Incotro?!

Ma intreb uneori „Incotro?!”…

Observ cum unii dintre prietenii mei merg inainte, se casatoresc, fac copii, pleaca din tara. Eu n-as face nici unul din lucrurile astea, nu acum.

Insa nu pot sa nu ma intreb ce fac eu cu viata mea, cu cariera mea, cu oamenii dragi mie? Oameni care, din pacate, nu raman mereu aceiasi, nu sunt mereu asa cum ti-ai dorit sau cum ai crezut ca vor fi. Viata care nu te satisface complet, pe termen lung, ci doar pe moment. Indiferent de cat de amuzante sunt rasetele cu prietenii buni, noptile aducatoare de dureri de picioare si bauturile aducatoare de stari de bine. Cariera care desi nu-i intr-un punct nasol, parca nu-i nici unde ai vrea tu sa fie.

Imi place sa spun ca (d)in viata te alegi cu locurile pe care le-ai vazut si oamenii pe care i-ai avut langa tine. Dar e oare asta suficient?!

Saptamana asta un fost coleg de munca a murit. In mare. Omul era mai mult decat plin de viata, de o veselie molipsitoare, un om cum rar apuci sa vezi, un om caruia ii placea viata, isi adora familia, era extrem de atasat de fratele lui mai mic si de mama lui, un familist convins, un tip inteligent, chiar daca era impulsiv, cu capul in nori si un bezmetic convins. Atatia oameni care au tinut la el si care au fost socati sa afle ca el…nu mai e.

Si ma-ntreb, daca eu am sansa sa fac ceva cu viata asta – ce dracu’ fac?!

Faptul ca sunt o comoda fara vindecare nu ma justifica atunci cand ma plang de stadiul in care ma aflu si din pacate, oricate comete ar cadea si dinozauri ar disparea, nimic nu ma impulsioneaza atat de tare incat sa schimb ceva.

Poate pentru ca nu (ma) iubesc ceva atat de mult? Poate pentru ca nu simt in mod special ca cineva ar depinde de mine si, poate, de fericirea mea? Poate pentru ca nu-mi pretuiesc fericirea atat de mult?

Pentru mine succesul nu inseamna bani sau oameni pe care sa-i fi invins sau pozitii pe care sa le fi atins. Pentru mine succesul e fix momentul ala cand esti multumit de tine.

Ma simt batrana. Patetic, stiu, dar cand ma gandesc ca am aproape 24 de ani imi imaginez ca trebuie sa iau mult, mult mai in serios viata de adult. Si sa-ncep sa traiesc dar si sa… construiesc. Fericirea, succesul, ceva al meu.

Momentan nu sunt nici pe departe pe drumul catre succes. Dar inca sper sa fiu…candva. 🙂

De citit: aici.

Anunțuri

Un gând despre “Incotro?!

  1. Eu am aproape 29 și nu mă simt pregătit de căsătorie sau ceva de genul. Eu mă văd de 20 de ani dar pe partea de muncă sunt la început, și na. E mereu interesant, planuri, alea alea. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s