Aberant de ne-concis.

Dupa modelul “Viata mea in 3 cuvinte” va invit azi sa urmariti … (Daca va plictisesc plictisiti teribil, treceti direct la punctul 8):

1. Am fost la bunica-mea. E atat de bine acolo. Zau ! E soare, e frumos, pierd vremea cu fetele, ma simt de parc-as colinda maidanele ca atunci cand aveam  8 ani. Cand fusesem data trecuta am scos masa la poarta, am jucat remi, am baut cafele, ne-am facut unghiutele, toate-asa, in vazul lumii. Pentru ca putem.
2. Am dat examen luni, sper sa nu fie = restanta. Daca s-ar fi inventat Facultatea de Scoatere a Acidului din Apa Plata as fi fost cu siguranta student eminent, dar asa, pauza.
3. Am ascultat melodia asta la Grapefruits si … vara asta N-AM sa ma-ndragooosteeesc, nu de tine, nu de nimeni.
4. Ieri am luat la puricat bloguri, ramasesem in urma. Am gasit expresii de genul “Ce de foarte cacat !” in 3 locuri. Ah, buna dimineata, v-ati spalat si voi pe ochisori ? De abia acum, mai fetelor ? Zau, are rost sa ne mai agitam ca toate sunt de cacat urat-mirositoare ?
5. Caut loc de munca. Stiu: sa dorm, sa lenevesc, sa dorm, sa cheltui bani; deci probabil ceea ce caut eu se numeste : post de nevasta-de-fotbalist.
6. Mi s-a zis ca miros ca o prajitura de cocos. Cred ca e cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodata. Zau ! Pacat ca n-a venit din partea vreunui Fat Frumos cu palosu’ gros.
7. Ma intorc la bunica-mea. Cat de curand ! Mi s-a … de toate.
8. Mi s-a spus ca vorbesc urat. Spurcat. Obscen. Nu doar ieri. Nu doar acum o saptamana. Nu doar X si Y mi-au spus-o. Nu neg. Dar nici nu o vad ca pe o crima. Acuma n-are rost sa va insir povesti de adormit copiii gen « Oh, vai, cat de …  sunt fetele care vorbesc urat ! ». La o adica baietii pot oricand sa spuna “Pula mea” si sa se scarpine la coaie oua, dar eu nu. Nu cred ca atrag atentia si nici nu ma vad ca fiind mai interesanta si mai geniu decat sunt de fapt doar pentru ca stiu sa scot pe gura cuvantul « pula ». Nu ma simt nici urmasa lu’ Bad Pitzi pentru ca am tupeul sa tastez expresia « Sfanta Pula ». Inteleg ca nu va place sa vedeti/ cititi/ auziti o fata vorbind urat. Inteleg ca va plac mai putin (nu doar prietenilor « virtuali », ci si celor din viata mea reala) pentru ca folosesc cuvantul « cur ». Si probabil cateodata exagerez cand bag o-njuratura, poate ca m-as putea abtine fara probleme. Dar ie-te ca nu o fac. Sâc! Asta-s io si n-ai ce-mi face!
9. I need a haircut! Urjent. Girls, (boys,) sariti cu nEste linkuri, va rog. Zaru’ mana.
10. A venit vremea despartirilor. M-am saturat sa fiu eu aia care te intreaba « Mai traiesti, bă (sau « fă », dupa caz)  ?» doar de amorul artei. Ma vrei, orgasmeaza-ma ; nu, du-te dracu’. Pot avea 900 de prieteni pe haifaiv, insa la min’ in suflet locurile sunt limitate.

LE: Pen’c-a venit vara si pen’ca am vazut io ca 90% din voi v-ati schimbat tema, incerc tema a la Bad Pitzi. Ma Ienerveaza, zau, dar n-am incotro. Ma Ienerveaza WordPressu’. Pen’c-are teme de cacat urat mirositoare!

Cand 1+1 fac 0, in loc de ∞.

M-am purtat ca un copil. Am actionat ca un copil. M-am jucat asa cum doar un copil o putea face. M-am jucat prost. Cu mine, cu noi.

Nimeni nu iti da un manual de instructiuni cand vine vorba de oameni, de relatii, de iubire. Si parca intreg Universul comploteaza impotriva fericirii tale. A mele, de fapt.

Gasesti acel ceva aproape-perfect care crezi ca iti poate aduce fericirea, implinirea. Insa te trezesti in mijlocul pustietatii, singur. Acel-ceva-aproape-perfect nu e pentru tine, nu ti-l doresti nici tu, nu te vrea nici el. Te entuziasmeaza ideea perfectiunii acelui-ceva insa e pura fictiune.

Regret toate… toate stupiditatile, toate momentele penibile, toate gandurile negre. Toate deciziile gresite, toate cuvintele spuse la manie, toate greselile care m-au facut sa… arat  altfel. Nu sunt asa. Am crezut ca poti vedea asta. Eu insa nu vreau sa-ti mai arat. Pentru ca de azi nu imi mai pasa. Imi voi impune sa nu-mi mai pese.

Imi vine sa urlu din strafundurile sufletului, nu ca sa te chem inapoi, Acel-ceva-ule, pentru ca nu te vreau, nu-mi esti bun, imi esti ca un pantof care ma strange, nu-ti sunt buna, iti vin ca o haina larga, vreau sa strig cat ma tin puterile doar ca sa ma eliberez. Sa ma eliberez de mine, de noi.

Nu sunt « tanti », bă!

Nu ma pot abtine sa nu comentez, desi se presupunea ca-s in concediu de toceala.

Am 19 ani. Auch, mi-a scapat informatia care nu trebuia sa scape. Acum ca ati aflat cati ani am, dati fuguta-n alta parte si-ascultati elucubratiile cuiva mai matur.

Si se face ca anul asta implinesc mirifica varsta de douaj’ de ani. Si pe langa faptul ca io gandesc si ma port si arat de 15 ani (cu exceptia faptului ca copchilele de 15 ani n-au curu’ asa mare) intervine o alta problema, existentiala, de altfel. Ma sperie prefixu’ asta nenorocit, nu pentru ca simt ca imbatranesc, pentru ca eu tot undeva prin perioada pubertatii am ramas (atat fizic, cat si psihic, comportamental si mental). Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura. Asta in conditiile in care de la 13 ani lupt pentru dreptul meu de a fi mai copilaroasa decat prevede legea.

