Stii…

Am citit la Andra un articol plin de optimism, de ganduri frumoase si  care denota o atitudine pozitiva. V-as pune sa va imaginati exact opusul, la care sa adaugati si niste lamentari si frustrari.

Stiu, se poate si mai rau, dar pentru mine e destul de rau si asa cum e acum. Maine… ei bine, maine, daca dau de colege proaste si mitzaite si de profesori comunisti si idioti si daca nu merg intr-un magazin sau undeva sa-mi cumpar ceva frumos si dragutz si daca nu primesc o imbratisare dintr-aia calda si un zambet molipsitor … pai clachez. Sau, ma rog, ar fi o chestie care m-ar putea binedispune in doi timpi si trei miscari, dar e ca si castigatul la loto, adica destul de imposibil.

Zambiti voi si-n locul meu.

Urjent!

Te rog, impiedica-te si iesi naibii din gandurile, dorintele, zambetele si lacrimile mele.

Adio si tie, Acel-ceva-ule.

Colour me pretty, please.

De ce atunci cand … functia shuffle (atat de ne-aleatoare, de fapt) imi alege pur intamplator o melodie de trezit emotii, de varsat lacrimi, de infipt cutite in inima, in stomac, in intregul corp, gandul imi fuge tocmai la tine ? Si de ce nu ma desprind, de ce raman blocata, de ce ma invart in jurul aceluiasi cerc, pentru a ajunge mereu si mereu in acelasi punct mort, de ce nu mi se destrama cercul, de ce nu mi se transforma intr-o dreapta asa cum puteam sa fac la ora de geometrie cu doar un creion si o radiera? Nu inteleg daca inima e cea care se joaca cu mine, nu inteleg daca orgoliul e cel care imi joaca feste si ma orbeste, nu inteleg daca e creierul meu defect si daca felul meu de a fi e cel care ma leaga inutil de tine. De ce tind sa vad perfectiunea in tine si de ce vad in tine tot ceea ce imi doresc ? De ce te amestec pe tine in lacrimile altora si de ce am nevoie de tine ca de o perna pe care o strang in brate atunci cand plang ? De ce nu incerc nici macar sa umplu golul pe care il lasi, de ce nu incerc nici macar sa sterg atingerea ta ? De ce nu imi cumpar un creion si o radiera sa imi desenez un trapez, o dreapta sau un cub ?

Pentru ca sunt un om limitat. Stiu sa desenez doar cercuri. Pe care nu reusesc sa le colorez frumos.

*

Si totusi, nu luati postul ca atare. “I’m no broken-hearted girl.”

Un gand.

Va cunoasteti, va indragostiti, treceti peste toate obstacolele, sunteti impreuna, fluturi in stomac, emotii, saruturi pasionale, amor nebun. Apoi, dintr-un motiv sau altul, va despartiti. Inca il/o iubesti. Nu poti sa il/o privesti cu ranchiuna. Dintr-un motiv sau altul, sa va impacati e 99% imposibil. Si pentru ca il/o iubesti, ii doresti sa fie fericit(a). Cat mai fericit(a). Nu poti fi egoist(a). Nu ii poti dori raul. Nu vrei sa ii doresti raul. Insa stii ca exista o sansa de 1 la un milion sa va impacati, asa ca indiferent de cata fericire ii doresti, fie ea chiar si in bratele altcuiva, nu ti-o doresti pe deplin, pentru ca stii ca acolo, undeva exista sansa aia, cat ar fi ea de mica.

Dar daca va desparte un taram? Atunci sansa e de 0 la 1 si iti doresti 1000 la mie sa fie fericit(a). Pe deplin. Cu celalalt/cealalta. Pentru ca tu nu mai existi. Nu pe taramul muritorilor.

Nu am justificare pentru postul asta.