Cine sunt? Cine esti?

Postul de pe pagina de About me, post ce cuprinde un singur amarat de randulet (Sunt un copil naiv, defect intr-o lume nebuna. Ajunge atat.), este pe locul doi in topul « Cele mai populare articole » de pe al meu blog. Vad zilnic in panoul de control WordPress tip: Updatează pagina ”About” astfel încât cititorii tăi să afle mai multe despre tine. Cred ca,curiozitatea e un atribut cu care ne nastem; la unii se dezvolta mai mult, la altii mai putin; unii reusesc sa o stapaneasca, altii sunt stapaniti de ea.

E, probabil, firesc sa iti doresti sa stii cine e omul care scrie. Intri in pagina de « About » si incerci sa afli cati ani are, ce mananca, ce haine poarta si cat poarta la pantofi cel ce scrie. Acolo vei afla doar ce vrea el sa afli, doar ce poate el sa spuna. Citindu-l, avand, de ce nu, rabdare sa parcurgi alaturi de el randuletele unui articol, obtii mai multe informatii decat ai putea obtine intr-o simpla pagina de « About ». Dar tu vrei mai mult, vrei ceva concret, vrei pe scurt. Daca esti un ignorant, te-nteleg, desi nu iti gasesc justificare. Daca blogerul pe care il citesti nu isi dezvaluie identitatea, precum Bad Pitzi, esti captivat, fermecat, atras de mister. Si iei lucrurile ca atare.

Ma numesc Pompilia. Am 20 de ani. Neimpliniti. E, insa, cam tarziu sa ne spunem „Incantat(a) de cunostinta.” M-am autointitulat Hubba Bubba pentru ca imi place cum suna, pentru ca e copilaros si parca suna a culoare, a miros de capsuni, a balonase mari, a vis. Insa gumele Hubba Bubba sunt scumpe si proaste. Zau. La inceput au un gust super duper, faci balonase gigante, insa in cateva minute gustul se duce si guma devine, scuzati-mi limbajul, de cacat. Ma tem insa ca,coincidenta face ca in viata reala sa fiu putin ca guma Hubba Bubba. Grozava la inceput, de cacat pe parcurs. Dar poate se gaseste cineva sa ma vada invers. Sau geniala de la inceput pan’ la sfarsit. Imi doresc doar ca eu si cel ce ma iubeste sa ma vad/ vada asa cum sunt. Fara sub si supra aprecieri.Cu defecte. Si calitati. Si defecte.

E drept ca e imposibil sa fii 100% obiectiv in ceea ce te priveste; e drept ca e greu sa fii realist; avem tendinta sa ne subapreciem, sau, daca ne numim Nikita, sa ne supraapreciem.

Dar ce-ar fi sa ne uitam in oglinda in ochii nostri si sa ne iubim? Cu defecte. Si calitati. Pentru ca ne-am simti mai bine, mai impacati cu noi insine, am fi mai increzatori. Si nu e doar chestie de teorie, increderea in sine atrage mai mult decat un bust de 100 de centimetri sau o talie de 60.

Indiferent de cat de defecti va vedeti, indiferent de cat de mult ii dezamagiti pe ceilalti, indiferent de cat de mult gresiti, capul sus si privirea inainte. Asta imi spune mereu bunicul meu cand lumea mi se prabuseste. Mereu imi dau lacrimile. Rareori pun treaba in practica. Incerc, insa, azi.

Nu fac bani din blog. Nu scriu pentru a-mi varsa frustrarile. Nu scriu pentru a parea mai interesanta. Scriu pentru ca-mi face bine. Pentru ca reusesc astfel sa nu uit cum se vorbeste si scrie corect romaneste. Pentru ca imi place sa cred ca mi-am facut prieteni virtuali, alaturi de care cresc in fiecare zi. Pentru ca aici am curaj sa imi dau jos masca. Si sa fiu eu.

Reclame

Leapsa from Maya.

