Acum…e despre tine, suflet bland!

Uneori, imi vine sa te sun. Din obisnuinta. Alteori, imi vine sa te scot din suflet. Pentru ca ma dori prea mult.
*
E prima oara in atatea luni cand am fost la tine acasa si nu am mai plans pentru ca.. nu mai esti. Dar asta nu-nseamna ca n-am plans pe drumul catre tine, acolo unde esti acum. Si nici in clipa de fata nu pot realiza cu adevarat ca.. Tu chiar nu mai esti. Decat la mine-n suflet si in amintiri.
Ma trezesc uneori din agitatia mea si-mi vine sa te sun. Sa iti povestesc ce am mai facut, sa te fac sa zambesti, sa ma asigur ca esti bine. Dar tu nu mai esti. Si.. Realizez ca, de fapt, nu mai am pe cine sa sun.
Ma uit la un locsor unde se presupune ca te-ai dus, dar nu te regasesc acolo. E plin de flori si stiu ca ti-ar fi placut, dar nu te pot regasi.
Si imi ridic privirea spre cer si te rog sa ma ierti. Pentru tot ce am facut. Dar mai presus de tot, pentru tot ce nu am facut pentru tine.
Niciodata nu voi simti ca ti-am multumit suficient. Pentru tot. Pentru tot ce ai fost pentru mine. Pentru tot ce m-ai facut sa devin. Pentru mine, asa cum m-ai crescut.
Pozele cu tine, amintirile, clipele de cosmar, zambetele si lacrimile deopotriva, holurile reci ale spitalului pe care-l urasc acum… si perna ta in care am plans, cu sufletu-mi urland.
Asta e tot ce mai am de la tine. Dar inca nu realizez complet ca te-am pierdut. De tot.
Caci tu nu mai esti, suflet bland!
unnamed

Love, please be kind!

I have just watched „Far from the madding crowd” and I cried… And I thought that… for fuck’s sake, love should be that simple!

Privesc in urma si parca nu mai doare. Vad doar lectii invatate si ma bucur ca le-am trecut. Ca un elev corigent, caci..la naiba! de cate ori a trebuit sa le repet pana sa-mi intre in cap.

If it’s not meant to be… it’s just not. And I should have accepted this long time ago. But I was foolish and naive and in love.

But little girl has grown up now. And she have learned her lessons. At least, I hope so.🙂

In vremurile noastre, iubirea, din pacate, nu mai e ce-a fost. Fie spunem “Te iubesc!” mult prea repede, fie mult prea tarziu, fie fara finalul dorit.

In vremurile noastre, mi se pare al naibii de dificil sa intalnesti o persoana cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda. Parca au disparut toti baietii aia draguti, puternici, dar soft, cu suflet bun si atenti. Care sa faca gesturi dragute. Care sa te faca sa te simti frumoasa, dorita, rasfatata, admirata. Care sa iti faca sa doresti sa evoluezi, sa te provoace, sa te faca sa iti doresti sa dai tot ce ai mai bun. Nu sa scoata la iveala tot ce mai rau din tine…

Cred ca ne punem bariere, suntem superficiali, ne e teama sa ne apropiem, sa suferim din nou, sa fim raniti. Ne protejam sufletul pentru ca data trecuta a durut ca dracu’. Nu vrem sa trecem din nou prin asta. Ne rezumam la hlizeli si convorbiri prelungite si aluzii sexuale si … uitam sa ne atingem sufletele. E dificil sa realizezi o conexiune cu cineva, e dificil sa gasesti oameni cu care sa vorbesti despre subiecte profunde, ne ascundem printre zambete si glume si nu ne dezvaluim sufletul. Uitam de profunzime si lasam prea mult loc lucrurilor superficiale…

Daca e ceva ce am invatat, atunci… am invatat ca nu voi mai pierde timp sa arat nimanui cat valorez sperand ca, intr-un final, sa ma iubeasca; si apoi, am mai invatat ca.. trebuie sa imi tin activat instictul de supravietuire si sa imi protejez singura sufletul; pentru ca nimeni nu o va face in locul meu si pentru ca.. sa iubesti neconditionat (indiferent de toate) nu e tocmai iubire “sanatoasa la cap”. Din pacate insa, inima mea tot nu e tocmai “sanatoasa la cap” si… cred ca se mai abate uneori de la traseu.

Simt ca m-am nascut intr-un secol gresit si simt ca oamenii pierd din vedere adevaratele lucruri importante din viata.

