Hello, my friend.

De multe ori mi s-a intamplat sa las in urma ceva prieteni.

De multe ori am fost acuzata sau judecata pentru asta.

Doar ca… Nu m-am considerat vinovata. Si eu sunt un om care isi asuma pe deplin greselile… mai devreme sau mai tarziu.:)

Imi place sa cred ca prietenii mei, aia buni pe care ii pot numara pe degetele de la o mana, sunt oameni acolo pentru mine, sunt oameni care nu m-ar lasa la greu, sunt oameni care chiar daca nu ar avea aceleasi pareri cu mine, m-ar intelege; sunt oameni cu care nu doar petrec timpul, ci creez momente, amintiri. Rad din suflet si plang din strafundurile lui.

Pentru mine, prietenia nu inseamna doar sa fii acolo, fie cu un sfat bun, fie cu o lamaie si-un ceai in caz de raceala.

Pentru mine, prietenia inseamna incredere, sprijin, intelegere, ajutor, suport, sentimente, atasament, lacrimi si zambete deopotriva, compasiune dar si suturi in fund, putere, optimism, incurajare, trezire la realitate, motivare, exemple pozitive, sfaturi bune. Sa fii alaturi, sa crezi, sa speri, sa mergi inainte, sa evoluezi, sa tii de mana, sa oferi un servetel, un umar pe care sa plangi; o bataie pe umar, o imbratisare a sufletului si niste chicote de ras.

Viata are suisuri si coborasuri si e grozav sa ai niste oameni aproape in oricare din momentele astea.

Iar daca astfel de oameni lipsesc din viata ta… E timpul sa iti pui niste semne de intrebare. Atat cu privire la oamenii din jurul tau cat si cu privire la tine ca om – ce anume din ce ai facut sau nu ai facut te-a adus aici?

Despre mine poate s-ar putea spune ca nu sunt cea mai buna prietena. Poate nu iti spun mereu ce vrei sau ai nevoie sa auzi, pentru ca nu ma pot preface sa iti spun ceva in care sa nu cred. Poate nu ajung mereu acolo unde ai vrea sa fiu. Cu siguranta sunt dificila deseori. Dar zau ca sunt un om pe care ti l-ai dori ca prieten, cu toate ale mele. Pentru ca te poti baza pe mine cand vine vorba de momente grele. Sau de momente pline de fericire. Pentru ca desi sunt rautacioasa uneori, am un suflet bun si acord timp, spatiu, ingaduinta si alte atatea oamenilor de langa mine. Pentru ca poti avea incredere in mine si pentru ca voi fi sincera. Pentru ca stiu sa ascult. Pentru ca sunt alaturi prietenilor mei. Si nu-mi tradez oamenii dragi.

Daca e insa ceva ce detest, condamn si nu iert cel mai mult in viata, aia e tradarea. Urasc lipsa de corectitudine, urasc sa imi fie inselata increderea si am o toleranta mica spre inexistenta la dezamagiri nesimtite cand vine vorba de prieteni.

Nu agreez ipocrizia, nesimtirea, muscaturile de cur, oamenii care ling unde au scuipat anterior si condamn rautatile gratuite. Iar daca ti se pare ca sa razi de greutatile altora e o sursa de fun pentru tine, gandeste-te cum acei „altii” ti-au fost alaturi si te-au ajutat cand tie ti-a fost greu.

Prin urmare, de fiecare data cand am renuntat la o prietenie sau la un om am facut-o justificat. Fie mi-au tradat increderea, fie m-au mintit, fie au incetat sa imi mai acorde senzatia de prietenie, fie si-au batut joc, fie m-au inselat in cel mai hidos mod, fie am descoperit ca nu mai suntem pe aceeasi unda si ne dezvoltam ca oameni in directii diferite.

De regula, lucrurile astea m-au calit. Tocmai de asta ofer mai greu increderea mea celorlalti. Asta nu inseamna insa ca nu imi mai iau tepe si ca nu mai am lectii de viata de invatat.:)

Cred ca e incredibil de greu sa gasesti prieteni pe placul inimii si mintii tale. Pentru mine, nu e greu sa imi pastrez prietenii. Dar e greu sa ma pastrezi tu ca prieten. Mai ales daca imi inseli increderea.

“Nu indeparta oamenii care tin la tine si te iubesc. S-ar putea ca intr-o zi, distanta sa fie atat de mare, incat acestia vor uita drumul inapoi catre inima ta.”

Orice vis frumos

Anul asta a fost greu si plin si al naibii de greu. Poate a fost unul din cei mai frumosi ani tocmai pentru ca am trecut prin atatea, am cunoscut senzatii noi, sentimente mult mai intense, fie de furie, de neputinta sau de iubire.

Am cunoscut oameni noi si am dat uitarii oameni al caror suflet nu mi s-a mai parut frumos. Pentru ca eu asta fac. Sunt un om dintr-o bucata si foarte transant.

Am facut compromisuri si am daruit din suflet.

Mi-e dor de niste oameni dragi si unii dintre ei isi pastreaza etern locsorul in sufletul meu. Pentru ca sunt ai mei si au fost acolo. Si poate merita mai mult decat au primit. Asa cum altii meritau mai putin decat am oferit.

2014 a fost un an al insucceselor, al lacrimilor, al certurilor, al frustrarii, al nedreptatii, al neajunsurilor sufletesti si nu numai, al dezamagirilor, al regretelor, al nervozitatii, al stagnarii, al oboselii, al statului peste program, al batranetii, al intrebarii “Ce dracu’ fac aici, cu viata mea?”.

