Game over.

Am scris acum ceva timp un articol pe care am preferat sa il pitesc pe blogul Alexandrei, care a fost atat de draguta sa ma gazduiasca. Acum insa cred ca m-am eliberat de tot ceea ce a trebuit sa ma eliberez, unicul lucru ramanand acest articol pe care prefer sa mi-l asum acum.

Iti urasc atat de mult vocea la telefon, iti urasc privirea, zambetul strengar, ochii caprui, tenul creol, iti urasc forma mainii si degetele-ti lungi, precum iti urasc atingerea, iti urasc buzele precum iti urasc saruturile, urasc ca esti atat de inalt si ca eu sunt atat de mica, iti urasc vocea si frazele-ti care-mi lipesc zambetul pe fata, urasc toate momentele in care ma faci sa rad, precum urasc fiecare particica din fiecare moment in care plang din cauza ta, urasc ca ma faci sa tremur in preajma ta, asa cum urasc ca ma faci sa sar de bucurie, precum copiii de 3 ani, urasc fiecare lacrima sarata ce-mi umple ochii de tine, urasc fiecare vis in care esti personajul principal, urasc fiecare dorinta in care te regasesti, urasc fiecare scenariu, fiecare zi in care-mi vorbesti, fiecare zi in care te prefaci ca nu exist, urasc c-a trebuit sa te intalnesc, urasc ca plang acum, urasc ca nu mi te pot scoate din minte, din inima, din suflet, urasc ca esti ambitios si incapatanat, urasc ca esti sensibil si puternic, urasc ca esti altfel, urasc ca nu te deranjeaza sanii mei mici si fundul meu mare, urasc ca nu te deranjeaza puerilitatea mea, urasc ca retii fiecare detaliu, urasc ca ma asculti mereu, indiferent de cat de mult as vorbi, urasc felul in care m-ai putea iubi, urasc toate zilele pe care le-am putea petrece impreuna, urasc noptile tarzii in care m-ai tine in brate, urasc felul in care ai face dragoste cu mine, urasc ca esti tot ce imi doresc, urasc ca esti tu, te urasc din strafundurile sufletului meu si-mi doresc sa te smulg din minte, inima si vise.

Pentru ca nu mai pot. Pur si simplu nu mai pot. Am obosit.

Some say love, it is a razor
that leaves your soul to bleed…

Reclame

Colour me pretty, please.

De ce atunci cand … functia shuffle (atat de ne-aleatoare, de fapt) imi alege pur intamplator o melodie de trezit emotii, de varsat lacrimi, de infipt cutite in inima, in stomac, in intregul corp, gandul imi fuge tocmai la tine ? Si de ce nu ma desprind, de ce raman blocata, de ce ma invart in jurul aceluiasi cerc, pentru a ajunge mereu si mereu in acelasi punct mort, de ce nu mi se destrama cercul, de ce nu mi se transforma intr-o dreapta asa cum puteam sa fac la ora de geometrie cu doar un creion si o radiera? Nu inteleg daca inima e cea care se joaca cu mine, nu inteleg daca orgoliul e cel care imi joaca feste si ma orbeste, nu inteleg daca e creierul meu defect si daca felul meu de a fi e cel care ma leaga inutil de tine. De ce tind sa vad perfectiunea in tine si de ce vad in tine tot ceea ce imi doresc ? De ce te amestec pe tine in lacrimile altora si de ce am nevoie de tine ca de o perna pe care o strang in brate atunci cand plang ? De ce nu incerc nici macar sa umplu golul pe care il lasi, de ce nu incerc nici macar sa sterg atingerea ta ? De ce nu imi cumpar un creion si o radiera sa imi desenez un trapez, o dreapta sau un cub ?

Pentru ca sunt un om limitat. Stiu sa desenez doar cercuri. Pe care nu reusesc sa le colorez frumos.

*

Si totusi, nu luati postul ca atare. “I’m no broken-hearted girl.”