Tu de ce pierzi timp? Si, mai ales, pe-al cui?

Asa cum spuneam aici, oamenilor le este frica de singuratate. Si este perfect normal. Unde mai pui si ca s-a descoperit ca singuratatea ne afecteaza inclusiv sanatatea fizica.

Si poate nu toti suntem profunzi, nu toti cautam sa ne vindecam inclusiv mici sau mari rani din copilarie (de care suntem constienti sau nu), nu toti cautam un sens al vietii, ci mai degraba o aliniere la normele societatii. Si cine sunt eu sa judec asta?

Nu cred in destin. Nu 100%. Cred cumva in reincarnare si poate mai cred in varianta conform careia sufletul nostru isi alege anumite vieti pentru a trai anumite experiente… Nu cred in destin, ci in faptul ca suntem pusi in fata unor oameni, trairi, experiente, decizii si – in functie de cum reactionam noi, lucrurile merg mai departe intr-un fel sau altul.

Relativ recent, cineva drag mie mi-a spus ca divorteaza. Si am felicitat-o. Am felicitat-o pentru curaj, pentru decizie (caci nu a fost una pripita sau fara incercari de a salva casnicia). Am felicitat-o pentru constientizare, pentru tarie, pentru forta interioara, pentru trecut peste tot, fie ca-s ele rate comune la banci, ce-o sa zica parintii?, ce-o sa fac de-acum? etc. Pentru ca nu e usor sa te desparti de un om alaturi de care te vedeai imbatranind, despre care credeai ca va fi parintele copiilor tai, pe care il iubeai odata si il credeai … pentru totdeauna.

Si mai recent, nasii nostri ne-au invitat la aniversarea celor 50 de ani de casnicie. Mai auzi asa, in treacat, o stire pe ici, pe colo cu batranei sarbatorind jumatate de secol de casnicie. Insa pe oamenii astia ii stiu de cand eram…mica. Stiu, stiu ca pe vremea lor era mai usor sau mai …de la sine inteles ca lucrurile sa functioneze, indiferent de orice. Recunosc ca nu i-am vazut niciodata aratandu-si gesturi de afectiune de fata cu noi – insa stiu ca, in felul lor, au avut o casnicie fericita, solida, au muncit impreuna, s-au respectat si si-au fost alaturi, indiferent de orice.

Pentru mine, cuvintele “50 de ani de casnicie” au rasunat puternic in suflet. Pentru ca, din pacate, traim in vremurile in care noi de abia reusim sa mentinem o relatie vreme de 5 ani…

Asa cum am mai zis (imi place mie tare sa repet chestii), nu (mai) idealizez iubirea. Nu cred doar in norisori roz si pufosi, cu siguranta perioada indragostirii e un lucru incredibil si extraordinar, insa tot cu siguranta cred ca… iubirea nu inseamna doar sentimentul ala cand esti indragostit nebuneste, ci e ceva mai mult de atat. Bineinteles ca iubirea pentru partener e ceva ce se transforma in timp. Pentru ca mai inseamna maturizarea voastra si a relatiei, trecut prin bine si greu impreuna, construit si demolat: case, visuri, sentimente, asteptari.

Doar ca… eu ma incapatanez sa nu accept mai putin decat ceea ce simt eu ca am nevoie cand vine vorba de iubire.

Desi ma straduiesc, mi-e inca destul de greu sa renunt la a-i judeca pe ceilalti, de-asta inca ridic din spranceana la cupluri care stau in relatii din comoditate, din obisnuinta, din atasament, la care nu se mai adauga iubire, cupluri care stau din teama de singuratate, de gura lumii etc.

Noi, oamenii, suntem fiinte egoiste. Orice ati spune. Si cred ca unul dintre cele mai egoiste lucruri pe care il putem face omului de langa noi e sa il tinem acolo, dandu-i sperante, amagindu-l cu putina iubire, furandu-i ani din viata pe care nimeni, niciodata n-o sa-i recupereze, desi STIM ca omul ala NU E EL. Pentru ca simti. Daca e el. Sau nu.

Si uite asa ne trezim la un moment dat ca ba ne preseaza familia sa ne casatorim si noi odat’, ba avem nevoie de un codebitor la creditul garantat, ba am cam face un copil caci ‘e timpul’, ba am ajuns cam batrani, ba suntem de vreo 7 ani in relatie si…noh!, ba a ramas ea accidental sau nu gravida si ‘se cade sa…’.