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând : „Adeseori tinerele fete isi creeaza imagini marete, fermecatoare, chipuri cu totul ideale, si isi fauresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume;” – Honore de Balzac, „Femeia la treizeci de ani”; habar nu aveti cat de ciudat e ca am dat tocmai de acest rand 4, acest citat, acest autor.
2.Fără să verificaţi cât e ora? 13.
3.Verificaţi! 13.01.
4.Cum sunteţi îmbrăcata? Blugi+tricou.
5.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? La blogul lui Maya.
6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului? Canta pasarelele, geamul e deschis, aud vocea unui copil.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă? Aseara, am rupt usa si am fugit la o prietena.
8. Ce aţi visat ieri noapte? Multe prostii; fosti iubiti, actuale prietene, tampenii.
9. Când aţi râs ultima data? Azi-noapte.
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi? Stelute si tabloashe.
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? Haine, haine, haine. Sunt fata. Sunt scuzata, sper.
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut? „High school musical 1”.
13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi? Parul meu ciufulit?! Se pune?
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? Nu mi se pare „prietenos”.
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă: Ma doare in gat.
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă? Ema sau Ela.
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat? Laurentiu.
18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate? Da si nu.
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului? „Vrei inapoi, pe Pamant?”
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba? Oamenii.
21. Vă place să dansaţi? La nebunie.
22. George Bush? Ce-i cu el? Obama.
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? Un film pe Axn.
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? Doar una. Grapefruits. Ca sa ma-njure.

Multam’, Maya, de leapsa.

Nu sunt « tanti », bă!

Nu ma pot abtine sa nu comentez, desi se presupunea ca-s in concediu de toceala.

Am 19 ani. Auch, mi-a scapat informatia care nu trebuia sa scape. Acum ca ati aflat cati ani am, dati fuguta-n alta parte si-ascultati elucubratiile cuiva mai matur.

Si se face ca anul asta implinesc mirifica varsta de douaj’ de ani. Si pe langa faptul ca io gandesc si ma port si arat de 15 ani (cu exceptia faptului ca copchilele de 15 ani n-au curu’ asa mare) intervine o alta problema, existentiala, de altfel. Ma sperie prefixu’ asta nenorocit, nu pentru ca simt ca imbatranesc, pentru ca eu tot undeva prin perioada pubertatii am ramas (atat fizic, cat si psihic, comportamental si mental). Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura. Asta in conditiile in care de la 13 ani lupt pentru dreptul meu de a fi mai copilaroasa decat prevede legea.

M-am intalnit azi in lift cu un pustiulica de 15 ani. Maxim 17. Si mi-a deschis usa (copil educat, ce-i drept) ca unei tanti, mi-a zis « Buna ziua » sau « La revedere », n-are conteaza, e tot atat ca si cum mi-ar fi zis acest nenorocit « tanti ». Toate astea in conditiile in care eu am un metru si-un zambet. Si o fata de copil inocent (batting eyelashes). Si-atunci am devenit frustrata, plina de ura fata de prefixul « 2 -». Nu mi-l doresc. Imi fura din inocenta (radeti, radeti, fiinte uracioase ce sunteti!). Simt ca nu mai am voie sa ma prostesc. Vad cum se uita colegii aiurea-n tramvai la mine cand ma stramb la profa de conta, de parca as fi venita de pe o alta planeta. Ma inghiontesc colegele cand palavragesc cu tuta mea in timpul cursurilor atat-de-extrem-de-neinteresante. Simt ca nici sa ma distrez parca nu mai am voie asa cum as fi avut la 17, insa n-am apucat sa o fac. In cele doua sau trei zile din an cand arat bine aud claxoanele taximetristilor de 30 de ani, nu fluieraturile baietilor de 18 ani. Si atunci ma simt cu adevarat expirata. Si-mi vreau anii inapoi.

