Personaj de poveste.

Detest incredibil de tare cand…(za pseudo)love isn’t … „simple as that…”.

Detest cand zic ceva si se-ntelege altceva, detest cand trebuie sa citesc subintelesurile, sa inteleg si sa accept un comportament care nu e mereu asa cum mi-l doresc, sa vreau afectiune si sa mi se ofere glumite, sa pozez in pseudoiubita perfecta, sa am grija sa nu stresez, sa nu zic ceva gresit, sa nu par cumva anume, sa imi justific gesturile, cuvintele, sa am grija sa, sa am grija sa nu. Sa-mi cenzurez gandurile si ciufuteniile, sa nu fiu luata pe de-a-ntregul asa cum sunt. Caci, cacat, imi place sa pot fi eu, pe bune, cu toate ale mele. Fara masti, fara cenzura, fara potolit sentimente si inghitit cuvinte-n sec.

Sunt de parere ca e in regula si normal sa faci compromisuri, atat timp cat compromisurile nu-s mai mari decat placerile/lucrurile pe care le primesti.

Imi doresc ca cineva sa fie mandru ca sunt iubita lui si sa-si doreasca sa fiu asta, nu altceva. Imi doresc sa imi pot impartasi zambetele astea tampe si fluturasii din stomac cu prietenii mei dragi. Fara ascunzisuri, fara scenarii, fara drame.

Doar noi, pe de-a-ntregul.

Cacat, „Fat Frumos”, vreau sa fii …Fat Frumos.

LE: De fapt, eu sunt cea care se incapataneaza sa complice lucrurile, caci uneori… de cele mai multe ori… EL e un… Fat Frumos. 🙂 Si compromisurile nu mai inseamna nimic atunci cand… . Modul in care ma priveste, felul in care imi zambeste, chipul lui cand stramba din nasuc, felul in care ma tine in brate, modul in care ma face sa rad, sa ma simt, sa il simt, sa il vreau…priceless.

„Cele mai frumoase pareri despre tine le traiesti in indragostirea altuia de tine. Cele mai intunecate pareri despre tine le traiesti in respingerea altuia, cand nu te mai simti bine venit nici macar in tine insuti.”