2014 a fost un an al momentelor fericite, al imbratisarilor tandre, al imbratisarilor puternice, al oamenilor lipiti de suflet, al povestilor, al vacantelor cu peripetii, al evadarilor, al diminetilor cu soare, al paharelor de vin si al prajiturilor dulci, al experientei si al invatarii, fie si din lucruri mai putin frumoase.

Sper din suflet ca toate aceste lucruri sa nu imi fi furat din dorinta si din putere, ci sa ma ajute sa fac din 2015 un an al meu. Un an in care sa reusesc, nu doar sa sper, un an in care sa cred in mine, un an in care sa muncesc mai mult pe toate planurile, un an in care sa reusesc sa ma automotivez si un an in care sa fiu mai intelegatoare dar si mai detasata. Un an al meu, cu mai multe bune si mai putine rele si grele, un an magic, plin de intelepciune, in care sa-mi gasesc pacea si gandurile negre sa nu existe si sufletul sa-mi fie mai frumos. Caci am nevoie de asta. Si de oamenii mei magici.

Si asta va doresc si voua. Sa aveti suflete frumoase, sa aveti pace, linistea aia interioara care nu stiti cat bine face si cat de mult valoreaza, sa va regasiti puterea, ambitia, dorinta, motivatia si sa faceti niste lucruri grozave care sa va bucure sufletul si dezmorteasca creierul.

S-aveti puterea ca orice vis frumos sa vi-l transformati in realitate!

Primul „Te iubesc!”…

Nu planui primul “Te iubesc”.

Nu e o cerere in casatorie.
Nu planui primul “Te iubesc” pentru seri magice in piatete mici cu melodii de dragoste in surdina.
Nu planui primul “Te iubesc” pentru seri relaxante in cazi cu spuma, lumanari si sampanie.
Nu planui primul “Te iubesc” pentru cine romantice cu trandafiri rosii pe masa.
Nu planui primul “Te iubesc” pentru…”momente speciale”.
Pentru ca e posibil ca fix atunci sa nu il simti. Si sa nu-l spui.
Rosteste-l atunci cand iti trece prin cap si simti ca vrei sa-l strigi din tot sufletul. Cand te uiti la omul de langa tine si vrei sa-ti urli sentimentele. Caci atat de drag iti e.
Spune-l atunci cand te uiti la el si realizezi ca omul asta te implineste. Si te face fericita.
Striga-l atunci cand zambeste copilareste si te uiti in ochii lui si realizezi cat de minunat e.
Declara-i primul “Te iubesc” fix atunci cand il simti.
Pentru ca e posibil sa fie prea tarziu. Si sa nu mai apuci sa-l spui niciodata. Caci dragostea trece.

Timp?!

Nu e vorba de faptul ca nu vreau sa imi fac timp sau ca anumite lucruri nu sunt prioritati In viata mea, si ca atare nu ma straduiesc sa imi gasesc timp pentru ele.

Sunt insa un om puturos. Sunt, spre exemplu, ambitioasa, plina de idei, am si eu teluri si aspiratii, insa sunt un om lenes. Si rareori lupt. Asa cum s-ar cuveni.

Stiu ca se spune ca daca un lucru e important pentru tine, vei face din el o prioritate. Stiu insa ca sunt superficiala si am zile cand as dormi, in loc de aproape orice altceva. Ma uit la cei din jurul meu si ma-ntreb de unde au atata energie, atata vointa, atata ambitie si putere, nu doar de munca, ci putere, fie ea chiar si interioara, sa mute muntii din loc.

Starea asta de oboseala, fizica si psihica, ma copleseste de cativa ani.

Recunosc, sunt lucruri sau oameni pentru care fac compromisuri, las balta alte planuri si… imi fac timp. Asa cum sunt lucruri precum cele pe care trebuie sa le fac – cum ar fi mersul la serviciu sau spalatul vaselor .

Imediat vine luna februarie si inca nu mi-am despodobit bradul. Cu siguranta as fi gasit timp, dar nu am gasit vointa si dispozitia necesare. Sau am preferat sa fac altceva in loc. Noroc ca e un brad  artificial.

Stiu ca e foarte greu sa intelegi modul asta stupid, infantil, superficial si poate egoist al meu de a-mi face timp pentru unele si de a amana altele.

Ma simt ingrozitor pentru ca observ ca dezamagesc in jurul meu oameni – pe mama (care ma cicaleste ca nu fac ce isi doreste si care-mi reproseaza ca imi fac timp pentru oricare alte prostii, numai pentru cele pe care ea le considera importante nu), pe bunicii mei (pe care nu ii mai sun zilnic, ca inainte, pentru ca mi-e prea greu sa ma mai incarc si cu problemele lor), pe unii prieteni (care inseamna mult pentru mine, insa, din pacate, nu le si demonstrez asta, ba din contra, ii dezamagesc cumplit)… si, nu il ultimul rand, ma dezamagesc pe mine pentru toate cele de mai sus si inca o multime pe atat.

Poate e totusi vorba despre prioritati si ma concentrez in prezent pe ceva efemer, insa… Nu am energia necesara sa ma ocup si de celelalte lucruri sau persoane importante care, desi nu arat, sunt si vor fi, intr-un fel, o prioritate pentru mine. Stiu ca sunt cel mai probabil oamenii la care ma voi intoarce si de la care nu voi avea dreptul sa am asteptari.

Imi place sa cred ca sunt un om frumos, insa sunt atat de jalnic uneori. Si nu am scuze.