Si-apoi vin si regretele. Regret ca nu m-am distrat la 17 ani ca la 17 ani. Cred ca sunt incredibile betiile de la 17 ani. Regret ca nu m-am indragostit la 17 ani ca la 17 ani. Cred ca e de poveste iubirea pe care-o traiesti la 17 ani. Pentru ca in mod clar intr-un fel iubesti la 17 ani si in cu totul alt fel la 27. Si timpul nu-l pot da inapoi.

Si nu ma pot bucura nici de varsta de 20 de ani atata timp cat nu o vreau. Pentru ca simt ca ma sufoca, imi suprima libertatea de a fi eu, copilul nebun si naiv care vrea sa danseze pe strada fara sa fie privit ciudat, care vrea sa se strambe la profi exact asa ca-n clasa-ntai, care vrea sa puna piedica colegului dragut din clasa vecina, care vrea sa simta emotia primului sarut cu el si fluturasi in stomac exact asa cum a simtit si in urma cu 5 ani, cand era chiar si-n acte…un copil.

Despre homosexuali, fara mânie.

Probabil ati auzit ca a avut loc GayFest 2009. Citeam aici un articol scris de Ariel si pare-se ca marsul a fost de fapt o parada, nu un mars : «  Marşul a fost un nimic. Ştiţi de fapt ce am făcut noi? Ne-am strâns nişte oameni într-un loc şi ne-am făcut poze ca să le arătăm lumii. Yay, super… Not. Sunt supărat că anul ăsta a fost o paradă, o fanfară, nu un marş care zice: “Băi idioţilor care daţi legi acolo sus în casa aia mare, vrem şi noi X, Y, Z. Şi băi idioţi care aveţi ceva cu noi, nu ne pasă de voi.“. Când faci un marş îl faci cu un motiv… şi eu nu ştiu de ce am mărşăluit azi. Am dansat pe un bulivard, am fluierat ca să mă audă oamenii din blocuri, am facut mizerie pe străzi… şi în rest? Am mărşăluit pentru că-s mândru? Deci mândru-s doar azi? Nu cred că de aia am mărşăluit azi 150-200 de oameni…» (Ariel Constantinof ). Per total, ne-marsul de anul acesta a fost ceva mai ne-reusit fata de cel de anul trecut. Ariel atragea atentia asupra faptului ca desi la mars au fost prezenti ambasadorul Marii Britanii, ambasadorul Olandei, un europarlamentar britanic, un parlamentar francez si ambasadorii Cehiei si Suediei, niciun om politic roman, nicio oficialitate de pe la noi nu a fost. De ce ? Pai nu stiu, da’ credeti ca un politician aduna voturi daca sustine homosexualii ? Intr-o tara de not-so-open-minded ?

Apoi pare-se ca numarul participantilor a fost ceva mai mic decat in anul 2008. S-au speriat de reprezentantii Noii Drepte, s-au speriat de puhoiul de oameni care striga « Romania nu va vrea ! » ? Poate pur si simplu au lasat-o balta, nici mie nu mi-ar placea sa stiu ca lupt in zadar si ca pe deasupra mai sunt si hulita de niste oameni carora nu le-am gresit cu nimic.

