Nefericirea de a scrie.

Uneori, am tendinta sa ma rusinez de ce am spus, gandit, facut si scris in trecut.

Oamenii incearca sa-mi explice ca eram, totusi, tot eu.

 

Da, asa-i, doar ca vezi tu… eram un eu mai necopt. Un eu care nu citise, invatase, experimentase anumite lucruri.

Eu nu cred ca oamenii se schimba. Nu la 180 grade. Cred insa ca oamenii se pot degrada sau pot evolua.

Si sper sincer ca eu am (mai si) evoluat. Cu fiecare om care-a trecut prin viata mea, cu fiecare om care a ramas, cu fiecare decizie pe care am luat-o si fiecare mod in care am trait consecintele ei. Cu fiecare experienta, esec, invatatura. Cu fiecare iubire sau fiecare durere.

Sunt lucruri pe care le-am scris pe blogul asta pe care, poate, nu le mai vad deloc asa. Sunt articole scrise de mine care-mi par scrise de un strain. Pentru ca nu ma mai regasesc in gandirea de atunci si nu-mi regasesc stilul de scris.

De cele mai multe ori am scris din durere. Caci suferinta ma inspira mereu.

Cred insa ca scriem din milioane de motive. Pentru bani, faima, aprecieri (fie ca-s 3 like-uri si-un “Genial!” pe Facebook), scriem pentru laude care sa ne gadile orgoliul, scriem de fericire, de emotie, de implinire, scriem pentru ca… drama, scriem pentru ca iubim. Si mai scriem pentru ca suntem frustrati.

Mi se pare stupid wordpress-ul de pe telefon, caci altfel sunt sigura ca din 3 search-uri gasesc articole scrise de mine din frustrare. Si asta e unul asa.

Si cred ca-n fiecare perioada a vietii avem frustrari diferite. In functie de ce ne lipseste si ne macina atunci.

Si pe mine ma frustreaza cacaturi. Iar eu is un om vocal si cel mai probabil nu ma voi abtine de la a comenta.

Doar ca daca ajungi la o anumita varsta si te bati in piept ca esti un om “intelept” (pe cat se poate la 30 ani acumulati), daca declari ca te iubesti pe tine si adori fiecare etapa a vietii tale… de ce sa iti pierzi timpul, energia, talentul la scris si (poate) cititorii scriind niste mizerii pe niste subiecte atat de superficiale si care urla a frustrare de la 7 kilometri?

De ce ne dorim ca oamenii sa inteleaga ca  noi nu vrem sa aplicam acelasi sablon pentru ca NOI suntem diferiti dar nu vrem sa intelegem ca si ALTII sunt diferiti si ar trebui sa ii lasam sa fie cum vor, atat timp cat nu fac rau nimanui?

Foloseste-ti mai degraba talentul la scris pentru articole scrise din si pentru suflet, foloseste-ti timpul ala sa iti faci o baie cu spuma, sa razi cu o prietena la telefon, sa savurezi un pahar cu vin.

Arata-ti mai natural reusitele mari si mici. Nu zic, bucura-te de ele, doar ca in momentul in care urli cu ele pe retele de socializare eu nu vad decat tristete si frustrare si neimplinire. 

Da, ne dam fericiti si frumosi si aplicam filtre de instagram. Si eu fac asta, uneori, nu te teme.

Doar ca nu-mi urla pe tot ecranul. Pentru ca ma zgarie urletul discrepantei intre imaginea a ceea ce vrei sa pari si imaginea a ceea ce transmiti de fapt.

Nota: Articol scris din frustrarea de a vedea oameni frumosi asumandu-si (pana la primul comentariu negativ primit) niste opinii atat de vehemente cu privire la subiecte sau oameni pe care nu ii inteleg si risipindu-si talentul pe niste articole mizerabile unde 2 postaci si mai frustrati aplauda “genialitatea”. 

Stop doing that shit!

Reclame

2 gânduri despre “Nefericirea de a scrie.

  1. Poate e doar faptul ca obiectivul tau este subiectivul meu. Unii oameni sunt greu de scos din bucla ce si-au creat-o tocmai din cauza faptului ca in afara ei este o lume pe care nu o apreciaza (am scris pe care, da?)
    Cu totii avem o lume inchisa aplicata asupra anumitor aspecte din viata de zi cu zi si orice vine din exterior este automat respins ca fiind neaplicabil. Nu e din rautate, cred, ci doar autoprotectie. Prefer sa las oamenii cu a lor si ei sa ma lase cu a mea, nu are rost sa consum energie atunci cand stiu cum sta treaba (decat atunci cand sunt foarte pasionat de subiect, poate).
    As vrea sa cred ca acum sunt o persoana mai dezvoltata (orice s-ar intelege prin asta) decat acum 9 ani (dude, iti dai seama, acum 9 ani de-o dadeam pe bloguri maxim) dar sigur in mod sigur nu sunt. Cred ca am castigat in experienta si mi-am pierdut din imaginatie, but that’s just me.

  2. Eu nu vreau sa las oamenii cu a lor atat timp cat imi sunt oameni dragi, le vreau binele si ei numa’ calca pe alaturi. Insa ii drept… daca vad ca n-am cu cine… o las asa…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.