Multumesc.

Multumesc mult tuturor pentru urari. Sunteti chiar mai dragutzi decat ma asteptam. [Multumiri speciale Alexandrei, care mi-a oferit un cadou virtual … aiaiaiai!]
Odata cu varsta asta se presupune ca trebuie sa-mi fac ordine … pe birou, in camera, in ganduri, in viata. Si sa merg mai departe, indiferent de cate lucruri ma dor, indiferent de cate lucruri ma fac sa zambesc. Pentru ca-mi place sa cred in happy-end-uri.

BBL, incep sa-mi creez, singura, propriul happy end.

P.S.: Tre’ sa-i fac reclama lu’ Danutz, genul de baiat dupa care as tanji dac-as avea cu 3-4 ani mai putin. Are un talent aparte cand vine vorba de zdranganit cantat la chitara, are niste degete luuungi cu care gadila clapele pianului, un incredibil talent actoricesc si datorie o cafea pentru reclama asta.

I NEED to grow up.

Peste o luna si-mai-mult-de-juma’ eu si curu’ funduletu’ meu implinim 20 de ani. Evident, va anunt din timp, ca sa puneti bani deoparte pentru cadou.

Daca acum ceva timp, va spuneam ca ma simt incoltita de prefixul asta, mentionand : Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura.…acum am inceput sa-l accept, problema e doar aceea ca nu il cam prea iau ca atare. Lucrurile chiar au luat o intorsatura ciudata si acum, sunt momente in care-mi doresc ca de ziua mea, prefixul « 2-» sa-mi aduca ceva mai multa intelepciune, un simt al responsabilitatii, sa-mi ia din puerilitate si naivitate, sa ma pregateasca pentru lovituri, sa nu-mi zdrobeasca insa entuziasmul, sa ma lase totusi sa ma bucur de lucrurile marunte (asta se traduce printr-un singur cuvant : cercei  ) dar sa ma infiga tare de tot cu picioarele pe pamant si sa imi dea voie sa plutesc printre norisori pufosi doar atunci cand e cazul.

Marea problema insa e ca nu ma pot schimba. E exact ca-n zilele de duminica, atunci cand iti spui « De maine voi slabi ! » insa iti incepi ziua de luni tocmai cu un baton de ciocolata. Vointa ai, iti urasti kilogramele-n plus pe care le vezi zilnic in oglinda, iti faci abonament la sala, iti cumperi apa plata si lamai, iti umpli frigiderul cu carne slaba si legume dar…pur si simplu nu reusesti sa scapi de dependenta de batonul ala afurisit de ciocolata.

Eu cum dracu’ fac sa ma maturizez ? Nu ma mai plac asa, pentru ca nu mai sunt nici copilul simpatic c-un zambet tamp pe fata, nici adolescenta-ndragostita, nici vreo studenta eminenta. Sunt undeva pe nicaieri si chiar nu ma mai regasesc in niciun coltisor. Si-i totu-asa trist si urat. Si mai e si toamna.

Fara vlaga. Fara putere. Fara vreun punct de reper. Fara drum. Fara sofer. Doar cu vise. I-re-a-lis-te. Si m-am plictisit asa.