M-am intalnit azi in lift cu un pustiulica de 15 ani. Maxim 17. Si mi-a deschis usa (copil educat, ce-i drept) ca unei tanti, mi-a zis « Buna ziua » sau « La revedere », n-are conteaza, e tot atat ca si cum mi-ar fi zis acest nenorocit « tanti ». Toate astea in conditiile in care eu am un metru si-un zambet. Si o fata de copil inocent (batting eyelashes). Si-atunci am devenit frustrata, plina de ura fata de prefixul « 2 -». Nu mi-l doresc. Imi fura din inocenta (radeti, radeti, fiinte uracioase ce sunteti!). Simt ca nu mai am voie sa ma prostesc. Vad cum se uita colegii aiurea-n tramvai la mine cand ma stramb la profa de conta, de parca as fi venita de pe o alta planeta. Ma inghiontesc colegele cand palavragesc cu tuta mea in timpul cursurilor atat-de-extrem-de-neinteresante. Simt ca nici sa ma distrez parca nu mai am voie asa cum as fi avut la 17, insa n-am apucat sa o fac. In cele doua sau trei zile din an cand arat bine aud claxoanele taximetristilor de 30 de ani, nu fluieraturile baietilor de 18 ani. Si atunci ma simt cu adevarat expirata. Si-mi vreau anii inapoi.

Si-apoi vin si regretele. Regret ca nu m-am distrat la 17 ani ca la 17 ani. Cred ca sunt incredibile betiile de la 17 ani. Regret ca nu m-am indragostit la 17 ani ca la 17 ani. Cred ca e de poveste iubirea pe care-o traiesti la 17 ani. Pentru ca in mod clar intr-un fel iubesti la 17 ani si in cu totul alt fel la 27. Si timpul nu-l pot da inapoi.

Si nu ma pot bucura nici de varsta de 20 de ani atata timp cat nu o vreau. Pentru ca simt ca ma sufoca, imi suprima libertatea de a fi eu, copilul nebun si naiv care vrea sa danseze pe strada fara sa fie privit ciudat, care vrea sa se strambe la profi exact asa ca-n clasa-ntai, care vrea sa puna piedica colegului dragut din clasa vecina, care vrea sa simta emotia primului sarut cu el si fluturasi in stomac exact asa cum a simtit si in urma cu 5 ani, cand era chiar si-n acte…un copil.

Despre homosexuali, fara mânie.

Probabil ati auzit ca a avut loc GayFest 2009. Citeam aici un articol scris de Ariel si pare-se ca marsul a fost de fapt o parada, nu un mars : «  Marşul a fost un nimic. Ştiţi de fapt ce am făcut noi? Ne-am strâns nişte oameni într-un loc şi ne-am făcut poze ca să le arătăm lumii. Yay, super… Not. Sunt supărat că anul ăsta a fost o paradă, o fanfară, nu un marş care zice: “Băi idioţilor care daţi legi acolo sus în casa aia mare, vrem şi noi X, Y, Z. Şi băi idioţi care aveţi ceva cu noi, nu ne pasă de voi.“. Când faci un marş îl faci cu un motiv… şi eu nu ştiu de ce am mărşăluit azi. Am dansat pe un bulivard, am fluierat ca să mă audă oamenii din blocuri, am facut mizerie pe străzi… şi în rest? Am mărşăluit pentru că-s mândru? Deci mândru-s doar azi? Nu cred că de aia am mărşăluit azi 150-200 de oameni…» (Ariel Constantinof ). Per total, ne-marsul de anul acesta a fost ceva mai ne-reusit fata de cel de anul trecut. Ariel atragea atentia asupra faptului ca desi la mars au fost prezenti ambasadorul Marii Britanii, ambasadorul Olandei, un europarlamentar britanic, un parlamentar francez si ambasadorii Cehiei si Suediei, niciun om politic roman, nicio oficialitate de pe la noi nu a fost. De ce ? Pai nu stiu, da’ credeti ca un politician aduna voturi daca sustine homosexualii ? Intr-o tara de not-so-open-minded ?

Apoi pare-se ca numarul participantilor a fost ceva mai mic decat in anul 2008. S-au speriat de reprezentantii Noii Drepte, s-au speriat de puhoiul de oameni care striga « Romania nu va vrea ! » ? Poate pur si simplu au lasat-o balta, nici mie nu mi-ar placea sa stiu ca lupt in zadar si ca pe deasupra mai sunt si hulita de niste oameni carora nu le-am gresit cu nimic.

Citisem un comentariu aici care suna exact asa : « Gayii spun ca lumea nu ii intelege. Sunt priviti ca niste intrusi. Pai in pula mea daca se fut in cur si sug puli, normal. Ce sa nu intelegem la ei ? Stim ca sunt bolnavi, nu avem ce sa le facem decat sa ii impuscam. » Da, frate, geniala idee, hai sa lasam violatorii si criminalii in libertate, DAR sa impuscam homosexualii. Pe bune, cum poti fi atat de incuiat la minte ? Ok, inteleg, te numeri printre cei 90% din heterosexualii de sex masculin care sunt atat de inversunati si de plini de manie cand aud de gay. Dar totusi, cu ce ti-au gresit oamenii aia tie ? Pentru ca « Se fut in cur si sug puli » ? Da, hai sa-i impuscam ! De parca femeile nu fac sex oral si nici anal. Nuuu. Si nu inteleg de ce lumea ii considera bolnavi. Adica au cazut in cap cand erau mici sau ce ? Fiecare alege ce face cu viata lui, fiecare alege pe cine iubeste, cu cine se culca, cu cine se casatoreste. De ce trebuie un om sa fie considerat bolnav doar pentru simplul fapt ca e gay ?  De ce majoritatea  barbatilor hetero nu au absolut nimic cu lesbienele insa sunt total impotriva homosexualilor ? Pana la urma regulile jocului sunt exact aceleasi, diferenta o fac jucariile din dotare. Ok, am inteles, va excita sa vedeti doua tipe dezlantuite si va repugna sa vedeti doi gay facand sex, nicio problema, dar nu le dati premiu cu coronita primelor si nu-i lasati repetenti pe cei din urma.

