Cine sunt? Cine esti?

Postul de pe pagina de About me, post ce cuprinde un singur amarat de randulet (Sunt un copil naiv, defect intr-o lume nebuna. Ajunge atat.), este pe locul doi in topul « Cele mai populare articole » de pe al meu blog. Vad zilnic in panoul de control WordPress tip: Updatează pagina ”About” astfel încât cititorii tăi să afle mai multe despre tine. Cred ca,curiozitatea e un atribut cu care ne nastem; la unii se dezvolta mai mult, la altii mai putin; unii reusesc sa o stapaneasca, altii sunt stapaniti de ea.

E, probabil, firesc sa iti doresti sa stii cine e omul care scrie. Intri in pagina de « About » si incerci sa afli cati ani are, ce mananca, ce haine poarta si cat poarta la pantofi cel ce scrie. Acolo vei afla doar ce vrea el sa afli, doar ce poate el sa spuna. Citindu-l, avand, de ce nu, rabdare sa parcurgi alaturi de el randuletele unui articol, obtii mai multe informatii decat ai putea obtine intr-o simpla pagina de « About ». Dar tu vrei mai mult, vrei ceva concret, vrei pe scurt. Daca esti un ignorant, te-nteleg, desi nu iti gasesc justificare. Daca blogerul pe care il citesti nu isi dezvaluie identitatea, precum Bad Pitzi, esti captivat, fermecat, atras de mister. Si iei lucrurile ca atare.

Ma numesc Pompilia. Am 20 de ani. Neimpliniti. E, insa, cam tarziu sa ne spunem „Incantat(a) de cunostinta.” M-am autointitulat Hubba Bubba pentru ca imi place cum suna, pentru ca e copilaros si parca suna a culoare, a miros de capsuni, a balonase mari, a vis. Insa gumele Hubba Bubba sunt scumpe si proaste. Zau. La inceput au un gust super duper, faci balonase gigante, insa in cateva minute gustul se duce si guma devine, scuzati-mi limbajul, de cacat. Ma tem insa ca,coincidenta face ca in viata reala sa fiu putin ca guma Hubba Bubba. Grozava la inceput, de cacat pe parcurs. Dar poate se gaseste cineva sa ma vada invers. Sau geniala de la inceput pan’ la sfarsit. Imi doresc doar ca eu si cel ce ma iubeste sa ma vad/ vada asa cum sunt. Fara sub si supra aprecieri.Cu defecte. Si calitati. Si defecte.

E drept ca e imposibil sa fii 100% obiectiv in ceea ce te priveste; e drept ca e greu sa fii realist; avem tendinta sa ne subapreciem, sau, daca ne numim Nikita, sa ne supraapreciem.

Dar ce-ar fi sa ne uitam in oglinda in ochii nostri si sa ne iubim? Cu defecte. Si calitati. Pentru ca ne-am simti mai bine, mai impacati cu noi insine, am fi mai increzatori. Si nu e doar chestie de teorie, increderea in sine atrage mai mult decat un bust de 100 de centimetri sau o talie de 60.

Indiferent de cat de defecti va vedeti, indiferent de cat de mult ii dezamagiti pe ceilalti, indiferent de cat de mult gresiti, capul sus si privirea inainte. Asta imi spune mereu bunicul meu cand lumea mi se prabuseste. Mereu imi dau lacrimile. Rareori pun treaba in practica. Incerc, insa, azi.

Nu fac bani din blog. Nu scriu pentru a-mi varsa frustrarile. Nu scriu pentru a parea mai interesanta. Scriu pentru ca-mi face bine. Pentru ca reusesc astfel sa nu uit cum se vorbeste si scrie corect romaneste. Pentru ca imi place sa cred ca mi-am facut prieteni virtuali, alaturi de care cresc in fiecare zi. Pentru ca aici am curaj sa imi dau jos masca. Si sa fiu eu.

Reclame