Hai nu zau.

In mod miraculos, desi astazi m-am trezit intr-un asa hal incat ziceai c-am baut toata noaptea, am reusit sa va raspund la comentarii, asadar daca aveati vreo nelamurire, puteti sa aruncati un ochi pe ici, pe colo. Apoi, am reusit chiar sa va si citesc blogurile si daca reusesc sa mai fac inca doua-trei lucruri pe ziua de azi ma declar campioana absoluta.

N-as putea spune ca duc lipsa de inspiratie, insa mi-as dori atat de tare sa scriu articole precum « Let’s talk about broken hearts » si « Game over », insa pentru asta am nevoie de suflet, iar al meu ori nu-i pe-acasa, ori leneveste pe-o canapea (in)comoda ori e putin defect sau gol sau e nimic.

De cateva saptamani bune voiam sa aduc niste nume in discutie, dar n-am apucat.

« Puya, Fizz si Spitalul de Urgenta. » Exact asa arata un drafts in al meu telefon, scris si salvat sa-mi pot aminti despre ce vreau sa vorbesc.

Ce au numele astea in comun ? Sa zicem ca oamenii astia, atat de diferiti intre ei, incearca sa duca un fel de campanie anti fitze si anti chestii de cacat de la noi din tara.

Fizz, autobotezat Bob Taylor, cic-ar duce, culmea ironiei, o campanie anti fitze. Tocmai el, intruchiparea snobismului, regele blanurilor nesimtit de scumpe si nesimtit de ridicole… Nu va pot da detalii, nu le-am retinut, stiu doar ca mi-a fost dat sa-l ascult pe omu’ asta la Rai da’ buni si mi se pare asa o idiotenie ca tocmai Fizz sa initieze o campanie anti fitze. E ca si cum as initia eu o campanie anti Feti Frumosi, zau asa.

Spitalul de Urgenta are un nou album, intitulat F.P.S. (adica Fondul Proprietatii de Stat, First Person Shooter sau Fotbal, Politica si Sex) si banuiesc ca vor sa loveasca acolo unde doare, nu stiu insa daca toata chestia asta va avea si efect.

Tot la capitolul de lovit unde doare il avem astazi pe mult-prea-stimatul Puya (fanii sa n-arunce cu rosii-n mine, iar aia de is anti Puya sa se-abtina din a-l huidui). Acum, incercati sa intelegeti ca n-am nimic cu omu’ asta, cred doar ca e putin semi-analfabet, ah, ooops, ok, nu-tocmai-trecut-prin-bancile-scolii. Ii ascultam piesele inainte? Banuiesc ca da. I le ascult acum? Cu siguranta, da. Tocmai despre ultimele lui piese,  « Undeva-n Balcani » si  « Change » vreau sa vorbim astazi. Eu stiu ca versurile pieselor lui reflecta realitatea din Romania. Eu stiu ca ritmul e ametitor si stiu ca daca piesele astea ar fi fost cantate de Paula Seling, pe ritm de blues, n-ar fi auzit nimeni de ele. Mai stiu insa ca multi nu vad dincolo de mesaj, ci se rezuma la « Ba, ai piesa aia noua a lu’ Puya ? Marfa, ba, sa mi-o dai si mie sa mi-o pun pe telefon. » Ah, si mai stiu ceva : piesele astea au succes in mod special, culmea, tocmai la oamenii pe care versurile ii critica. E drept, si eu ascult Puya si asculta si Ada si uite ca nici una din noi nu e o pitzipoanca superficiala, da’ raman si eu putin uimita sa vad toti cocalarii care au ringtone la telefon tocmai piesa care arunca cu noroi in ei, raman si eu putin stupefiata ca in club, tocmai pitzipoancele pe care Puya le ataca, tocmai ele se rup pe mese pe melodiile astea, raman putin pe ganduri cand aud la o femeie de 38 de ani melodia asta pe telefon, aceeasi femeie care se uita la Acces direct, la un nou scandal intre Nikita si Naomi sau Senzual si Zavoranu. Felicitari, Puya, acest Dan Diaconescu Jr. al Romaniei care reuseste sa faca bani din prostia altora. Sunt sigura ca Puya avea un mesaj de transmis, insa el nu a ajuns la cine trebuie si in modul in care trebuie… Totusi, sa nu-l compatimim, el a mizat clar pe comercialul din piesele astea, probabil mai mult decat pe mesaj. Asta opus celor de la Parazitii, pe care se gasesc totusi unii (care n-au absolut nicio treaba cu tot ceea ce Parazitii reprezinta) sa ii asculte doar pentru ca, in viziunea lor, e cool sa asculti Parazitii, probabil datorita etichetei de interzis minorilor sub 18 ani.