Citeam pe blogul lui Bad Pitzi acest articol, din care transcriu un fragment: «“Pot să-ti miros pula?” Avea vreo 50 de ani, păr cărunt, părea genul ăla familist cu 2 copii acasă si cu nevastă grasă. Azi, 11 dimineata, strada era goală. Total socat, debusolat, speriat si panicat, frati-miu îi spune DA. Barbatul se pune în genunchi în fata lui si-n momentul ăla îi dă un picior în gură iar omul cade pe spate. Îl ia la bătaie si mai rău.» Evident ca au curs comentarii anti-homosexuali garla  si evident ca nenea asta de 50 de ani in mod clar se numara printre cei maxim 10% homosexuali care procedeaza asa.

Acum…eu nu militez pentru homosexuali si nu pot nega ca in momentul in care am vazut intr-un film un sarut intre doi gagii am pus mana la ochisori. Dar atata timp cat ei nu nimic in fata ochisorilor mei, de ce sa arunc eu cu rosii in ei ? Atata timp cat pe mine nu ma afecteaza cu absolut nimic faptul ca ei au o orientare sexuala diferita de a mea, de ce sa imi doresc eu ca ei sa fie im-pus-cati ?

Fara suparare, dar suntem un popor de incuiati. Ok, am inteles ca unii nu-si vad barna din ochii proprii insa vad paiul din ochiul altora si invocand considerente religioase ii blameaza pe homosexuali si ii considera mari pacatosi. Dar, oamenilor, daca va exista Judecata de Apoi, voi veti raspunde pentru pacatele voastre, ei pentru pacatele lor, nu platiti voi pentru ei. Ah, incercati sa ii aduceti pe calea dreapta? Dar aduceti-va pe voi mai intai si vedem apoi daca aveti timp si pentru altii.

Inteleg ca biserica nu va accepta niciodata casatoriile intre persoane de acelasi sex dar se pare ca unele state au acceptat casatoriile homosexuale chiar si macar sub forma de life partnership. Asta desi in Uganda, spre exemplu, presedintele a stabilit ca pedeapsa pentru gay inchisoarea de la 5 ani pana la pe viata. Adicatelea un om care pur si simplu iubeste o persoana de acelasi sex cu el poate sa faca inchisoare pe viata? Adicatelea da. Dar ne putem face operatie de schimbare de sex, asta e legal.

Cum ii ajuta pe gay si lesbiene acceptarea casatoriilor homosexuale? Probabil se simt si ei ca facand parte din societatea asta, pot si ei sa isi faca un credit ca sa isi poata cumpara o locuinta (ma gandesc) si pot si ei sa simta cu adevarat cuvantul „oficial” cand vine vorba de relatia cu partenerul/ partenera lor. Cu ce ne afecteaza pe noi? Pai…multi invoca motivul ca nu isi doresc ca fiii si fiicele lor sa aiba exemple proaste in societate. Dar atat-de-mediatizatele Alina Plugaru, Eva Kent, eleva porno, Nikita sunt exemple pozitive pentru copii? Si-apoi o alta discutie este cea legata de adoptarea unui copil de catre un cuplu gay. Aici parerile sunt impartite. Pe de o parte, unii sustin ca e mult mai bine pentru un copil sa fie crescut de catre un cuplu, fie el si gay, decat intr-un orfelinat din Romania, unde in mod clar nu s-ar bucura de anumite facilitati si unde ar muri de foame, ar dobandi un caracter agresiv si ar fi tratat necorespunzator. Pe de alta parte, vin altii din urma si spun ca un copil crescut intr-un cuplu de gay va fi traumatizat si marginalizat de catre societate. Da, probabil, insa societatea care ii va marginaliza e aceeasi societate care prefera sa ii vada mai degraba intr-un orfelinat, nu?

Poate ca adoptia unui copil de catre un cuplu gay „incalca” limita de indulgenta pe care romanii o au pentru homosexuali. Poate ca pentru un an sau doi sau trei va trebui sa mergem in Olanda, Belgia, Canada, Spania, Africa de Sud, Norvegia s.a. ca sa putem oficializa o casatorie homo si sa ne ferim sa ne aratam orientarea in tari care nu au acceptat comunitatea gay precum Uganda, Latvia sau Honduras. Dar de ce in tara noastra nu putem sa facem ce ne dorim in propriul dormitor, atata timp cat nu facem rau nimanui, fara sa fim huiduiti, batuti, trecuti pe lista de „To kill”?

P.S.1: Sunt hetero, v-am mai spus, pentru ca pare-se ca indiferent de cat de porci nu-atat-de-feti-frumosi sunt baietii, nu pot sa nu ma topesc la un zambet ca cel al lui Jude Law.

P.S.2: Argumentele mele sunt probabil inexistente sau in niciun caz solide, nu vreau sa fiu criticata pentru cat de nestiutoare sunt cand vine vorba de tehnici de argumentare. Nu vreau sa conving, sa demonstrez. Imi exprim punctul de vedere si atat.

P.S.3: Daca sunteti anti-homosexuali si doriti sa postati un comentariu, faceti-o fara sa jigniti.

Arunca-ma la gunoi. Te rog.

Stii cum e sa scrii 5 randuri in 30 de minute, in hohote de plans ? Doar atunci vei intelege de ce am disperata nevoie sa scriu asta, indiferent daca frustrarile mele n-aduc trafic si ma aleg cu strambatul unora din nas.

Crede-ma, sufar, iti spun sincer, imi pare atat de rau sa te dezamagesc, imi pare atat de rau ca am devenit un ceva pe care nici eu nu-l mai recunosc cand privesc in oglinda. Stiu ca nu e nimic care sa indrepte lucrurile, iar daca as putea da timpul inapoi probabil monstrul ar pune iar stapanire pe trupul meu, iar eu nu l-as putea impiedica. Cu absolut nimic. Dar nu pentru ca nu imi pasa de tine, ci pentru ca sunt slaba ; sunt lipsita de tarie ; pentru ca sunt demna de dispret, dar tu continui sa ma iubesti.

Ma urasc pentru ca ma iubesti indiferent de orice.

Si dac-as castiga?

Cum la ce ? La Loto, evident.

Azi noapte (postul am inceput sa-l scriu duminca, la pranz, cititi ca si cum eu as fi facut modificarile necesare) la 11 mi-a sunat telefonul de 3 ori, din care de doua ori am auzit :

« Te rog, pune-mi si mie la Loto. »

« Ha, da’ cum sa nu, da’ si de castigi, facem jumi-juma . »

« Iti dau un sfert. »

« Ii bun si-un sfert, baga numerele.. ».

