Eu nu vand sex.

Am citit aici despre un mic experiment facut de hime. Se publica 3 anunturi de munca. Unul pus de o tipa superba, unul de o tipa normala, unul de un barbat. Preiau rezultatul de la hime : « Tipa care arata bine […]  a primit emailuri si pt functii importante chiar daca nu se mentiona nimic despre studii efectuate in anunt. Tipa normala a primit cateva emailuri pt spalator de vase in pizzerie si pt curatenie la ore. Tipul inca nu a primit nici-un email.» . Escu scria tot acolo, intr-un comentariu, « Sexul vinde. » Asta o stim cu totii. Ne-am obisnuit cu ideea. Cei nedotati s-au resemnat deja.

Sustineam si aici cu tarie ca …ori arati, ori nu prea existi.

Chestia asta insa ni se trage de la fotomodelele care defileaza pe podium, actritele de la Hollywood, prezentatoarele TV, femeile de pe copertile revistelor. Sa duc o campanie in care sa „lupt” pentru lucruri ca naturaletea femeii, frumusetea existenta in orice om s.a. e mai mult decat inutil.

Insa nu mi se pare just ca tu, cel care vrei sa imi fii iubit, tu, cel care imi esti coleg, tu, cel care ma vezi in club sa ai pretentia de la mine sa arat ca scoasa de pe coperta.

Asa cum un profesor de limba romana trebuie sa stie ce presupune sa faci analiza morfologica si sintactia a unui anumit cuvant, ce e ala complement circumstantial de scop, care sunt caracteristicile genului epic, cine a fost Stefan Gheorghidiu, asa si un fotomodel, o actrita si o prezentatoare trebuie sa arate bine.

Un fotomodel trebuie sa se incadreze in anumite dimensiuni, sa nu se impiedice pe podium, sa poarte hainele cu personalitate s.a. . O actrita trebuie sa isi spuna replicile astfel incat sa nu para a fi sec spuse, trebuie sa intre in pielea personajului si sa creeze unul cat mai veridic s.a. . O prezentatoare trebuie sa aiba carisma, logoree, cunostinte in anumite domenii (sport, istorie, monden, dupa caz). A arata bine e una din atributiile lor, una din sarcinile lor de serviciu.

Eu nu sunt prezentator, nu sunt actrita, nu sunt fotomodel. Eu nu vand sex. Nici nu vreau. Nu cer sa fiu apreciata pentru ca am fund mare. Nu cer sa fiu apreciata pentru ca stiu care e valoarea lui PI. Nici macar vechea placa «Vreau sa fiu apreciata la adevarata mea valoare. » Vreau sa nu-mi pretindeti sa vand sex. Nu o voi face niciodata. Asta nu sunt eu. Eu sunt fata cu solduri mari, nu anorexica Tori Spelling. Eu sunt fata cu sani mici, nu dotata Scarlett Johansson.

Ma vrei, orgasmeaza-ma ; nu, du-te dracu’.

L.E.: Am citit la The Wolfman doua randulete pe care doresc sa le transcriu:

„Din pacate frumosul e un lucru subiectiv.

Iar lumea foloseste tot mai des ochelari de cal…”.

Reclame