Insa sunt convinsa ca “omuletul meu”… Are acelasi suflet bland ca mine, cand vine vorba de iubire. Cause love is kind. At least.. I’m sure it should be like this.

Me and the rest…

Sunt un om ingrozitor de dificil. Dar teribil de fain.🙂
La mine, lucrurile sunt la o extrema sau alta. Nu exista cale de mijloc.
Sunt omul care da totul si asteapta in schimb totul. La locul de munca, in relatii, in prietenii. Nu imi plac jumatatile de masura (desi, recunosc, am fost nevoita sa le accept uneori).
De regula, sunt om om tare vesel si cu o buna dispozitie din aia enervanta. Insa orice rahat imi schimba starea in 2 secunde. Daca ma calca cineva pe nervi, daca primesc vreun motiv sa ma ingrijorez, daca cineva se poarta cumva cu mine.
Sunt foarte suparacioasa. In sensul ca ma supar foarte usor cand vine vorba de lucruri importante pt mine. Dar trec peste ele..
Sunt amuzanta si seaca uneori, sunt copilaroasa si prea matura. Nu, nu toate in acelasi timp, dar pe rand, da.🙂
Sunt teribil de prostuta in iubire si sper sa ma vindec candva de asta. Cat mai curand, de preferat.🙂
Oamenii sunt foarte importanti pentru mine, mai ales oamenii mei dragi.
Uite cum sta treaba cu mine: pe mine fie ma placi maxim, fie ma detesti total. Doar am zis ca nu-i cale de mijloc.🙂 La prima impresie si a 76-a pot parea ingamfata si antisociala. Dar odata ce observ ca ai potential, iti arat eu tie ce om fain sunt. Sper doar sa si merite..
Caci, din pacate, mi-am deschis sufletul in fata a prea multor oameni care mi-au demonstrat ca prietenia si increderea nu-s tocmai lucruri esentiale in viata pentru ei. Si i-am penalizat. Is foarte drastica atunci cand ma calci pe labutze. Pentru ca  stiu ce merit si ce nu. Si nu merit sa stau alaturi de oameni care nu ma apreciaza, care nu ma respecta, care sunt ipocriti si uraciosi. Mniu!
„Surround yourself with people who make you happy! Try challenging yourself and search for beautiful souls!”
Se afișează IMG_2372.JPG

Let it go!

Am avut momente in care mi-am dorit foarte mult sa ma indragostesc de cineva si sentimentul sa fie reciproc. Si intr-un final s-a intamplat.

Si dupa ceva vreme am inteles ca nu e suficient. E important sa va intelegeti, sa fiti pe aceeasi lungime de unda, sa va doriti cam aceleasi lucruri, sa va placa si lucruri comune, sa vedeti lucrurile cam in aceeasi directie, sa va respectati, sa fiti sinceri si deschisi si – ceva foarte important: sa comunicati! Atat in ceea ce privesc activitatile de zi cu zi, planurile, dorintele, ce iti place, ce nu, ce vrei, ce accepti, ce nu, cat si in ceea ce priveste modul in care va petreceti timpul impreuna, evolutia relatiei, sexul. Toate pot fi absolut fantastice daca vorbiti despre ce va doriti, ce va place, ce nu, ce asteptari aveti si tot asa…

*

Citeam undeva ca ” Calitatea vietii tale depinde foarte mult de calitatea oamenilor cu care te inconjori, de relatiile pe care le mentii si le cultivi. Cand observi ca un om iti face rau, in mod repetat, tine minte ca acceptarea ta nu face altceva decat sa ii încurajeze comportamentul. Nu se va schimba pentru ca nu are de ce. Insa tu poti oricand sa decizi daca, cat si cum interactionezi cu orice persoana din viata ta. Indiferent cat de apropiata iti este ea. Alege intelept oamenii cu care te inconjori!”

*

Cred ca atunci cand iubesti foarte mult si neconditionat.. Chiar daca lucrurile nu-s ok (and by that I don’t reffer to.. domestic violence or something that awful), cred ca te incapatanezi cu o disperare din aia tampita si groaznic de naiva ca poate o sa fie bine. Nu neaparat ca o sa se schimbe PENTRU TINE sau ca o sa inceapa sa te aprecieze sau ca.. O sa inceapa sa te iubeasca asa cum ai merita.. Ci efectiv speri ca poate o sa fie bine. Pentru ca ati trecut prin atatea cacaturi si pentru ca ati investit atata timp si sentimente incat poate va fi bine! Pentru ca ar putea fi atat de bine!…

Insa. Nu. Not gonna happen’.