Eh, am dormit 4 ore azi dimineata ca sa ma pot trezi la timp sa gasesc deschis la non-stop si sa pun la loto. Cred ca e prima oara cand pun numerele alea cu manuta mea. Sa nu va asteptati acum sa va spun ca de-oi castiga voi fi o mironosita toata viata si ca nu ma voi schimba deloc si alte chestii fanteziste din astea. Sa fim seriosi, banul schimba pe oricine, indiferent de ce personalitate are. Chiar daca nu te schimba din 100 de puncte de vedere, te schima din UNUL si e de ajuns.

Mi-am imaginat ce as face daca as castiga. Si mereu cand imi imaginez ceva nu se intampla. Dar nici nu ma intereseaza. VOI :

-da cam 500.000 euro mamei, fratelui si bunicilor mei. Si mamei mele ii voi cumpara 101 flori. Nu lalele. Uraste lalelele.

-da toti banii necesari pentru Marian, cel de care v-am povestit aici.

-imi voi cumpara 5 vile cu piscine, 3 Bmw-uri, genti de la Prada, pantofi de la Manolo Blahnik, haine de la Gucci, parfumuri de la Chanel.(stiti ce-ai aia exagerare, nu ?)

-as da cate 100.000 euro fiecarui prieten bun. Nu-s multi, maxim 4-5, deci nu-i mare paguba + alti ceva bani prietenilor « mai mici ».

-as mai face n alte chestii cu banii aia multi, da’ ma doare sufletul sa visez atat de mult, asa ca ma opresc aici.

Vorbeam ieri cu doua prietene, iar una din ele, prietena mea cea mai buna, M., mi-a spus ca in cazul in care m-as imbogati in mod miraculos, tot in mod miraculos mi-as face disparitia din viata prietenilor mei. Ah, stiu ca sunt un om slab si ca banul sau succesul pe mine personal m-ar afecta, m-ar subjuga, mi s-ar urca la cap. Nu ma cunosc prea bine insa ma cunosc suficient incat sa imi dau seama de asta si nu sunt capabila sa neg . Tot M. imi spunea ca in cazul castigarii unei sume atat de fabuloase cea mai corecta decizie ar fi sa pleci din tara. Ok, am inteles, pericolul e mare, dar…mie imi e greu cand imi e dor de niste oameni care sunt la 18 kilometri de mine, cum sa traiesc eu cu ei la 1800 de kilometri departare? Indiferent daca iti faci sau nu alti prieteni, nimic si nimeni nu iti va aduce vechii prieteni inapoi si nu ti i-ar putea inlocui. M. este prietena mea cea mai buna de 7 ani de zile si indiferent de certurile dintre noi, indiferent de clipele grele, de diferentele dintre noi, de faptul ca ne plac lucruri total diferite, indiferent de faptul ca am cunoscut alti si alti oameni, nimeni nu i-a furat locul. Asa cum fiecare om e unic in felul sau, asa fiecare prietenie e unica. Unicitatea este data atat de ceea ce este prietenul tau ca om, cat si de “interactiunea” dintre voi. Nu vreau sa renunt la prietenii mei, chiar daca ii pot numara pe degetele de la o singura mana, chiar daca nu sunt perfecti, chiar daca ma critica. Au devenit o parte din mine si m-as prabusi fara ei. Fara exagerari sau ipocrizii. Sincer.

Nu se poate sa castig macar 10 000 de euroi ca sa pot ramane in tara fara sa ma omoare vreunu’ si ca sa pot ramane fara sa fiu nevoita sa simt dor si fara ma prabusesc ?

Alt bilet mototolit si aruncat la cosul de gunoi. Era biletul catre mai bine.

„Nu pot cladi castele din nisip uscat.”

„Si ploua, ploua, ploua peste inima mea
Un rau de lacrimi ramane-n urma ta
Iar noua, noua, noua, noua vieti de-as avea
Le-as da pe-o vara ca cea in care-ai fost a mea.”

Versurile ăstea nu se citesc si atat, melodia asta nu se asculta si atat, ci se simte… si atat.

‘mneata ce probleme existentiale ai?

Status pe mess la o (ne-)pitzipoanca: “Clubul X sau clubul Y”? Phahah, ce probleme existentiale au unii. « Fusta roz sau blugii aia mulati de la Levi’s ? / Bluzita mov decoltata sau maieutzul roz cu paiete ? » Bai, ma leshi ? Cred ca m-a impresionat foarte tare postul lui Cabral, cel de care va spuneam mai jos. Stiam, insa am realizat si acum pentru a mia oara, ca exista oameni pentru care fericirea a devenit amintire, de ani si ani de zile. Exista oameni care nu vad, care nu merg, care sufera, care mor, rapusi de boli cumplite sau de un vitezoman nebun (asta cred ca-i pleonasm, ma scuzati). Stiu ca stiti toate aceste lucruri, stiu ca nu zic ceva nou si ca nu vin cu nici o solutie.  Stiu si ca-i weekend si ca-i soare afar’ si zau ca nu vreau sa va intristez. Voiam doar asa sa va dau un tzar si sa va spun ca desi mie-mi vine sa ma arunc de la 113 si desi tie-ti vine sa te-arunci in fata unui tren si ca desi lui ii vine sa isi bage vorba aia, puma, in toate, sunt oameni care inca rezista desi sufera mai mult decat noi. Mult mai mult. Pe bune ca nu-i drept, nimic nu-i drept in lumea asta. M-am saturat de rele, necazuri, boli, negru, gri, lacrimi. Unde-i lumea mea de basm?

P.S.: Fur de la statusul cuiva niste versuri din melodia « Ganduri la miezul noptii » a lui Nane :

« Stiu c-astepti perioada in care va fi bine

Si cateodata ai impresia ca nu mai vine[…]

Iti spun si tie ce mereu imi spun si mie

Nu e tocmai totul perfect, dar o sa fie. »

P.S.2: Nu va speriati de mica mea avalansa de posturi, pare-se ca suferinta-i muza mea.

