La multi ani!

Sms-ul meu, trimis la lista, de la an la an din ce in ce mai scurta, (da, trimit sms-uri la lista, din lipsa de timp, inspiratie, originalitate) ar suna, scris de manutzele mele, asa : Va urez ca in Noul An sa va gasiti puterea de a va realiza visele, de a va implini aspiratiile, de a va atinge telurile. La multi ani ! An Nou Fericit ! (Cine-mi fura smsu’ va fi un uracios tot anu’, am ziiis!).

Putere… nu stiu voi, dar eu am puterea. Imi lipseste insa sutul in fund care sa ma urneasca din loc.

…

Fie ca zilele in care ne transformam in monstruleti verzi, uraciosi, ciufuti sa fie cat mai rare iar perioadele in care Marte va fi retrograd sa fie cat mai scurte si limitate.

Mai presus de toate, amintiti-va sa traiti. Indiferent daca in 2010 vom resimti si mai puternic criza economica, indiferent daca in 2010 vom plange, vom suferi ori vom castiga la Loto si vom intalni marea dragoste, indiferent daca la sfarsitul anului bilantul vostru contabil va arata un suflet in pragul falimenului, batran, fara vlaga, rapus de reumatism si alte boli grele, amintiti-va sa vi-l resuscitati si sa traiti. Si apoi, amintiti-mi si mie, daca aveti timp.

Ramaneti frumosi, veseli si nu uitati sa iubiti.

An Nou Fericit !

« –  […] Greseala pe care o face fiecare dintre noi – cel putin asa au cautat sa-mi explice – este ca se gandeste prea mult la micile lui infrangeri, la dorintele lui personale si prea putin la acest miracol care e viata, la obligatia pe care o avem fata de ea, obligatia de a o face mai frumoasa, mai buna… Fiecare trebuie sa poata raspunde : Iata pentru ce am trait ! fara sa roseasca.  In ce ma priveste, cand apune soarele ma gandesc : A mai trecut o zi. Inca o zi in care n-am facut nimic. Iar cand rasare soarele, nu stiu incotro sa apuc, pe ce drum trebuie sa merg, unde vreau sa ajung. Eram sigura ca fericirea exista undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Ca intr-o zi voi pune mana pe ea, asa cum pui mana pe o ceasca sau pe scoarta unui copac. Ca dragostea este supremul miracol…

– Vorbe, Mirona, vorbe ! »