Hai nu zau.

In mod miraculos, desi astazi m-am trezit intr-un asa hal incat ziceai c-am baut toata noaptea, am reusit sa va raspund la comentarii, asadar daca aveati vreo nelamurire, puteti sa aruncati un ochi pe ici, pe colo. Apoi, am reusit chiar sa va si citesc blogurile si daca reusesc sa mai fac inca doua-trei lucruri pe ziua de azi ma declar campioana absoluta.

N-as putea spune ca duc lipsa de inspiratie, insa mi-as dori atat de tare sa scriu articole precum « Let’s talk about broken hearts » si « Game over », insa pentru asta am nevoie de suflet, iar al meu ori nu-i pe-acasa, ori leneveste pe-o canapea (in)comoda ori e putin defect sau gol sau e nimic.

De cateva saptamani bune voiam sa aduc niste nume in discutie, dar n-am apucat.

« Puya, Fizz si Spitalul de Urgenta. » Exact asa arata un drafts in al meu telefon, scris si salvat sa-mi pot aminti despre ce vreau sa vorbesc.

Ce au numele astea in comun ? Sa zicem ca oamenii astia, atat de diferiti intre ei, incearca sa duca un fel de campanie anti fitze si anti chestii de cacat de la noi din tara.

Fizz, autobotezat Bob Taylor, cic-ar duce, culmea ironiei, o campanie anti fitze. Tocmai el, intruchiparea snobismului, regele blanurilor nesimtit de scumpe si nesimtit de ridicole… Nu va pot da detalii, nu le-am retinut, stiu doar ca mi-a fost dat sa-l ascult pe omu’ asta la Rai da’ buni si mi se pare asa o idiotenie ca tocmai Fizz sa initieze o campanie anti fitze. E ca si cum as initia eu o campanie anti Feti Frumosi, zau asa.

Spitalul de Urgenta are un nou album, intitulat F.P.S. (adica Fondul Proprietatii de Stat, First Person Shooter sau Fotbal, Politica si Sex) si banuiesc ca vor sa loveasca acolo unde doare, nu stiu insa daca toata chestia asta va avea si efect.

Tot la capitolul de lovit unde doare il avem astazi pe mult-prea-stimatul Puya (fanii sa n-arunce cu rosii-n mine, iar aia de is anti Puya sa se-abtina din a-l huidui). Acum, incercati sa intelegeti ca n-am nimic cu omu’ asta, cred doar ca e putin semi-analfabet, ah, ooops, ok, nu-tocmai-trecut-prin-bancile-scolii. Ii ascultam piesele inainte? Banuiesc ca da. I le ascult acum? Cu siguranta, da. Tocmai despre ultimele lui piese,  « Undeva-n Balcani » si  « Change » vreau sa vorbim astazi. Eu stiu ca versurile pieselor lui reflecta realitatea din Romania. Eu stiu ca ritmul e ametitor si stiu ca daca piesele astea ar fi fost cantate de Paula Seling, pe ritm de blues, n-ar fi auzit nimeni de ele. Mai stiu insa ca multi nu vad dincolo de mesaj, ci se rezuma la « Ba, ai piesa aia noua a lu’ Puya ? Marfa, ba, sa mi-o dai si mie sa mi-o pun pe telefon. » Ah, si mai stiu ceva : piesele astea au succes in mod special, culmea, tocmai la oamenii pe care versurile ii critica. E drept, si eu ascult Puya si asculta si Ada si uite ca nici una din noi nu e o pitzipoanca superficiala, da’ raman si eu putin uimita sa vad toti cocalarii care au ringtone la telefon tocmai piesa care arunca cu noroi in ei, raman si eu putin stupefiata ca in club, tocmai pitzipoancele pe care Puya le ataca, tocmai ele se rup pe mese pe melodiile astea, raman putin pe ganduri cand aud la o femeie de 38 de ani melodia asta pe telefon, aceeasi femeie care se uita la Acces direct, la un nou scandal intre Nikita si Naomi sau Senzual si Zavoranu. Felicitari, Puya, acest Dan Diaconescu Jr. al Romaniei care reuseste sa faca bani din prostia altora. Sunt sigura ca Puya avea un mesaj de transmis, insa el nu a ajuns la cine trebuie si in modul in care trebuie… Totusi, sa nu-l compatimim, el a mizat clar pe comercialul din piesele astea, probabil mai mult decat pe mesaj. Asta opus celor de la Parazitii, pe care se gasesc totusi unii (care n-au absolut nicio treaba cu tot ceea ce Parazitii reprezinta) sa ii asculte doar pentru ca, in viziunea lor, e cool sa asculti Parazitii, probabil datorita etichetei de interzis minorilor sub 18 ani.

Despre pitzipoance, cocalari, pseudovedete si alte rahaturi nulitati care se perinda la televizor nici nu vreau sa mai vorbesc. Am inceput sa ma obisnuiesc cu ei si sa nu ma mai minunez de prostie. Pur si simplu sunt mult mai multi decat mine ca sa ii pot da fiecaruia peste bot si sa-l trimit la spalat toalete. Se vor duce singuri sau ii va conduce destinul, intr-un final.

Chiar crezi ca you can change the world? Think again, my friend.

Change the world, my ass!

Anunțuri

5 abdomene.

Am fani cititori prieteni (virtuali?!) care nu doar ca imi dau coate in stomac, ci imi invinetesc ochii pentru ca de cateva luni bune am doar posturi triste. Ce vreti sa va spun, ca imi scapa si mie de trei ori pe zi un zambet strengar, un hohot de ras, o privire de multumire? Stiu ca astea-s tocmai lucrurile marunte din care ar trebui sa ma hranesc cu energie, putere, bucurie. Dar eu nu-s asa. Nu sunt omul care sa se bucure de lucrurile marunte, iertare ca sunt prost fabricata.

Iertare ca nu-mi pictez blogul in culori frumoase, calde, luminoase dar cum sa fac asta cand dispun doar de acuarele gri ?

Am tocit tastele scriind la infinit despre acelasi si acelasi subiect, desi am facut-o in nuante putin diferite, astfel incat, desi exasperam prin tristetea posturilor, reuseam sa nu-mi iau oale-n cap si reuseam totodata sa ma eliberez. Pastrez si-acum in drafts articole legate de subiectul X, am mii si mii de cuvinte de spus, insa am decis sa nu va mai pedepsesc pe voi cu suferinta mea si sa nu ma mai pedepsesc pe mine ramanand in acelasi si acelasi cerc vicios, raufacator, datator de amar, cauzator de fete posomorate.

As scrie iar si iar pentru ca nu ma face doar sa sufar, ci ma ajuta sa ma eliberez de prostioarele alea mici, negative si atat de semnificative.

Dar de azi…ma autopedepsesc cu 5 abdomene de fiecare data cand … .

Desi simt o nevoie disperata de a scrie despre asta.

Dar hei, cine va avea un abdomen bine sculptat la iarna ? Cine, cine ? Aud ?