Primul pas. Eu sau tu?

Am citit la Jasmin un articol care mi-a facut neuronasii sa topaie de veselie si sa croseteze niste idei geniale. Ideea articolului lui Jasmin porneste de la intrebarea : « EA poate face primul pas ? Cum vede EL asta ? » Un comentariu extrem de bun a dat KingSnake in care explica toate situatiile posibile. Pentru ca statisticile spun ca 73.06% dintre voi nu vor pune soarecu’ la bataie sa se holbeze si benoclatoarele voastre la respectivul comment, incerc sa va redau eu acilisea situatiunea si apoi ne punem pe dezbatut.

1. Ea il abordeaza (dupa indelungi framantari, discutii interminabile cu prietenele, consultat astre s.a.).

• El  era/ devine interesat, urmeaza chestia cu pus corazonu’ la bataie si intreg tacamul romantico-ceva.
• El nu era/ e neaparat interesat, insa vede o oportunitate pentru ceva distractie, saraca fata-si primeste corazonu’ la pachet, terfelit, zgariat, facut praf.
• El o refuza, lista de motive e lunga tare, da’ ar face bine sa-i zica adevarul, sa stie fata la ce are de lucrat. (Aveti atata barbatie in voi incat sa ii spuneti de ce, nu intr-o maniera insensibilo-mitocaneasca, insa nici nu inventati lucruri-problema-la-voi, care nu exista, doar ca sa nu o faceti sa sufere.)

2. Ea il abordeaza subtil.

• El nu se prinde, tipa tre’ sa schimbe tehnica sau sa o lase balta, alegerea e a ei.
• El se prinde (baiat destept, manca-l-ar mama), vezi punctul 1.

3. Ea nu il abordeaza.

• O face insa el. Se lasa cu happy end sau vanatai. Dupa caz.
• Nu o face nici el. Saraca fata, mi-e mila de ea, sa-i dea cineva o doza de Cola tupeu.

Daca inca sunteti aici si nu v-am pierdut undeva pe drum, e de bine. Pen’ca acum incepe distractia. Am facut si eu primul pas.  De cateva-multe ori. M-am ars o singura data. Din motive, sa le zicem, habar-n-am-cum-sa-le-zicem. Fu naspa, va spuneam in articolul anterior ca, din punctul meu de vedere, doare mai tare sa esuezi decat dor framantarile de a nu fi incercat, dar dupa 5 baxuri de servetele consumate, trec toate.

Revenind… incercam sa emit o idee geniala, filosofica da’ cred ca merg pe maniera mea retardo-infantila. Asadar, zic, daca oricum femeia a devenit independenta din punct de vedere financiar, daca oricum femeia ocupa pozitii de conducere, daca oricum femeia preia uneori fraiele in pat, daca oricum femeia e deseori cocosu-n casa, de ce nu poate femeia sa faca primul pas fara a se crede despre ea ca e usuratica? E drept, conteaza modalitatea prin care ea va abordeaza si e drept, printre femeile care fac primul pas se vor numara si unele usuratice, dar de ce, daca te-as chema la cafea, ai ridica spranceana si-ai stramba din nas ?

P.S.: Citind niste comentarii tot la Jasmin, mi-a venit in cap inca o intrebare: cum ti-ar placea sa fii agatat(a)? Astfel incat cel/ cea care incearca sa te agate sa nu fie considerat(a) fustangiu/ usuratica? Si nu, n-am io probleme de genu’, zau ca-s fata descurcareata.

LE: O provocasem de tipa aia buna si nebuna de pe blogul DeFete sa ne vorbeasca despre cum e la ea cu “Primul pas. Eu sau tu?!”. Gasiti articolul aici. Mai are rost sa precizez ca, daca vi-l recomand, e cu siguranta mirific?

De ce-si rod femeile unghiile, Mitica?

Ma nervozez PENTRU CA / CAND :

-imi dispar/ imi uit ideile geniale

-imi sunt interpretate total anapoda ideile geniale

-raman fara suc ; sau cafea ; sau acetona

-ma doare fundul de la prea-mult-stat-pe-scaun.