De multe ori imi spuneam 2 chestii..

O data, ca din punctul meu de vedere compromisurile pe care le faci nu ar trebui sa fie mai mari decat lucrurile pe care le primesti dintr-o relatie.

Si apoi, ca dragostea ar trebui sa fie simpla. Si chiar asa ar trebui!

If not.. Then you should run away!

Cred cu tarie ca atunci cand cineva te iubeste ar trebui ca fericirea ta sa fie una din prioritatile lui/ei. Daca nu e cazul, de ce ai mai sta?

Daca lucrurile nu merg, nu le mai forta. Oricat ai incerca, ai acelasi rezultat. Orice ai face, e la fel. Oricat te-ai stradui, nu reusesti sa. Pentru ca nu esti tu cea/cel pentru care sa. Si nu e vina ta. Nu inseamna ca nu faci tu suficient, sau nu esti suficient de bun/buna sau sau sau. Nu. Inseamna doar ca nu esti tu AIA/ALA. Sau ca n-a fost sa fie.

Din pacate, stiti vorba aia.. „No matter how smart you are, the matters of the heart will always make you dumb”. Si-atunci.. Macar sa fie pentru cineva care sa merite cu adevarat.🙂

Nimeni nu ar trebui sa se multumeasca cu firimituri de fericire. Niciodata! So wake up! And run like hell! Otherwise, you are just stuck and loosing your time and your feelings and you can’t find the gut to end it just because you love too much..

 

 

 

 

 

Cineva-ul tau.

Nu, nu trebuie sa ramai in relatia asta care iti aduce atata nefericire.

Nu, nu trebuie sa accepti sa fii umilita, certata. Nu trebuie sa accepti sa se tipe la tine. Niciodata. Omul tau drag n-ar trebui sa faca asta. Nu ar trebui sa te jigneasca. Sa te insele. Sa te lase singura. Sa fie indiferent. Sa te puna pe ultimul loc. Sa nu te faca fericita.

Cu siguranta e greu. Am fost acolo. Doar ca, vezi tu… O sa fie bine. O sa fie ataaaat de bine! Stii cat de placut e sentimentul ala de liniste sufleteasca? Stii cat de bine e sa nu fii stresata, sa nu iti fie frica, teama? Stii cat de bine e sa nu te intrebi unde e, cu cine, de ce, ce dracu’ se intampla, te mai vrea sau nu, e cu alta sau nu, ii mai pasa sau nu, mai tine la tine sau nu sau ce cacat se intampla? Stii cat de bine e sa nu te mai simti neimportanta, nebagata in seama, sa nu mai fie necesar sa tanjesti dupa tandrete, dupa timpul lui, dupa prezenta lui, dupa caldura lui si stransul in brate?

Mereu am sustinut ca intr-o relatie (ca si in viata) compromisurile pe care le faci nu trebuie sa fie mai mari decat lucrurile pe care le primesti in schimb…

Omul care te iubeste cu adevarat te va pretui, te va pune pe primele locuri in viata lui, vei fi importanta pentru el, mai important decat un orgoliu prostesc si copilaresc din cauza caruia sa nu va fiti alaturi intr-o zi importanta sau cand unul din voi pierde pe cineva drag.

Omul care te iubeste va avea timp pentru tine, va fi alaturi de tine fie atunci cand cazi, la propriu, fie la figurat; iti va aduce o supa calda cand ii strigi ca nu mai poti, iti va pune sosete cu otet cand ai febra (desi put teribil!), te va duce in locurile in care voiai sa ajungi, nu te va lasa sa stagnezi sau sa involuezi. Nu va fi motivul pentru care iti vei pierde increderea in tine, nu iti va da motive de gelozie, nu iti va face sufletul sa doara (decat de dor intens si multa dragoste), nu te va face sa plangi, nu te va lasa singura atunci cand ai cea mai mare nevoie de el. Nu vei ajunge sa faci lucruri despre care ai spus ca niciodata nu le vei face (cel putin, nu cele care iti fura din demnitate, principii, valori, stima).

Nu te va lua de-a gata, nu va profita de faptul ca esti omul care ofera totul pe tava, ci va aprecia omul care esti, sufletul tau, caldura ta.