Despre pitzipoance, cocalari, pseudovedete si alte rahaturi nulitati care se perinda la televizor nici nu vreau sa mai vorbesc. Am inceput sa ma obisnuiesc cu ei si sa nu ma mai minunez de prostie. Pur si simplu sunt mult mai multi decat mine ca sa ii pot da fiecaruia peste bot si sa-l trimit la spalat toalete. Se vor duce singuri sau ii va conduce destinul, intr-un final.

Chiar crezi ca you can change the world? Think again, my friend.

Change the world, my ass!

Atunci si acum.

Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand vad la tv filmul “Liceenii” nu pot decat sa ma asez comod pe pat/scaun/fotoliu/podea si sa ii dau un time-out telecomenzii. Indiferent ca faptul ca unele scene mi se par, acum, in 2009, trase usor de par, indiferent daca dragostea liceenilor din film mi se pare atat de … infantila, indiferent daca felul fetelor de a se imbraca ma amuza delicat … independent de toate astea si altele si altele, filmul ma acapareaza. Desi stiu fiecare scena care urmeaza, nu ma dezlipesc de ecran si traiesc fiecare moment alaturi de personaje (mi-a iesit cam siropos fragmentul asta, scuzele mele).

Ma uitam insa la cat de mult ii respectau elevii pe profesori. Stiu ca lucrul asta nu se intampla doar in filme, ci si in realitate. E inutil sa compar felul in care erau respectati profesorii atunci si felul in care acestia sunt umiliti, injurati, batuti de catre proprii elevi, acum. E inutil probabil sa compar educatia pe care parintii o dadeau copiilor lor atunci si educatia, sau mai bine zis libertatea, pe care parintii o dau acum copiilor sau pe care acestia si-o iau fara a tine cont de dorintele parintilor.

Nu militez pentru educarea generatiilor de dupa mine. Pentru ca poate vreodata o sa devin imuna la prostie, imuna la vederea unei pitzipoance razgaiate, imuna la degustul provocat de un cocalar, imuna la decapotabila italianului vero de 40 de ani in cautare de pustoaice de 18.

Mi se va duce insa imunitatea naibii cand o sa mi se sufle postul de o fetita-lu’-tata sau de o domnisoara-craci-lungi.

Mi se va duce imunitatea naibii cand  -daca imi voi dori o geanta Louis Vuitton sau o pereche de pantofi Jimmy Choo ca cei ai amantei sefului-  va trebui sa imi dau salariul pe trei luni.

Mi se va duce imunitatea naibii cand voi sta cu orele peste program pentru a obtine o promovare pe care mi-o va sufla blow-job-ista firmei.

E drept, m-am uitat la prea multe filme. Asa cum e drept si ca vom trai intr-o tara de ratati si de ratate. Care vor muta Franta-n Africa, vor pune cratimele anapoda, vor conjuga eronat verbele, il vor face pe Marian Dragulescu pictor si pe Barack Obama primul om negru care-a pasit in America.

Atitudine ? Nu cred ca putem lua. E genul ala de resemnare cu care ne-am obisnuit de mult si pe care ne-am autoimpus-o probabil.

Cred ca la un moment dat ne vom satura sa ne amuzam de pitzipoancele buzate imbracate ca la circ si de discursurile agramate ale lui Marian Vanghelie.

Cred ca la un moment dat ne vom satura sa fim sclavi in statul asta si ne vom satura sa fim furati de un metru si 62 de centimetri ai lui Boc.

Cred insa ca va fi totusi prea tarziu. Pentru noi, pentru ei, pentru tara asta.

Pentru ca pur si simplu nu mai e nimic de facut. Decat sa privim cu neputinta cum totul se duce incet-incet in jos, mai jos, tot mai jos.

Hai ca se poate si altfel.

De mult voiam sa scriu despre poluarea -pentru ca fie vorba intre noi, poluare se numeste sau poate e chiar prea putin spus- de care avem parte zilnic. Ziare, reviste, tv, internet: sexy braileanca, simona sensual, eleva porno, piticul porno, fernando de la caransebes, magda ciumac, tolea ciumac s.a.(scrierea numelor lor fara literele mari de inceput e intentionata). Apoi am vazut spotul de la ApropoTV si  am furat motto-ul. Si strig cat pot de tare: HAI CA SE POATE SI ALTFEL.