„Fa cum vrei sau cum simti tu” by Cabral

Stiu ca la min’ pe blog (probabil) nu vin oameni pe care sa ii dea banii neaparat afara din casa. Unui baiat-elev de abia ii ajunge alocatia de 40 de lei sa isi permita sa o invite pe tipa de care-i place la un film in mall. Un student de abia reuseste sa isi plateasca taxa la facultate si chiria si mancarea cu banii pe care ii ia de la jobul part-time la care trudeste de zor. Dar m-a impresionat acest post al lui Cabral (trebuie neaparat citit, altfel eu imi bat tastele degeaba p’aci.). Prin fata ochilor mi-au trecut scene urate, cutremuratoare, infricosatoare. Scene prin care a trecut Marian George David. Cu greu. Eu ? Eu nu as fi rezistat nici macar la un gram din suferinta prin care el a trecut. Sa-i intindem, asadar, o mana de ajutor. Analiza PET (care a ridicat cheltuielile la 5100 RON, bani stransi de la un om, de la altul ) a fost facuta, e posibil ca Marian sa aiba nevoie de un transplant de celule stem, la o clinica din Milano, cheltuielile ar depasi 160.000 de euro. Daca nu va fi nevoie de transplant ci doar de tratament, va avea nevoie de aproape 100.000 de euro. Daca voi castiga la loto promit ca ii dau eu toti banii. Dar daca nu, ce-ar fi sa ne mobilizam si sa punem mana de la mana? Orice suma conteaza.

Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura
RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298
EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304
Cod SWIFT: RZBR ROBU
Titular: Stamatin Andreea Ioana (prietena lui Marian).

Asa cum spunea o comentatoare de a lui Cabral, sa fim oameni nu doar anatomic ci si spiritual.

Doza de miserupism.

Poate mi-s io lovita la cap, e foarte probabil, dar eu am un mare defect: nu prea pot fi nesimtita. Da, E defect. Si cand eram mica ma uitam la copiii needucati, la copiii care isi suparau parintii pentru ca nu invatau si luau note mici la scoala. Niciodata n-am inteles cum poti sa fii atat de pasiv si sa ti se rupa de faptul ca pe ai tai ii doare inima ca Gigel, fiu’ lu’ vecina de la 3, are numai note de 9 si 10 iar tu, tu de abia scoti un amarat de 5 sa treci clasa. Daca-l scoti si p’ăla. Pe bune ca nu-nteleg. Si-apoi mai sunt toti copiii astia care fac fel de fel de tampenii. Fete care raman insarcinate la 15 ani, baieti care fura (din casa parintilor sau din casa altora), adolescenti care se drogheaza, care beau de sting. Sau copii din astia de bani gata care au lumea la picioare insa nu se straduiesc sa scoata o nota buna la scoala drept rasplata pentru parinti. Nimic, dom’le. Da’ parintii-i iarta. Si eu imi fac atatea griji si-mi vine sa m-arunc de la etajul 113.

Care dispui de miserupism sa-mi dai si mie ? Platesc scump, promit.

…………………………………………………………………………………………………………

De ce lacrimile mele nu sunt suficiente ?

Frustrarile unei frustrate.

Sunt IAR in starea asta. Si iar imi vine sa-mi dau pumni in cap. Si plang. Si vreau sa urlu. Tare. Tare rau de tot. Nu-mi vine nici mie sa cred cat de rau pot sa o dau in bara. Rau de tot. Imi spunea cineva ca nu e bine sa subestimezi puterea de iertare a celor din jur. Eu zic ca nu e bine sa o supraapreciezi. Eu nu m-as ierta daca as fi in locul celor pe care ii dezamagesc. Sunt o nerecunoscatoare. Nu apreciez ceea ce fac altii pentru mine. Imi bat joc. Dezamagesc. Dezamagesc urat de tot. Nu o fac intentionat. Dar o fac. Si-mi pare rau. Rau de tot. Dar nu-i de ajuns. Nu e deloc. Sa scoata cineva monstrul din mine. Nu-l mai vreau, nu l-am vrut niciodata. Pierd controlul. De fapt, probabil l-am pierdut de mult.

………………………………………………………………………………………………

Si lacrimile-i amare curgeau siroaie pe obraz.

Cenusareasa, caut Fat Frumos.

Inca de la inceput tin sa va avertizez ca articolul se voia a fi (adicatelea aveam neste idei pe care nu le-am pus in practica) pe atat de gresit pe cat este si titlul. Cenusareasa avea un print, nu un Fat Frumos, iar  Fat Frumos avea o Ileana Cosanzeana, nu o Cenusareasa. Poate pentru ca am citit prea multe basme cand eram mica, poate pentru ca m-am uitat la prea multe telenovele in pubertate, poate pentru ca m-am uitat la prea multe filme cu happy end in adolescenta ma incapatanam/ incapatanez sa cred ca orice Romeo are Julieta lui si ca orice Cenusareasa are un print pus deoparte care ca veni sa o salveze si sa o transforme in printesa lui. Si totusi…

Despre iubire…vorbit-au poetii, cantat-au muzicienii, grait-au actorii, simtit-o-au muritorii de rand. E iubirea cel mai inaltator lucru? Suna intr-adevar siropos dar poate chiar o fi…Eu… eu nu stiu, eu nu vad, eu nu simt… Cred insa ca in sufletul oricarei persoane, fie ea cat de dura, exista speranta ca intr-o zi isi va intalni acel… suflet-pereche. Nu stiu cat de complicati sau cat de ne-complicati sunt barbatii atunci cand vine vorba despre lucrurile pe care si le doresc de la femeia cu care isi vor imparti restul zilelor (sau macar o parte din acest rest al zilelelor), insa cu siguranta femeile au un fel de sablon al barbatului perfect : sa fie inalt, sa fie bine-facut, sa aiba ochii cacanii in dungi, sa aiba parul negru ca abanosul (abanosul e negru ?), sa aiba una-doua-trei facultati, sa provina dintr-o familie cu sange albastru sau  daca nu, macar sa fie fotbalist si sa-l cheme Mutu. Insa toate aceste cerinte care se vor a fi bifate pentru a merge mai departe dispar, se risipesc in momentul in care te indragostesti de cineva si incepi sa il iubesti pentru ceea ce e, incepi sa il iubesti inclusiv pentru ca uita mereu capacul de la toaleta ridicat, incepi sa il iubesti chiar daca are nevoie de trei zile sa duca gunoiul, incepi sa il iubesti chiar daca vine seara acasa tarziu de la meciurile de fotbal, incepi sa il iubesti chiar daca… are defecte. El te accepta pe tine cu cele 7 kilograme in plus, te accepta cu toanele tale, te accepta cu tot cu zilele alea din luna, te accepta desi il cicalesti, singura problema ar fi ca el nu intelege ca faci asta pentru ca esti geloasa si posesiva doar pen’ca il iubesti al dracu’ de mult.