Nu vei fi pusa in situatii ridicole, nu iti va fi negat locul alaturi de el, nu va fi necesar sa ascunzi, sa minti, sa te scuzi, sa accepti cacaturi (fapte si oameni), sa zambesti fals, sa te zbati in zadar, sa lupti cu morile de vant, sa fii respinsa, sa nu contezi, sa fii pusa pe ultimul loc, sa nu se lupte pentru tine, sa nu simti ca meriti, sa nu se straduiasca, sa iti fure clipele frumoase. Nu va fi necesar sa asculti niste lamentari care nu-si au rostul sau niste critici in loc de niste aprecieri meritate. Nu va fi necesar sa demonstrezi nimic, pentru ca EL va sti. Ce, cum, cand, unde sa faca. Pentru tine. Pentru omul care esti. Pentru sufletul tau cald si privirea aia tandra.

Ai nevoie de momentul ala. Doaar atunci vei putea merge mai departe. Momentul ala in care vei avea puterea sa il ierti, sa te ierti pe tine, sa iti ierti alegerile, sa poti privi in urma doar cu zambetul pe buze gandindu-te la viitorul minunat care te asteapta. Alaturi de altcineva. Cineva-ul tau. Care va sti. Ce, cum, cand, unde.

Hello, my friend.

De multe ori mi s-a intamplat sa las in urma ceva prieteni.

De multe ori am fost acuzata sau judecata pentru asta.

Doar ca… Nu m-am considerat vinovata. Si eu sunt un om care isi asuma pe deplin greselile… mai devreme sau mai tarziu.🙂

Imi place sa cred ca prietenii mei, aia buni pe care ii pot numara pe degetele de la o mana, sunt oameni acolo pentru mine, sunt oameni care nu m-ar lasa la greu, sunt oameni care chiar daca nu ar avea aceleasi pareri cu mine, m-ar intelege; sunt oameni cu care nu doar petrec timpul, ci creez momente, amintiri. Rad din suflet si plang din strafundurile lui.

Pentru mine, prietenia nu inseamna doar sa fii acolo, fie cu un sfat bun, fie cu o lamaie si-un ceai in caz de raceala.

Pentru mine, prietenia inseamna incredere, sprijin, intelegere, ajutor, suport, sentimente, atasament, lacrimi si zambete deopotriva, compasiune dar si suturi in fund, putere, optimism, incurajare, trezire la realitate, motivare, exemple pozitive, sfaturi bune. Sa fii alaturi, sa crezi, sa speri, sa mergi inainte, sa evoluezi, sa tii de mana, sa oferi un servetel, un umar pe care sa plangi; o bataie pe umar, o imbratisare a sufletului si niste chicote de ras.

Viata are suisuri si coborasuri si e grozav sa ai niste oameni aproape in oricare din momentele astea.

Iar daca astfel de oameni lipsesc din viata ta… E timpul sa iti pui niste semne de intrebare. Atat cu privire la oamenii din jurul tau cat si cu privire la tine ca om – ce anume din ce ai facut sau nu ai facut te-a adus aici?

Despre mine poate s-ar putea spune ca nu sunt cea mai buna prietena. Poate nu iti spun mereu ce vrei sau ai nevoie sa auzi, pentru ca nu ma pot preface sa iti spun ceva in care sa nu cred. Poate nu ajung mereu acolo unde ai vrea sa fiu. Cu siguranta sunt dificila deseori. Dar zau ca sunt un om pe care ti l-ai dori ca prieten, cu toate ale mele. Pentru ca te poti baza pe mine cand vine vorba de momente grele. Sau de momente pline de fericire. Pentru ca desi sunt rautacioasa uneori, am un suflet bun si acord timp, spatiu, ingaduinta si alte atatea oamenilor de langa mine. Pentru ca poti avea incredere in mine si pentru ca voi fi sincera. Pentru ca stiu sa ascult. Pentru ca sunt alaturi prietenilor mei. Si nu-mi tradez oamenii dragi.

Daca e insa ceva ce detest, condamn si nu iert cel mai mult in viata, aia e tradarea. Urasc lipsa de corectitudine, urasc sa imi fie inselata increderea si am o toleranta mica spre inexistenta la dezamagiri nesimtite cand vine vorba de prieteni.

Nu agreez ipocrizia, nesimtirea, muscaturile de cur, oamenii care ling unde au scuipat anterior si condamn rautatile gratuite. Iar daca ti se pare ca sa razi de greutatile altora e o sursa de fun pentru tine, gandeste-te cum acei „altii” ti-au fost alaturi si te-au ajutat cand tie ti-a fost greu.

