Orgoliu, zici?

M-am declarat mereu orgolioasa, insa am fost atat de inconstienta incat niciodata nu mi-am aruncat ochii in Dex sa vad ce-nseamna cuvantul asta cu adevarat.

Credeam ca orgoliul, in cazul meu, inseamna a nu ma lasa calcata in picioare, a nu renunta la lucurile in care cred, a nu ma lasa jignita, a ma agata cu incapatanare de lucrurile care inseamna ceva pentru mine, in pofida a toate.

M-a surprins insa explicatia academica si atunci am realizat. Poate sunt uneori ingamfata, dar asta vine ca o masca pusa in fata celor carora nu le permit sa vada dincolo de mine, insa asta nu are nicio legatura cu orgoliul.

Nu ma poti rani in orgoliu, atata timp cat acea parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala NU exista.

Vezi, nu despre orgoliu era vorba… Nici atunci, nici acum.

Reclame

Colour me pretty, please.

De ce atunci cand … functia shuffle (atat de ne-aleatoare, de fapt) imi alege pur intamplator o melodie de trezit emotii, de varsat lacrimi, de infipt cutite in inima, in stomac, in intregul corp, gandul imi fuge tocmai la tine ? Si de ce nu ma desprind, de ce raman blocata, de ce ma invart in jurul aceluiasi cerc, pentru a ajunge mereu si mereu in acelasi punct mort, de ce nu mi se destrama cercul, de ce nu mi se transforma intr-o dreapta asa cum puteam sa fac la ora de geometrie cu doar un creion si o radiera? Nu inteleg daca inima e cea care se joaca cu mine, nu inteleg daca orgoliul e cel care imi joaca feste si ma orbeste, nu inteleg daca e creierul meu defect si daca felul meu de a fi e cel care ma leaga inutil de tine. De ce tind sa vad perfectiunea in tine si de ce vad in tine tot ceea ce imi doresc ? De ce te amestec pe tine in lacrimile altora si de ce am nevoie de tine ca de o perna pe care o strang in brate atunci cand plang ? De ce nu incerc nici macar sa umplu golul pe care il lasi, de ce nu incerc nici macar sa sterg atingerea ta ? De ce nu imi cumpar un creion si o radiera sa imi desenez un trapez, o dreapta sau un cub ?

Pentru ca sunt un om limitat. Stiu sa desenez doar cercuri. Pe care nu reusesc sa le colorez frumos.

*

Si totusi, nu luati postul ca atare. “I’m no broken-hearted girl.”

Nu te mai minti.

Cred ca un om poate fi indiferent doar daca e nesimtit. Si atat. Sau poate ma insel.

Ne dorim sa fim indiferenti si ne amagim singuri ca am si reusit. Dar e doar o minciuna.

Vanzatoarea indolenta din mall, gunoierul care ne-a fluierat pe strada, tipul dragut din autobuz care ne-a aruncheat ocheade, bunicul care ne-a crescut, mama care ne-a certat, prietenii care ne-au tradat, care ne-au dezamagit, profesoara care ne-a dat 9 la Bac, verisoara care ne-a confiscat margelele preferate, colegul care ne face ochi dulci, controlorul care ne-a amendat, taximetristul care a fost amabil, medicul care ne-a tratat, psihologul care ne-a sfatuit, croitoreasa care ne-a stricat rochia, hotul care ne-a luat telefonul, prietena care ne-a sters lacrimile, iubitul care ne-a inselat, iubitul care ne-a oferit primul orgasm, baiatul care ne-a spus primul “Te iubesc”, toti, dar toti, fara exceptie, ne fac ceea ce suntem azi, fac parte din viata noastra nu doar in acele 47 de secunde in care ii intalnim, ci in cei 47 de ani pe care ii traim.

Nu toti cei pe care ii intalnim trebuie sa fie alaturi de noi in cei 47 de ani ; prietenii cu care nu mai tinem legatura, dusmanii care ne-au facut zile amare, sefii care ne-au scos peri albi nu mai sunt langa noi din cauza distantei, a orgoliului, a schimbarii. Nu neaparat pentru ca nu au fost suficient de buni incat sa ii tinem langa noi si in prezent si mai departe, in viitor. Ci pentru ca acesta e ciclul vietii.

Nu suntem indiferenti cu fostii prieteni, nu suntem indiferenti nici cu copilul care ne-a zambit din carucior. Toti conteaza, toti ne marcheaza, toti ne influenteaza, intr-un fel, sau in altul.