Praf si pulbere

Scriu postul asta, poate incoerent, poate fara urma de fluiditate, de cursivitate, pentru ca am avut o perioada tare urata, inca o am, si ma ajuta sa ma descarc, e unicul lucru pe care mi-l doresc.

Teoretic, duminica, majoritatea oamenilor sunt liberi. Si stau acasa. Si isi omoara timpul dormind si uitandu-se la TV. Nu am inteles de ce niciodata nu gasesti duminica, la ora 14 sau la ora 16, un film bun, la care sa te uiti cu drag. Poti sa ai 100 de canale, duminica la ora 14 nu gasesti nimic de vazut. Sau poate sunt eu pretentioasa. Sau ignoranta in caz ca nu ofer o importanta deosebita unei emisiuni pe Discovery, duminica, la ora 14.

Cand eram mica, bunicii mei aveau mai mereu musafiri duminica ; prieteni de familie sau rude ; veneau, stateau, plecau. Eh, pentru mine, copilul de 10 ani, momentul de dupa plecarea musafirilor era tragedie. Uram, dispretuiam profund momentul de dupa. Bunicii se odihneau dupa-amiaza, dupa plecarea musafirilor, la tv nu gaseam nimic, prietenele mele umblau brambura pe cine stie unde. Si ma simteam singura. Ingrozitor de singura.

Desi imi place sa stau singura, sa fiu singura, sa nu ma bata nimeni la cap, sa ma organizez singura, e evident ca mi se intampla sa imi doresc uneori sa alung singuratatea, sa umplu golul.

Astazi, acum, ma simt singura. Ma simt ca un om abandonat, parasit. Mi-e dor de prietena mea cea mai buna, M., desi ultima oara am vazut-o acum 5 ore.

Nu sunt un om singur, izolat de lume , fara prieteni ; in clipa asta insa nu imi doresc sa merg intr-un club, nu vreau sa ies in oras, nu vreau agitatie. O vreau pe M. Sa stam la barfa. Ca-ntre fete. Si vreau si o imbratisare. Mare, mare. Nu virtuala. Nu o accept.

In ultima perioada, am avut fel de fel de probleme. Habar n-am cum le rezolv. E ca si cum s-ar fi adunat toate si au explodat, e ca si cum intreaga lume mi se prabuseste. E punctul ala in care imi vine sa urlu si sa spun ca nu mai rezist. Pentru ca nu mai pot. Pentru ca sunt incoltita din toate partile. Pentru ca nu am rezolvare. Pentru ca desi timpul le vindeca pe toate, nu le vindeca acum, cand pe mine ma doare. Si doare al naibii de tare.

M-a cuprins sentimentul de singuratate, m-a cuprins sentimentul de dor, cel de regret, cel de dati-mi-sfoara-si-sapun.

E plin de oameni, insa ma simt teribil de singura.

Reclame