Leapsa from Maya.

Poti sa refuzi omu’ si sa-i ignori leapsa? Nu poti, cum sa poti?! O faci cu placere. Mai ales daca omu’ ti-e drag. Mai ales daca omu’ te crede cumva-cum-nu-esti. Mai ales daca omu’ ii Maya.

[Click aici pentru coloana sonora.]

Ziua cea mai frumoasa – Daca stau sa privesc in urma…cred ca undeva, departe, in copilarie, as gasi cele mai frumoase zile. De cand am crescut am avut doar franturi de fericire care nu stiu in ce masura au facut zilele respective sa fie cele mai.

Cel mai mare obstacol – Eu. Eu cu lipsa mea de ambitie, eu cu lenea mea, eu cu chichitele mele.

Cea mai mare greseala – Am facut mult greseli pe care le regret insa cred ca cea mai mare a fost minciuna…pentru ca de acolo a pornit totul si s-a intins, s-a intins, s-a intins.

Radacina tuturor relelor – Depinde. Minciuna? Lacomia? Nepasarea ?

Distractia cea mai placuta – Iarasi, depinde. Desi cred ca undeva pe un loc fruntas e dansul.

Cea mai mare infrangere – Cred ca a fost tot undeva intre mine si mine. Unele defecte mi-au invins majoritatea calitatilor, cred.

Cei mai buni profesori – Am avut in scoala generala o profesoara de romana extrem de severa, dar extrem de competenta. E singura care m-a marcat si singura a carei materie mi-a placut, fara exagerari.

Prima necesitate – Oamenii. Prietenii, mai exact. Imi sunt mai esentiali decat preaiubitul meu somn.

Ceva ce te face cea mai fericita – Oamenii, iar. Sau poate chiar eu. Sau poate vreun sentiment. Impartasit.

Cel mai mare mister – Exista Rai ? Exista Iad ? Exista Viata de Apoi ? Exista viata anterioara ?

Persoana cea mai periculoasa – Persoana care tine in maini sentimentele mele, persoana care ar avea puterea sa imi franga inima…

Cel mai rau sentiment – Insensibilitatea.

Cel mai bun cadou – Sa iasa materialismul din mine la iveala : chestii practice. Nu ma refer la cutite de bucatarie, ci la : cercei, bluze si bluzite, inele, parfumuri, genti, fel de fel de dintr-astea. V-ati prins voi. Apropo, 16 noiembrie, 16 noiembrie!

Calea cea mai rapida – Catre ? Daca rapiditatea presupune si incalcarea principiilor, zic pas !

Sentimentul cel mai placut – Sa fii iubit. Sa iubesti. Sa fii iubit.

O protectie efectiva – Crema cu SPF 15+ ? 30+ ?

Cel mai bun remediu – Somnul.

Forta cea mai puternica – Depinde de la caz la caz.

Persoanele cele mai necesare – Prietenii.

Lucrul cel mai placut dintre toate – Starea aia de bine. Determinata de un sentiment, de o melodie, de o cafea buna, de soare, de cineva.

Absolut nimic.

Atentie, zic, acest post contine cantitati impresionabile de absolut nimic. Decat sa ma-njuri, mai bine icsuletz dreapta-sus.

Voiam (si din pacate pentru voi, inca vreau) sa ma plang asa cum am facut-o si in articolul “Un ceva, un cineva” ca sunt un om fara pic-gram-dram de ambitie. Ambitie care mi-ar folosi ea la ceva, spre exemplu in VIATA, băi. Mi-am pierdut-o undeva pe drum, a inceput undeva la 15 ani si s-a dus treptat pe la 17. Ca si cum as fi avut o punga sparta si mi-a cazut din ea cate-un pic, cate-un pic. Si-am ramas fara nimic.

Ideea e ca pan’ intr-a 8-a (clasa a..) competitia n-a fost dura pen’ca,competitorii nu erau greu de-nvins. Si-apoi…bunicul meu avea grija sa ma tina mereu in priza, sa ma traga de urechi cand o luam razna, sa ma ajute sa ma tin sus-sus. Mnoh, ideea e ca am picat fain-frumos in picaj-deraiaj-dracu’ sa-l ia de cuvant ca nu-l stiu. Si-am ramas acolo, nu doar pe plan profesional (fâs!) ci pe toate planurile ceresti si pamantesti.

