N-o sa-nteleg niciodata foamea asta de bani!

Nu-nteleg nebunia asta de a face multi bani si de a uita sa iti bucuri sufletul (si cu ei)…

Bineinteles ca inteleg ideea de investitie, ideea de economisire.

Inteleg ideea de a-ti cumpara 6 case care sa iti aduca un venit in timp ce tu esti pe plaja in Malibu sau ai decis sa-ti dai demisia de “sclav la corporatie” (io nu-s deloc de acord cu termenul asta, but hey..).

Ce imi este foarte greu sa inteleg (si, sper eu, nu judec, doar nu reusesc sa inteleg) este de unde dorinta asta nebuna de a face multi bani, de a munci 16 ore pe zi, de a ne cumpara multe case, multe masini, multe haine, de a-i satisface copilului nostru toate mofturile, de a etala mai mult si mai mult. Stiu, din comunism o sa ziceti, din lipsuri financiare si de educatie, din proasta intelegere a ce inseamna valori si moduri de a ne remarca si a fi apreciati. Din faptul ca nu stim cand sa ne oprim.

Ce imi este iar greu sa inteleg is toti oamenii aia care castiga bani de rup si fie:

  • Refuza efectiv sa isi cumpere lucruri care le-ar face viata mai usoara si/sau mai frumoasa – nu din zgarcenie neaparat, ci pentru ca e mult mai important pentru ei sa termine creditul ala de 30 de ani in 25 decat sa isi usureze viata in tinerete (si cam cum o sa fie la 55 ani cand nu mai platesti rate? Nu mai degraba te bucuri de viata la 30?),

fie

  • Baga bani nebuneste in masini si haine si tone de note de plata pe cefe de porc si Cola, insa vacantele lor is Constanta, Bulgaria, Turcia, Grecia maxiiiiiiim. Doamne, lumea asta e ataaaaaaat de frumoasa – as calatori in toata lumea asta larga daca as avea multi, multi bani si multe zile libere!

Repet, nu judec (sper!), ci efectiv nu inteleg. Inteleg ca noi, oamenii, suntem diferiti, inteleg ca nu toti au apetitul deschis catre explorat si calatorit. Insa nu inteleg de ce ne limitam fericirea.

Pentru ca da, fericirea mai vine si sustinuta financiar, nu doar sufleteste (eu asta cred).

La fel, nu-nteleg dorinta asta nebuna a politicienilor de a fura bani, mai multi bani, si mai multi bani. Da, asta vine ulterior cu putere si influenta care ghici ce? Iti pot aduce si mai multi bani si un fals si ipocrit respect.

DE CE?!?!?!?!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Eu am o pasiune pentru accesorii (cercei, inele, coliere) asa cum unii au o pasiune pentru sporturi. Sau motociclete. Sau gadgeturi. Doar ca accesoriile alea nu-s motiv de etalat, ci efectiv is felul meu de a-mi exprima personalitatea si gusturile…

Bineinteles ca daca as avea salariu de 10k, mi-as cumpara o poșătă de la Louis Vuitton sau niste Louboutin, dar nu dintr-o cocalareala prosteasca, ci pentru ca s-ar face sa-mi placa fix modelul ala si nu-s genul care ar purta modelul fake.

Nu-s (neaparat) genul care risipeste banii, pe unii ii cheltuiesc aiurea, recunosc, insa sunt moderata cand vine vorba de platit mai mult pe un obiect decat face acesta dpdv calitate, aspect, utilitate etc.

Maica-mea, spre exemplu, e genul de om care oricate economii sau oricati bani ar avea, nu s-ar indura sa isi cumpere ceva mai scumpel. Insa asta vine dintr-un trait in niste vremuri (hai sa le zic indulgent) neprietenoase.

Bunica mea, pe de alta parte, pe care se pare ca am mostenit-o la “d-astea bune”, a vazut o haina de blana care costa cat o Dacie, si-a luat-o pac tzac. Insa poate si la ea dorinta pentru haina aia venea tot dintr-un trait in vremuri neprietenoase, insa care la ea se manifesta diferit. Apoi, haina aia n-a fost niciun moment o cheltuiala care sa ii destabilizeze bugetul si s-o faca sa manance rabdari prajite o luna-ntreaga.

Stiu, stiu, echilibru. Stiu, stiu, suntem diferiti.

Cei mai bine investiti bani ai mei anul asta au fost pe terapie, vacante, un tratament hai sa-i zicem estetic, pe flori pentru mama, cadouri pentru oameni dragi si donatii.

Mi-am propus la inceput de an sa donez lunar o suma infima pentru mine – in unele luni am reusit, in unele nu (desi as fi putut), in unele chiar am depasit bugetul ala de vreo 3 ori.

Insa cred extraordinar de mult ca o suma nesemnificativa pentru mine impreuna cu o suma mica de la altul, si de la altul, si de la altul pot face atat de mult bine.

Mic cu mic se face mare, asta-i gandirea mea cand vine vorba de donatii. Pe care multi insa o uitam.

Anul asta am facut putin voluntariat nu pentru copii defavorizati, ci pentru copii pe care i-am putea educa si pregati frumos pentru viitor. Nu m-am regasit insa foarte bine in structura proiectului, insa, daca ajung sa nu am familie si copii, ma vad foarte tare alocandu-mi timpul liber pentru voluntariat.

Cred sincer ca si genul asta de activitate e tot un fel de donatie – a timpului tau liber pentru binele unui alt om.

Ce voiam sa zic, de fapt…

Dispretuiesc femeile materialiste. Ma dezgusta femeile care isi asteapta salvarea financiara de la un barbat.

Stiu c-am mai zis-o, da’ de fiecare data cand vreo matusica imi spunea sa-mi gasesc “un baiet frumos si cu bani”, ii ziceam mereu ca vreau mai bine sa fie destept, ca bani facem impreuna (si, slava Cerului, chiar is un om cu noroc la bani).

Si… nu dispretuiesc, insa nu reusesc sa inteleg oamenii ahtiati dupa bani care nu stiu insa sa se bucure frumos de viata… fie ca e vorba de alegeri sufletesti, sau materiale…

De ce punem atat de mult pret pe lucruri materiale?

Cand e ultima oara cand ai cheltuit bani pentru placerile tale sufletesti?

Pentru o vacanta intr-o destinatie diferita, speciala, niste experiente, un masaj, o coafura noua?

Pentru un nutritionist, un terapeut?

Pentru a aduce un zambet pe fata celor dragi?

Dar a celor pe care nu-i cunosti, dar a caror suferinta si neputinta te fac sa le vezi pana adanc in suflet?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.