Sa sau sa nu?

Citeam pe blogul Alexandrei despre o intamplare nefericita: un prieten de al ei din copilarie s-a spanzurat. Dumnezeu sa il odihneasca!

Banuiesc ca e inutil sa precizez ca majoritatea celor care au comentat au spus referitor la oamenii care aleg aceasta cale ca sunt lasi, ca au idei tampite, ca aleg cea mai usoara cale, fara sa le pese de cei care raman in urma lor, suferind s.a.

Acum… vreau sa intreb : Cati dintre voi v-ati pus vreodata cu adevarat problema sa va sinucideti ? Spun cu adevarat pentru ca situatiile de genul « Ah, as vrea sa mor pen’ca m-a parasit iubi. » nu se pun la socoteala. De cate ori ati stat la un metru de geam dorindu-va ca in secundele imediat urmatoare sa il deschideti si sa sariti ? De cate ori v-ati uitat jos si v-ati gandit cum ati arata intinsi acolo, plini de sange, cu oameni adunati in jurul vostru ? De cate ori v-ati uitat in jos, gandindu-va daca in urma caderii va veti pierde viata sau veti ramane infirmi ? De cate ori v-ati gandit cum ar reactiona mama sau bunicul vostru ? De cate ori v-ati imaginat chipurile prietenilor vostri apropiati la auzul vestii ca voi ati murit ?

Sa ma scuzati insa greu imi va fi sa aprob comentariile in care imi spuneti « Eu ? Niciodata. Eu lupt. Eu nu sunt las(a). ». Citeam un comentariu pe blogul Alexandrei, scris de Nebunelul: « mi se pare un act de lasitate… desi consider ca iti trebuie mult curaj sa faci asta». E drept ca o (mare) parte din cei care aleg sa faca acest gest sunt, probabil, bolnavi. Dar zic si eu ca, desi vine ca o contrazicere a postului meu in care urlam zicand « Nu va resemnati ! », nu ar trebui sa ii judecati pe oamenii care, desi nu sufera de nicio boala mintala, aleg sa se sinucida. Ganditi-va la omul care nu este influentat de vreo boala, de vreo dependenta, ci de… un necaz, un of, o problema nu pe care nu poate sa o rezolve, ci o problema care il macina, ii scoate sufletul, il innebuneste, il subjuga. Pierzand sau nu controlul, esti chinuit, distrus, faramitat nu de gasirea rezolvarii problemei ci de problema in sine, de ceea ce presupune ea ; fiecare lacrima, fiecare gol in stomac, fiecare clipa de frica te duc in pragul disperarii, iti pun mana pe manerul geamului, apasa butonul liftului catre ultimul etaj, iti pun mana pe sfoara si sapun. Nu nerabdarea, nu faptul ca nu ii acorzi timpului timp sa le rezolve pe toate, ci lacrimile, golurile in stomac, frica, toate sentimentele acelea de 4 sau 5 zile te imping sa da.

Nu incercati sa cautati justificari, sa faceti acuzatii de lasitate, de dementa ; eu o pot acuza pe Monica Columbeanu ca e materialista, dar eu nu sunt in locul ei sa stiu ce simte, ce gandeste, cum traieste. Daca te-ai uitat pe geam, in jos, daca te-ai vazut acolo, scrie. Daca nu, abtine-te.

Pitzipoanca parazit

Faptul ca am 7 sau 17 kile-n plus si 17 centimetri in minus nu ma determina sa scriu acest post. Si daca-s frustrata, is din cauza asta. N-am avut vreun iubit care sa ma paraseasca pentru vreo pitzipoanca, deci nu, nu incercati sa cautati justificari acestui post. Luati-l ca atare.

