Craciun fericit!

[ Primiti cu colindu’? Ca doara, tulai Doamne, buni is ardelenii, ma! ]

Tare fericita eram io in ziua asta, cu ceva multi ani in urma. Eram extrem de entuziasmata, de abia asteptam sa impodobim bradul, sa primim colindatorii, sa vina Mosu’… Am asteptat ceva ani pan’ sa aflu secretu’: bunicul meu folosea, dooh, o alta usa, ca sa se poata strecura far’ sa-l vad io cand negocia cu Mos Craciun.

Imi pare rau ca am aflat prea repede ca nu exista Mos Craciun. De fapt, imi pare rau ca am aflat punct.

Nu-i asa ca acum ne plangem spunand “Craciunul nu mai e ce era odata…” ? Nu-i asa ca ne enerveaza aglomeratia si frigul si preturile si parca si oamenii ? Nu-i asa ca acum suntem niste tristi? Nu-i asa ca tre’ sa ne dam singuri una dupa ceafa si sa ne bucuram de sarbatoare?

Din pacate, eu nu pot avea alaturi anumite persoane dragi mie. Din pacate, n-am ‘traditionala’ salata boeuf. Din pacate, nici carne de porc nu prea mananc. Dar ma bucur de o sarmalutza. Si de-un cozonac. Si de-un bradutz si de luminite si de globuletze si de fel de fel de minunatii. Si-asa tre’ sa facem toti. Macar azi.

Si macar azi…sa fim mai buni ? Nu. Pentru ca bunatatea nu se poate mima. Precum nici fericirea nu poate fi mimata. Dar poate fi provocata. Chiar de noi insine.

Sa fiti fericiti, c-un zambet tamp pe fatza, sa va bucurati de sarbatoare, de zapada, de colinde, de luminite colorate, sa v-amintiti sa fiti copii, chiar 70 de ati avea.

Sarbatoarea asta-i pura doar prin ochi de copil.

Craciun fericit , dragelor si dragilor !

Cu drag,

A voastra

Hubbis.

Zau asa.

[Asculta aici si zi ca nu-ti place, sa vezi ce capace-ti iei!]

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la…vremea de afara, ma incrunt urat de tot si pun botic. Nu de pitzipoanca, ci de copil ciufut. N-am fost niciodata dusman cu iarna, uneori eram chiar prietene bune, ma lasa sa scap doar cu doua trante/an si alea fara vanatai. N-as fi avut nimic cu ea nici anul asta, daca nu ma prindea nepregatita. Cizmulite si gecute si fulare si caciuli si manusi si antiderapante am, da’ nu-s pregatita pentru iarna din punct de vedere emotional. Nu o vreau, e ca un musafir nepoftit in zilele in care am dezordine-n casa si-mi sta nasol paru’.

Asadar, e pentru prima oara in viata, cred, cand urasc iarna. Zau asa.

De-ar fi venit mai tarziu putintel…

LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu „Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?

Sursa imagine: deviantart.com.

[P.S.: Bonus din partea casei, pozilica de anu’ trecut, prima ninsoare, vazuta de la geamu’ meu. Anu’ asta cand sa fac poc-tzop, s-a oprit ninsoarea.]