In cadrul seminarului de Pedagogie doamna profesoara Dana Popa ne-a prezentat un slide legat de…povestea unei „bucatele-lipsa”. Va invit sa urmariti povestea si de abia apoi sa cititi randurile de mai jos.

Majoritatea femeilor nemaritate care se apropie cu pasi repezi de varsta de 30 ani (dar nu numai) incep sa strabata galaxia in lung si-n lat in cautarea LUI. Doar ca dragostea nu vine atunci cand tu pocnesti din degete. Dragostea nu vine atunci cand ai tu cel mai mult nevoie de cineva alaturi de tine. Dragostea nu vine atunci cand ai tu chef de-ndragosteala. Stiu ca-i ciudat, si mie-mi e greu sa-nteleg, dar cica asa ar cam fi. Insa continuam sa cautam, sa ne dorim, sa visam. Ne vedem ca fiind o…bucatica lipsa a cuiva, ne vedem ca fiind o parte dintr-un intreg si asteptam cealalta parte care sa ne ajute sa completam intregul. Ca si bucatica-lipsa din slide, cautam , incercam, ne infrumusetam in speranta de a atrage, ne implicam in relatii pe care ajungem sa le regretam mai tarziu, sarutam multi broscoi doar-doar o aparea Prince Charming al nost’.

Nu toti avem insa norocul ca in viata noastra sa apara un BIG O (doamnelor, nu ma refer le ACEL Big O, ci la Big O-ul din slide) care sa ne traga de manecuta si sa ne spuna ca noi nu trebuie sa fim completarea altcuiva. Avand vointa, putem schimba orice, chiar si ideile noastre preconcepute, fie ele despre viata, iubire, oameni sau chiar despre noi.

Putem fi noi insine un intreg caruia sa nu ii lipseasca ceva anume, care sa nu caute in viata pe cineva care sau pe care sa il completeze. Putem gasi pe cineva asemeni noua sau total opus cu care sa reusim insa sa convietuim si sa avem o relatie frumoasa. Fiti voi un tot unitar si cautati pe cineva care fie si el la randu-i un intreg si care sa va stea alaturi.

Toate astea cu riscul de a fi dezamagiti. Pentru ca pare-se ca dragostea nu e ca in basme sau ca in telenovele, in dragoste exista riscul sa fii dezamagit, sa suferi, sa versi lacrimi, sa te doara. Exista riscul ca celalalt  sa te insele, sa te paraseasca, sa isi doreasca altceva, sa isi schimbe sentimentele. Dar zis-au cei ce-au iubit ca indiferent de pretul pe care trebuie sa il platesti pentru ca ai avut dreptul la fericire, iubirea merita totul.

{Later edit: Haaa, nu sunt singura cu Feti Frumosi in tartacutza. Recomand „As vrea si eu un Fat Frumos pe care sa-l iubesc”, articol de pe defete.wordpress.com}

Sweet memories and delightful tomorrows…

Daca m-ar intreba cineva ce imi doresc eu cel mai mult si mai mult si mai mult pe lumea asta, nu ii voi raspunde ca imi doresc sa fiu sanatoasa sau ca imi doresc un Fat Frumos sau ca imi doresc o fetita minunata sau bani. Cel mai mult si mai mult pe lumea asta imi doresc sa…am 4 ani…vesnic…pururea. A fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Am avut norocul ca ai mei sa ma dea la gaganitza numa’ la 5 ani. Asadar stateam cat era ziulica de lunga acasa. Ma jucam cu fetele, ma jucam cu cateii si pisicile, ma plimbam cu bicicleta mea rosie sau cu carutul cu papusele ; bunicul meu imi cumparase si o…motoreta pentru copii, formidabila era, dom’le. Tot bunicul meu imi cumpara zilnic fel de fel de dulciuri si de minunatii. Aveam cele mai frumoase rochite si cei mai dragutzi pantofiori. Ai mei aveau o firma si eu le furam angajatelor rujurile din geanta si ma mazgaleam toata pe fata. Ii furam mamei pantofii cu toc si ma plimbam prin curte. Hehe, ce vremuri. Apoi a venit timpul sa merg la gradinita. In prima zi de gradinita am plans de numa’ pentru ca eu voiam acasa. Cred ca presimteam eu ca la gradinita voi avea parte de baietei care aveau sa ma traga de par, sa imi fure creionul preferat si de baietei care…aveau sa imi provoace aparitia fluturasilor in stomac. Doar ca ala micu’ de-mi facea inima sa tresalte a facut pe el la gradi si de atunci mi s-a dus indragosteala.

Am facut clasele I-VIII la tara. Contrar asteptarilor voastre, la scoala mea de la tara a trebuit sa invat mult mai mult pentru un 9 decat o faceam in grandiosul Colegiu de Informatica. Si la scoala aia, de la tara, am cunoscut oameni care au lasat asupra mea o amprenta mult mai puternica decat au lasat-o oamenii de la oras. Imi e dor de mine, eleva dintr-a cincea, care mergea cu mandrie la olimpiadele de romana si care se visa profesoara de romana sau de mine, eleva dintr-a saptea, recent indragostita, dar aceeasi eleva silitoare. Am dat astazi din greseala de carnetul meu de note din gimnaziu. Cu riscul de a mi se da in cap cu faptul ca « Da, dar ai fost totusi la o scoala de la tara ! » va spun ca am avut patru medii semestriale de 8 (date de cele mai ale naibii profe din scoala), in rest doar 9 si 10. ( I-am spus asta bunicului meu. Am incercat sa ii explic ca nu a fost doar vina mea ca la liceu notele si interesul pentru scoala mi-au scazut.) Nu de mult, am dat peste o cutie de amintiri in care am gasit niste biletele pe care colegii mei din gimnaziu mi le trimiteau in perioada in care stateam acasa pe motiv de varsat de vant. Desi nu am fost niciodata un om care sa le permita tuturor sa intre in viata lui, sa ii fie aproape, toti colegii imi ziceau ca imi duc dorul, ca imi simt lipsa. Nu se compara momentele pe care le-am petrecut alaturi de colegii din gimnaziu cu cele petrecute la liceu. (Nu invinovatesc pe nimeni, daca ar fi sa o fac, ar trebui sa ma invinovatesc probabil mai intai pe mine, apoi pe ceilalti. )

Ascult melodii vechi, din 2003, 2004. Imi amintesc de perioada aia, imi amintesc de prietenii de atunci. A fost, de departe, cea mai frumoasa perioada a vietii mele.