Stiu ca suntem un popor de barfitori, stiu ca suntem un popor de invidiosi, de frustrati, de mahalagioaice si mahalagii.

Imi spunea cineva ca Dan Diaconescu e un om inteligent. Si ii pot da dreptate intr-o oarecare masura. Pentru ca Diaconescu stie sa profite de dorinta asta a romanului, de pofta lui nestavilita de scandal, de rautate, de cuvinte urate, de bataie, de invidie, de ura. Si face bani din asta. Multi bani.

Revistele/ziarele de scandal uita de ceea ce se numeste « deontologie », nu verifica un zvon/ o barfa sau chiar infloresc sau inventeaza diverse informatii. Aceste ziare/ reviste se vand. Si se vand bine. Pentru ca ne intereseaza cu cine s-a mai injurat Nikita in nu-stiu-ce emisiune. Pentru ca ne intereseaza in ce ipostaze a mai pozat Simona Sensual. Pentru ca ne intereseaza in ce pozitii si-o trage eleva porno. Pentru ca ne intereseaza cu cine si-o trage Sexy Braileanca. Pentru ca ne intereseaza ce curvulitza de Bamboo ii papa banii lui Poponetz. Pentru ca ne intereseaza ceva ce nu ar trebui sa ne intereseze.

Stiu care e publicul tinta al acestor reviste si al acestor genuri de emisiuni cu invitati pseudo-vedete care atrag insa telespectatorii. Stiu ca o invitata ca Simona Sensual aduce un rating mai mare decat ar aduce Nadia Comaneci. Stiu ca sunt moderatori de emisiune care se vad nevoiti sa invite pseudo-vedete pe care nu le inghit doar pentru a-si salva emisiunea care se difuzeaza pe acelasi interval orar cu o emisiune in care pseudo-vedetele sunt la ele acasa si atrag public(vezi « Happy Hour » vs. « Acces direct  »).

Sunt oameni pentru care a fi manelist a devenit un mod de viata. Nu ma refer la cei care « scapa » o manea dă corazón . Ma refer la cei pentru care maneaua si tot ce implica ea reprezinta paine si apa si aer. Cocalarism.

Sunt fete care indiferent daca au sau nu un corp frumos, isi expun toate partile posibile si imposibile. Spera la un Irinel. Pitzipongism. Doar ca odata cu trecerea timpului, ele se vor urati, se vor ingrasa ; lipsa de inteligenta le va conduce in fata altarului alaturi de un cocalar burtos, chelios care ragaie a bere si le trage cate una pe cocoasa si le trimite la cratita nelasandu-le sa se uite la telenovela preferata din cauza faptului ca e meci la teveu.

Sunt copii care se dau minimalisti dar la chefuri o ard pe manele.

Sunt copii care se dau emo pentru ca asa li se pare lor ca e cool.

Vin eu cu vreo solutie ? Pai…NU.

Imi spunea nu de mult un prieten ca asistam la o « manelizare » a tarii si nu vorbea doar despre ascultatul de manele. Si are perfecta dreptate. Sincer, consider ca e imposibil sa reusesti sa ii faci pe oamenii de mai sus sa se schimbe. Pentru ca sunt nepasatori, indiferenti. Nu vor sa se schimbe. Nu au de ce sa se schimbe. Lor le e bine asa.

Indiferent ca sunt sexy brailence, eleve porno, pitici porno, pitzipoance sau cocalari, pseudo-minimalisti si pseudo-emoisti, ei nu se vor schimba pentru ca le spui tu ca nu e bine asa. Singurul lucru pe care il poti face daca nu te numeri printre cei de mai sus e sa…nu te schimbi.

Cei din presa nu se vor opri din a incalca intimitatea persoanelor publice si din a le improsca cu noroi. Tot ce poti tu face e sa nu (mai) citesti presa de scandal si sa nu iti lasi parerea influentata de niste oameni de nimic.

Pentru ca …nu putem schimba mentalitati. Nu ii putem face pe altii sa isi insuseasca principiile noastre. Nu putem face lumea mai buna. Putem doar sa fim noi mai buni.

Hai ca se poate si altfel !

{Later edit: Si Dono a scris un articol despre „fenomenul” (in ghilimele sau nu) OTV. „Despre Dan Diaconescu, indirect”. Il gasiti aici.}