Povestea unei iubiri nefericite.

Mi-ar fi placut sa te invat sa iti arati mai mult dragostea. Mi-ar fi placut sa intelegi ca statul in bratele tale creeaza dependenta . Ochii tai mici si luminosi, privirea aia care-mi transmitea ca ma iubesti, buzele tale carnoase si nasul ala mic si dragut al tau… Toate imi lipsesc si ma dor.

Nu cred ca ti-am spus niciodata, dar cred ca degetele tale de la picioare sunt caraghioase. Insa atingerile mainilor tale ma fac sa uit de lume, bratele tale puternice ma fac sa ma simt protejata. Fundul tau sexy si simpatic se cere muscat. Si batut. Crunt. Atat cat de crunta mi-a fost mie suferinta. Si inca-mi e.

Nu stiu daca o sa te pot ierta vreodata. Pentru tot ce mi-a lipsit, pentru tot ce mi-ai furat. Clipe, momente, vise, suflete. Da, suflete, trebuie sa fi avut mai multe pentru e imposibil ca un singur suflet sa poata indura atatea. E inuman, ireal. Doare al naibii de tare. Caci sufletul doare. Cel mai rau si mai crunt.

Nu cred ca vei putea intelege vreodata, insa mi-ai distrus si ultimele zambete. Asa cum tot tu mi le-ai creat si recreat. M-ai facut vraiste de atatea ori; m-ai dus pe cele mai inalte culmi, insa de prea putine ori.

Mi-ai zdrobit sufletul, l-ai calcat in picioare, ai fost egoist si copil.

Esti cel mai mare regret al vietii mele – nu regret ca te-am iubit, ci ca lucrurile nu au mers cu tine. Oricat as fi incercat, oricat m-as fi straduit, oricate as fi facut. Si am facut si as fi facut. Am incercat, jur ca am incercat. Tot ce mi-a stat in putere. Parca ma luptam cu morile de vant. Si am luptat groaznic de tare, desi singurul lucru care ma tinea in picioare era dragostea pe care ti-o purtam. In rest, lumea mi se prabusea .

Primeam doar firimituri de fericire. Cand eu eram un sarac flamand . Tanjeam dupa tinutul in brate, dupa momentele cu tine, dupa zambetele tale strengare, sclipirea din ochii tai, complimentele tale, trandafirii de la tine, pastele tale dementiale, cea mai buna omleta din lume, intalnirile cu mama ta (cea mai grozava soacra din Univers!), dormitul in bratele tale, ochii mici si obositi dimineata, chicotele noastre, felul in care dansam ca nebunii in masina, grija pe care o aveai de mine cand ma inveleai noaptea, saruturile tale pe frunte, felul in care iti treceai mana prin parul meu si imi spuneai ca sunt frumoasa (cat de rar se intampla asta..), felul in care ne frecam nasurile si ne priveam in ochi (simteam ca iubirea aia din ochii nostri e pentru toata viata).

Toate lucrurile astea ma dor, sunt tortura pura acum. Imi lipsesc atat de tare incat simt ca cineva mi-a scos sufletul, l-a sfaramat si mi l-a pus inapoi asa, invalid. Cum sa traiesc cu un suflet cu handicap? Am nevoie de chimioterapie pentru suflete…

9de9d8ce6ade9a3fe8d8373c5578c9bb

]

Anunțuri

Un gând despre “Povestea unei iubiri nefericite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s