Sa sau sa nu?

Citeam pe blogul Alexandrei despre o intamplare nefericita: un prieten de al ei din copilarie s-a spanzurat. Dumnezeu sa il odihneasca!

Banuiesc ca e inutil sa precizez ca majoritatea celor care au comentat au spus referitor la oamenii care aleg aceasta cale ca sunt lasi, ca au idei tampite, ca aleg cea mai usoara cale, fara sa le pese de cei care raman in urma lor, suferind s.a.

Acum… vreau sa intreb : Cati dintre voi v-ati pus vreodata cu adevarat problema sa va sinucideti ? Spun cu adevarat pentru ca situatiile de genul « Ah, as vrea sa mor pen’ca m-a parasit iubi. » nu se pun la socoteala. De cate ori ati stat la un metru de geam dorindu-va ca in secundele imediat urmatoare sa il deschideti si sa sariti ? De cate ori v-ati uitat jos si v-ati gandit cum ati arata intinsi acolo, plini de sange, cu oameni adunati in jurul vostru ? De cate ori v-ati uitat in jos, gandindu-va daca in urma caderii va veti pierde viata sau veti ramane infirmi ? De cate ori v-ati gandit cum ar reactiona mama sau bunicul vostru ? De cate ori v-ati imaginat chipurile prietenilor vostri apropiati la auzul vestii ca voi ati murit ?

Sa ma scuzati insa greu imi va fi sa aprob comentariile in care imi spuneti « Eu ? Niciodata. Eu lupt. Eu nu sunt las(a). ». Citeam un comentariu pe blogul Alexandrei, scris de Nebunelul: « mi se pare un act de lasitate… desi consider ca iti trebuie mult curaj sa faci asta». E drept ca o (mare) parte din cei care aleg sa faca acest gest sunt, probabil, bolnavi. Dar zic si eu ca, desi vine ca o contrazicere a postului meu in care urlam zicand « Nu va resemnati ! », nu ar trebui sa ii judecati pe oamenii care, desi nu sufera de nicio boala mintala, aleg sa se sinucida. Ganditi-va la omul care nu este influentat de vreo boala, de vreo dependenta, ci de… un necaz, un of, o problema nu pe care nu poate sa o rezolve, ci o problema care il macina, ii scoate sufletul, il innebuneste, il subjuga. Pierzand sau nu controlul, esti chinuit, distrus, faramitat nu de gasirea rezolvarii problemei ci de problema in sine, de ceea ce presupune ea ; fiecare lacrima, fiecare gol in stomac, fiecare clipa de frica te duc in pragul disperarii, iti pun mana pe manerul geamului, apasa butonul liftului catre ultimul etaj, iti pun mana pe sfoara si sapun. Nu nerabdarea, nu faptul ca nu ii acorzi timpului timp sa le rezolve pe toate, ci lacrimile, golurile in stomac, frica, toate sentimentele acelea de 4 sau 5 zile te imping sa da.

Nu incercati sa cautati justificari, sa faceti acuzatii de lasitate, de dementa ; eu o pot acuza pe Monica Columbeanu ca e materialista, dar eu nu sunt in locul ei sa stiu ce simte, ce gandeste, cum traieste. Daca te-ai uitat pe geam, in jos, daca te-ai vazut acolo, scrie. Daca nu, abtine-te.

‘mneata ce probleme existentiale ai?

Status pe mess la o (ne-)pitzipoanca: “Clubul X sau clubul Y”? Phahah, ce probleme existentiale au unii. « Fusta roz sau blugii aia mulati de la Levi’s ? / Bluzita mov decoltata sau maieutzul roz cu paiete ? » Bai, ma leshi ? Cred ca m-a impresionat foarte tare postul lui Cabral, cel de care va spuneam mai jos. Stiam, insa am realizat si acum pentru a mia oara, ca exista oameni pentru care fericirea a devenit amintire, de ani si ani de zile. Exista oameni care nu vad, care nu merg, care sufera, care mor, rapusi de boli cumplite sau de un vitezoman nebun (asta cred ca-i pleonasm, ma scuzati). Stiu ca stiti toate aceste lucruri, stiu ca nu zic ceva nou si ca nu vin cu nici o solutie.  Stiu si ca-i weekend si ca-i soare afar’ si zau ca nu vreau sa va intristez. Voiam doar asa sa va dau un tzar si sa va spun ca desi mie-mi vine sa ma arunc de la 113 si desi tie-ti vine sa te-arunci in fata unui tren si ca desi lui ii vine sa isi bage vorba aia, puma, in toate, sunt oameni care inca rezista desi sufera mai mult decat noi. Mult mai mult. Pe bune ca nu-i drept, nimic nu-i drept in lumea asta. M-am saturat de rele, necazuri, boli, negru, gri, lacrimi. Unde-i lumea mea de basm?

P.S.: Fur de la statusul cuiva niste versuri din melodia « Ganduri la miezul noptii » a lui Nane :

« Stiu c-astepti perioada in care va fi bine

Si cateodata ai impresia ca nu mai vine[…]

Iti spun si tie ce mereu imi spun si mie

Nu e tocmai totul perfect, dar o sa fie. »

P.S.2: Nu va speriati de mica mea avalansa de posturi, pare-se ca suferinta-i muza mea.

„Fa cum vrei sau cum simti tu” by Cabral

Stiu ca la min’ pe blog (probabil) nu vin oameni pe care sa ii dea banii neaparat afara din casa. Unui baiat-elev de abia ii ajunge alocatia de 40 de lei sa isi permita sa o invite pe tipa de care-i place la un film in mall. Un student de abia reuseste sa isi plateasca taxa la facultate si chiria si mancarea cu banii pe care ii ia de la jobul part-time la care trudeste de zor. Dar m-a impresionat acest post al lui Cabral (trebuie neaparat citit, altfel eu imi bat tastele degeaba p’aci.). Prin fata ochilor mi-au trecut scene urate, cutremuratoare, infricosatoare. Scene prin care a trecut Marian George David. Cu greu. Eu ? Eu nu as fi rezistat nici macar la un gram din suferinta prin care el a trecut. Sa-i intindem, asadar, o mana de ajutor. Analiza PET (care a ridicat cheltuielile la 5100 RON, bani stransi de la un om, de la altul ) a fost facuta, e posibil ca Marian sa aiba nevoie de un transplant de celule stem, la o clinica din Milano, cheltuielile ar depasi 160.000 de euro. Daca nu va fi nevoie de transplant ci doar de tratament, va avea nevoie de aproape 100.000 de euro. Daca voi castiga la loto promit ca ii dau eu toti banii. Dar daca nu, ce-ar fi sa ne mobilizam si sa punem mana de la mana? Orice suma conteaza.

Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura
RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298
EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304
Cod SWIFT: RZBR ROBU
Titular: Stamatin Andreea Ioana (prietena lui Marian).

Asa cum spunea o comentatoare de a lui Cabral, sa fim oameni nu doar anatomic ci si spiritual.