Acuma, pitzipoancele se clasifica in n-spe mii de specii, nu-mi umplu blogul cu clasificarea acestui animaluţ. Sa zicem ca sunt pitzipoancele cocalaritze, pitipoancele-proaste-in-cautare-de-iubit-bogat-si-prost (le vom nota in continuare cu A) si pitzipoancele-destepte (nu, nu la IQ ma refer, ci la modul in care stiu sa… aleaga tinta parazitata)-versate-in-cautare-de-iubit-(extrem-de-)bogat-si-versat-si-el (le vom nota cu B). Pitzipoancele cocalaritze is alea de le vedeti zi de zi prin oras care se imbraca intr-un hal de te sperii, exemplu aveti aici. N-avem timp de ele acu’. Voiam sa vorbesc despre pitzipoancele-parazit. Eh, astea in general au un corp frumusel, frumusetea chipului e doar suplimentara, nu obligatorie. Ele se pot imbraca destul de ok, dar mereu provocator (astea-s pitzipoancele B), sau se pot imbraca fara gust, kitschos (astea-s pitzipoancele A, sper sa nu va ametesc p’aci.). Asta in functie de neuron si buget, evident. Amandoua speciile insa alearga dupa baieti cu bani. Pentru ca sufletul nu inseamna tot. Pentru ca « Te iubesc »-ul lui nu iti aduce genti de la Louis Vuitton si nici pantofi de la Manolo Blahnik. Cardul lui, insa, o face. Pitzipoancele A sunt mai prostute de felul lor, tinta lor va fi un barbat mediocru atat in gandire cat si-n alte cele. Ele sunt ahtiate dupa barbatii cu bani, sunt disperate in incercarea de a gasi unul si se incurca in fel de fel de relatii cu fel de fel de ciobarlani. Pitzipoancele B insa sunt femei mai destepte. Ele nu arata disperarea, ele nu se lasa cucerite, ele cuceresc. Barbatii intorc capul dupa ele pentru ca sunt frumoase, inalte, au un corp divin, rare/deseori sunt si o prezenta placuta. Cunosc si eu doua tipe (am spus « cunosc », nu « sunt prietena cu… ») de acest gen. Desi nu sunt deloc inalte si nu le gasesti pe podiumul de defilare de la Festivalul de Moda de la Iasi (care, apropo, cica s-a anulat pe motiv de criza financiara), arata bine, sunt dragute, au sani frumosi, fese ferme, picioare frumoase (dar nu si extrem de lungi ca cele ale lui Cameron Diaz). Eh si tipele astea doua, cel putin de un an de cand le stiu eu mai bine-asa, au doar iubiti potenti din punct de vedere financiar, nu stiu daca si din acel celalalt punct de vedere. Si tipele mereu au tzoale haine in trend, genti scumpe, ies in cele mai cluburi s.a. Si ma curpinde-o usoara invidie, doar ca nu e genul ala de invidie (auto-)distrugatoare. Chestia e ca daca pana acum un an-juma’ de an dispretuiam profund pitzipoancele B, acum am realizat ca trebuie sa le admir. Si probabil ca dac-as fi vreo bunaciune, as fi si eu una de-a lor. Ganditi-va ca ele nu sunt nevoite sa se incurce cu toti marlanii, isi pot gasi un barbat destul de ok, atat din punct de vedere fizic cat si din alte puncte de vedere. Ganditi-va ca fetele astea isi traiesc viata, isi traiesc tineretea la maxim, traiesc clipe frumoase. Sa o luam ca exemplu pe Monica Columbeanu. Nu spun nici ca nu il iubeste pe Iri, nici ca il iubeste. Treaba ei, nu a mea. Fata, fosta fata simpla din Bacau, a devenit o femeie bogata peste noapte-asa. Haine scumpe, traieste intr-o casa superba, ca din filme, calatoreste in cele mai frumoase tari, nu duce grija zilei de maine asa cum un om de rand o duce. Iar Irinel, exceptand faptul ca e batran si mic si gras si cu chelie, este totusi un om inteligent, decent, cu bun simt probabil si alte n calitati. Adica nu e tocmai genul de sot pe care daca il ai iti vine sa lasi naibii toate si sa pleci in lumea larga. Asadar…de ce sa nu te casatoresti cu un om ca el ? De ce sa nu iti faci viata mai frumoasa decat ar putea fi ? Nu ma intelegeti gresit, eu sunt fata cu sentimentu’, nu sunt fata cu banu’, dar cateodata stai si te intrebi cum ar fi viata ta daca… . Si-ti dai seama c-ar fi bine. Pentru ca dragostea trece prin stomac. Fara exceptie. Norocu’ meu ca atunci cand aveam 4 ani mi-a ghicit o tanti in palma (nu, nu era de etnie rrrroma) si mi-a zis ca ma voi marita din dragoste (da, vai si-amar d-ala care m-o lua). Ce-i drept, nu mi-a zis daca Prince Charming-ul meu va fi sarac lipit pamantului sau putred de bogat. Ah, oare ce numar de telefon avea tanti?!

Intrebare pentru baieti: Tu… ce card ai?

Intrebare pentru fete: Iubitul tau… ce card are?

P.S.: Vineee vara, de-abia astept defilarea pitzipoancelor prin oras in fuste scurte si topuri mulate. (Nu, nu-s baiat, is fata, is hetero si da, ‘s  invidioasa.) Aiaiai!