Prin urmare, de fiecare data cand am renuntat la o prietenie sau la un om am facut-o justificat. Fie mi-au tradat increderea, fie m-au mintit, fie au incetat sa imi mai acorde senzatia de prietenie, fie si-au batut joc, fie m-au inselat in cel mai hidos mod, fie am descoperit ca nu mai suntem pe aceeasi unda si ne dezvoltam ca oameni in directii diferite.

De regula, lucrurile astea m-au calit. Tocmai de asta ofer mai greu increderea mea celorlalti. Asta nu inseamna insa ca nu imi mai iau tepe si ca nu mai am lectii de viata de invatat.🙂

Cred ca e incredibil de greu sa gasesti prieteni pe placul inimii si mintii tale. Pentru mine, nu e greu sa imi pastrez prietenii. Dar e greu sa ma pastrezi tu ca prieten. Mai ales daca imi inseli increderea.

“Nu indeparta oamenii care tin la tine si te iubesc. S-ar putea ca intr-o zi, distanta sa fie atat de mare, incat acestia vor uita drumul inapoi catre inima ta.”

Povestea unei iubiri nefericite.

Mi-ar fi placut sa te invat sa iti arati mai mult dragostea. Mi-ar fi placut sa intelegi ca statul in bratele tale creeaza dependenta . Ochii tai mici si luminosi, privirea aia care-mi transmitea ca ma iubesti, buzele tale carnoase si nasul ala mic si dragut al tau… Toate imi lipsesc si ma dor.

Nu cred ca ti-am spus niciodata, dar cred ca degetele tale de la picioare sunt caraghioase. Insa atingerile mainilor tale ma fac sa uit de lume, bratele tale puternice ma fac sa ma simt protejata. Fundul tau sexy si simpatic se cere muscat. Si batut. Crunt. Atat cat de crunta mi-a fost mie suferinta. Si inca-mi e.

Nu stiu daca o sa te pot ierta vreodata. Pentru tot ce mi-a lipsit, pentru tot ce mi-ai furat. Clipe, momente, vise, suflete. Da, suflete, trebuie sa fi avut mai multe pentru e imposibil ca un singur suflet sa poata indura atatea. E inuman, ireal. Doare al naibii de tare. Caci sufletul doare. Cel mai rau si mai crunt.

Nu cred ca vei putea intelege vreodata, insa mi-ai distrus si ultimele zambete. Asa cum tot tu mi le-ai creat si recreat. M-ai facut vraiste de atatea ori; m-ai dus pe cele mai inalte culmi, insa de prea putine ori.

Mi-ai zdrobit sufletul, l-ai calcat in picioare, ai fost egoist si copil.

Esti cel mai mare regret al vietii mele – nu regret ca te-am iubit, ci ca lucrurile nu au mers cu tine. Oricat as fi incercat, oricat m-as fi straduit, oricate as fi facut. Si am facut si as fi facut. Am incercat, jur ca am incercat. Tot ce mi-a stat in putere. Parca ma luptam cu morile de vant. Si am luptat groaznic de tare, desi singurul lucru care ma tinea in picioare era dragostea pe care ti-o purtam. In rest, lumea mi se prabusea .

Primeam doar firimituri de fericire. Cand eu eram un sarac flamand . Tanjeam dupa tinutul in brate, dupa momentele cu tine, dupa zambetele tale strengare, sclipirea din ochii tai, complimentele tale, trandafirii de la tine, pastele tale dementiale, cea mai buna omleta din lume, intalnirile cu mama ta (cea mai grozava soacra din Univers!), dormitul in bratele tale, ochii mici si obositi dimineata, chicotele noastre, felul in care dansam ca nebunii in masina, grija pe care o aveai de mine cand ma inveleai noaptea, saruturile tale pe frunte, felul in care iti treceai mana prin parul meu si imi spuneai ca sunt frumoasa (cat de rar se intampla asta..), felul in care ne frecam nasurile si ne priveam in ochi (simteam ca iubirea aia din ochii nostri e pentru toata viata).

Toate lucrurile astea ma dor, sunt tortura pura acum. Imi lipsesc atat de tare incat simt ca cineva mi-a scos sufletul, l-a sfaramat si mi l-a pus inapoi asa, invalid. Cum sa traiesc cu un suflet cu handicap? Am nevoie de chimioterapie pentru suflete…

9de9d8ce6ade9a3fe8d8373c5578c9bb

]