niste oameni care nu aduc frumusete prieteniei dintre voi?

“Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.” – Alege-i intelept!

Mă doare țara asta!

Mă doare așa… apăsat, crunt, e o durere a sufletului pe care o simți fizic.

Mă doare cu fiecare peisaj din orașele astea minunate. Mă doare verdele copacilor, mă dor munții ăștia mirifici. Mă doare fiecare surpriză a naturii, fiecare om fain pe care-l întâlnesc, mă doare fiecare bătrân trist pe care-l văd.

Mă dor atât de tare oamenii needucați ai țării ăsteia, mă dor atât de tare generațiile astea (care – nu-s șubrede în întregime – dar au atâtea stricăciuni).

Mă dor mârlănia, șmecheria, superficialitatea.

Mă dor frustrările pe care nu ni le rezolvăm și le aruncăm către alții, plini de răutate.

Mă dor valorile astea greșite pe care le avem. Mă doare judecatul oamenilor, mă dor oamenii care știu ei mai bine pentru tine. Sau decât tine. Mă doare hatereala asta continuă.

Mă dor îmbulzeala, împinsul, grosolănia, nesimțirea.

Mă dor tradițiile – căci îs așa frumoase de dor!

Mă dor copiii săraci și mă doare potențialul lor ucis de neșansă.

Mă dor oamenii cu ochelari de cal, mă doare ignoranța, răutatea, lipsa de implicare, mă doare “Lasă, bă, că merge și-așa!”.

Mă dor românismele. Pilele. Șmenarii. Mă doare “Știu eu pe cineva care te rezolvă.”

Mă dor “bro’“, “fra’“, “bo$$”, “frumoas-o” și “saraki-o”.

Mă dor creștinii cretini. Mă dor oamenii care cred că să fii homosexual e o greșeală ca aceea de a pune sare în cafea… Mă dor oamenii care știu ei mai bine cine ajunge în Rai și cine în Iad.

Mă dor oamenii care aruncă vorbe urâte despre un om mort – mă dor sufletele lor hâde!

Mă doare cum – în loc să evoluăm – parcă ne deteriorăm și mai mult. Unde dracu’ și cât de jos să ne mai și ducem?! Mai jos de atât?!

Nu pot. Nu vreau. Și mă doare.

Inselatul e calea usoara?!

“Contrary to what you may think, affairs are way less about sex, and a lot more about desire: desire for attention, desire to feel special, desire to feel important.”

Am inselat, am fost inselata si am fost cea cu care s-a inselat. Si da, imi trebe niste co@ie sa zic asta. Da’ eu is un om sincer si asumat.

Utima oara cand am inselat, aveam 14-15 ani, insa da, tot “se pune”. Chiar daca erau relatii “de copii”, motivele pentru care am facut-o sunt aceleasi cu cele ale unui om adult, iar ceea ce faci tot raneste partenerul, chiar daca nu atat de adanc. Adult fiind, intr-o relatie nefericita fiind, as fi putut insela. Insa indiferent de cat de nefericita era relatia mea si indiferent de cate imi lipseau, iubeam prea mult omul ala cat sa pot sa o fac.

Am fost inselata si, partial, am meritat-o. Pentru ca, desi partenerul meu imi spunea ca nu are nevoie de nimic altceva, pentru ca primeste tot ce isi doreste si tot ce are nevoie de la mine, se/ma mintea. Si eu stiam asta. Am fost inselata si a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-ar fi putut intampla. Normal ca a durut. Dar doar asa s-a stopat o relatie nefericita pentru amandoi, bolnavicioasa, si doar asa s-a stopat pierderea altor ani din viata intr-un mod inutil. Si da, ii multumesc pentru ca m-a inselat. Pentru ca doar gasind pe altcineva, relatia noastra s-a putut opri definitiv. Lui ii era teama de singuratate, cred; iar eu eram prea agatata. Si indiferent de cate tentative de despartire avusesem, ne intorceam iar si iar unul la celalalt…

Am fost cea cu care s-a inselat si da, imi e rusine de asta si da, ma simt vinovata. Mi-am incalcat un principiu pe care credeam ca il am (dar, pare-se ca nu-l chiar aveam, asa-i?). La vremea aia, gasisem niste justificari ale naibii de bune sa o fac.

La 14 ani, eram cea cu care se insela (pupatul e inselat, da?😊) si am acceptat statutul asta pentru ca eram indragostita de baiatul ala. Ale adolescentei valuri. Si prostie.

Cativa ani mai tarziu, am fost cea cu care s-a inselat pur sexual. A fost a win-win situation. Pentru toti trei. Suna ciudat, nu?