De mici ne dorim insa sa crestem cat mai repede pentru ca vrem sa fim liceeni, studenti, mame si tati, bunici. Cea mai mare greseala a unui copil e sa viseze in naivitatea lui la momentele astea. Liceul m-a dezamagit mai mult decat gimnaziul, facultatea m-a dezamagit mai mult decat gimnaziul si liceul la un loc. Daca la liceu pur si simplu unele lucruri nu au fost sa fie, la facultate ma asteptam sa fie distractia aia mare, nebunia de la 20 de ani despre care toti studentii vorbesc. Eh, deocamdata nu s-a dezlantuit nebunia si cred ca nici nu se va dezlantui. Si de-asta-mi vine mie dupa o zi lunga la facultate sa imi iau catrafusele, sa ma urc in autobuz si sa merg la tara, la bunici. Acolo e lumea mea. Acolo am invatat sa fiu un om bun, cinstit, care stie ce e ala bun simt, dar care stie totodata sa apere ce-i al lui. Taranii nu sunt asa cum ii catalogati voi, orasenii. Cel putin, nu toti. Singurul lucru pe care il regret pentru ca am crescut la tara e ca din aceasta cauza sunt un om naiv. Naiv, nu prost. Ma uit la copiii de acum, de 13-14 ani. Coplesiti de febra internetului si a indragostelii precoce, uita de copilarie. Dorind sa faca senzatie si sa demonstreze « cine-i sefu’ » devin nerespectuosi, vorbesc tare-n autobuz, tipa, se bat, se imping, de parca jungla-i a doua lor casa. Dati vina pe violenta de la televizor, pe faptul ca parintii lucreaza 12 ore pe zi si nu mai au timp sa isi educe odraslele, dati vina pe ce vreti voi dar stiti ca dreptate avea Leasa Dragos cand spunea « Dar copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi. ».

Vreau sa am 4 ani ? Da, dar vreau sa am 4 ani in anul 1993, nu in 2009. Pentru ca…parca era mai frumos atunci. Cred ca si soarele stralucea mai frumos si pasarelele era mai voioase si cerul mai senin si oamenii mai veseli.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Imi aduc aminte cu placere. Si mi-e dor. Ma cuprinde nostalgia. Si-mi vreau clipele ‘napoi.

Playing_In_The_Street_by_WatashiwaKOdesu

{Sursa imaginii: deviantart.com}

Tu… ce vezi?

Am deschis in acest post un subiect pe care am promis ca il voi avea ca tema a unui articol: Operatiile estetice- pro sau contra? Spuneam in respectivul articol urmatoarele: Pai cred ca in primul rand trebuie sa spun ca mi-as face si eu cam 3 operatii asa pe numarate. Deci nu sunt contra. Sunt contra operatiilor gen Michael Jackson. Contra operatiilor facute pitzipoancelor in cautare de senzatii tari. Adica? Adicatelea daca tu esti o parasuta care si-a injectat botox de 5 ori pana acum, ti-ai facut marire de sani, ti-ai facut operatie de „retusare” a lor, apoi iar marire, ti-ai tras o augmentare a feselor, ti-ai mai tras si o liposuctie si doua rinoplastii si poa’ si o otoplastie si o blefaroplastie si o remodelare a barbiei, atunci da, ai probleme. Grave. Trateaza-ti mai intai interiorul si apuca-te de abia apoi si de exterior. Poate nu o sa mai fie nevoie.

E clar ca traim intr-o lume in care aspectul fizic nu doar ca e mai important (probabil nu pentru toti, dar in orice caz pentru marea majoritate) decat orice alta trasatura morala, ci reprezinta, daca vreti, un fel de semafor al unei cai ferate. Daca ai un aspect fizic placut catre mai mult decat placut, atunci semaforul tau se face verde si poti trece de bariera; daca aspectul tau nu neaparat ca e neingrijit sau lasa de dorit, dar NU atrage, atunci semaforul tau ramane rosu; te uiti la trenuri cum trec prin fata ta, nu poti nici sa urci in ele, nici sa treci de bariera pentru a te putea intalni cu „masinile” de dincolo de bariera. Ok, probabil comparatia mea sau ma rog, metaforele mele lasa de dorit, dar sunt sigura ca ati inteles ideea.

Faptul ca atunci cand deschidem televizorul vedem cel mai adesea doar femei frumoase, atragatoare, cu o silueta de invidiat ca fiind prezentatoare de emisiuni, de stiri sportive sau de meteo asta e de inteles. Le numim „strategii de marketing”, poate, pentru ca in mod clar daca ar fi prezentat Susan Boyle (o femeie, care -desi e extrem de talentata- nu aduce a Simona Patruleasca si nici a Daniela Crudu) stirile sportive sau meteo, nu s-ar inregistra acelasi numar de telespectatori. Asa cum o anumita suma de bani aduce un film cu Angelina Jolie si o alta suma aduce un film cu America Ferrera. Frumusetea vinde, fie ca vinde pe ecran, in reviste, in concerte, fie ca vine ca o completare sau in lipsa talentului. Oare Celine Dion ar fi avut un succes mai mare daca ar fi fost mai frumoasa? Oare Andreea Banica ar fi avut acelasi succes daca ar fi fost mai putin frumoasa? Oare Luminita Anghel, o femeie care este si talentata si frumoasa, ar fi avut mai mult succes daca si-ar fi „exploatat” frumusetea mai mult? …

Insa… cum e in afara lumii vedetelor? Cum e in lumea noastra? In lumea noastra a oamenilor relativ ne-complicati (ca sa nu spun „simpli”), nu in lumea pitzipoancelor de Bamboo? Cat de mult conteaza aspectul fizic? Eu cred ca aproape tot atat de mult. Un decolteu generos, un fund apetisant, un chip frumos deschid usi. Aproape orice fel de usi.
Un barbat nu vede prima oara la tine ca femeie cat esti de inteligenta, cati poti fi de iubitoare, cat poti fi de puternica. Un barbat vede trupul tau mai intai. In functie de el, va merge sau nu mai departe, indiferent ce vrea „departe” sa insemne. Cunosc oameni care pot sa aprecieze caracterul, personalitatea, sufletul unei femei, dincolo de „ambalaj”. Insa deseori ambalajul e cel care vinde marfa; si atunci cum sa nu investesti tu ca producator intr-un ambalaj frumos? Daca aspectul fizic are o atat de mare insemnatate, cum sa nu iti faci tu o operatie estetica sa iti corectezi nasul carn, daca ai posibilitatea?