Citisem un comentariu aici care suna exact asa : « Gayii spun ca lumea nu ii intelege. Sunt priviti ca niste intrusi. Pai in pula mea daca se fut in cur si sug puli, normal. Ce sa nu intelegem la ei ? Stim ca sunt bolnavi, nu avem ce sa le facem decat sa ii impuscam. » Da, frate, geniala idee, hai sa lasam violatorii si criminalii in libertate, DAR sa impuscam homosexualii. Pe bune, cum poti fi atat de incuiat la minte ? Ok, inteleg, te numeri printre cei 90% din heterosexualii de sex masculin care sunt atat de inversunati si de plini de manie cand aud de gay. Dar totusi, cu ce ti-au gresit oamenii aia tie ? Pentru ca « Se fut in cur si sug puli » ? Da, hai sa-i impuscam ! De parca femeile nu fac sex oral si nici anal. Nuuu. Si nu inteleg de ce lumea ii considera bolnavi. Adica au cazut in cap cand erau mici sau ce ? Fiecare alege ce face cu viata lui, fiecare alege pe cine iubeste, cu cine se culca, cu cine se casatoreste. De ce trebuie un om sa fie considerat bolnav doar pentru simplul fapt ca e gay ?  De ce majoritatea  barbatilor hetero nu au absolut nimic cu lesbienele insa sunt total impotriva homosexualilor ? Pana la urma regulile jocului sunt exact aceleasi, diferenta o fac jucariile din dotare. Ok, am inteles, va excita sa vedeti doua tipe dezlantuite si va repugna sa vedeti doi gay facand sex, nicio problema, dar nu le dati premiu cu coronita primelor si nu-i lasati repetenti pe cei din urma.

Citeam pe blogul lui Bad Pitzi acest articol, din care transcriu un fragment: «“Pot să-ti miros pula?” Avea vreo 50 de ani, păr cărunt, părea genul ăla familist cu 2 copii acasă si cu nevastă grasă. Azi, 11 dimineata, strada era goală. Total socat, debusolat, speriat si panicat, frati-miu îi spune DA. Barbatul se pune în genunchi în fata lui si-n momentul ăla îi dă un picior în gură iar omul cade pe spate. Îl ia la bătaie si mai rău.» Evident ca au curs comentarii anti-homosexuali garla  si evident ca nenea asta de 50 de ani in mod clar se numara printre cei maxim 10% homosexuali care procedeaza asa.

Acum…eu nu militez pentru homosexuali si nu pot nega ca in momentul in care am vazut intr-un film un sarut intre doi gagii am pus mana la ochisori. Dar atata timp cat ei nu nimic in fata ochisorilor mei, de ce sa arunc eu cu rosii in ei ? Atata timp cat pe mine nu ma afecteaza cu absolut nimic faptul ca ei au o orientare sexuala diferita de a mea, de ce sa imi doresc eu ca ei sa fie im-pus-cati ?

Fara suparare, dar suntem un popor de incuiati. Ok, am inteles ca unii nu-si vad barna din ochii proprii insa vad paiul din ochiul altora si invocand considerente religioase ii blameaza pe homosexuali si ii considera mari pacatosi. Dar, oamenilor, daca va exista Judecata de Apoi, voi veti raspunde pentru pacatele voastre, ei pentru pacatele lor, nu platiti voi pentru ei. Ah, incercati sa ii aduceti pe calea dreapta? Dar aduceti-va pe voi mai intai si vedem apoi daca aveti timp si pentru altii.

Inteleg ca biserica nu va accepta niciodata casatoriile intre persoane de acelasi sex dar se pare ca unele state au acceptat casatoriile homosexuale chiar si macar sub forma de life partnership. Asta desi in Uganda, spre exemplu, presedintele a stabilit ca pedeapsa pentru gay inchisoarea de la 5 ani pana la pe viata. Adicatelea un om care pur si simplu iubeste o persoana de acelasi sex cu el poate sa faca inchisoare pe viata? Adicatelea da. Dar ne putem face operatie de schimbare de sex, asta e legal.

