M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…
Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.
Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.
Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!
LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.
Blogu' lu' Pompi 