Dupa cum spuneam, sunt un ceva confuz, lenes ; sunt un cineva fara motivatie, fara scop ; mai pă romaneles, nu ma motiveaza absolut nimic sa fac absolut nimic.

Tre’ sa-nvat ? Da’ de ce ? (Pentru ca o sa ajungi maturatoare de strazi. / Hai nu zau !)

Tre’ sa slabesc ? Da’ de ce ? (Pen’ca o s-ajungi obeza.)

Tre’ sa-nvat sa gatesc ? Da’ de ce ? (Pen’ca altfel o sa ajungi obeza.)

Zic ca tre’ sa-nchei, sa nu o mai lalai, sa nu mai consum hartie virtuala degeaba. Mnoh, ambitie nu au la Meli Melo, doar margele colorate si-astea nu m-ajuta. Si stiu ca nici voi n-aveti de vanzare, da’ trebuia sa scriu si eu un articol despre nimic.

Vorba lu’ Bendeac, VA PUP, VA IUBESC si VA RESPECT!

Aiaiai!

P.S.: Nu, faptul ca-i dezamagesc pe cei care chiar dau doi bani pe mine si faptul ca singura-mi semnez sentinta catre drept dracu’ NU ma fac sa-mi schimb atitudinea.

Un ceva, un cineva.

Sunt un amalgam de cuvinte, de stari diferite, de idei contradictorii, de sentimente idioate ; sunt un ceva confuz, lenes ; sunt un cineva fara motivatie, fara scop ; imi ucid visele cu fiecare gram de ambitie pierduta ; omor zilnic buruieni care se incapataneaza mereu si mereu sa iasa iar la suprafata. M-am plictisit sa lupt, desi nici n-am apucat sa pun mana pe arme.

M-am cam saturat de mine.

*

If I lay here
If I just lay here
Would you lie with me and just forget the world?

Lasilor.

Daca va amintiti, va spuneam aici, legat de varsta de 20 de ani ca : Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura.

Astazi mi s-a intamplat, pentru a treia oara in viata, sa spun, din greseala, ca am 20 de ani. Desi inca nu ii am. Eh, treaba e nasoala. Rau. Pentru ca e ca si cum subconstientul meu s-a obisnuit cu gandul asta, el ma vede deja ca pe un om de 20 de ani (inadaptat varstei sale, ce-i drept), el s-a pus deja pe treaba si ma vede batrana si nu ma mai vede copil, nu mai vrea sa imi accepte infantilitatea. Subconstientul meu s-a resemnat. Ceea ce e trist. Si ma doare. Si cred ca m-am resemnat si eu. Probabil demult, in subconstient, inconstient, ce o fi alea.

M-am resemnat referitor la faptul ca (iti) voi ierta iar dezamagirea.

M-am resemnat privitor la faptul ca am dat-o-n bara.

M-am resemnat referitor la faptul ca nu voi avea niciodata 45 de kilograme.

Ne uitam la Roxy maneliste si Sexy brailence si ne resemnam la gandul ca,copiii nostri vor creste intr-o societate in care e promovata incultura, intr-o tara in care Alina Plugaru sta cu sanii goi in ziarele de pe toate tarabele. Ne plangem pentru ca Romania e de cacat, pentru ca seful nostru e de cacat, pentru ca totul e de cacat. Ne plangem pentru ca suntem furati. Ne plangem pentru ca suntem tratati cum NU se cuvine. Dar in afara de a ne plange nu facem nimic. Pentru ca noi deja ne-am resemnat. Ne-am spus ca asta e, ca oricum nu se poate face nimic. Ne-am resemnat fara sa fi incercat. Si asta e trist. Pentru ca numai oamenii lasi renunta. Numai oamenii fara ambitie abandoneaza. Numai oamenii insuficient de puternici se resemneaza.

Iar eu sunt un om las; fara ambitie; insuficient de puternic.