Cum ii ajuta pe gay si lesbiene acceptarea casatoriilor homosexuale? Probabil se simt si ei ca facand parte din societatea asta, pot si ei sa isi faca un credit ca sa isi poata cumpara o locuinta (ma gandesc) si pot si ei sa simta cu adevarat cuvantul „oficial” cand vine vorba de relatia cu partenerul/ partenera lor. Cu ce ne afecteaza pe noi? Pai…multi invoca motivul ca nu isi doresc ca fiii si fiicele lor sa aiba exemple proaste in societate. Dar atat-de-mediatizatele Alina Plugaru, Eva Kent, eleva porno, Nikita sunt exemple pozitive pentru copii? Si-apoi o alta discutie este cea legata de adoptarea unui copil de catre un cuplu gay. Aici parerile sunt impartite. Pe de o parte, unii sustin ca e mult mai bine pentru un copil sa fie crescut de catre un cuplu, fie el si gay, decat intr-un orfelinat din Romania, unde in mod clar nu s-ar bucura de anumite facilitati si unde ar muri de foame, ar dobandi un caracter agresiv si ar fi tratat necorespunzator. Pe de alta parte, vin altii din urma si spun ca un copil crescut intr-un cuplu de gay va fi traumatizat si marginalizat de catre societate. Da, probabil, insa societatea care ii va marginaliza e aceeasi societate care prefera sa ii vada mai degraba intr-un orfelinat, nu?

Poate ca adoptia unui copil de catre un cuplu gay „incalca” limita de indulgenta pe care romanii o au pentru homosexuali. Poate ca pentru un an sau doi sau trei va trebui sa mergem in Olanda, Belgia, Canada, Spania, Africa de Sud, Norvegia s.a. ca sa putem oficializa o casatorie homo si sa ne ferim sa ne aratam orientarea in tari care nu au acceptat comunitatea gay precum Uganda, Latvia sau Honduras. Dar de ce in tara noastra nu putem sa facem ce ne dorim in propriul dormitor, atata timp cat nu facem rau nimanui, fara sa fim huiduiti, batuti, trecuti pe lista de „To kill”?

P.S.1: Sunt hetero, v-am mai spus, pentru ca pare-se ca indiferent de cat de porci nu-atat-de-feti-frumosi sunt baietii, nu pot sa nu ma topesc la un zambet ca cel al lui Jude Law.

P.S.2: Argumentele mele sunt probabil inexistente sau in niciun caz solide, nu vreau sa fiu criticata pentru cat de nestiutoare sunt cand vine vorba de tehnici de argumentare. Nu vreau sa conving, sa demonstrez. Imi exprim punctul de vedere si atat.

P.S.3: Daca sunteti anti-homosexuali si doriti sa postati un comentariu, faceti-o fara sa jigniti.

Doza de miserupism.

Poate mi-s io lovita la cap, e foarte probabil, dar eu am un mare defect: nu prea pot fi nesimtita. Da, E defect. Si cand eram mica ma uitam la copiii needucati, la copiii care isi suparau parintii pentru ca nu invatau si luau note mici la scoala. Niciodata n-am inteles cum poti sa fii atat de pasiv si sa ti se rupa de faptul ca pe ai tai ii doare inima ca Gigel, fiu’ lu’ vecina de la 3, are numai note de 9 si 10 iar tu, tu de abia scoti un amarat de 5 sa treci clasa. Daca-l scoti si p’ăla. Pe bune ca nu-nteleg. Si-apoi mai sunt toti copiii astia care fac fel de fel de tampenii. Fete care raman insarcinate la 15 ani, baieti care fura (din casa parintilor sau din casa altora), adolescenti care se drogheaza, care beau de sting. Sau copii din astia de bani gata care au lumea la picioare insa nu se straduiesc sa scoata o nota buna la scoala drept rasplata pentru parinti. Nimic, dom’le. Da’ parintii-i iarta. Si eu imi fac atatea griji si-mi vine sa m-arunc de la etajul 113.

Care dispui de miserupism sa-mi dai si mie ? Platesc scump, promit.

…………………………………………………………………………………………………………

De ce lacrimile mele nu sunt suficiente ?