Daca in lumea asta, daca nu ai un trup si un chip frumos e mult mai dificil sa reusesti sa iti deschizi usile, de ce sa nu recurgem la n metode de a arata mai bine, fie ca e vorba de un simplu fond de ten sau de o operatie estetica?

Discutia ar putea continua; putem vorbi de cat de mult sunt modificate pozele vedetelor pentru a fi puse pe copertele revistelor si pentru a arata intruchiparea perfectiunii; putem vorbi despre diete si metode de infrumusetare care ne ajuta sau nu; putem vorbi despre cat de putini/ multi barbati exista care te apreciaza pentru ceea ce esti, nu pentru cum/ ceea ce arati. Putem vorbi despre cat de multe femei frumoase au un interior mizerabil; putem vorbi despre cat de multe femei urate au un suflet de aur. Putem nega faptul ca pe noi ne-ar interesa fizicul, putem sustine sus si tare cat de mult apreciem noi omul, pe interior. Nu facem altceva decat sa ne mintim. Pentru ca „regula frumusetii” nu se va schimba, din contra, se va inaspri. Pentru ca un post de secretara nu il vei lua tu, absolventa a nu-stiu-carei facultati, ci adversara ta cu sani frumosi, picioare lungi si subtiri, plete blonde si ochi migdalati. Pentru ca desi ne place sa ne mintim, ajungem sa traim intr-o lume in care daca „nu arati”, cam nu existi; sau cel putin, nu atat si asa cum ti-ai dori tu.

Ca la noi la nimenea.

{Scriu acest post la aproape 3 dimineata dupa ce am bocit la « Dansez pentru tine » pentru ca am vazut oameni cu povesti dureros de triste si dupa ce am simtit ca daca l-as vedea pe Diaconescu in fata mea i-as f**e doi pumni in mecla aia de dobitoc.}

Nu sunt o telespectatoare fidela a emisiunii “Dansez pentru tine”, nu imi place in mod special nici Stefan Banica, nici Iulia Vantur, nici Mihai Petre, nici nimeni de pe acolo. M-am uitat rareori la emisiune si asta doar pentru cateva minute, pentru ca nimerisem acolo din pura intamplare. Am plans insa la emisiunea asta mai ceva ca o adevarata telenovelista.

Nu il urasc pe Dan Diaconescu. Ma dezgusta faptul ca exista emisiunile lui pe Otv sau faptul ca exista oameni ca invitatii lui sau faptul ca exista subiectele pe care el le trateaza in emisiune ? Cu siguranta, da, dar cine sunt eu sa « demolez » un om cu o asa… insemnatate pentru poporul roman ?

Insa…

Citeam acum doua zile articolul lui Dono, «Despre Dan Diaconescu, indirect » ; va redactez mai jos o mica parte din articolul pe care va invit sa il cititi (prefer sa transpun unele randuri din articolul lui pentru ca…eu nu as putea sa o spun atat de bine precum o face el) :  «  Conduce o super afacere. Din acel apartament sau garsoniera sau ce-o fi. Are cel mai urat studio din lume. Din Galaxie, probabil. Are cei mai slabi operatori de imagine din Univers. Are cei mai ciudati reporteri. Cei mai indoielnici, inediti, controversati invitati. Sau “analisti”. Are cel mai pitoresc public. Televiziunea lui e un obor. Cu mizerie, sobolani, saracie, chiciuri, obscuritate, foame, spoiala, sclipiri, larma, vuiet, urlete, laude, injuraturi si hohote de ras. […] El e cel care cu costuri extrem de reduse obtine audiente chiar mai mari decat ale posturilor generaliste “grele”. Ce investesc milioane si milioane in programe. Strange mii si mii de oameni in fata televizoarelor, in fiecare seara[…] »

Ma gandeam astazi la tot ceea ce implica din punct de vedere financiar difuzarea emisiunii « Dansez pentru tine » ; ganditi-va ca sunt necesari bani pentru : prezentatori, juriu, vedetele-concurente, premiile pentru concurenti, coregrafi, dansatorii din balet, orchestra, avocati, notari, sunetisti, cameramani, regizori, producatori, costumieri, stilisti, make-up artisti, decoratori, femei de servici si multi, multi altii. Si cu toate acestea, se gasesc bani, fie ei chiar si de la sponsori, pentru a ajuta oamenii saraci sau oamenii bolnavi care chiar au nevoie de banutii aia. Intre vedete, concurenti, coregrafi se leaga puternice relatii de prietenie sau chiar si de iubire. Nimeni nu injura pe nimeni, nimeni nu baga in tomberon pe nimeni. Nu e totul roz la « Dansez… » pentru ca fiecare editie inseamna emotie, lacrimi, suferinta ; ore de antrenament, munca. La DD nu am vazut decat rautate, injuraturi, intrigi ; nu am auzit vreodata ca Dan Diaconescu a donat niste bani pentru cineva ; sau ca a facut o campanie de ajutorare a cuiva (poate sunt eu prost informata), in schimb am auzit ca DD si-a luat iaht de peste 2 milioane de euro. Dar, la naiba, romanii probabil se uita in numar mai mare la Dan Diaconescu decat la « Dansez pentru tine ». La dracu’, promovam non-valori ca Eva Kent si uitam cine e Nadia Comaneci. Si la naiba din nou, la noi o actrita porno sau o dama de companie castiga mai mult decat profesorul care iti invata copilul sa scrie, mai mult decat medicul care iti salveaza viata, mai mult decat pompierul care iti salveaza casa de la incendiu. Stiu ca sunt locuri in lumea asta unde e mai rau ca la noi, da’ credeti-ma ca-mi vine sa urlu la toti idiotii astia langa care traim sa ii trezesc la realitate (desi am spus in articolul « Hai ca se poate si altfel » ca …ei nu se vor schimba pentru ca le spui tu ca nu e bine asa).

Asa-mi vine sa bag o injuratura pentru toti cei din cauza carora am ajuns un popor de dobitoci, de cretini, de limitati, de …NE-oameni.