Ar mai fi da’ n-am chef.

Ma nervozeaza tare rau Zoso. Si mai nou si Arhi. Bai, deci sunt oamenii astia atat de incredibil de aroganti si de infumurati, ceva de speriat. Asa cum e si Alice, da’ gagica mai are un plus : bubuie de idiotenie. Desi cred ca nici sus-numitii nu fac (neaparat) exceptie de la regula asta. (Daca am mentionat un om pe care voi il apreciati, nu-mi voi cere scuze. Stiu cum e sa se ia cineva de unul din blogerii tai preferati. Poate Zoso atrage publicul, poate Arhi e un nene cu experienta, eu nu dau doi bani pe ei. E punctul meu de vedere.)

Ma enerveaza taranii prosti. Eu am crescut la tara, la bunici, iar de ma faceti taranca (in sensul ala dobitoc al cuvantului) arunc cu rosii dupa voi. Nu stiu sa sap si nici sa mulg vaca si stiu, cu mici exceptii, ce e ala bun simt mai ceva ca un orasean. Asadar ma enerveaza taranii prosti crescuti la oras. Sau nu.

Ma enerveaza pizdele proaste. Pizdele alea care cred ca daca au supt mai multe pule puli Chupa Chups decat toate femeile pe o suprafata de 238.391 km² iti sunt net superioare, indiferent daca tu ai un doctorat in stiinte politice sau daca esti cea mai buna mama din lume.

Ma enerveaza tocilarele incuiate care-s vaci mitzaite; indobitocite de cursuri tocite si de profesori comunisti.

L.E.: O pizda fata ajunge-n info (asta-i un liceu). Dupa discutii seculare ce-au durat 300 de postari pe hi5, se pune intrebarea: cate bai iashte in info? Trei, in pula mea (vorba lu’ Despot). Bine, 4, da’ la Despot erau 3. Acuma problema mea existentiala care iashte? Cum dumnezeii ma-sii va mai inghite pamantul? N-ati murit, mă, de atata prostie? Oare chiar sunt singura care are alergie de gradul I la prostie? Innebunesc, zau. Si-mi mai miorlaie si cainele lu’ vecinu’ in cap, cum dracu’ sa nu te duci dracu’? Îh?!

Mi-e mila de my french manicure, de unghiile mele rosii, mov, bi sau multicolore.

Liga Fetelor Ceva.

Acest post este (strict) pentru blogerite.

Copiind (cu aprobare de la imparatie) ideea lui Escu, m-am gandit sa ne facem o liga, o constitutie, un ceva a,al fetelor care scriu pe ici, pe colo. Motivul pentru care imi doresc o astfel de « organizatie » e lesne de inteles, sper. Suntem niste fete geniale (stiti ca sunt obsedata de acest cuvant) si cred ca ne-ar sta bine sa facem parte toate dintr-un grup cu  acte-n regula.

Am ceva idei pentru regulament ; prima conditie ca sa intri e sa fii fata. Ne pare rau, baieti, pentru discriminare. Apoi, desi vi se va parea absurd, m-am gandit ca fetele ce pot intra in organizatie sa aiba intre 17 si 27 de ani. Organizatie se vrea a fi a unor fete, nu a unor femei si nici a unor copile. Ma veti trage voi de urechi pentru conditia asta 17-27 dar asta e.

Alte conditii ? Pai…ar mai fi. Daca ati vazut regulamentul lui Escu pentru LBD, inseamna ca stiti cat de cat cum sta treaba. La modalitatile de propunere si votare voi fi insa mai exigenta. In sensul ca ma gandeam sa stabilim o data pe luna in care sa venim cu propuneri ; votul este obligatoriu si in general nu cred ca voi agrea abtinerile. Ideea e ca nu vreau oameni care sa nu fie bineveniti sau care sa nu fie agreati de vreun alt membru.

Ar fi multe de spus, acesta e doar inceputul.

Escu ne-a promis ca ne ajuta cu un banner.