Sweet memories and delightful tomorrows…

Daca m-ar intreba cineva ce imi doresc eu cel mai mult si mai mult si mai mult pe lumea asta, nu ii voi raspunde ca imi doresc sa fiu sanatoasa sau ca imi doresc un Fat Frumos sau ca imi doresc o fetita minunata sau bani. Cel mai mult si mai mult pe lumea asta imi doresc sa…am 4 ani…vesnic…pururea. A fost cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Am avut norocul ca ai mei sa ma dea la gaganitza numa’ la 5 ani. Asadar stateam cat era ziulica de lunga acasa. Ma jucam cu fetele, ma jucam cu cateii si pisicile, ma plimbam cu bicicleta mea rosie sau cu carutul cu papusele ; bunicul meu imi cumparase si o…motoreta pentru copii, formidabila era, dom’le. Tot bunicul meu imi cumpara zilnic fel de fel de dulciuri si de minunatii. Aveam cele mai frumoase rochite si cei mai dragutzi pantofiori. Ai mei aveau o firma si eu le furam angajatelor rujurile din geanta si ma mazgaleam toata pe fata. Ii furam mamei pantofii cu toc si ma plimbam prin curte. Hehe, ce vremuri. Apoi a venit timpul sa merg la gradinita. In prima zi de gradinita am plans de numa’ pentru ca eu voiam acasa. Cred ca presimteam eu ca la gradinita voi avea parte de baietei care aveau sa ma traga de par, sa imi fure creionul preferat si de baietei care…aveau sa imi provoace aparitia fluturasilor in stomac. Doar ca ala micu’ de-mi facea inima sa tresalte a facut pe el la gradi si de atunci mi s-a dus indragosteala.

Am facut clasele I-VIII la tara. Contrar asteptarilor voastre, la scoala mea de la tara a trebuit sa invat mult mai mult pentru un 9 decat o faceam in grandiosul Colegiu de Informatica. Si la scoala aia, de la tara, am cunoscut oameni care au lasat asupra mea o amprenta mult mai puternica decat au lasat-o oamenii de la oras. Imi e dor de mine, eleva dintr-a cincea, care mergea cu mandrie la olimpiadele de romana si care se visa profesoara de romana sau de mine, eleva dintr-a saptea, recent indragostita, dar aceeasi eleva silitoare. Am dat astazi din greseala de carnetul meu de note din gimnaziu. Cu riscul de a mi se da in cap cu faptul ca « Da, dar ai fost totusi la o scoala de la tara ! » va spun ca am avut patru medii semestriale de 8 (date de cele mai ale naibii profe din scoala), in rest doar 9 si 10. ( I-am spus asta bunicului meu. Am incercat sa ii explic ca nu a fost doar vina mea ca la liceu notele si interesul pentru scoala mi-au scazut.) Nu de mult, am dat peste o cutie de amintiri in care am gasit niste biletele pe care colegii mei din gimnaziu mi le trimiteau in perioada in care stateam acasa pe motiv de varsat de vant. Desi nu am fost niciodata un om care sa le permita tuturor sa intre in viata lui, sa ii fie aproape, toti colegii imi ziceau ca imi duc dorul, ca imi simt lipsa. Nu se compara momentele pe care le-am petrecut alaturi de colegii din gimnaziu cu cele petrecute la liceu. (Nu invinovatesc pe nimeni, daca ar fi sa o fac, ar trebui sa ma invinovatesc probabil mai intai pe mine, apoi pe ceilalti. )

Ascult melodii vechi, din 2003, 2004. Imi amintesc de perioada aia, imi amintesc de prietenii de atunci. A fost, de departe, cea mai frumoasa perioada a vietii mele.

