Stiti, vorbeam azi cu cineva despre rasfatati ai sortii versus… restul. 😊
Sigur ca sunt momente in viata cand ne comparam cu altii. Care parca au primit mai mult bine, care au fost feriti de mai multe grele decat noi, carora viata le-a zambit mai frumos, pe cand parca la noi a plouat mai des…
Cred ca involuntar facem comparatii si, desi sustin cu vehementa ca singura comparatie pe care trebuie sa o facem este cea intre noi cei de acum si noi cei de acum x ani, pic si eu din cand in cand in capcana asta urata de a ma compara cu altii.
Sigur ca vedem in jurul nostru oameni carora (ni se pare ca) lucrurile le-au venit usor.
Parinti care ii sprijina financiar mai mult decat au putut-o face parintii nostri. Soti care isi rasfata si sprijina sotiile mai mult decat ne sprijina pe noi partenerul. Sefi care sunt mai indulgenti si mai darnici cu colegii nostri care zambesc mai frumos, desi nu ii vedem la fel de competenti sau muncitori ca noi.
Si lista poate continua, ati inteles ideea. Oameni pentru care lucrurile vin asa, mai usor decat ne-au venit si ne vin noua.
Si sigur ca ne gandim ca nu-i drept. Si poate ca de multe ori avem dreptate. Asa cum ne si putem insela (caci habar n-aveti ce-i in sufletele unor oameni…).
Doar ca, vedeti voi, desi nu o sa va consoleze, desi o sa vi se para nedrept in continuare, cred ca cea mai mare satisfactie o ai cand realizezi lucruri marete pe munca ta, pe implicarea ta, pe valoarea ta, ca om. Fara interventii si sprijin din partea celorlalti.
Oamenii care primesc lucrurile usor poate nu reusesc sa le vada valoarea asa cum noi o facem. Si poate nu reusesc sa vada valoarea unor lucruri, reusite sau oameni din jurul lor asa cum noi o facem.
Mereu m-am considerat norocoasa cand a venit vorba de bani. Nu pentru ca mi-au venit usor, insa pentru ca mereu, daca ramaneam cu putini bani, se intampla o magie si primeam bani dintr-o alta parte, asa, fara sa ma astept. Pacat ca nu-mi merge si cu altele asa… 😊
Am avut momente in viata cand, dintr-o lipsa de incredere in mine, am considerat ca nu merit atat frumos. Ca a fost o promovare, o apreciere, orice. Imi amintesc ca acum multi ani fusesem selectata pentru o promovare si m-a framantat tare mult gandul ca team leader-ul meu de atunci a avut de-a face cu asta, nu ca neaparat eram eu omul potrivit pentru echipa aia. Uitam insa ca – si daca ar fi fost asa – team leader-ul meu ma sustinea din motivele corecte si datorita valorii mele ca angajat. Si-n prima luna am avut cele mai bune rezultate din echipa (nu m-am calificat la bonus din alte motive, dar din punct de vedere centura fusesem prima). Asadar, buna dimi, omulet, you’re not that bad as you think…
Observ ca multi oameni din jurul meu se lupta cu lipsa de incredere in sine. Si asta pentru ca, din pacate, exista oameni in viata lor care lovesc asa, constient sau inconstient, putin cate putin.
E foarte greu sa nu te lasi afectat si e foarte greu sa ai mereu in minte cat valorezi tu ca om si sa iti pastrezi increderea in sine cand simti ca altii nu te apreciaza suficient. Nu iti vad valoarea, nu iti recunosc meritele. Insa asta spune ceva despre ei, nu despre voi (desigur, doar daca voi sunteti niste oameni cu suflet frumos, nu niste puslamale care isi neaga defectele si nu vor sa se imbunatateasca)…
Dezaprob in aceeasi masura oamenii care favorizeaza, cat si oamenii care defavorizeaza. Sigur ca e ‘uman’ (caci suntem oameni cu emotii si reactii), dar nu atunci cand e din motivele gresite.
E perfect adevarat ca conteaza mult oamenii de care ai parte in viata (ca-i iubit, sef, sau prietenul ala bun de la care simti nevoia de sprijin). Dar sa nu uitati ca, de cele mai multe ori, desi poate nu-ntotdeauna, avem libertatea de a-i alege pe cei de langa noi.
Asadar, sigur ca am si eu momente cand ma simt mai putin norocoasa decat altii. Mai ales ca eu niciodata nu ma compar cu cei sub mine, ci cu cei deasupra.
Doar ca… imi dau doua palme sa-mi revin si ma gandesc la mine de acum si la mine din trecut.
Si va sfatuiesc sa faceti si voi asa.
Stiu ca doare cand succesul si meritele si aprecierea si tot vin mai tarziu si vin mai greu decat la altii.
Insa in loc sa va ganditi ca e nedrept ca un coleg ce zambeste frumos primeste tratament preferential, desi voi ati muncit tzashpe ani pana sa ajungeti undeva, in loc sa va ganditi ca e nedrept ca o (hai sa-i zicem) acritura de femeie are un sot de pus la rana, in loc sa va ganditi ca si voi meritati x lucru, comparativ cu vecina de la 3 care le primeste de-a gata… ganditi-va la cat de mult ati evoluat voi in viata, poate cu prea putin (sau deloc) ajutor de la altii.
Atunci cand ma uit in spate si ma compar cu mine cea de acum 8 ani sau 5 sau 3… sunt atat de mandra si multumita de cum am evoluat.
Am evoluat uman, profesional, am evoluat ca sora si fiica, am evoluat ca prietena si, cred eu, ca iubita. Si asta a fost in mare parte datorita mie, desi n-o sa neg niciodata ajutorul unor spiridusi (dar si sconcsi) ce mi-au trecut prin viata si, fie prin bune, fie prin grele, m-au ajutat sa devin omul de acum.
Cheia e la voi. E intotdeauna la voi.
Si nu, viata nu e dreapta. Si n-o sa fie niciodata, din pacate. Insa trebuie sa constientizati valoarea voastra si, desi simtiti ca va trebui sa munciti si razbiti de 3 ori mai mult decat altii mai norocosi, ganditi-va ca si reusita si satisfactia voastra vor fi de 3 ori mai intense.
N-o sa fie cinstit mereu. Dar promit ca viata va fi uluitoare, ravasitoare, vibranta, incitanta si… frumoasa, daca voi va incapatanati sa vi-o faceti asa!
Una dintre urarile mele cel mai des folosite e fix asta: incapataneaza-te sa iti iei cele mai frumoase lucruri de la viata!
Si o sa fie bine si frumos, o sa vedeti! ❤
*
“C’est le temps que tu as perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante.”
“It is the time you have wasted for your rose that makes your rose so important.”
“Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.”
(
Blogu' lu' Pompi 