Si asa se nasc relatiile nefericite. Cand nu esti sigur ca E EL. Cand intram intr-o rutina si nu facem nimic pentru schimbare si fericire. Cand luam decizia mai mult ca pe un compromis, decat ca pe lucrul care ne face cei mai fericiti.

Si asa se nasc frustrari. Nu ne mai place cum ne-a calcat camasa. S-a ingrasat si nu mai e inventiva in pat. Ciorba nu mai are gustul de altadata.

Si asa ajungem sa inselam. Nu ma intelegeti gresit, cumva, discutand cu oameni casatoriti de ani buni, am inteles-o cumva si p-asta cu inselatul. Nu sunt de acord cu asta, insa… poate dupa 7-8-15 ani, cand iubirea s-a transformat cumva, simti nevoia sa verifici daca mai esti ‘valid’. Simti nevoia de flirt, poate chiar simti nevoia de sex cu alta persoana. Si cumva cred (asa-s io, naiva) ca o partida de sex in afara relatiei sau casniciei poate chiar sa ajute. Sa te descarci fizic, sa-ti confirmi ‘valabilitatea’, sa mai adaugi putin la increderea in tine, mai ales ca pentru barbati, spre deosebire de cele mai multe femei, poate fi un lucru strict fizic. No feelings involved, it’s just sex! So why the hell not?!

Cred insa ca atunci cand o partida de sex se transforma in mai multe, apoi in escapade deghizate in delegatii sau alte nebunii – lucrurile cam scapa de sub control. Poate pentru barbat ramane tot sex. Insa pentru relatia voastra devine o Aventura. Si cred ca asta-ti afecteaza mai mult relatia decat o singura partida aleatorie de sex.

Bunicul meu avea amanta la 71 de ani. Era cu bunica mea de vreo 43 de ani. Toata viata a fost banuit ca avea amante. Ce a fost foarte amuzant pentru mine, cumva, a fost sa descopar niste sms-uri pe care el si ultima lui amanta si le dadeau. Cat soare si luna si stele si siroposenii am citit in sms-urile alea n-am vazut in toate poeziile citite de mine, in nicio declaratie de iubire a zilelelor noastre, mai ca mai aveam putin si-l certam pe iubitul meu de-atunci caci “el de ce nu asa?”. 🙂

Bunicul a iubit-o mult pe bunica mea la inceput. Si au incercat niste lucruri extrem de curajoase pentru anii ’70. Si, intr-un fel, le-a reusit. Insa au intervenit si frustrari. Multe. Care probabil l-au facut pe bunicul meu sa mai …caute si-n alta parte. Cu toate astea, nu a rezistat nici un an dupa moartea ei. Caci – imi spunea – “Tu crezi ca e usor dupa mai bine de 40 ani sa vin acasa si sa nu ma mai astepte nimeni?”…

*

Mi-am intrebat o prietena mai experimentata cum simte ea ca a facut alegerea potrivita si nu s-a multumit cu putin… Mi-a spus ca al ei a enervat-o de multe ori, insa ca ea crede ca nu sunt perfecti; asa cum ea nu e perfecta in relatie, nu i-ar putea cere nici lui sa fie. A mers si merge pe compromis, spune cand o deranjeaza lucruri, insa “e acolo o chestie, cum ma face sa ma simt atunci cand sunt cu sau langa el… E clar ca intre noi nu mai este iubirea aia de la inceput, insa e o altfel de iubire…una mai matura. Am incercat de multe ori sa imi imaginez o zi fara el, dar nu am reusit. Simt acolo ceva ce nu pot explica. Si da, cand ma enerveaza imi vine sa arunc cu castronul de ciorba dupa el.”

Si despre asta cred ca e vorba, in final. Daca nu simti asta, de ce mai pierzi timp?

Daca totusi ai facut o alegere, tine-te de ea pana la capat (cand se poate). Daca un om iti incredinteaza iubirea lui, anii lui din viata, don’t take him for granted. Caci oamenii isi pot gasi puterea sa se ridice si sa o ia de la capat, chiar si fara tine.

Asuma-ti alegerea si fa tot ce tine de tine sa fii fericit. Si tu, si partenerul tau. Indiferent daca impreuna sau separat. Nu, n-a zis nimeni ca-i usor. Dar nu-i asta tot farmecul?!

Sa iubiti si sa fiti iubiti! Da’ pe bune!

*

„The biggest coward of a man is to awaken the love of a woman without the intention of loving her.”

(Bob Marley)

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.