De mici ne dorim insa sa crestem cat mai repede pentru ca vrem sa fim liceeni, studenti, mame si tati, bunici. Cea mai mare greseala a unui copil e sa viseze in naivitatea lui la momentele astea. Liceul m-a dezamagit mai mult decat gimnaziul, facultatea m-a dezamagit mai mult decat gimnaziul si liceul la un loc. Daca la liceu pur si simplu unele lucruri nu au fost sa fie, la facultate ma asteptam sa fie distractia aia mare, nebunia de la 20 de ani despre care toti studentii vorbesc. Eh, deocamdata nu s-a dezlantuit nebunia si cred ca nici nu se va dezlantui. Si de-asta-mi vine mie dupa o zi lunga la facultate sa imi iau catrafusele, sa ma urc in autobuz si sa merg la tara, la bunici. Acolo e lumea mea. Acolo am invatat sa fiu un om bun, cinstit, care stie ce e ala bun simt, dar care stie totodata sa apere ce-i al lui. Taranii nu sunt asa cum ii catalogati voi, orasenii. Cel putin, nu toti. Singurul lucru pe care il regret pentru ca am crescut la tara e ca din aceasta cauza sunt un om naiv. Naiv, nu prost. Ma uit la copiii de acum, de 13-14 ani. Coplesiti de febra internetului si a indragostelii precoce, uita de copilarie. Dorind sa faca senzatie si sa demonstreze « cine-i sefu’ » devin nerespectuosi, vorbesc tare-n autobuz, tipa, se bat, se imping, de parca jungla-i a doua lor casa. Dati vina pe violenta de la televizor, pe faptul ca parintii lucreaza 12 ore pe zi si nu mai au timp sa isi educe odraslele, dati vina pe ce vreti voi dar stiti ca dreptate avea Leasa Dragos cand spunea « Dar copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi. ».

Vreau sa am 4 ani ? Da, dar vreau sa am 4 ani in anul 1993, nu in 2009. Pentru ca…parca era mai frumos atunci. Cred ca si soarele stralucea mai frumos si pasarelele era mai voioase si cerul mai senin si oamenii mai veseli.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Imi aduc aminte cu placere. Si mi-e dor. Ma cuprinde nostalgia. Si-mi vreau clipele ‘napoi.

Playing_In_The_Street_by_WatashiwaKOdesu

{Sursa imaginii: deviantart.com}

I’m everything I am Because you loved me.

Daca ma intreba cineva acum cateva zile cum sunt, as fi spus ca trec printr-o perioada destul de buna. Imi era bine. Aveam parte de farame de fericire. Poate era de la soare ; poate nu-mi venise inca factura la gaz ; poate nu primisem inca vesti proaste ; poate… . De cateva zile insa plang ca un om nebun. Intr-o seara am plans pentru ca mi-am amintit de L. Intr-o dimineata…am gasit pe YouTube niste melodii ale unei formatii pe care o ascultam cand eram mica. Una din melodii facea referire la un copil caruia ii murise tatal. Ascultam melodia si lacrimile imi curgeau siroaie. Tatal meu a murit atunci cand eu aveam 4 ani si nu reusesc sa imi aduc aminte decat de o singura zi alaturi de tatal meu. Eram foarte mica si imi aduc vag aminte, dar stiu ca ne facuse mie, mamei mele si fratelui meu o surpriza placuta. Imi pare rau ca nu am mai multe amintiri cu el…

Ciudat insa, melodia despre care va spuneam mai sus nu m-a emotionat din cauza tatalui meu. Ci din cauza unui om cu care nu am nicio legatura de sange. Dar care este de departe persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta. Bunicul meu vitreg –caci despre el este vorba- mi-a devenit al doilea tata. De fapt, el mi-a fost si tata si mama. Mi-a oferit momente minunate, am datorita lui cele mai frumoase amintiri ale copilariei. Plang ca un copil cand ma gandesc ca l-as putea pierde. Sunt sigura ca se va rupe o parte din mine atunci cand el nu va ma fi. Nu vreau insa sa ma gandesc la asta. Stiu ca e un lucru inevitabil. Independent de noi viata merge inainte. Stiu ca va veni si acea clipa cumplita. Dar nu vreau sa accept. Nimeni, absolut nimeni pe lumea asta nu va putea sa il inlocuiasca.