Ei bine, nu. Va recomand din inima sa cititi articolul “Cum stii cand e gata o relatie” al Petronelei Rotar. Redau o parte din acesta:

“Ajungem să fim și noi interesați numai dacă nevoile nu ne sunt împlinite acasă. Nu cred că contează dacă e mai tînără, mai frumoasă, mai deșteaptă, poate să fie chiar opusul, ceea ce contează e că îi împlinește nevoile rămase pe din afară în relația de bază. […] Nouă, femeilor, atunci cînd suntem înșelate, nu ne place deloc să ne asumăm responsabilitatea. Întotdeauna cealaltă e curvă și ne strică casa, ca și cum o casă solidă e așa de ușor de stricat, că prima pală de parfum fin o răstoarnă, ca în povestea celor trei purceluși. Adevărul, ne spune psihologia, este că de obicei a doua femeie apare atunci cînd prima s-a retras fizic și emoțional din relație, iar locul de femeie rămîne gol. Iar ea vine să facă treaba în locul primeia. Mai în glumă, mai în serios, o prietenă terapeut spune că nevasta ar trebui să mulțumească amantei că muncește în locul ei, iar ea strînge caimacul. De asta prostituția e o meserie care nu va pieri niciodată: nimic nu e mai comod pentru o nevastă care nu e dispusă să-și piardă privilegiile, dar care are migrene des, decît o prostituată sau o amantă fără pretenții. Poate închide ochii liniștită.”

Cred ca de multe ori, partenerii inselati nu descopera ca sunt inselati fie tocmai pentru ca nu mai sunt deloc atenti la partener, fie pentru ca efectiv prefera/ aleg/ le e mai bine sa se prefaca-ca nu vad. Rareori, is atat de orbiti de iubire incat nu pot/ nu vor sa isi vada partenerul capabil de asa ceva. Asa cum crima perfecta nu exista, inselatul perfect nu exista. Si complice e si partenerul inselat.

Parerea mea despre inselat s-a schimbat foarte mult de-a lungul anilor, datorita (din cauza?!😝) experientelor si oamenilor cu care am interactionat (mai ales casatoriti, desi discutiile cu ei mi-au dat rau de tot peste cap ideea de “iubire”).

De la “Nu as accepta niciodata sa fiu inselata in relatie.” …

La “Ma vad avand o intelegere cu sotul meu ca, o data pe an/ la cativa ani, fiecare din noi sa mearga separat intr-o vacanta de o saptamana unde fiecare e liber sa faca ce vrea.” (ei, hai, toti eram tampiti la 25 de ani😊)…

La “Am inteles ca oamenii pot simti nevoia de a insela sexual, prin urmare pot fi ok cu o intelegere conform careia:

1. Sa se intample o singura data cu persoana respectiva (sa nu devina o aventura, caci astea pot, nu-i musai, dar pot deveni periculoase).

2.Sa fie cu o persoana pe care nu o vei mai vedea ulterior in alte circumstante (cercuri comune de prieteni, loc de munca etc.).

3.Sa nu imi spuna si sa nu aflu (ce nu stii nu te poate ucide & fa si tu un efort sa nu ma prind 😉).”

Bineinteles ca imi doresc o iubire in care sa nu fiu inselata. Dar trebuie sa fiu realista si… uhm, “adaptata vremurilor”. Stiti vorba aia “Se fura ca-n codru.”? Ei bine, aflati ca se insala ca-n codru, in caz ca mai aveati vreo indoiala. Pentru ca ne alegem gresit partenerii. Pentru ca nu comunicam. Pentru ca ne complacem. Pentru ca nu mai acordam atentie si tandrete partenerului. You name it…

Stiu cupluri in care s-a inselat. Si care au ales sa ramana impreuna, amandoi recunoscandu-si vina. Vina de a insela versus vina de a neglija. Insa odata luata decizia, partenerii s-au purtat matur, iar cel inselat nu a devenit un disperat paranoic stresant si verificator de telefoane&co. Si da, se poate.

Stiu cupluri in care unul iubeste maxim si ofera totul, celalalt insala. Pentru ca, indiferent de ce luna si stele i-ar aduce la picioare partenerul lui initial, tot nu ii ofera ceea ce “diferitul” ii poate oferi. Sau poate partenerul e “prea accesibil”, si stiti doar ca noua nu ne plac oamenii pe care ii putem avea usor.

Stiu oameni in relatie care insala cu altii casatoriti si cu copii. Stiu ca inselatul ca act e acelasi, indiferent de circumstante, da’ cazul asta specific mi se pare meschin. Like… you can destroy a family and a kid, you know?!?

Stiu afemeiati care, atunci cand au intalnit femeia AIA, s-au oprit cu totul din… orice altceva.

Si mai stiu si oameni care iubesc si care au inselat. Stiti ca noi mereu zicem “Daca iubesti pe cineva, nu vei fi interesat de altcineva.” Sa fie insa oare mereu asa?! Eu cred ca nu.

Sa recapitulam.

Inselam pentru ca exista un gol in noi pe care nu suntem capabili sa ni-l umplem singuri, si nici partenerul nostru nu o face. Inselam pentru ca avem nevoi fizice, mentale, sufletesti, emotionale neimplinite.