In primul rand, vreau sa va rog sa imi veniti cu idei penru numele organizatiei.

Apoi, mai vedem pe parcurs ce idei aveti voi legate de regulament&Co.

Eu voi propune initial 5 membre. Apoi stabilim o data in care cele 5 membre vor putea propune alti membri si ne vom inmulti ca ciupercile dupa ploaie.

Primele 5 fete pe care le propun, deocamdata neoficial, sunt : DianaEmma, Alexandra, Maya, Grapefruits si Lorrena. Sa-mi spuneti daca veti fi de acord sa va propun si oficial, cand voi infiinta organizatia fetelor ceva si sa ma ajutati, va rog, cu idei. De nume, de regulament s.a.

Va multumesc.

Sa sau sa nu?

Citeam pe blogul Alexandrei despre o intamplare nefericita: un prieten de al ei din copilarie s-a spanzurat. Dumnezeu sa il odihneasca!

Banuiesc ca e inutil sa precizez ca majoritatea celor care au comentat au spus referitor la oamenii care aleg aceasta cale ca sunt lasi, ca au idei tampite, ca aleg cea mai usoara cale, fara sa le pese de cei care raman in urma lor, suferind s.a.

Acum… vreau sa intreb : Cati dintre voi v-ati pus vreodata cu adevarat problema sa va sinucideti ? Spun cu adevarat pentru ca situatiile de genul « Ah, as vrea sa mor pen’ca m-a parasit iubi. » nu se pun la socoteala. De cate ori ati stat la un metru de geam dorindu-va ca in secundele imediat urmatoare sa il deschideti si sa sariti ? De cate ori v-ati uitat jos si v-ati gandit cum ati arata intinsi acolo, plini de sange, cu oameni adunati in jurul vostru ? De cate ori v-ati uitat in jos, gandindu-va daca in urma caderii va veti pierde viata sau veti ramane infirmi ? De cate ori v-ati gandit cum ar reactiona mama sau bunicul vostru ? De cate ori v-ati imaginat chipurile prietenilor vostri apropiati la auzul vestii ca voi ati murit ?

Sa ma scuzati insa greu imi va fi sa aprob comentariile in care imi spuneti « Eu ? Niciodata. Eu lupt. Eu nu sunt las(a). ». Citeam un comentariu pe blogul Alexandrei, scris de Nebunelul: « mi se pare un act de lasitate… desi consider ca iti trebuie mult curaj sa faci asta». E drept ca o (mare) parte din cei care aleg sa faca acest gest sunt, probabil, bolnavi. Dar zic si eu ca, desi vine ca o contrazicere a postului meu in care urlam zicand « Nu va resemnati ! », nu ar trebui sa ii judecati pe oamenii care, desi nu sufera de nicio boala mintala, aleg sa se sinucida. Ganditi-va la omul care nu este influentat de vreo boala, de vreo dependenta, ci de… un necaz, un of, o problema nu pe care nu poate sa o rezolve, ci o problema care il macina, ii scoate sufletul, il innebuneste, il subjuga. Pierzand sau nu controlul, esti chinuit, distrus, faramitat nu de gasirea rezolvarii problemei ci de problema in sine, de ceea ce presupune ea ; fiecare lacrima, fiecare gol in stomac, fiecare clipa de frica te duc in pragul disperarii, iti pun mana pe manerul geamului, apasa butonul liftului catre ultimul etaj, iti pun mana pe sfoara si sapun. Nu nerabdarea, nu faptul ca nu ii acorzi timpului timp sa le rezolve pe toate, ci lacrimile, golurile in stomac, frica, toate sentimentele acelea de 4 sau 5 zile te imping sa da.

Nu incercati sa cautati justificari, sa faceti acuzatii de lasitate, de dementa ; eu o pot acuza pe Monica Columbeanu ca e materialista, dar eu nu sunt in locul ei sa stiu ce simte, ce gandeste, cum traieste. Daca te-ai uitat pe geam, in jos, daca te-ai vazut acolo, scrie. Daca nu, abtine-te.