Acum un an a suferit o operatie de inima. Stiu ca atunci cand am plecat de la el de la spital dupa ce imi spusese ca trebuie sa fie operat, mergeam pe drum si plangeam. Eram in autobuz si pur si simplu imi curgeau lacrimile si nu ma puteam stapani. Operatia a decurs bine; cand l-am vazut prima oara dupa operatie am ramas socata. Slabise ingrozitor de tare. Din pacate, a trebuit sa fie operat si a doua oara. Cand a venit acasa mi-a spus ca la o zi dupa operatie asistentele ii pregatise o …lumanare. A facut o insuficienta renala, apoi a avut probleme cu nu-stiu-ce ganglion, dupa care a facut apa la plamani. Acum e posibil sa fie operat iar pentru a i se pune un stimulator cardiac. Cred ca se numara printre cei mai ghinionisti oameni de pe planeta. De anul trecut din martie pana acum…cred ca 8 luni a fost prin spitale…8 luni din 12. Mi se rupe inima, dar nu ii dau mai mult de 3 ani. Si ma doare.

Toata viata a fost un om puternic. Cand a mers la prima operatie sunt sigura ca i-a fost cat de cat frica. Dar era optimist, era puternic. La a doua operatie a mers tot cu zambetul pe buze. Credea ca o sa ii fie chiar mai simplu decat prima oara pentru ca stia prin ce avea sa treaca. Nu stia insa ce avea sa i se intample. Dupa toate complicatiile si problemele pe care le-a avut dupa a doua operatie…s-a schimbat. Simt ca nu mai e atat de puternic. Si renunta treptat la lupta. In conditiile in care toata viata a luptat si a muncit pentru tot ce are.

Cand a plecat din casa parintilor sai, a plecat cu mainile in buzunar. A reusit treptat sa isi cumpere o casa, o masina, si-a facut o firma care in anii `90 mergea foarte bine. Firma pe care bunica mea a avut grija sa o falimenteze…dar asta e o alta poveste.

Cred ca marele lui regret a fost ca…parintii lui nu au venit niciodata la el acasa sa vada ce a realizat. Venise singur, intre straini si reusise atat de multe. Parintii lui nu au fost de acord cu el in privinta casatoriei cu bunica mea. Din cauza ei, parintii lui nu au venit niciodata, niciodata sa vada ce a cladit unicul lor fiu in atatia si atatia ani de munca.

Pe langa asta..un alt mare regret al lui sunt sigura ca e acela ca cei pe care i-a ajutat atat de mult nu i-au multumit si i-au intors spatele atunci cand i-a fost greu. Si inca ii intorc spatele.

Daca nu ar fi fost el, eu as fi fost un alt om astazi. M-a ambitionat sa fiu cea mai buna la scoala. Mi-a insuflat dorinta de a invata. M-a invatat sa deosebesc binele de rau. Nu am reusit insa niciodata sa fiu atat de rabdatoare ca el. Si nu am reusit sa iert oamenii, asa cum el a facut-o de nenumarate ori. Si nici nu vreau. Pentru ca el a avut doar de pierdut de pe urma bunatatii lui. Pentru ca traim intr-o lume in care bunatatea, atat de rara in zilele noastre, a devenit un defect, o slabiciune. Stiu ca acesta nu e tocmai cel mai optimist mesaj pe care l-as putea transmite. Dar poti oare sa transmiti mesaje optimiste cand cel de langa tine nu iti multumeste pentru bunatatea ta ci profita de ea? Poti sa transmiti mesaje optimiste cand cel de langa tine asteapta ca tu sa cazi pentru ca el sa te afunde si mai tare? Poti sa transmiti mesaje optimiste atunci cand cel de langa tine e chiar cel care iti pune piedica?

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Celine Dion are o melodie intitulata « Because you loved me ». Eu nu o dedic vreunui iubit, ci bunicului meu. Pentru ca… :

“For all those times you stood by me

For all the truth that you made me see

For all the joy you brought to my life

For all the wrong that you made right

For every dream you made come true

For all the love I found in you

I’ll be forever thankful, DAD!”