Partenerul nostru nu afla nu pentru ca stim noi sa ne ascundem atat de bine, ci pentru ca partenerul nostru, direct sau indirect, nu vrea sa afle.

Inselam, insa nu renuntam la relatia initiala, pentru ca suntem comozi si ne e teama. Ne e teama sa renuntam la relatie pentru ca ideea de singuratate e mai dureroasa decat nefericirea in doi. (Insa, din experienta va spun, nu e! Linistea noastra e mai importanta. Sa te regasesti pe tine insuti si sa fii tu bine cu tine e priceless. Si recomand oricui terapia, separat sau in cuplu – pentru inchis rani sau, pur si simplu, pentru dezvoltarea voastra.)

Dar inteleg. Inteleg de ce oamenii insala, inteleg de ce unii accepta, inteleg de ce unii nu pleaca.

Toti cei trei din triunghiul amoros au o vina. Cel inselat – pentru ca nu e atent la ce isi doreste partenerul. Cel cu care se insala – pentru ca e tentatie si pentru ca accepta sa fie. Insa cred ca cea mai mare parte din vina o are cel care insala – pentru ca alege sa o faca; da, are motive (fie ca tin de el, fie ca tin de partener), insa cred asta pentru ca el alege calea usoara. E mai usor sa inseli, decat sa renunti (la relatie sau la ideea de a insela) sau decat sa repari. Insa e nevoie de curaj pentru a renunta sau repara… Si de mult mai multa munca, nu-i asa?…

Va doresc sa iubiti sincer, sa cresteti frumos, sa fiti atenti la cum creste partenerul vostru si… sa aveti curaj!

Tu esti cel mai important om din viata ta si fericirea ta e cea mai importanta. Indiferent cat trebuie sa muncesti sau sa astepti pentru asta.

*

„We live in an era where we feel that we are entitled to pursue our desires, because this is the culture where I deserve to be happy. And if we used to divorce because we were unhappy, today we divorce because we could be happier. And if divorce carried all the shame, today, choosing to stay when you can leave is the new shame.“

(Rethinking infidelity … a talk for anyone who has ever loved – Esther Perel)

Tu chiar razi tot timpul?

Bineinteles ca viata mea nu e alcatuita numai din rasete si unicorni si norisori roz si pufosi.

Doar ca… eu sunt un om vesel (atunci cand nu-s o scorpie iritata) si, desi-s overthinker si genul care-si face griji din orice rahat, uneori e mai usor sa nu iei viata asa in serios.

Maica-mea-i o panicata, frate-meu ii cu capu’ in nori, cineva din familia asta trebuia sa fie cu picioarele pe pamant. 😁 Nu c-as fi gasit eu echilibrul, da’ ii echilibrez pe strumfii astia doi. 😀

Oamenii care ma cunosc stiu ca eu sunt destul de flower power, insa, cand ceva e in neregula, se vede imediat pe fata mea (pentru ca nu prea le am eu cu ipocrizia).

Profilul meu DISC spune ca sunt un om care lucreaza cu si prin oameni. Desi, de multe ori, eu spun ca nu am incredere in ei.

In sedintele mele, chiar si online, incerc mai mereu sa ii fac pe oameni sa zambeasca. Poate si pentru ca, stabilind o minima conexiune, sunt mult mai dispusi sa lucreze cu mine pe un topic pe care nu il inteleg poate complet si caruia nu i-ar acorda neaparat importanta.

Bineinteles ca trebuie sa ai grija sa nu te creada lumea numai pus pe sotii si, prin urmare, sa nu te ia apoi in serios. Aici nu stiu daca am gasit echilibrul inca…

Urletele mele de durere sufleteasca (pentru ca am si eu din alea, dooh!) se petrec mult in interiorul meu sau le impartasesc cu prietenele mele. Rareori pe blog. Niciodata prea “in vazul lumii”.

Sunt un om foarte deschis, insa si foarte secretos cu unele ale mele.

Stiu ce imi asum sa expun si ce nu. Si cui.

Sunt copilaroasa, insa si foarte serioasa sau matura cand eu simt ca e cazul.

Sunt bataioasa de multe ori, insa si delasatoare alteori.

Si nu, n-am dubla personalitate. 😝

Spuneam cuiva ca sunt un om dificil, el insista pe “mai degraba sofisticata”. Poate “complicat” e cuvantul o idee mai potrivit.

Pentru ca, desi eu spun despre mine ca sunt un om al extremelor, cred c-am inteles cumva gresit expresia asta si-s un om care contine… ambele extreme. 😀

Si-i greu cu mine. Si de asta apreciez oamenii care depun efort sa vada dincolo de zid. Mie mereu mi-au placut lucrurile greu de obtinut pentru ca ma bucura mai tare succesul asta…

Caci mie-mi place vanilia doar cand e vorba de inghetata, prajituri sau parfum. 😀

Stiti expresia aia cu “Some people like vanilla sex. I don’t.”? Meh, eu subscriu si la Some people prefer the easy way. I don’t.